06-04-2009, 08:20 PM
Off topic: Helloha! Am revenit mai devreme deoarece nu mai am rabdare sa-mi exprim gandurile nebunesti, so enjoy this:
~Once Upon a Time II- Prolog: Amintiri Dureroase~
De cand am inceput liceul au trecut douazeci de ani dar amintirea acelei zile de septembrie este inca vie pentru mine.
Imi amintesc cum am fost sculat de glasul mieros al mamei mele si apoi cum am imbracat uniforma cea noua pe atunci si cum am plecat ca de obicei cu parul meu saten, ciufulit si menit sa-mi blocheze vederea, deoarece atunci nu era nici un hair-stylist interesat sa ma aranjeze cum este acum.
Am coborat scarile in fuga impideicandu-ma aproape de pantalonii mult prea lungi.
Tot drumul a fost de altfel parcurs in ritm alert deoarece nu doream sa intarzii chiar din prima zi si in plus eu eram tot timpul panicat si agitat fara motiv.... si acest lucru nu prea s-a schimbat nici cand am crescut deoarece energia este inca atuul mea numarul unu.
Ajuns in curtea liceului m-am intalnit cu cea mai buna prietena a mea de atunci si poate si de acum, pe nume Noriko.
Ea era doar un copil, deoarece avea doisprezece ani dar pe mine nu ma interesa pentru ca acel copil de pe-atunci avea sa devina aliatul meu cel mai bun cand va creste.
I-am facut cu mana stiind ca va veni la mine in fuga ca de obicei, cu buclele ei de culoarea orhideelor unduindu-se la fiecare miscare ce-o parcurgea, si ca va incepe sa-si impuna amuzantele ei pareri care dau si acum deliciu convorbirilor noastre.
Am discutat cu ea pana cand am fost chemati la alinierea pe clase si apoi am aflat si premiera, sau mai degraba tragedia, ce avea sa se petreaca in acel an si anume ca in acel an elevii de clasa a IX-a vor primi cate un insotitor din clasa a X-a ca sa le explice diferitele chestii pe care nu le inteleg despre liceu.
Am ascultat plictisit crezand ca va trebui sa stau toata ziua in prezenta unui tocilar care isi va expune niste pareri mai ceva ca ale lui Noriko.
Dar spre surprinderea mea, insotitorul pe care-l primisem arata chiar bine... poate prea bine... dar asta ramane un mic secret deoarece daca el m-ar auzi acum ca inca am aceasta parere probabil imi va trage una instant.
Dar sa revenim la prima intalnire pe care am avut-o cu acel baiat care avea sa ramana una dintre cele mai importante persoane ale vietii mele pentru mult timp.
-Ryuichi Sakuma? intreba el in timp ce se apropie de mine cu un zambet sincer pe chip.
-Da... Eu sunt! i-am raspuns examinandu-l din cap pana-n picioare.
Privindu-l cercetator am realizat pe moment ca avea parul de culoarea razelor de soare, ochii mari si verzi precum smaraldele, iar hainele lui... ei bine tipul chiar purta uniforma pe care mai rar o intalneai la un elev trecut de primul an scolar.
-Ma asculti? intreba el apropiindu-se de mine si privindu-ma nedumerit.
-Ah... pai da. Scuza-ma! Ce spuneai? i-am replicat destul de rusinat pentru ca ramasesem in extaz de prima data cand il vazusem si acest lucru nu-mi prevestea nimic bun.
Apoi el continua:
-Pai.. am uitat sa ma prezint. Eu sunt Tohma Seguchi, am saisprezece ani... imi place sa cant la pian si din cand in cand sa ies in oras... Tu nu imi spui ceva despre tine? ma intreba apoi cu un glas mult prea calm.
-Despre mine... ei bine nu sunt atat de multe lucruri de spus... doar sti ca am cincisprezece ani si ca invat aici.
-Dar mi-ar prinde bine si alte informatii, nu crezi? imi spuse chicotind.
-Nu cred ca am ce sa iti povestesc deoarece in afara discutiilor pe care le port cu o pustoaica de doisprezece ani ,care e de altfel si unica mea amica, eu nu mai fac altceva.
