OraÅŸul Zeilor

[hiimera]

Yo!! :3
Da... cu ce să încep. Păi ideea este dintr-un proiect de idei la care lucrez acum şi doresc foarte tare să o pun în aplicare. Doresc să mai schimb câte ceva şi prin modul meu de a gândi dar şi prin modul de a percepe lucrurile.

- Acest fic este dedicat unor persoane, care sunt două, mai exact: Denny, care m-a ajutat foarte mult şi o iubesc, cât şi lui Andrei - Kiryuu, un bun prieten de pe Zup la care ţin mult(şi nu, nu mă vei dezamăgi, clar să-ţi fie. :P)-

Şi ca să vă spun câte ceva legate de fic, da, au să fie creaturi magice pe aici -> Vampiri, vârcolaci, fantome, demoni... etc.
Aştept critică dacă se poate, doresc fiindcă vreau să nu mai am greşeli - mai ales de tastare şi dacă vedeţi, vă rog să le enumeraţi, câte puteţi. ;;)

“Adevărul m-a împiedicat întotdeauna din a spune minciuna.
O duceam bine atunci când cuvintele mele înşelau, trişau şi înduceau în eroare.
Am devenit un obsedat de acţiune... am ajuns după gratii.
Mi-am învăţat lecţia.
Vânătăile colorate ce stăteau atârnate de pielea de sub ochi, m-au ajutat să privesc lumea sub o altă noanţă. Urmele sângeroase ce îmi tatuau braţele, picioarele şi spatele, m-au învâţat că viaţa nu este un joc. Umezeala din ochi şi bătăile agitate de durere ale inimii mele, m-au făcut să cred în faptul că speranţa poate să existe şi că omul trebuie să lupte pentru a se proteja.
O pereche de mâini întinse la greu, mi-au adus prieteni.
Şi acum mă mai gândesc, îmi aduc aminte... Ce vremuri erau în puşcărie.”


