Our Game

[Denny]

Am revenit. Dupa o saptamana si ceva ;_; N-am avut cand sa scriu, si cand am avut nu imi venea nimic in minte. Nu am o scuza plauzibila, but here I'm! Si inca ceva, capitolul trebuia postat aseara daaar ;-; a aparut ceva, ok.
Sper ca nu il urati pe tare pe Jaejoong! ;_; E om, e egoist si ii e frica. Sper sa va placa acest capitol, my soulmate a fost putiiiin cam emotiva asupra lui =))).

Comentarii

Zapy Yaoi - Dear tu ma tot incurajezi sa scrii, alaturi de soulmate ;-; thank you >:D< ca ma suporti si ca-l citesti <3

єℓℓs. - Multumesc de commul gigantic >:D< In legatura cu SeulGi, m-am gandit sa o fac folositoare in fic ^^ o sa vezi tu mai incolo ok <3 sper ca acest capitol sa il faca pe Jae mai putin vinovat in ochii tai, si sa vezi ca defapt si el e o victima a vietii.:)) >:D< Sper sa-ti placa acest capitol. Multumesc ca citesti si ca postezi.

βεκi - Mie nu mi-a placut prea tare scena yaoi =)) a fost scurta da ;_; si mi-a fost greut sa o scriu, ok. O sa vezi tu ce confuzii bag eu pri n fic <3 si mai ales la ce vrea sa faca Yunho ^^. Si sper sa nu fi prea suparata pe ce se va intampla! Multumesc ca citesti si ca dai comm! >:D<

.Zgarmanici - New reader! Hello there bb <3 Ma bucur ca citesti si ca iti place! O sa vezi tu ce vrea sa faca Yunho ^.^ Sper sa-ti placa acest capitol! >:D<

dot dot curve :) - O sa creez multe confuzii ;_; o sa vezi. Ma bucur ca iti place partea de smut, nu e asa reusita. Despre ce vorbeste Yunho ... din pacate o sa vezi capitolul acesta (: dar oricum la mine in fic, nu e ceea ce pare mai mereu ^.^

Rappin' Addeh. - Darling! Ce ti-a mai placut tie acea replica =)) raspunsul la intrebarea ta o sa-l afli doar in capitolul urmator, nu acesta :)))))) o sa ma urati, dar :3 asta este. ok Multumesc ca citesti si ca dai comm ! >:D<




Thank you ;_; pentru vizualizari ok me gusta so much cand vad cum cresc numerele :>
Asa caaaa~ ... xD enjoy !