-Ei bine vom vedea noi ce talent se ascunde in tine pe parcurs, Ryuichi Sakuma. Dar acum mai bine ai merge la ore, incheie el pe un ton serios de aceasta data.
***
Zilele de scoala treceau rapid pentru mine in compania noului meu amic dar trebuie sa mentionez si ca el chiar si-a pus planul in aplicare si m-a ajutat sa-mi descopar talentul; m-a ajutat sa descopar muzica, lucrul care ma va face fericit pana cand voi trai clipa de-apoi.
Dar poate nu asi fi descoperit muzica daca nu era el si pentru asta o sa-i raman dator pe vecie, fredonand adesea refrenul cantecului pe care l-a compus pentru a ma ajuta sa-mi descopar vocatia.
Playing this song for my love
It's a perfect beat to be heard
Listen up and you will see
This' a love song played by me:
I sing a song for my love, for that lovely feeling;
I sing a song for my love, for that human being.
I sing a song for your heart,
For everything that doesn't make your life hard;
I sing a song for everytime you don't have to cry,
For your soul which is trying to fly...
I sing a song for my friends,
For the people I like the best
And I'm singing it for you,
Hoping that you'll like it too.
Acest refren pe care-l fredonez adesea... el l-a facut pentru mine si toata viata ii voi fi recunoscator, inima mea apartinandu-i pe vecie.
***
Imi amintesc insa si de primul nostru concert... ce mai noapte!
Imi amintesc cum mi-am capatat noul look si noua personalitate de vedeta, desi nu m-am considerat niciodata un star sau o persoana importanta, nearatandu-mi personalitatea adevarata, afisand o masca rece si de nepatruns in fata fanilor mei.
Primul meu concert a fost un succes total si toate cu ajutorul "relatiilor" cu diferiti oameni din inalta societate pe care le avea Tohma, sau Kitten , cum ii spuneam pe-atunci din cauza comportamentului sau subtil, ca de pisica.
Dar toata prietenia noastra si toate momentele petrecute unul alaturi de celalalt cat si dragostea frateasca pe care ne-o purtam unul altuia la acea vreme, au disparut intr-o singura noapte si cel mai rau este ca toate s-au dus in noaptea care ar fi trebuit sa fie cea mai fericita din viata noastra dar inevitabil s-a transformat in ceea ce a fost defapt, un lucru pe care nu ar trebui sa il mai afle nimeni si din care nu-mi amintesc decat sfarsitul si anume dimineata de dupa aceea, cand m-am trezit dezbracat intr-o camera straina, si apoi cum am privit nedumerit cateva secunde hainele mele din noaptea precedenta ce erau aruncate pe podea.
Atunci nu erau decat felurite intrebari in mintea mea pe care nu le puteam descifra din cauza durerii de cap datorata betiei de la petrecerea de dupa concert.
Mi-am strans genunchii la piept si mi-am sprijinit capul de ei incepand sa plang cu lacrimi nevinovate de copil.
La auzul scancetelor mele, usa s-a deschis si eu, cu ochii inlacrimati, l-am privit pe amicul, prietenul si "fratele" meu, Tohma care statea in prag, plangand la fel de rau ca si mine, lacrimile scurgandu-i-se de pe cipul angelic pe gat si apoi pe bustul lui perfect, parca scluptat ce era gol, el fiind pe jumatate dezbracat.
-Ryu.... iarta-ma! spuse printre lacrimi dupa care ma imbratisa strans.
I-am simtit durerea si m-am refugiat in bratele sale.
Nu stiam ce se intamplase dar stiam ca nimic nu v-a mai fi la fel dupa acea noapte misterioasa.
In timp, mintea mea a inceput sa aiba unele sechele din cauza acelei nopti pe care mi-o puteam aminti cat de cat mai limpede si comportamentul meu... ei bine am inceput sa ma comport ciudat, facand orice lucru ce imi aducea placere.
***
Anii au trecut si starea mea nu s-a schimbat prea mult dar intr-o zi, soarta avea sa-mi dea o sansa pentru a-mi implini scopul de a fi insfarsit alaturi de cel pe care-l iubesc in ciuda istoriei noastre incarcate cu o amintire neplacuta si multe remuscari, regrete, ganduri triste.
