One and the same

[Alle]

Dupa acesta intarziere, care voi incerca ca pe viitor sa nu se mai repete, am adus in sfarsit nextul. Imi cer mii de scuze pentru intarziere si va urez : Lectura Placuta!

One And The Same

Capitolul 2

" – Ce ai spus ?! "

Ies prima din clasa, iar in fata mea apare mama!? Nu, asta nu se poate! Pur si simplu ramasesem incremenita. Ea era moarta de ani buni si totusi se afla aici, in fata mea, parca cersind o imbratisare. Incerc sa spun ceva dar nu pot. Deschid gura, dar cuvintele nu vor sa iasa din ea. Nu stiam daca ar putea fi un atacator, un test de la noul meu profesor sau orice altceva. Nu aveam nici o idee ce se intampla. Ma uitam mirata la persoana din fata mea. Nu imi era frica, nici nu cred ca avea de ce sa imi fie frica, eram doar total uimita. De fapt nici nu prea imi dadeam seama ce simteam in acest moment. Acum se vedea ca si cum ar fi o fantoma. Era putin transparenta, si totusi umana. Arata total ciudat. Dar ea nu era singurul lucru ciudat, ceilalti de ce nu ieseau si de ce nu se intampla absolut nimic? De ce nu ma puteam misca, respira sau orice altceva? De ce nu simteam nimic? De ce? Totul devenea din ce in ce mai ciudat, mai neobisnuit, mai anormal si nu mai avea nici o logica. Peretii se faceau verzi, apoi mov, apoi totul era negru. Asta nu dura mult, deoarece in cateva secunde, in fata mea apare un fel de gaura neagra care parca vrea sa ma soaba. Prin ea dispare mama, facandu-mi cu mana si soptindu-mi ca ne vom revedea curand, foarte curand. Raman cu gura cascata, inca incercand sa folosesc cuvinte. Acum eram atat de ametita si de confuza, incat cu greu ma tineam pe picioare. Imi clatin rapid capul, pentru a-mi revenii, dupa care ma indrept spre curtea scolii. Ies incet din scoala, iar ceva surprinzator era faptul ca in fata mea, langa o banca, se aflau coechipierii mei. Alerg usor pana la ei si ii intreb de cat timp stau aici. Sensei-ul imi spune ca au trecut aproape zece minute, iar Naruto sare cu gura pe mine ca de ce am intarziat atat, unde am fost si inca niste intrebari stupide de ale lui. Ma uit la el cu o privire ucigatoare si cu multa ura in ochi, dupa care ii spun simplu ca am fost la baie. El comenteaza ca cica a iesit imediat dupa mine si ca nu m-a vazut acolo, iar baia fetelor era destul de departe. Chiar cand ma pregateam sa ii intorc replica, imi amintesc de ceea ce am vazut. Acest lucru ma pune pe ganduri . Ma intreb ce a fost acea intamplare. Stai! Oare are cumva legatura cu visul, sau mai bine zis cosmarul, de aseara? Eu una, cred ca da. Dar gandurile imi sunt intrerupte de catre sensei, care imi spune pe un ton dulce ca acum suntem cu totii o echipa si ca nu trebuie sa existe nici un secret intre noi. Ehh, pai, asta nu prea imi convine. Voi incerca sa evit acest subiect, cu secretele, pe viitor. Ma uit la Naruto si la Sasuke, care se pare ca se gandeau cam la acelasi lucru. Macar nu sunt singura care nu este incantata de idee. Dau afirmativ din cap, dupa care decid sa schimb repede subiectul, deoarece acesta devine incomod. Il intreb pe sensei de ce ne-am adunat aici, iar el zice ca vrea sa ne cunoastem mai bine, ca vrea sa ne mai zica cateva chestii, dupa care intreaba cine vrea sa se prezinte primul si sa ne mai zica cate ceva despre el. Nimeni nu zicea nimic. Era o liniste asurzitoare, care, pe mine, una, ma ucidea. Uram linistea. Imi amintea de acea clipa cand statea in pamantul ud si vizionam moartea tuturor, atunci, acolo, era o liniste imposibila, care ma omora. Noi ne holbam plictisiti la el. Kakashi, vazand ca nimeni nu spunea absolut nimic, adauga:

- Daca nu vrea nimeni, voi alege eu pe cineva. Naruto, ce zici daca incepi tu? Spune-ne ce iti place, ce nu, care este obiectivul tau in viata si inca cateva lucruri despre tine.