Capitolul 11

Mă întreb oare dintre toate zilele pe care le-am considerat „cele mai bune din viata mea” care sunt acelea? Poate fi atunci când am aflat că eram însarcinat, o bucurie de nedescris pe care o pot simti de fiecare dată când mă gândesc că voi avea ceva rupt din mine în bratele mele, că voi avea ceva ce seamană cu barbatul pe care l-am iubit, prima mea iubire, chiar dacă pentru el nu am însemnat nimic. Sau oare să fie acea zi în care am început să mă înteleg perfect cu Yunho? Sau oare poate fi atunci când mi-am ţinut geamanul cel mai mic în brate după ce mi s-a spus că era pe punctul de a nu reuşi să traiască, m-am simtit vinovat, caci problemele mele i-au facut şi pe copiii mei să aibă probleme. Eram fericit, da, cea mai bună zi din viata mea a fost când i-am nascut pe micuti. E greu să am grijă de ei, e al dracului de greu, câteodată sincer îmi vine să dau naibii tot şi să-i cer mamei să mă ajute sau să angajez o bonă, dar atunci mă gândesc că e vina mea că am pus cineva să mă ajute, e vina mea că sunt atât de nesigur pe mine şi pe fortele mele de a-i proteja.
Totuşi una dintre cele mai bune zile din viata mea poate fi considerată şi ziua precedentă. Eram obosit, al naibii de obosit şi aveam nevoie disperată să fac sex, nu orice sex, ci cu Yunho. Pot fi numit „târfuliţă” dar să fim serioşi, a fost primul barbat din viata mea şi de atunci nu am mai avut pe nimeni, nu era normal pentru un tânar ca mine să nu fie activ sexual, chiar dacă am copii, tot tânar sunt până la urmă, nu? Aşa că cea mai bună ocazie aveam decât cina de la el de acasă, putin vin şi mă prefac beat, am toleranţă destul de mare la alcool, dar asta nu trebuie să ştie nimeni.
Sexul a fost mai bun decât mă aşteptam, parcă nu a fost doar sex ci am facut dragoste. A fost blând, dar a ştiut să mă atingă exact unde trebuia, exact punctele mele slabe, şi sunt sigur că nu i-am spus nimic despre aceste puncte slabe. Am iubit felul în care mă atingea şi mă facea să tremur.
Datorită faptului că a fost chiar blând cu mine seara precendentă, când m-am trezit nu am simtit că se rupe ceva din mine, spre deosebire de data trecută. Desigur, partea inferioară mă durea, era ceva normal, tercuse ceva timp de când nu am mai facut-o.
M-am întors cu fata catre Yunho doar ca să-l vad dormind cu gura şi ochii întredeshişi, nu am putut decât să chicotesc şi să mă apropii mai mult de corpul lui. Îndată ce am fost lipit de el, bratele lui s-au pus în jurul meu, am tresarit crezând că e treaz, dar m-am uitat la el şi încă dormea. Am inspirat adânc mirosul care mă înnebuneşte. O senzatie de caldură şi placere fizică şi spirituală mi-a strabatut corpul, oare acesta era sentimentul pe care aveam să-l am de fiecare dată când mă voi trezi în bratele lui? Nu m-ar deranja sincer, decât în situatia în care sunt acum, să mă trezesc în fiecare dimineaţă singur, într-o cameră fară culoare şi fară caldură.
Dar nu, nu îmi permit luxul să mă simt aşa, oricât de mult aş tânji după atingerile lui şi cadura lui, dacă într-o zi va afla că gemenii sunt copiii lui? Ma va urî pentru că am tacut atât de mult timp, va vrea să mi-i ia şi atunci voi ramane fară copii şi fară el. Sunt egoist, dar vreau să am ceva ramas din urma acestei aventuri nebuneşti din gândul oricarui fan. Viata mea până în momentul acesta zici că a fost un basm, îl întâlesc pe printul meu fermecator (în cazul meu, idolul meu de câţiva ani), se culcă cu mine, din noaptea aceea ramân însarcinat, el revine, ne întelegem foarte bine, petrecem mult timp împreună, ne purtam ca şi cum am avea o relatie, pe când ştim amândoi că nu o avem, dar noi continuam fară să ne pară rau şi până la urmă amândoi o să sfârşim raniti.
M-am eliberat din strâmtoarea lui uşor fară să-l trezesc. Trebuia să plec acasă, să am grijă de gemeni şi să mă gândesc. M-am ridicat de pe pat şi am început să-mi adun hainele de pe jos şi să mă îmbrac cu ele, mi-am aruncat privirea spre pat şi spre figura lui adormită şi nu am putut decât să mă apropii de el şi să-l sarut uşor pe buze. Aveam nevoie de timp de gândire şi de sfatul unui vechi prieten, Yoochun.
Am mers în bucatarie şi i-am scris o notă lui Yunho pe când se va trezi să o vadă, apoi am ieşit din apartament fară zgomot. Mi-am facut drum până la un magazin din zonă şi mi-am luat înghetată de ciocolată, aveam nevoie de ceva dulce, foarte tare iar între timp l-am sunat pe Chun să vină să vorbească cu mine.
Odată ajuns acasă am mers direct în camera gemenilor care dormeau liniştiti în patuturile lor. Mama plecase, ştiam asta după biletelul de pe patutul lui JaeYun, ştia că aveam să mă asigur că el este bine prima dată. Eram mai protectiv asupara lui deoarece era să-l pierd şi nu vreau să păţească ceva, bineînteles că asta nu înseamnă că pe Binnie nu îl iubesc, nici pe departe, îl ador, dar el e puternic , el nu are nevoie de mine atât de mult ca şi fratele sau. Hangeng mi-a spus la ultima vizită cu ei că JaeYun are sistemul imunitar mai slab decât al fratelui sau aşa că trebuie să-l protejez mai mult, în timp ce de Binnie a spus că e sanatos tun. Seamană cu Yunho pe zi ce trece tot mai mult şi sunt sigur că el are banuielile lui despre copii, aşteaptă doar confirmarea. Şi mă întreb oare, de ce nu mă confruntă ca să-i spun adevarul şi să fie totul mai simplu, decât să îi spun eu aşa dintr-o dată, într-o zi cu soare.
Cu aceste gânduri am intrat şi la duş, pentru a mă spala, noaptea trecută a fost una... activă. După ce am ieşit de la duş mi-am tras o pereche de blugi pe mine şi o bluză albastră subtire, între timp ajunsese şi Yoochun.
Am mers amândoi în bucatarie pentru a mânca ceva gustari în timp ce aveam să vorbim. Timp de ceva vreme am stat tacuti, niciunul spunând nimic, cred că se vedea pe mine că mă macinam înauntru cu o problemă gravă. Totuşi, Yoochun a început conversatia.