~Once Upon a Time II- Prolog: Amintiri Dureroase~
De cand am inceput liceul au trecut douazeci de ani dar amintirea acelei zile de septembrie este inca vie pentru mine.
Imi amintesc cum am fost sculat de glasul mieros al mamei mele si apoi cum am imbracat uniforma cea noua pe atunci si cum am plecat ca de obicei cu parul meu saten, ciufulit si menit sa-mi blocheze vederea, deoarece atunci nu era nici un hair-stylist interesat sa ma aranjeze cum este acum.
Am coborat scarile in fuga impideicandu-ma aproape de pantalonii mult prea lungi.
Tot drumul a fost de altfel parcurs in ritm alert deoarece nu doream sa intarzii chiar din prima zi si in plus eu eram tot timpul panicat si agitat fara motiv.... si acest lucru nu prea s-a schimbat nici cand am crescut deoarece energia este inca atuul mea numarul unu.
Ajuns in curtea liceului m-am intalnit cu cea mai buna prietena a mea de atunci si poate si de acum, pe nume Noriko.
Ea era doar un copil, deoarece avea doisprezece ani dar pe mine nu ma interesa pentru ca acel copil de pe-atunci avea sa devina aliatul meu cel mai bun cand va creste.
I-am facut cu mana stiind ca va veni la mine in fuga ca de obicei, cu buclele ei de culoarea orhideelor unduindu-se la fiecare miscare ce-o parcurgea, si ca va incepe sa-si impuna amuzantele ei pareri care dau si acum deliciu convorbirilor noastre.
Am discutat cu ea pana cand am fost chemati la alinierea pe clase si apoi am aflat si premiera, sau mai degraba tragedia, ce avea sa se petreaca in acel an si anume ca in acel an elevii de clasa a IX-a vor primi cate un insotitor din clasa a X-a ca sa le explice diferitele chestii pe care nu le inteleg despre liceu.
Am ascultat plictisit crezand ca va trebui sa stau toata ziua in prezenta unui tocilar care isi va expune niste pareri mai ceva ca ale lui Noriko.
Dar spre surprinderea mea, insotitorul pe care-l primisem arata chiar bine... poate prea bine... dar asta ramane un mic secret deoarece daca el m-ar auzi acum ca inca am aceasta parere probabil imi va trage una instant.
Dar sa revenim la prima intalnire pe care am avut-o cu acel baiat care avea sa ramana una dintre cele mai importante persoane ale vietii mele pentru mult timp.
-Ryuichi Sakuma? intreba el in timp ce se apropie de mine cu un zambet sincer pe chip.
-Da... Eu sunt! i-am raspuns examinandu-l din cap pana-n picioare.
Privindu-l cercetator am realizat pe moment ca avea parul de culoarea razelor de soare, ochii mari si verzi precum smaraldele, iar hainele lui... ei bine tipul chiar purta uniforma pe care mai rar o intalneai la un elev trecut de primul an scolar.
-Ma asculti? intreba el apropiindu-se de mine si privindu-ma nedumerit.
-Ah... pai da. Scuza-ma! Ce spuneai? i-am replicat destul de rusinat pentru ca ramasesem in extaz de prima data cand il vazusem si acest lucru nu-mi prevestea nimic bun.
Apoi el continua:
-Pai.. am uitat sa ma prezint. Eu sunt Tohma Seguchi, am saisprezece ani... imi place sa cant la pian si din cand in cand sa ies in oras... Tu nu imi spui ceva despre tine? ma intreba apoi cu un glas mult prea calm.
-Despre mine... ei bine nu sunt atat de multe lucruri de spus... doar sti ca am cincisprezece ani si ca invat aici.
-Dar mi-ar prinde bine si alte informatii, nu crezi? imi spuse chicotind.
-Nu cred ca am ce sa iti povestesc deoarece in afara discutiilor pe care le port cu o pustoaica de doisprezece ani ,care e de altfel si unica mea amica, eu nu mai fac altceva.
