One-shots.

[Abbeh.]

Am revenit cu un one shot, a cărei idee nu-mi aparţine aşa că ţin să-i mulţumesc lui Godzii pentru că "m-a luminat". :]]

Dorind moarte...

Să-ncep cu o definiţie care cel mai probabil nu-mi aparţine, să caut în dicţionar cuvinte filozofice pentru a da cititorii pe spate ; nu neg, aş vrea să fac asta, ca orice alt om, dar aş fi o ipocrită, căci nu sunt o filozoafă sau o scriitoare renumită, sunt doar eu, vorbind despre un subiect comun, făcând o introducere stupidă, cel mai probabil total nepotrivită.
Spune-mi, de câte ori te-ai gândit la faptul că dacă ai muri ai scăpa de tot şi de toate? Dar spune-mi sincer, nu te ascunde după un deget, nu ar mai avea rost.
Eu m-am gândit de multe ori, hai, că dacă tot am început cu sinceritatea asta ieşită din comun, măcar s-o duc până la capăt.
În ce mod îţi poţi dori moartea? Dar oare îţi doreşti moarte sau doar o singurătate temporară? Hai să dezbatem: singurătatea ar avea două feţe; aia temporară, în care-ţi doreşti să stai câteva momente singur, să citeşti o carte sau mai ştiu eu ce, şi cea „definitivă”, care e foarte întâlnită. Începi cu prima fază a singurătăţii şi te complaci atât de mult cu situaţia în care eşti încât nu mai vrei să iei măsuri, să ieşi din singurătate; ajungi să ai nevoie de tine şi atât, oricine altcineva ar fi de prisos.
Şi apoi, hai să ne gândim logic; de ce ţi-ai dori moartea?
Ai făcut cost suplimentar şi nu poţi fără telefon în caz că părinţii ţi-l vor lua?
Ai luat o notă mică şi îţi este ruşine să le spui?
Oh, haide, sunt probleme adolescentine, minore, dar pe care noi le vedem imense. Cinci euro cost suplimentar te face să plângi; este un munte, pe care-l urci, cu chiu, cu vai, iar când îl cobori simţi că-ţi iei zborul. Culorile redevin vii, aerul e iar respirabil şi toate sunt ca înainte. O problemă mare pentru tine, e una nesimnificativă pentru alţii.
Dar revenind la subiectul pe care l-am abordat ; tu-Å£i doreÅŸti moartea?
Chiar ai vrea să renunţi la tot ce ai?
Ai spune da, ai spune nu, ai vrea să mă contrazici... Sfatul meu ar fi să-ţi ţii gura, ştiu bine că am dreptate.
Nu am o încheiere, nu am una bună sau mai bine spus potivită. Închei spunând că nu-ţi doreşti, ai doar acele momente de „disperare”.
Dar ÅŸtii ceva?
Cu toţii le avem.