- Jae, Binnie .... – s-a oprit iar apoi a continuat – Binnie ... defapt, nu, gemenii sunt copiii lui Yunho, aşa-i?

Am ramas tacut. Era de aşteptat să îţi dea seama, Yoochun gândeşte foarte repede pentru o persoană normală şi observă multe, chiar dacă nu pare. M-am uitat în ochii lui şi am dat uşor din cap ca şi cum aş aproba.

- Ştiam eu! a exclamat aruncându-şi mâinile în aer, dramatiza, ce naiba!
- De ce ai inventat toată povestea cu inseminatia artificială? m-a intrebat în timp ce mă privea plin de dezamagire, dar am ramas tacut.
- Raspunde-mi, Jaejoong! mi-a impus nervos strângând din pumni şi atunci am tresarit la tonalitatea vocii lui.
- Ce vrei să-ţi raspund? Că am mintit? Am facut-o, de ce să-ţi spun că voi aştepta un copil cu liderul trupei tale după ce la petrecerea ta ne-am culcat împreună? Cum puteam să-ţi spun că virginitatea mea s-a dus pe apa sâmbetei din cauză că am fost prea tâmpit şi am crezut că mă va placea înapoi? Cum puteam să îţi spun că persoana pe care o admiri cel mai mult s-a folosit de mine? am raspuns cu alte întrebari, vocea mea spargându-se din când în când.
- Trebuia să o faci, suntem prieteni, Jae! Cei mai buni prieteni! Şi în schimb doar eu nu am ştiut! Şi Changmin şi Jessica ştiau! Ei pe care nici nu ştiu când i-ai întâlnit! mi-a reproşat în faţă faptul că nu am avut încredere în el, şi asta mă doare cel mai tare.
- S-a întâmplat ca ei să fie acolo în acea seară, de atunci au stat cu mine, Jessica m-a dus la medic după ce m-a vazut că am dat afară din cauză că am vazut o salată şi a crezut că am altceva, eu nici nu m-am gândit că voi ramâne însarcinat! Nu îţi poti imagina, Yoochun, în ce stare am ramas după acea noapte! Ca şi un mort viu! Dezamagit, îmi era ruşine de mine, plin de regret şi totuşi nu m-am putut gasi să-l urasc, am raspuns deja plângând.
- Dar Jaejoong, mereu ... ahh Doamne! Suntem cei mai buni prieteni, ne ştim de ani buni, trebuia să-mi spui, nu conta că Yunho e persoana pe care o admir, tu contezi mai mult! A spus ridicându-se şi venind spre mine, luându-mă în brate.
- Nu ... nu am vrut să îţi distrug idolul, Chun-ah, nu am vrut să fac rau nimanui, şi în plus, nu e mare chestie, nu am păţit nimic grav! În plus, el e lângă mine ... îşi vede copiii, stă cu ei, şi sunt sigur că nu e prost şi că are şi el banuielile lui, dar..., nu am putut decât să încep să plâng strângându-i bluza cu pumnii, în sfarşit se întâmpla ceea ce aveam nevoie, să plâng în bratele prietenului meu cel mai bun, nu era aceeaşi senzatie ca şi când o faceam în fata altcuiva.