I
‘Cursă nebună’
_________________________

Frecventam cam des acum, în ultimele luni, cluburile şi barurile de gay.
Nu că ar fi ceva neobişnuit pentru mine, ştiu de când eram în faşă ceea ce mă va atrage cu adevărat şi acel lucru erau chiar pretendenţi la sexul meu, masculii.
Mâna ce şedea frumos şi atârnată pe cealălaltă, încrucişată pe mijlocul meu, am ridicat-o încet pentru a-mi reintroduce ţigara în gură. O lăsasem prea mult să se consume de una singură şi era o pierdere de bani şi timp. Cu toate că acum simţeam nevoia să gust gazul toxic şi cenuşiu pe papilele mele.
Priveam geamul încetoşat de aburi şi pe nesimţitea mai trăgeam cu ochiul pe stradă să vâd cine vine şi cine iese pe uşa blocului. Mai trăgeam din tigară, iar apoi când am văzut că s-a terminat am apăsat-o pe suprafaţa metalică a scrumierei de pe pervaz, continuând să privesc cum fumul se subţia şi dispărea în aer.
În câteva clipe o voce ma întrerupt din a mai face ceva şi tânărul bărbat s-a afişat în dreptul trupului meu, privindu-mi chipul cu plăcere.
Nu ma deranjat faptul că altceva mai bun nu făcea decât să mă admire, dar nici eu nu m-am putut abţine din a nu deschide gura.
- Ai găsit ceva interesant pe faţa mea? L-am întrebat, tot continuuând să privesc la scrumieră şi la mucurile adunate acolo, în cenuşa lor.
- Priveşte-mă! Mi-a şoptit el aşa de rugător, chiar dacă încerca din greu să nu se înmoaie.
Am surâs, iar capul mi l-am întors încet, lâsându-l să-mi cadă în partea cealălalt ceva mai jos, iar ochii mei de un gri metalic aprins l-au fixat pe ai lui cititnd cu râvneală starea sufletească ce ii se citea aşa de clar pe iris.
- Eşti extrem de frumos! A exclamat el şi apoi şi-a pus palma dreaptă pe obrazul meu, mângâindu-l blând şi alenea.
Doar când îl privesc, îmi dau seama că tremură din toate încheieturile şi vrea aşa de tare să i-o trag la fel ca seara trecută, în club şi la mine în apartament.
Ca doi nebuni, două fiare ce nu-şi pot stăpâni poftele trupeşti şi gândul de a avea pe cineva într-o seară aşa spontană ca cea de ieri.
Îl las să mă mai admire puţin, acum încep să mă afund în amintirile de aseară:
Club, muzică, mulţi oameni, travestiţi sau gay ce ma conta, cu toţi ne dezlănţuiam pe ring sau ne petreceam timpul într-un colţişor mai îngust cu cineva, lingându-ne de zor.
Stăteam ca deobicei la bar şi mă uitam ba la unul, ba la altul şi sorbeam cu poftă din vinul alb ce se ondula odată cu mişcările fine ale palmei mele, unde îl poziţionasem cam toată seara.
Şi atunci l-am depistat. Stătea tot la bar, doar că era o diferenţă de patru scaune între noi. Mă privea aşa fermecat şi pătrunzător încât mai avea puţin şi sărea pe mine.
Am râs şi mi-am ridicat palma ceva mai în sus şi l-am ademenit cu două degete, făcându-i semn că se poate apropia mai mult de mine. Nu a ezitat şi într-o clipită se afişase în faţa ochilor mei luminaţi de neoanele multicolore de deasupra capetelor noastre.
Am schimbat câteva cuvinte şi după ce am părăsit locul ne-am refugiat între două blocuri, într-un spaţiu mai strâmt în apropierea clubului în care am fost. Ceva nebun avea să iasă din asta şi noi profitam ca apucaţii unul de celălalt, sărutându-ne şi explorându fiecare părticică a trupurilor noastre excitate.
Însă nu a dorit să continuăm totul acolo, aşa că l-am adus la mine fiind şi mai aproape.
Când am ajuns ne-am croit drum pe pereţi, pe jos, spârgând tot felul de lucruri în jurul nostru, până ce am ajuns să aterizăm pe pat. El primul, eu pe urmă după ce m-am descotorosit de curea şi restul hainelor şi...
- La ce te gândeşti?
- Hm... doar privindu-te aşa mă aprind la culmea, am spus eu evidându-i întrebarea şi l-am apucat de părul de la ceafă, trăgându-l mai aproape de mine.
Am zâmbit amândoi, ştiind ce ar putea să urmeze, din nou. Aşa că am lăsat să se petreacă.
De data aceasta aveam chef să fiu eu cel răsfăţat, fiindcă aseară tipul doar sub mine gemea în extaz şi de fericire, atunci când mă adânceam în el şi îi „posedam”.
Mi-a străbătut buzele, sărutându-le de mai multe ori cu zor fără să îşi lase limba să se înfiltreze în gura mea pentru a se alătura la un joc umed cu a mea.
Dar chiar şi aşa l-am lăsat să-şi facă damblalele, lăsându-mă pradă lui.
Nu m-am clintit din loc, stâteam în continuu rezemat de peretele de lângă geam, privindu-l pe brunet cum începea să mă atingă şi să mă dorească din ce în ce mai mult.
A început să coboare cu mâinile şi buzele pe piept, unde îmi muşca din când în când perlele întârite, sărutând alocuri şi tot aşa mai departe. Până ce a coborât spre blugi mei unde trebuai să scape mai întâi de curea pentru a ajunge la ceea ce doreşte.
Însă telefonul ne-a întrerupt, eu l-am oprit din a se ridica şi i-am spus că poate să continue ceea ce face, pe mine nu mă deranja nimic. L-am luat de pe pervaz şi l-am dus la ureche pentru a saluta persoana de la celălalt capăt.
- Hey...
- Chezario, unde mama naiba eşti băiete? O voce răguşită şi extrem de dură a început să-mi spargă timpanul.
- Mai uşor bâtrâne, sunt acasă savuram o... prăjitură. Am minţit eu, cu toate că avea să afle defapt ce făceam, aşa cum mereu se întâmpla când mă prindea în astfel de momente, mai perverse.
- Nu-mi pasă ce faci, eu te vreau aici la secţie... dar defapt să te trimit pe urmele unui nenorocit. A evadat din arest aseară şi acum hoinăreşte străzile New York-ului în căutarea unei noi victime. Strigă el ca nebunul.
Dar eu deja nu prea mai mă concentram, fiindcă brunetul deja trecuse la treabă, iar eu începusem să gem câte puţinul.
- Aha... ah, eşti bun la asta! Am spus eu lingându-mi buzele şi privindu-l pe tânăr cum linge cu poftă mândria mea întărită.
- Ce!? Chezario, iar ţi-o tragi cu cineva?
- Poate... Am spus eu şi apoi un rânjet pervers mi-a apărut pe chip.
- Îţi baţi joc de mine fiule? Eu am nevoie de cel mai bun om al meu şi el ce face? Lasă pe unu să i-o sugă... Treci aici imediat, sau nu, îţi trimit datele prin fax şi te apuci de urmărire.
- Înţeles!
Eram la limită. După ce am închis apelul, am dat cu telefonul de pământ şi l-am prins pe tip de păr pentru al face să se mişte mai repede, nu mai aveam timp...


