26-03-2008, 05:54 PM
In primul rand acest topic nu imi apartine. Il deschid la cererea lui Arashi, care m-a rugat sa-l postez.
Motive mai mult sau mai puţin stupide pentru o retragere în anonimat
Mă doare. Aşa îşi începe mărturisirea cineva care a ales să se retragă în anonimat. Motivele ce au determinat această retragere ? Ar fi multe şi ar umple rânduri întregi, dar poate am să mă opresc la câteva mai importante.
În primul rând, principalul motiv ar fi vârsta reală care înaintează dureros de ireversibil. Maturizarea în timp, nu poate trece fără a lăsa amprente adânci asupra cuiva, că doar nu suntem de lemn ori piatră ca să nu avem sentimente, ci suntem din carne, iar sentimentele se resimt uneori foarte puternic.
Alt motiv ar fi dezamăgirea. Tristeţea cumplită că m-a cuprins în ultima vreme, pentru că mi-am dat seama de lumea crudă în care trăiesc. Deşi multă lume mă cunoaşte – unii din viaţa de zi cu zi, alţii din viaţa virtuală – şi acea lume care mă cunoaşte şi-a dat seama măcar cât negru sub unghie de ce fel de fire sunt, de ceea ce pot face sau ceea ce nu pot face. Totuşi preferă de cele mai multe ori să întoarcă spatele.
Nu există nicio persoană apropiată mie care să-şi fi zis măcar o singură dată : vreau s-o ajut pe persoana asta – persoana fiind eu. Nimeni nu mi-a întins vreo mână de ajutor. Doar părinţii – că de aceea se numesc părinţi – s-au zbătut, s-au sacrificat pentru a-mi fi mie bine sau a-mi face pe plac, chiar şi printr-o minusculă bucurie. În rest, nimeni nu şi-a dorit măcar o singură dată să mă ajute.
Am ajutat multă lume, am fost săritoare când a fost nevoie, prea generoasă din fire uneori şi am plătit pentru toate astea. Am plătit cu lacrimile ce mi-au udat cearceaful noaptea, când nici măcar părinţii nu mă auzeau, am plătit cu imensa durere pe care-o resimt prin fiecare fibră a corpului meu.
Şi-a dorit cineva măcar vreodată să mă întrebe : te pot ajuta cu ceva ? Pot face ceva pentru tine ? Nu. Nu a existat nimeni.
De multe ori am cerut eu ajutorul, pentru că nimeni nu se naşte învăţat, iar omul cât trăieşte, învaţă mereu, însă când am cerut şi acel dram de ajutor mi s-a răspuns cu răceală. Vorbe aruncate în stânga şi-n dreapta, propoziţii scurte, scuze peste scuze – unele reale, altele stupide de-a dreptul – indiferenţă. Ştiu că lumea nu se învârte în jurul unui singur om. Nu trebuie să-mi aruncaţi în faţă acest argument, dar chiar atât de greu e să ajuţi ? Că doar când cer ajutorul, nu-l cer pentru că am chef de vorbă sau că am chef să exasperez pe cineva, ci pentru că am cu adevărat nevoie de acel ajutor. Oamenilor li se pare atât de tâmpită noţiunea de ajutor, încât se uită strâmb la cineva când cere ajutorul ori se fereşte să întindă mâna pentru a ajuta ?
Ce mare filosofie e în a ajuta pe cineva ? Că doar acel cineva nu-ţi cere vreo donare de organe ori vrea să-ţi apuce toată mâna şi să nu-ţi mai dea drumul ori Doamne Fereşte-ţi cere un lucru necuviincios sau imposibil de realizat.
Oricât de mult m-aş frământa sau aş căuta eu răspuns la întrebări, nu găsesc nicăieri un răspuns care să fie cât de cât satisfăcător, îndestulător, explicit, pe înţelesul tuturor.
Un motiv cu adevărat stupid al retragerii ar fi : am obosit. Am obosit să mă lupt cu morile de vânt, să dau piept cu furtuna, să răzbesc prin desişuri. Pur şi simplu am preferat să capitulez. Da. Am capitulat, am renunţat la „armele†cu ajutorul cărora luptam.
Celor care au avut îndrăzneala de a citi până la capăt aberaţiile acestea, le spun un lucru : nu căutaţi fericirea, căci ea este o himeră, o ireală Fata Morgana, menită să ademenească în plasa mirajului ei pe cât mai mulţi. Nu căutaţi să cereţi ajutorul, pentru că de cele mai multe ori nu veţi fi ajutaţi, ci vi se va întoarce spatele pentru că trăim într-o lume a naibii de crudă, în care fiecare e doar pentru el, nu şi pentru ceilalţi.
Pentru toţi aceia care au citit fragmentul : simţiţi-vă liberi să criticaţi cât doriţi de mult, să înjuraţi, să mă urâţi, să comentaţi, că doar de aceea există libertatea cuvântului.
Mii de mulţumiri. (Nu întrebaţi pentru ce)
PS. Ca sa nu existe scandal pe acest forum...va rog sa-l inchide-ti.