Auzindu-mă plângând m-a strâns şi mai tare la pieptul lui lasându-mă să mă descarc timp de zeci de minute, defapt nici nu ştiu cât timp a trecut, dar parea a fi mult. De data aceea am plâns pentru toate, pentru faptul că nu pot uita acea noapte de acum un an, pentru faptul că nu pot să-l urasc pe Yunho, pot doar să încep să ţin la el şi mai mult, să-l iubesc mai mult, nu pot să-mi imaginez cum ar fi să-l urasc, pentru că nu pot! Plângeam pentru faptul că era să-mi pierd copii, nu odata ci de două ori, plângeam pentru faptul că totul era greşit şi nimic din ce aveam nu era cum mi-am visat, înfaraă de gemeni, care erau minunati. Totul era stricat, prietenia mea cu Yoochun s-a racit, relatia mea cu mama şi surorile mele erau şi ele distante, ce rost mai avea? Prima mea iubire, Yunho, nu ştiu ce să mă fac cu el, să îi spun totul, iar prin totul mă refer şi la sentimentele mele sau să mă îndepartez de el şi să ramân în amintirea lui ca o persoană rea care doar l-a folosit?
Când m-am calmat nu am l-am lasat pe Yoochun să se îndeparteze de mine ci tot l-am strâns tot mai tare. Eram multumit că era alaturi de mine, chiar dacă am mintit, poate nu pare ceva atât de important pentru unii, unii care se gândesc că prietenia iartă tot, aşa e, iartă, dar până să ajungi la iertare doare, mai ales daca ai fost mintit.
După câteva clipe Chun s-a tras de lângă mine şi m-a privit, avea lacrimi în ochi, mereu când plâng, plânge şi el.

- De ce nu îi spui? m-a întrebat, iar eu nu a trebuit să mă gândesc mult la cine se referea.
- De ce aş face-o? l-am întrebat înapoi.
- Are dreptul să ştie, Jaejoong, mi-a raspuns pe un ton rece.
- Nu, am raspuns serios
- Cum poti fi atât de încuiat la minte să nu îi spui lui Yunho-hyung că gemenii sunt copiii lui?! s-a rastit la mine.
- Pentru că nu pot, Chun-ah, nu pot să risc ca el să-mi ia copiii, nu pot să risc să îi pierd. Pot să nu îl am pe el aproape, pot să trec peste asta, am facut-o deja cât timp am fost însarcinat şi nu l-am avut lângă mine, am încercat să-l urasc şi cred că la un punct am ajuns să o fac, mai ales când îmi era foarte greu, dar îmi trecea repede şi nu vreau, nu pot să îmi pierd copiii în fata lui! Tatal lui e judecator, va face orice, dar orice pentru a-mi lua copiii îndată ce va afla acest lucru iar eu nu îmi permit luxul de a-i pierde, nu îmi permit luxul de a-l lasa să fie fericit cu ceva ce e al meu!

L-am privit în timp ce respiram greu din cauză că am vorbit atât de repede şi eram enervat. Nu asta i-am tot repetat de când a ajuns aici? Îmi este frică să nu pierd gemenii, îmi e frică să ramân singur!

- Jaejoong, de ce crezi că Yunho ţi-ar lua copiii? m-a întrebat serios.
- De ce nu ar face asta?! i-am raspuns înapoi.
- Pentru că el nu e aşa! Poate a facut greşeala de a se culca cu tine atunci, dar ati vorbit despre asta macar aşa cum trebuie, fara certuri, fară nimic?! Nu, din câte se pare, nu te-ai gândit să-l întrebi de ce a facut acel lucru şi după aceea să decizi ce faci! Şi din câte vad, pe lângă că eşti şi încapăţânt eşti şi orb! Nu vezi că Yunho-hyung ţine la tine mai mult decât la un simplu prieten? Nu poti vedea că e atras de tine? Era heterosexual înainte să ajungi tu în viata lui, dar de atunci nu l-am mai vazut cu nicio femeie în plus s-a despartit şi de Seulgi, fata cu care a fost fericit pentru o perioadă din viaţă, fata pe care chiar a iubit-o!

