One-shots.

[Abbeh.]

Mulţumesc de comentariu.
Am revenit cu un alt oneshot.

Regrete...

Azi mi-am dat seama -sau de fapt chiar mai demult- că noi nu preţuim niciodată ce avem decât după ce pierdem. Indiferent că acum spui ceva, că eşti fericită şi că-ţi este bine, că spui că poţi trăi şi fără ea la fel de bine; dar sunt aberaţii, sunt doar nişte iluzii tâmpite pe care doar o adolescentă visătoare şi zăpăcită şi le poate face. Şi renunţi la ce ai, cu gândul că poţi trăi şi fără, şi poţi, ce-i drept, dar nu aşa cum ai fi crezut tu că vei trăi. Încerci să te adaptezi, iar atunci când crezi c-ai reuşit îţi dai seama că eşti o victimă a prostiei, că ai făcut un lucru necugetat şi că acum sunt puţine şanse să mai repari ce ai stricat. Şi doare, când o vezi trecând pe lângă tine, cu privirea sfidătoare, plus că ştii bine, ştii bine că are dreptate. Şi aştepţi, tot tu aştepţi să-şi ceară scuze, să-şi calce pe orgoliu, dar ea n-o va face, nu a fost niciodată vina ei.A fost doar vina, ţi-a trebuit ţie altceva, şi abia acum realizezi ce dor îţi este de ea. Şi regreţi! Regreţi c-ai fost o proastă, şi plângi.
Dar la ce bun? De ce regereţi, de ce mai plângi când ştii că nu se va mai repara nimic? Când ştii că mâine ieşi, c-o vezi pe ea acolo, râzând, dar un râs fals care ar vrea să te rănească pe tine.
Åži reuÅŸeÅŸte.