Şi am sărit cu maşina peste o încărcătură de lemne, care trebuia să ajungă la fabrică.
Eu cu partenerul de serviciu scoteam foc pe străzi. Doar eram în urmărire şi se părea că evadatul nu dorea să oprească motocicleta aia sub nici o formă.
Nenorocitul, avea curaj în el şi asta îmi creea pofta de acţiune. Curgea prin venele mele adrenalina şi ochii îmi sclipeau după ochelari negrii de soare.
Am rânjit şi am băgat viteză, colegul meu mi-a spus că putem să îl prindem dacă mergem pe următoarea stradă, dar eu aveam o idee mult mai genială.
Dacă îl urmăream ajungeam aproape de spaţiul unde se construia un bloc cu 10 etaje şi dacă el vedea că noi nu vrem să ne mutăm traectoria, avea să încerce să ne încurce prin a se îmbârliga printre fiarele acelea. Însă chiar şi aşa, după cum îmi aduc eu aminte, trebuia să fie un zid de tuburi din ciment care erau puse una după alta şi una peste alta, precum un cub. El avea să fugă în în partea lor şi noi ca să-l prindem la ieşirea din acel loc o luăm tot în faţă şi îi blocăm drumul.
Zis şi făcut. A decurs aproape totul după plan, dar individul a dorit să o ia în faţă şi vâzând că nu aveam cum să-l mai prindem, doar dacă nu răscolim întreg oraşul, am mărit viteza şi l-am izbit de acele tuburi.
Bărbatul din dreapta mea a ieşit fulger pe uşă ca să îl verifice dacă mai respiră sau dacă mişcă. Eu am rămas la locul meu, ţinându-mi palma la gură şi gândindu-mă. Apoi îl văd pe poliţist cum se ridică de jos cu omul acela în braţe. Îl ţinea peste umăr şi încerca să-l aducă la bord.
Am deschis geamul ÅŸi am strigat:
- E viu?
- Da!
- Te ajut?
- Nu, mă descurc, nu e aşa de greu.
- Normla nu vezi că e piele şi os, la dracu` în arest nu te hrăneşte chiar nimeni, pe mine m-au hrănit odată. Am spus eu privind cum îl aducea spre maşină.
- Tu, ai avut noroc Chezario, cred că dacă nu te hrăneau le-o trăgeai bine de tot şi te ţineau minte. A spus el râzând şi privindu-mă în ochii.
Era un om bun şi avea un zâmbet blând, era mai mare ca mine cu nouă ani. Şi de fiecare dată când mergeam cu el în misiuni, găsea o portiţă sigură de scăpare.
L-a băgat pe tip încet în spate şi după s-a urcat înapoi pe locul său. După ce a închis uşa am pornit motorul şi am derapat pe şoseaua umedă spre secţia de poliţie, unde avea să ne aştepte şeful, desigur nervos pe mine şi mândru pe Ken.
Pe drum eu din când în când îmi mai duceam privirea spre oglinda retrovizoare, dorind să-l observ pe bărbatul blond din spatele nostru. În cazul în care dorea să vătămeze pe cineva, eu trebuai să-i trag un cot în maxilar. Aşa era regula la noi în maşină. Ken mă sfătuise să fac asta, fiindcă de multe ori aveam cazuri în care infractorul din spate putea să îşi iasă din minţi şi să atace pe cineva.
- De ce porţi ochelarii de soare acum, când soarele stă să apună? Vocea amicului meu a început să mă amuze şi eu i-am dat o palmă peste umăr aşa cum făceam mereu.
- Doar mă ştii, mereu am vrut să arăt ca un poliţai` "western" sau aproximativ... Pe dracu, aşa vreau, ce mă mai întrebi Ken? am spus eu zâmbind.
- Da, ai dreptate te ştiu aşa de bine încât am impresia că ar fi bine să ne unim destinele...
- Vulpoi ce eşti. Chiar ai vrea? îmi întorc capul spre el şi clipesc de câteva ori din gene.
Începe el să râdă după urmez şi eu, doar cel din spate se închină la ce aude şi vede.
Ah cât de mult îl ador pe omul ăsta, nu vreau să mă despartă nimeni de el.
