One-shots...

[adyna_45]

:xkItTy:x Multumesc de comentariu. Ma bucur ca iti place.
Acum am sa postez un alt one-shot scris de mine. Daca va plac, spuneti-mi. Daca nu va plac, spuneti-mi de semenea. Daca vreti sa mai postez, comentati. Macar un comentariu pt inca un one-shot.

L-am dat la o parte, fara sa ma gandesc daca l-am ranit sau nu. Decisesem de mult ca nu merita nimic. Dar nu ma puteam convinge sa-l urasc, asa cum as fi vrut. Fiindca, desi ma ranise, surd la strigatele mele de durere, orb la semnele mele de ajutor, vedeam in ochii lui dragostea de fiecare data cand il priveam. Si era atat de dulce imaginea arzatoare a ochilor lui caprui ce se strecurau ca niste serpi in sufletul meu, trecand de toate zidurile pe care le construisem cu greu in multi ani de durere, spargandu-le pe toate.
Si de cate ori voisem sa ma simt imbratisat de acele brate ce imi dadeau un sentiment searbad de siguranta, ce mi se cuibarise in suflet, fara sa-i fi dat eu voie. De atatea ori dorisem sa fiu inconjurat de caldura eterna a respiratiei lui pe pielea mea, inviind-o, dandu-i tot ce avea el.
Si tot de atatea ori ramaneam dezamagit caci, desi sperasem mereu, niciodata nu avusesem curajul sa-i zic si lui toate acestea. Si stiam ca undeva, acolo, adanc in inima lui, ma iubeste deasemenea, dar nu avea nevoie sa zica asta, nu se considera potrivit pentru mine. Pentru ca in fiecare privire plina de dragoste pe care mi-o arunca se putea clar citi egoista afirmatie ce tipa muta : « Nu te merit ! », cu vocea-i plina de lapte si miere, la fel de falsa ca ura pe care incercam inutil sa mi-o sadesc in suflet.
Si, Doamne, cat de putina dreptate putea sa aiba ! O simteam in mintea mea, in inima mea, in fiecare respiratie ce scapa custii buzelor mele, in fiecare tresaltare a pielii mele, in fiecare sclipire trista a ochilor mei in sticla rece a oglinzii. Caci toate voiau sa ma lase pe mine in urma, sa ma uit si sa devin al lui. Fiecare bataie grabita de inima imi zicea asta, pierzandu-si usor, usor viata, daruindu-se lui si parasindu-ma pe mine abisului ce ma absorbea cu fiecare clipa se ma invesmanta in praful lucios al amintirilor. Si asa aveam sa dispar eu, ca o soapta pierduta in vant, ca o scoica uitata in mare, ca un fir de nisip pe o plaja intinsa.
Am iesit pe usa ca o furtuna, cu lacrimile arzandu-mi obrajii si cu sufletul inghetandu-mi cu fiecare moment ce isi lasa amprenta pe mintea mea obosita. Ne certasem. Tipasem. Ne zisesem lucruri urate. I-am zis ca-l iubesc… de ce am facut asta, nu imi pot da seama, dar stiu ca mi-a zis ca sunt nebun, ca sunt anormal, ca nu mai vrea sa ma vada niciodata. Si, pentru ca il iubeam, aveam sa-i indeplinesc dorinta. Nu il voi mai lasa sa ma vada niciodata, dar voi fi mereu acolo pentru el, o figura fantomatica in umbra palida a unui ungher intunecat. Ii voi oferi mereu un umar pe care sa planga, voi fi mereu acolo ca el sa-si poata varsa amarul, ii voi oferi mereu sfatul meu calduros. Si el va trai toata viata cu iluzoria intrebare : « Si oare cine este ? », iar cand va afla, ii voi rade in fata si ma voi simti razbunat.
Dar, desi voiam cu tot sufletul sa-l urasc, nu avea sa o pot face. Pentru ca dragostea mea pentru el era atat de adanc inradacinata in fiinta mea, in adancul mintii si al sufletului meu, incat fara ea m-as fi simtit gol si nicio ura, oricat de puternica, nu ar fi putut sa ii tina locul. Pentru ca, contrar a tot ceea ce credeau oamenii, nu vei putea niciodata sa ii zici « nu » unei persoane pe care ai iubit-o atat de mult cum l-am iubit eu pe el si cum inca il mai iubesc.






Vantul dulce al serii de vara purta mirosul lui pana la mine, ca un vis de mult pierdut a ceva ce nu am avut niciodata. Am urmat mirosul, cu un puternic sentiment in inima. Avea nevoie de mine, trebuia sa fiu acolo, sa ii ofer umarul meu si sfatul meu, sa il ajut si sa il iubesc fara ca el sa stie cine sunt. Asa ca mi-am pus o masca neagra, are nu vea sa-mi tradeze trasaturile si am pasit agale catre locul din care venea parfumul divin al corpului la care visasem de atatea ori.
Si el era acolo, langa un pom, plangand cele mai pure lacrimi pe care le vazusem vreodata. Cristale ii cadeau din ochii plini de durere, umplandu-mi sufletul de mila, desi stiam ca nu merita. Si totusi nu ma puteam opri din a-l iubi cu toata fiinta mea. Era imaginea mea pentru perfectiune, cu par negru ca noaptea si ochi verzi precum cel mai pretios smarald. Si acum picaturi divine alergau pe obrajii lui palizi dar totusi imbujorati, arzand cu esenta lor de foc pielea fina a zeului ce le plangea.
M-am apropiat de el si i-am mangaiat parul moale. Si-a ridicat ochii spre mine si, ca si cand ar fi simtit cine se scunde sub masca, m-a tras inspre el si mi-a zis :
-Straine, tu ce ai face daca ai pierde cea mai importanta persoana din viata ta ?
-M-as gandi din nou daca e cea mai importanta persoana din viata mea, dat fiind ca mi-am permis mie insumi sa o pierd.
-Este, iar eu am realizat asta abia dupa ce am pierdut-o.
-As cauta-o.
-Am cautat peste tot, in fiecare loc in care ar putea fi!
-As cauta chiar in fata mea.
-Dar singurul lucru din fata mea esti tu, zise baiatul, ignorand sensul cuvintelor mele.
-Tot in fata mea as cauta.
-Cine esti? ma intreba si imi dadu masca jos, descoperindu-mi chipul. Sari si ma saruta asa cum un nebun din dragoste si-ar saruta obiectul nebuniei. Si imediat ce am patruns mai adanc sensul gandurilor mele, am realizat cat de mult imi doream sa fie adevarate. Si cu ultima farama de luciditate, am intrebat :
-Ma iubesti ?
Vocea mea tremura ca nebuna, nu ma puteam opri din a fi fericit. Ma sarutase de buna voie. Ii lipsisem. Ma voia alaturi.
-Da, mi-a raspuns simplu si nu era o exclamare. Era o afirmatie, ca si cand acesta ar fi fost un adevar incontestabil si perfect evident, ca si cand acest lucru nu s-ar fi putut schimba nici daca eu as fi vrut asta. Dar eu nu voiam si nu aveam sa mi-o doresc niciodata. Fiindca era ceea ce noi doi eram.
-Si eu te iubesc ! cuvintele mi-au parasit gura inainte sa le pot opri. Si au ramas plutind acolo, blande, pline de iubirea ce ne-a dat amandurora viata, inganate de vantul plin de mirosul caisilor si invelite in caldura primaverii.


Mda... cliseic, ce pot sa zic. Nu e cel mai reusit...