Am deschis gura să spun ceva, doar ca să o închid la loc. Nu aveam ce spune, avea dreptate, nu am stat nici eu nici el să vorbim pe îndelete, am vorbit doar acum câteva luni dar nu am spus motivele, nimic, eu nu i-am spus că mereu am fost îndragostit de el iar el nu mi-a dat niciun motiv. Acum dacă aud aceste cuvinte din partea lui Yoochun îmi dau seama defapt cât de copilaros am fost şi totodată mi-am dat seama ce prieten rau i-am fost lui Yunho, îl consideram o persoană rea, în stare de a-mi lua copiii fară să se gândească la mine şi am uitat de faptul că eram totuşi prieteni şi începusem de la zero tot. Am oftat şi m-am dus spre uşa de la bucatarie spre baie, odată ajuns acolo am început să mă spal pe faţă de lacrimile sarate care se uscaseră. M-am şters cu un prosop şi m-am dus înapoi în bucatarie.

- Ai dreptate, sunt un prost şi un tâmpit şi o persoană rea. Nu doar că am ascuns adevarul faţă de Yunho ci şi l-am crezut o persoană rea, mai ales când el mă crede un prieten foarte bun. Yoochun-ah, ce s-a întâmplat cu mine? Nu mă mai recunosc! am spus oftând lung.
- Eşti om, JaeJae, se întâmplă ca odată în viaţă oamenii să cedeze, la fel cum ai facut tu, nu mai ai încredere în nimeni, nici macar în mine, noi doi eram ca nişte frati! mi-a spus uşor, de data aceasta vocea fiindu-i plină de caldură.
- Te iubesc, Chun-ah! Te ador! Nu ştiu ce ar fi de mine dacă tu nu ai fi acolo să mă ridici în momentele în care cad la pamânt, i-am zis aceste lcururi iar apoi i-am sarit în brate.
- Jaejoong, să nu te superi pe mine, dar te-ai îngrăşat! Mi-a spus râzând iar eu l-am lovit peste spate uşor.
- Prostule! Acum, am nevoie de o favoare, stai cu gemenii, am o mică treabă de rezolvat înainte să aranjez totul, înainte să spun tot adevarul. Cheamă-l şi pe Junsu dacă vrei, mâncare este în frigider, l-am informat grabit.

Uitasem că azi trebuia să mă duc la doamna Han acasă, trebuia să merg să discutam despre ceva petrecere pentru Jihye. Am intrat în camera gemenilor, observând că uşa e deschisă, ciudat, parcă o închisesem, probabil de la curent s-a deschis, trebuie să am mai multă grijă. I-am sarutat pe copii pe frunte şi am ieşit pe hol lându-mi cheile de la maşină şi telefonul am fugit până la maşină deoarece eram în întârziere.
Până ce am ajuns la casa lui Eunhye a fost o aglomeratie destul de mare. M-am dat jos din maşină şi am mers spre uşa din faţă şi am sunat dar nu nu mi-a raspuns nimeni, aşa că am mers să înconjor casa pentru a ajunge la uşa de la bucatarie. Între timp i-am trimis un mesaj lui Yunho întrebându-l unde e, pentru că se presupunea că trebuia să vină să vorbim acasă la mine şi nu s-a prezentat. Am trecut prin bucataria casei şi am mers spre salon, dar nu era nimeni însă am auzit nişte voci venind dinspre birou. Am păşit încet pentru a nu face niciun zgomot, voiam să-i surprind, sunt sigur că s-ar bucura. Datorită faptului că uşa biroului era din sticlă a trebuit să mă apropiu fară să mă vadă. Uşa era întredeschisă aşa că se auzeau vocile sotilor Han şi încă una, foarte cunoscută. Am decis să nu intru până nu vad cine e posesorul acelei voci. În timp ce mă apropiam discutia lor se auzea tot mai tare şi clar. Discutau ceva despre nişte copii, m-am încruntat uşor în timp ce am ajuns fix lângă uşă.

- De ce am face asta? am auzit-o pe doamna Han vorbind.
- Mamă, sunt ai mei! a spus o voce groasă, foarte asemanatoare cu a cuiva pe care îl ştiam foarte bine, dar nu avea cum să fie el.
- Ţi-a spus asta în faţă, fiule? a întrebat domnul Han, iar eu deveneam tot mai curios.
- Nu, dar vreau să îi iau, a spus iar vocea straină.
- Yunho dragă, am auzit numele acela rostit din gura doamnei Han şi restul nu am mai putut auzi deoarece simturile mele erau blocate.

