Păcate

[Berry.]

Mulţumesc foarte mult pentru păreri, fetelor :x . Mă bucur că vă place şi acesta este capitolul doi, de fapt, doar prima parte <3 . Vă mulţumesc din nou ptr. commuri şi sper să vă placă şi acest capitol ^^.

Capitolul doi
Prima parte

***

Ani, zile, ore, minute . . . secunde . Timpul nu stă în loc doar pentru că vrea cineva . . . el este într-o continuă mişcare şi nu se opreşte niciodată . Ceasul numără minutele până la judecata de apoi, iar clepsidra ne arată cât timp mai avem de trăit .
Tic-tac, tic-tac, tic-tac . . . fiecare om iubeşte, învaţă, greşeşte, iartă, face copiii ( sau plozi ) şi pe urmă moare. Nimeni nu ştie atunci când moartea vine şi răpeşte persoane pentru a-şi satisface pofta nebună de suferinţă . . . nimeni. Trebuie să ştii să trăieşti viaţa la maxim .

***

Urc în grabă scările de marmură neagră, dar în acelaşi timp mersul meu este elegant . . . impunător. Nu privesc în spate, sunt hotărâtă şi ştiu exact unde vreau să ajung, deci nu o să-mi pierd vremea doar pentru a mă opri din drum . Timpul e preţios, iar viaţa e prea scurtă, mai ales pentru mine . Cu mâna dreaptă îmi dau şuviţele de păr ondulat de pe chip, iar cealaltă se mişcă pe lângă corp . Sunt îmbrăcată într-o rochie până la genunchi cu un decolteu destul de mare, roşie . Roşu, culoarea pasiunii, a iubirii, dar din păcate şi a morţii. Poate nu ar trebui să mă gândesc la asta, dar şi eu voi muri cândva . Dar nu mi-e frică, nici nu trebuie să-mi fie, poate acolo unde voi ajunge voi fi mai fericită . . . sper.

Părul meu şaten îmi dă un aspect angelic, dar pe care nu-l merit după tot ce am făcut . Ochii mei verzi, ca de felină, strălucesc în lumina lunii, ştiu că sunt frumoasă, dar dacă nu mă laud eu, nimeni nu o va face . Am cu ce să mă mândresc până la urmă .

Privesc cerul înstelat şi un sentiment ciudat îmi pătundre în inima, îmi cotropeşte sufletul, iar eu simt că nu mai pot respira cum trebuie şi pulsul îmi creşte . Amintirile mă macină, dar vreau să mă calmez . Trebuie să mă calmez ! Nu pot risca să fac o criză de panică în mijlocul oraşului, ar trebui să merg să mă plimb puţin, iar apoi, dacă mă voi simţi mai bine, o să mă întorc la petrecere .

Fug prin blocurile întortocheate, iar respiraţia-mi este din ce în ce mai greoaie, am nevoie de o pauză, de un moment de linişte . Mă opresc pe o bancă mică şi ruginită din cauza timpului . Am nevoie de odihnă, prea mult stres nu e bun pentru sănătatea mea deja destul de şubredă . Simt că nu-mi revin, inima îmi bate aşa de tare . Linişteşte-te, te rog ! Vreau să mă ridic, dar înainte să fac asta mă prăbuşesc pe pământul rece . Dar două mâini puternice ( sigur sunt de bărbat ) mă prind şi mă iau în braţe . Nu văd clar, dar pot să observ că mă cară în mâini până la o maşină ( sigur e a lui, presupun, nu pot să fiu sigură ) . Îmi pune corpul meu firav pe bancheta din spate şi cu mâna dreaptă caută prin buzunar ceva . Scoate un mic recipient cu o substanţă şi-mi dă să miros din ea . Miroase oribil, îngrozitor, dar cred că-şi face efectul pentru că mă simt mult mai bine, pot chiar să respir cum trebuie . Îmi întind corpul şi mă uit în ochii lui atât de frumoşi . Au o culoare puternică de albastru, şi uau, ce albastru superb . Întotdeauna mi-a plăcut enorm această culoare, îmi trezeşte numai sentimente de bucurie. Îl privesc şi mai atent pe tip, de fapt, mai mult îl miros, are un parfum aşa . . . plăcut, un parfum bărbătesc de cea mai bună calitate ( cred ) .

Vreau să spun ceva, să rup liniştea greoaie care s-a pus între noi, dar parcă ceva-mi spune să tac . Mă simt aşa de . . . vurnerabilă lângă el . Respiraţia-mi greoaie se aude prea tare între noi doi, în maşină . Se uită la mine cu ochii lui care mă intimidează.

- Eşti bine? Adică, te simţi mai bine decât mai devreme?
Se uită la mine după ce termină întrebarea şi zâmbeşte . Să spun sincer, nu am mai văzut vreodată un zâmbet aşa de . . . sincer, plăcut .
- Da, cred că da .
Abia reuşesc să pronunţ răspunsul meu .
Cred că observă tensiunea dintre noi şi mă mai întreabă ceva :
- Care îţi este numele? Presupun c-ai un nume, am dreptate?
- Da, desigur, iar acesta este Anette, Anette Mihaela Summer . Acum pot să presupun şi eu că ai un nume, nu? Care este acesta?
Privesc cum îmi întinde mâna şi se prezintă :
- Eric, încântat . Vrei să te duc undeva ?
Mă întreabă pe un ton aşa de dulce încât nu-l pot refuza, deci accept şi îi spun adresa mea . Sper doar că nu e un hoţ şi-o să vină să mă jefuiască . Dar sigur nu e, am eu încredere în el . E ciudat, abia-l cunosc, dar parcă îl ştiu de o eternitate . . .
În drum spre casa mea, el opreşte la un magazin şi-mi spune că merge să cumpere ceva . Aştept puţin, dar văd că vine un poliţist spre mine.
- Domnişoară, ştiţi că aţi parcat pe o trecere de pietoni? Este interzis prin lege acest lucru, actele la control vă rog frumos!
Când o să vină Eric sigur o să-l omor, cum poate face asta? Dar, acum, trebuie să găsesc o scuză bună care să justifice această fără-de-lege .
- Păi, domnule poliţist, soţul meu s-a dus să-mi cumpere ceva de mâncare pentru că sunt gravidă şi am nişte pofte .
Doamne, ce pot să inventez, sigur trebuia să mă fac scriitoare . Poliţistul mă priveşte puţin ( cred ca să se asigure dacă sunt într-adevăr însărcinată ), dar chiar atunci apare Eric ( sau aşa-zisul meu soţior ), sper doar că n-o să mă dea de gol .
- Domnule, este adevărat că soţia dumneavoastră este gravidă şi din această cauză a-ţi parcat pe trecerea de pietoni?
- . . .