- Bine, bine, zic eu primul! Spune Naruto iritat. Se pare ca nici el nu avea chef de asta. Pai, mie imi place sa mananc mult, sa ma lupt, sa ma distrez, sa dorm sis a devin din ce in ce mai puternic. Nu-mi place sa ma plictisesc, sa astept ceva sau pe cineva si sa aud cum cineva isi bate joc de mine, fie pentru ca nu am parinti sau prieteni, fie pentru ca in mine este sigilata vulpea cu noua cozi. Cat despre scopul meu in viata… hmm… as vrea ca sa devin ce mai puternic hokage din toti cati au fost sis a creez o tehnica cu care sa-mi pot invia familia, fara a pati cineva ceva.

Sensei-ul se uita la el, cu un oarecare zambet pe fata. Era cam greu sa-mi dau seama daca zambeste sau nu, deoarece el avea un fel de masca ce ii acoperea gura si ochiul stang. Mie mi se pare un professor ciudat, dar cred ca voi afla pe parcurs mai multe despre el. Dupa un moment lung de liniste, care dura aproximativ cinci minute, Kakashi ne intreaba, pe mine sip e Sasuke, cine vrea sa continue. Eu nu dau nici un raspuns, deoarece nu aveam nici un chef de asa ceva si in plus, nu vroiam sa le zic prea multe despre mine, mai bine zis nimic, mai ales despre clanul meu, puterile mele, Orochimaru si cum mi-a omorat el familia,cum vreau sa-l omor pe Orochimaru… sau alte chestii inutile. Sasuke, vazand ca nu am de gand sa zic ceva, spune :

- O sa zic eu! Apoi ofteaza zgomotos si continua. Mie nu-mi place nimic, urasc absolut tot, nu-mi pasa de ceva, de cele mai multe ori imi petrec timpul antrenandu-ma, iar ceea ce vreau sa fac in viata mea se numeste razbunare. Vreau sa ma razbun pe Orochimaru, care mi-a ucis intregul clan, clanul Uchiha, acum zece ani, cand eu aveam numai trei ani. Restul nu conteaza!

Ceea ce a spus m-a uimit, de fapt cuvantul “uimit” este putin spus, mai bine s pus m-a socat! Nu se putea sa fie adevarat ceea ce tocmai auzisem, era imposibil. Cum ar fi putut sa aiba exact acelasi obiectiv ca al meu?! Ceea ce tocmai am auzit mi-a taiat respiratia. Facusem niste ochi mari, cat cepele, de parca vazusem o fantoma sau altceva. Genunchii imi tremurau, dar peste cateva secunde mi s-au dezechilibrat, iar eu am cazut pe cimentul tare si rece. Baietii se uitau speriati la mine, nestiind ce am patit, ce s-a intamplat cu mine, de ce am reactionat in felul asta. Amintiri oribile, dureroase, care vroiau sa ma ucida, imi veneau acum in minte. Respiram repede si zgomotos. Inima imi batea cu putere, parca vrand sa-mi iasa din piept. Simteam o oarecare frica trecand prin vene, prin sange, prin tot corpul meu. Am inceput sa tremor ingrozitor de tare. Imi simteam inima ca si cum ar sangera. Nu stiam nici macar eu de ce am reactionat in felul asta. Doua lacrimi cristaline au aparut in ochii meu plini de uimire, durere, tristete si ura. Am incercat sa-mi misc mana dreapta in asa fel incat sa-mi sterg lacrimile, dar nu vroia sa se miste. Un urlet plin de durere, tristete, suparare si dorinta de a-l ucide pe Orochimaru, iese din gura mea. Probabil ceilalti erau déjà ingrijorati de starea in care ma aflam. Nevrand, imi activez chakra rosie si aproape ca am sarit pe Naruto, dar Kakashi-sensei m-a oprit facand un niste semene rapide din maini. Cele doua lacrimi cad lin pe obrazul meu fin si inghetat. Acum imi puteam misca mainile liber si mi le sterg cat de repede pot. Din nefericire pentru mine, Sasuke si Naruto au observat cum aproape incepusem sa plang. Ofetez lung si zgomotos, dupa care ma ridic incet de pe asfalt. Ma scutur de praf, apoi ii spun, mai bine zis ii urlu in ureche, lui Sasuke:

- Ce ai spus?! Tu faci misto de noi sau ce? El se uita speriat la mine, neintelegand ce a facut si de ce tip la el. Clipesc de cateva ori, dupa care spun pe un ton calm, de data asta, ca nu mai conteaza. Ei nu au incetat sa se uite la mine si m-au intrebat de ce am facut acea scena. Ofetez lung, dupa care le spun ca le voi povestii alta data despre ce este vorba. Naruto este multumit de raspuns si se aseaza pe banca, dar Sasuku si Kakashi- sensei se mai uita inca o data dubios la mine, dupa care Kakashi ma pune sa zic si eu despre mine. Fac ochii mari, intr-un fel speriata, trag mult aer in piept, apoi zic, aproape fara glas:

- La fel ca el… dupa aceea las capul in jos si oftez scurt.

Sasuke se uita la mine ca la masini straine. Era mult prea uimit. Acum el era cel socat. Cred ca intelesese de ce reactionasem asa, deoarece vine langa mine si imi zice ceva la ureche. Imi spune simplu “ Am inteles!”, dar parca in vocea lui se putea simti blandetea, bunatatea, tristetea, durerea si… iubirea pe care o simtea. Noi doi eram intr-un fel la fel. Schitez oarecum un zambet. Stai! Ce tocmai am facut?! Eu am zambit?! Dar nu am mai facut asta de zece ani. Este uimitor! Nu-mi vine sac red asa ceva, el, Sasuke, m-a facut sa zambesc?! Wow! Asta chiar mi se pare ceva ciudat. S-au intamplat mult prea multe lucruri caudate de ieri pana acum, extreme de multe.

Chiar cand Sasuke se pregatea sa plece, Kakashi ne-a spus ca maine la ora opt dimineata sa ne intalnim in “ Piata Centrala Konoha”. Am dat cu totii afirmativ din cap, dupa care fiecare s-a dus spre casa lui.

Eu mergeam incet si plictisita. Nu ma indreptam spre casa, de fapt nu stiu unde ma duceam, doar mergeam. Simteam, cu ajutorul chakrei galbene, ca cineva se afla in spatele meu, ma spioneaza, este atent la fiecare miscarea a mea, ma urmareste, dar nu vrea sa-mi faca rau, sunt sigura de asta. Dupa cateva ore de mers, in care parca am mers in cerc si nu am facut nici o miscare pentru ca urmaritorul meu sa nu afle prea multe despre ceea ce pot face, m-am saturat sa-l simt in spatele meu si m-am intors. Nu mai era acolo! M-am mai uitat prin jur dupa care am vrut sa-mi continui drumul. Ma intorc spre drumul meu, dar surpriza mare pentru mine a fost cand am vazut ca urmaritorul meu era chiar in fata mea. Se afla chiar aici. Ma intrebam ce cauta aici si ce vrea el de la mine. Acest om suspect este chiar…

Sper ca va placut si astept commuri, sfaturi si pareri! Sambata pun nextul :*