Motive mai mult sau mai puţin stupide pentru o retragere în anonimat
Mă doare. Aşa îşi începe mărturisirea cineva care a ales să se retragă în anonimat. Motivele ce au determinat această retragere ? Ar fi multe şi ar umple rânduri întregi, dar poate am să mă opresc la câteva mai importante.
În primul rând, principalul motiv ar fi vârsta reală care înaintează dureros de ireversibil. Maturizarea în timp, nu poate trece fără a lăsa amprente adânci asupra cuiva, că doar nu suntem de lemn ori piatră ca să nu avem sentimente, ci suntem din carne, iar sentimentele se resimt uneori foarte puternic.
Alt motiv ar fi dezamăgirea. Tristeţea cumplită că m-a cuprins în ultima vreme, pentru că mi-am dat seama de lumea crudă în care trăiesc. Deşi multă lume mă cunoaşte – unii din viaţa de zi cu zi, alţii din viaţa virtuală – şi acea lume care mă cunoaşte şi-a dat seama măcar cât negru sub unghie de ce fel de fire sunt, de ceea ce pot face sau ceea ce nu pot face. Totuşi preferă de cele mai multe ori să întoarcă spatele.
Nu există nicio persoană apropiată mie care să-şi fi zis măcar o singură dată : vreau s-o ajut pe persoana asta – persoana fiind eu. Nimeni nu mi-a întins vreo mână de ajutor. Doar părinţii – că de aceea se numesc părinţi – s-au zbătut, s-au sacrificat pentru a-mi fi mie bine sau a-mi face pe plac, chiar şi printr-o minusculă bucurie. În rest, nimeni nu şi-a dorit măcar o singură dată să mă ajute.
Am ajutat multă lume, am fost săritoare când a fost nevoie, prea generoasă din fire uneori şi am plătit pentru toate astea. Am plătit cu lacrimile ce mi-au udat cearceaful noaptea, când nici măcar părinţii nu mă auzeau, am plătit cu imensa durere pe care-o resimt prin fiecare fibră a corpului meu.
Şi-a dorit cineva măcar vreodată să mă întrebe : te pot ajuta cu ceva ? Pot face ceva pentru tine ? Nu. Nu a existat nimeni.
De multe ori am cerut eu ajutorul, pentru că nimeni nu se naşte învăţat, iar omul cât trăieşte, învaţă mereu, însă când am cerut şi acel dram de ajutor mi s-a răspuns cu răceală. Vorbe aruncate în stânga şi-n dreapta, propoziţii scurte, scuze peste scuze – unele reale, altele stupide de-a dreptul – indiferenţă. Ştiu că lumea nu se învârte în jurul unui singur om. Nu trebuie să-mi aruncaţi în faţă acest argument, dar chiar atât de greu e să ajuţi ? Că doar când cer ajutorul, nu-l cer pentru că am chef de vorbă sau că am chef să exasperez pe cineva, ci pentru că am cu adevărat nevoie de acel ajutor. Oamenilor li se pare atât de tâmpită noţiunea de ajutor, încât se uită strâmb la cineva când cere ajutorul ori se fereşte să întindă mâna pentru a ajuta ?
Ce mare filosofie e în a ajuta pe cineva ? Că doar acel cineva nu-ţi cere vreo donare de organe ori vrea să-ţi apuce toată mâna şi să nu-ţi mai dea drumul ori Doamne Fereşte-ţi cere un lucru necuviincios sau imposibil de realizat.
Oricât de mult m-aş frământa sau aş căuta eu răspuns la întrebări, nu găsesc nicăieri un răspuns care să fie cât de cât satisfăcător, îndestulător, explicit, pe înţelesul tuturor.
Un motiv cu adevărat stupid al retragerii ar fi : am obosit. Am obosit să mă lupt cu morile de vânt, să dau piept cu furtuna, să răzbesc prin desişuri. Pur şi simplu am preferat să capitulez. Da. Am capitulat, am renunţat la „armele†cu ajutorul cărora luptam.
Celor care au avut îndrăzneala de a citi până la capăt aberaţiile acestea, le spun un lucru : nu căutaţi fericirea, căci ea este o himeră, o ireală Fata Morgana, menită să ademenească în plasa mirajului ei pe cât mai mulţi. Nu căutaţi să cereţi ajutorul, pentru că de cele mai multe ori nu veţi fi ajutaţi, ci vi se va întoarce spatele pentru că trăim într-o lume a naibii de crudă, în care fiecare e doar pentru el, nu şi pentru ceilalţi.
Pentru toţi aceia care au citit fragmentul : simţiţi-vă liberi să criticaţi cât doriţi de mult, să înjuraţi, să mă urâţi, să comentaţi, că doar de aceea există libertatea cuvântului.
Mii de mulţumiri. (Nu întrebaţi pentru ce)
PS. Ca sa nu existe scandal pe acest forum...va rog sa-l inchide-ti.