-Ei bine vom vedea noi ce talent se ascunde in tine pe parcurs, Ryuichi Sakuma. Dar acum mai bine ai merge la ore, incheie el pe un ton serios de aceasta data.
***
Zilele de scoala treceau rapid pentru mine in compania noului meu amic dar trebuie sa mentionez si ca el chiar si-a pus planul in aplicare si m-a ajutat sa-mi descopar talentul; m-a ajutat sa descopar muzica, lucrul care ma va face fericit pana cand voi trai clipa de-apoi.
Dar poate nu asi fi descoperit muzica daca nu era el si pentru asta o sa-i raman dator pe vecie, fredonand adesea refrenul cantecului pe care l-a compus pentru a ma ajuta sa-mi descopar vocatia.
Playing this song for my love
It's a perfect beat to be heard
Listen up and you will see
This' a love song played by me:
I sing a song for my love, for that lovely feeling;
I sing a song for my love, for that human being.
I sing a song for your heart,
For everything that doesn't make your life hard;
I sing a song for everytime you don't have to cry,
For your soul which is trying to fly...
I sing a song for my friends,
For the people I like the best
And I'm singing it for you,
Hoping that you'll like it too.
Acest refren pe care-l fredonez adesea... el l-a facut pentru mine si toata viata ii voi fi recunoscator, inima mea apartinandu-i pe vecie.
***
Imi amintesc insa si de primul nostru concert... ce mai noapte!
Imi amintesc cum mi-am capatat noul look si noua personalitate de vedeta, desi nu m-am considerat niciodata un star sau o persoana importanta, nearatandu-mi personalitatea adevarata, afisand o masca rece si de nepatruns in fata fanilor mei.
Primul meu concert a fost un succes total si toate cu ajutorul "relatiilor" cu diferiti oameni din inalta societate pe care le avea Tohma, sau Kitten , cum ii spuneam pe-atunci din cauza comportamentului sau subtil, ca de pisica.
Dar toata prietenia noastra si toate momentele petrecute unul alaturi de celalalt cat si dragostea frateasca pe care ne-o purtam unul altuia la acea vreme, au disparut intr-o singura noapte si cel mai rau este ca toate s-au dus in noaptea care ar fi trebuit sa fie cea mai fericita din viata noastra dar inevitabil s-a transformat in ceea ce a fost defapt, un lucru pe care nu ar trebui sa il mai afle nimeni si din care nu-mi amintesc decat sfarsitul si anume dimineata de dupa aceea, cand m-am trezit dezbracat intr-o camera straina, si apoi cum am privit nedumerit cateva secunde hainele mele din noaptea precedenta ce erau aruncate pe podea.
Atunci nu erau decat felurite intrebari in mintea mea pe care nu le puteam descifra din cauza durerii de cap datorata betiei de la petrecerea de dupa concert.
Mi-am strans genunchii la piept si mi-am sprijinit capul de ei incepand sa plang cu lacrimi nevinovate de copil.
La auzul scancetelor mele, usa s-a deschis si eu, cu ochii inlacrimati, l-am privit pe amicul, prietenul si "fratele" meu, Tohma care statea in prag, plangand la fel de rau ca si mine, lacrimile scurgandu-i-se de pe cipul angelic pe gat si apoi pe bustul lui perfect, parca scluptat ce era gol, el fiind pe jumatate dezbracat.
-Ryu.... iarta-ma! spuse printre lacrimi dupa care ma imbratisa strans.
I-am simtit durerea si m-am refugiat in bratele sale.
Nu stiam ce se intamplase dar stiam ca nimic nu v-a mai fi la fel dupa acea noapte misterioasa.
In timp, mintea mea a inceput sa aiba unele sechele din cauza acelei nopti pe care mi-o puteam aminti cat de cat mai limpede si comportamentul meu... ei bine am inceput sa ma comport ciudat, facand orice lucru ce imi aducea placere.
***
Anii au trecut si starea mea nu s-a schimbat prea mult dar intr-o zi, soarta avea sa-mi dea o sansa pentru a-mi implini scopul de a fi insfarsit alaturi de cel pe care-l iubesc in ciuda istoriei noastre incarcate cu o amintire neplacuta si multe remuscari, regrete, ganduri triste.