Câte misiuni frumoase am putut avea, zile petrecute în căldură, aproape goi... Nopţi în care hoinăream ca fantomele străzile în căutarea răufăcătorilor. Parcă desprinse toate aceste momente dintr-un film american cu doi parteneri de poliţie.
Imediat am zărit secţia şi imediat ce Ken s-a dat jos mi-a spus că e mai bine să îl duc eu pe tipul din spate înăuntru, ca să vadă şeful ce am făcut. Oricum eu l-am prins personal, adică l-am izbit brutal, dar ce mama naibii mai contează.
Îl înşfac şi îi pun cătuşele, şatenul, adică amicul meu întră ca nebunul începând să facă un mic spectacol anunţându-mi intrarea. Toţi apludă şi doar şefu` stă cu trabucul între dinţi şi mă priveşte şceptic şi plictisit de tot balamucul format în secţia lui.
- Ce spuneţi domnule Ronald, nu vă place captura pe care o are Chezario? Spune partenerul meu în timp ce îl apucă pe domn de umăr.
- Nu. Şi dacă a-ţi terminat cu toată tărăşenia aceasta vă rog înmânaţi jandarmilor omul, căci vreau să fac un anunţ special.
Eu înmânez captura şi după mă aşez în poală la şaten, care adineauri s-a aşezat pe un scaun ce se rotea. Îmi aprind o ţigare şi încep a o savura cu plăcere, în timp ce mă fac comod pe poala amicului meu.
- Bine în fine, nu începeţi ritualurile voastre de gay la mine în secţie. După cum spuneam: avem un tânăr nou sub aripa noastă.
- Da! Strigă toţi curioşi, de parcă ar fi ceva extraordinar. În fine, că de mult nu au mai venit absolvenţi sau cum le spunem noi „motani”.
- A absolcit cu note foarte bune academia de poliţie Jeraldo Norr, plus are specializare în spionat. Vreau să-l întâmpinaţi pe motanul Michael Ace Newman.
Gata, famfara a pornit şi deja mă săturasem. Ce era aşa de special la un puşti absolvent? De parcă ar fi vreun fiu de preşedinte...
Acesta cu sfială înaintează printre noi şi ne salută.
Era îmbrăcat într-o cămaşă albă, purtând pe deasupra o jachetă lungă până la genunchi de un albastru întunecat, o pereche de blugi ce-i veneau pe picioare şi fund, ceva mai zdrenţuroşi la nivelul încheieturi piciorului.. Şi pereche de bocanţi negrii plini de curele.
L-am privit de sus în jos, îmi plăcea ţinuta, semăna cu mine când am ieşit din puşcărie şi m-am înrolat pentru prima dată la academie.
- Hmm... păr roşcat. Am spus eu în şoaptă.
Băiatul s-a uitat fix la mine şi avea o privire inocentă pe chip, totuşi avea trăsături mature şi nu puteam nega că arăta bine pentru vârsta lui.
- A, observ că l-ai remarcat pe agentul nostru cel mai bun, Chezario Jorando.
S-a apropiat sfios de mine şi a întins măna prezentându-se cu repeziciune.
- Emoţii de început, încântat! am spus eu şi i-am strâns mâna. El a zâmbit ferm şi obrajii i s-au roşit pentru câteva clipite.
- Da, acum că a-ţi făcut cunoştinţă, vreau să vă spun că voi doi de acum în colo ve-ţi fi parteneri.
- Cum!? Am strigat eu surprins de ce tocmai scosese babacul pe gură. Cum adică parteneri, dar Ken? Ce...? Eu făceam crize şi bătrânul se îndrepta spre biroul său. Nu pleca Ronald şi dă-mi un motiv plauzibil prin care să pricep ce tocmai ai spus!
- E tânăr, e nou şi vreau să-i fi mentor şi să-l antrenezi, aşa cuma făcut Ken Richerdson cu tine în toţi aceşti ani. Timpul partenerului tău s-a scurs... din păcate. El va fi acum pentru o altă persoană mentor dar şi partener permanent. Te rog să nu mai strigi şi bucurăte de acest prilej, ar trebui să fi mândru.
Vocea lui dură şi aproape răguşită mă enerva la culmea, mai aveam puţin şi săream pe el, doar că restul cât şi acel Michael au sărit să mă ţină. Vâzând că şi motanul mă atinge, am izbucnit şi mai rău. Mi-am luat haina, pistolul şi am plecat naiba de acolo.