Yunho? Yunho al meu? Acel Yunho? Inima a început să-mi bată cu putere, riscând să fiu prins m-am uitat pe geamul de la uşă pentru a vedea dacă nu era o coincidenţă acest lucru, acel nume, dar ... nu, nu era. El statea în fata sotilor Han, ce cauta el aici? Stai aşa ... domnul Han l-a numit „fiule” asta înseamna că ... Dumnezeule mare! Mi-am dus mâna la gură pentru a evita să strig şi m-am dat înapoi câţiva paşi reuşind să lovesc masuta de pe ea cazând o vază spargându-se. Panicat, am luat-o la fugă şi am ieşit pe uşa principală uitând să o închid şi am sarit în maşină pornind-o repede. Am calcat pe acceleratie până la fund şi am plecat de acolo.
Datorită faptului că plângeam a trebuit să parchez undeva, pentru a evita un accident. M-am dat jos din maşină şi am închis-o iar apoi am plecat de acolo să mă plimb. Aveam nevoie să gândesc limpede, departe de toate, fară presiune, dar nu puteam decât să mă gândesc cât de mizerabilă e viata mea. Pentru prima dată când am încercat să rezolv lucrurile, înainte de a face ceva trebuie să primesc două lovituri la spate. Una că Yunho chiar vrea să-mi ia copiii iar a doua că oamenii pe care îi consideram ca şi a doua mea familie nu erau defapt cine spuneau. Doamna Han era o minciună, pe când era defapt doamna Jung, mama dobitocului de tată a copiilor mei pe care nici acum nu pot fi destul de suparat încât să mă duc să-l iau la şuturi. Deasmenea şi sotul lui Eunhye şi Jihye sunt rude cu Yunho, el era fiul care nu avea timp de familia lui. Şi totuşi mă întreb de ce a trebuit să fie aşa? De ce a trebuit să mă apropii de cine nu trebuia? Dacă acum că au aflat de aceste lucruri, vor accepta să-l ajute pe Yunho să-mi ia copiii? Ce naiv era Yoochun spunându-mi că iubitul lui lider nu îmi va face rau. Nu m-ar interesa daca mi-ar face ceva mie, nu mi-ar pasa, dar mi-ar smulge de lângă mine carne din carnea mea, sângedin sângele meu, ceva ce am purtat eu în interiorul meu timp de 9 luni, nu el s-a chinuit cu ei, ci eu.
Fară să îmi dau seama am ajuns într-un parc, m-am uitat la ceasul de pe mâna mea care arata ora patru dupamasa, când naiba a trecut timpul? M-am dus şi m-am aşezat pe o bancă privind copiii cum se jucau şi ţipau de fericire. Nu am putut decât să zâmbesc printre lacrimi.
Observam oamenii cum se uitau ciudat la mine, probabil aratam ca dracu, palid, cu ochii roşii, cu lacrimi pe faţă şi parul dezordonat, dar nu îmi pasa, sufeream! Aveam dreptul să arat urât!
Mi-am simtit telefonul vibrând în buzunar şi m-am uitat la apelant, Yoochun, am respins apelul şi l-am bagat în buzunar ignorând vibratiile care au încetat după ceva vreme.
După un timp mă mai calmasem, nu mai plângeam şi nu mai tremuram, însă tot eram pierdut în gânduri, totuşi am putut auzi un plânset de la departare. Mi-am ridicat ochii şi am vazut doi copilaşi, unul era la pamânt şi plângea iar celalalt încerca să-l ajute. Am strâns din ochi puternic şi apoi mi-am şters lacrimile şi m-am ridicat de pe bancă, mergând spre ei. M-am apropiat încet şi apoi m-am pus în genunchi pentru a-l ajuta pe copilaş, celalalt baietel s-a uitat la mine plin de admiratie.

- Ai grijă data viitoare, scumpule, poti să te raneşti mai rau, i-am spus uşor în timp ce îi scuturam pantalonii de praf.
- Multumin, domnişoară! au spus cei doi deodată chicotind şi au fugit.

Tomai m-au facut femeie? M-am uitat perplex la cele două siluete care fugeau în departare. Da, m-au facut femeie. Ce naiba! Sper că gemenii mei nu îmi vor spune mamă caci îi voi trage de urechi.
Mi-am simtit din nou telefonul vibrând în buzunar, l-am scos şi când am vazut apelantul am apasat butonul de respingere şi am închis telefonul, i-am scos bateria şi apoi l-am aruncat la cel mai apropiat coş de gunoi. A dracu de barbat!
Am luat o gură mare de aer şi m-am uitat spre cer. Ştiam deja ce aveam să fac. Ce face orice om când dă de greu, să fugă, să scape de toate, să înceapă de la zero de undeva nou, fară să cunoască pe nimeni. M-am îndreptat spre ieşirea din parc şi am vrut să mă duc spre locul unde mi-am parcat maşina, dar nu ştiam pe unde am lasat-o, acest loc al Seulului nu îmi era cunoscut. Am înjurat printre dinti, ceva ce nu obişnuiam să fac, dar acum chiar că eram de toată minunea! M-am tot plimbat până când am dat de strada pincipala pentru a lua un taxi. Când în sfârşit am prins unul liber, am intrat şi i-am dat adresa apartamentului meu.

**

Odată ce am ajuns acasă am aflat că defapt eu eram în partea de Vest a Seulului, pe când eu stateam în partea de Nord-Est, ce frumos, m-am ratacit în propriul oraş. I-am platit taximetristului şi am fugit la aprtament. Trebuia să mă mişc foarte repede, nu aveam decât câteva ore la dispozitie ca să îmi pregatesc plecarea. Când am ajuns în casă nu m-am mai chinuit să verific dacă era Yoochun acolo, aveam să-l confrunt dacă încerca să mă oprească. Nimic, dar absolut nimic nu avea să mă oprească din a pleca.
Am fugit în camera mea şi am catutat toate valizele şi gentile mele disponibile. Am scos hainele din dulap şi eram pregatit să le pun în valize când o voce super pitigaiată, de delfin, m-a oprit.

- Kim Jaejoong, ce crezi că faci? m-a întrebat acea voce şi m-am uitat spre persoana respectivă rasuflând uşurat, era doar Junsu.
- Împachetez, am raspuns simplu şi mi-am continuat treaba.
- Asta vad şi eu, dar de ce? a raspuns ironic.
- Trebuie să plec de aici, din ţara aceasta defapt, l-am informat simplu de planul meu.
- A aflat Yunho? a întrebat iar eu m-am oprit din ceea ce faceam uitându-mă la el uimit.
- Tch, a spus dându-şi ochii peste cap, ce crezi? Că daca sunt blond, par naiv şi fac pe prostul defapt sunt aşa? a ras la propia glumă.
- De unde ştiai? am întrebat uşor nesigur.
- Moobin, a spus simplu. Seamană prea mult cu Yunho şi poate că am auzit şi ceva din conversatia lui Changmin şi Jessica, dar asta e partea a doua.
- Kim Junsu, îţi spun de pe acum, nimic nu o să mă împiedice să plec, am spus ferm.
- Ştiu, nici nu aveam de gând să te împiedic, deci ce împachetam? a întrebat vesel iar eu m-am încruntat.
- Junsu-ah, nu credeam că aveam să te întreb aşa ceva, dar îţi lipseşte o doagă?
- Nu, de ce? a întrebat râzând.
- Ce câştigi ajutându-mă? Eşti iubitul lui Yoochun, viitor soţ probabil, Yunho e prietenul tau, liderul tau, şi în schimb tu mă ajuti pe mine, i-am raspuns serios.
- Oh te rog! Şi Yoochun este prietenul tau cel mai bun, dar dragul meu, ăia doi seamană prea mult şi-s prea încapăţânati, o mică lectie nu le-ar strica, aşa că hai dă-mi indicatii şi taci, o să fie secretul nostru.

M-am uitat ciudat la el, dar apoi mi-am revenit, nu aveam timp să mă mir de alte persoane, eu eram o ciudăţenie mai rară, atrag problemele la greu. I-am dat câteva valize şi lui pentru lucrurile gemenilor. Le-am luat toate lucrurile necesare, pampersurile, biberoanele, paturicile şi cam toate hainele. Deasemenea am luat rama cu ecografia copiilor şi jucariile primite de la Yunho, macar să aibă ceva de la tatal lor. Între timp mi-am gasit toate cartile de credit şi l-am rugat pe Junsu să-mi sune sora pentru a rezerva avionul privat, nu aveam să las pe nimeni să detecteze ţara în care aveam să plec. Eu am sunat-o pe mama să-i spun de plecare, nu i-am spus totuşi unde, i-am explicat pe larg totul şi că aveam nevoie de timp să mă pun pe picioare. M-a asigurat că voi avea bani destui şi că pot sta la penthouse-ul din Tokyo, şi că un şofer mă va aştepta la aeroport. Am zâmbit odată ce am terminat convorbirea, mama mereu era o femeie atât de eficientă. M-am îmbracat putin mai gros, caci era seară şi la fel am facut şi cu gemenii, i-am pus în paturici pe amândoi şi apoi în coşuletele lor. Din cauză că aveam prea multe bagaje a terbuit să chemam două taxiuri, nu încapeau gentile în Maserati-ul lui Junsu. Într-un taxi am mers eu cu copiii şi în celalalt m-a urmat Su. Pe parcursul drumului catre aeroport m-am uitat trist pe geam, nu credeam niciodată că voi fugi aşa, cu doar trei persoane care să ştie unde anume, una fiind iubitul prietenului meu cel mai bun. Odată ajuns la aeroport am fost întâmpinati de Dongho, şoferul surorii mele mai mari, care ne-a dus bagajele la avion, trebuia să mai stam jumatate de oră până aveam să plec. Am mers la o cafenea din incinta cladirii şi ne-am aşezat la o masă cu Junsu.

- Eşti sigur că vrei să faci asta? m-a întrebat îngrijorat iar eu i-am zâmbit.
- Trebuie să o fac, Junsu-ah, l-am auzit cu gura mea că vrea să-mi ia copiii, îţi dai seama?! l-am întrebat putin enervat şi gata să plâng iar.
- Înteleg. Să mă contactezi îndată ce ajungi acolo şi te rog să îmi trimiti veşti despre tine, nu le voi spune nimic, nici lui Changmin şi nici lui Jessica. O să vin să te vizitez, promit! O să scap eu de Yoochun cumva. Şi să ai grijă de copii şi de tine! a început să îmi ţină putină morală despre cum trebuie să am grijă de mine şi de copii şi să nu am încredere în oricine, mi se pare mie sau e mai rau decât mama?

Când Dongho a venit să mă anunte că pot pleca, Junsu m-a îmbrăţişat foarte tare, parcă nevrând să-mi dea drumul, mi-a spus că Yoochun o să fie distrus, dar să nu îmi pese, trebuie să fii putin egoist în viaţă şi că o să aibă el grijă să îşi revină. De asta nu aveam îndoială, toti vor fi dezamagiti de mine, dar nu am ce face, ca să mă protejez de unii trebuie să calc peste altii.
Am luat coşuletele şi cu paşi neîncrezatori am pornit spre terminală. M-am tot uitat în urma mea, nu după Junsu, ci după altcineva, sperând ca să vină oricine altcineva să mă împiedice să plec, oricine, dar nu a venit nimeni. M-am uitat spre baieteii mei care mă priveau cu ochi mari şi curioşi în timp ce îmi zâmbeau. Nu am putut decât să le zâmbesc înapoi şi să le cer iertare în gândul meu pentru toate greşelile pe care le-am facut, şi pentru că-i îndepartez de tatal lor.
Odată ajuns în avion i-am pozitionat pe gemeni în scaunele lor speciale şi le-am strâns centurile de siguranţă, dându-le şi jucariile lor preferate, lui JaeYun un tigru iar lui Binnie un leu. În cele din urmă m-am aşezat şi eu pe scaun, aşteptând să decolam. Mi-am întors capul de la gemeni pentru a mă uita spre geam la cerul înstelat. Am închis ochii şi am inspirat uşor în timp ce am simtit avionul mişcându-se. Era gata. Nimic nu avea să mă mai oprească.

La revedere Coreea! La revedere, Jung Yunho!