Oglinda minciunilor

[LoloMark]

Este primul meu fic, sper sa va placa.

Disclimer: Nu deţin nici un personaj ce îi aparţine lui Masashi kishimoto din anime-ul/manga-ul “Naruto” şi nu fac profit de pe urma acestor personaje/întâmplări

Prolog


Intr-o noapte cu cerul jos, pe care norii fierbeau si amenintau fiorosi, patru siluete aparura din padurea care inconjura satul Rukymo. Treceau fara a scoate o vorba prin baltoace si noroi. Purtau robe grele, iar chipurile le era ascunse in glugi legrube, ce ii facea sa semene cu niste calugari pierduti in noaptea neagra. Carau o povara infasurata intr-o patura imbibata de apa. Un mic pod de piatra maronie, care traversa raul, despartea padurea intunecata de sat. Satul saracacios nu era decat o adunatura de case mizere, ingramadite pe ulita principala, care pornea de la han si se sfarsea la biserica.
Cele patru persoane se indreptau catre cascada care daduse numele satului. Aproape de malul lacului se inalta o casa solitara de piatra cenusie cu doua niveluri si un turn la mijlocul caruia se afla o singura camera. In timp ce oameni se apropiau, la cele doua ferestre inguste ale turnului palpaia o lumina galbena, urmarindui aidoma unor ochi. La lumina slaba ce se revarsa de la fereastra din bucatarie iti puteai da seama ca cele patru siluete apartineau unor barbati. Unul dintre ei pasi pana in dreptul usi, batu de trei ori apoi astepta. In bucatarie o femeie ,de vreo 30 de ani, purta o discutie aprinsa cu una dintre fetele din incapere. Cand azi bataile in usa le trimise repede pe fete in camerele lor, fara acomenta acestea au parasit bucataria urcand scarile. Femeia insfaca lumanarea de pe masa si pasi spre intrare, in ochii ei ciocolati se putea citi teama, parul ei blond era ravasit iar mainile ii tremurau necontrolabil. Deschise usa si barbati lasara jos povara, fara ai adresa un cuvant parasisera casa la fel de repede cum intrasera, langa blonda isi facu aparitia inca o femeie. Ochii ei era negri si plini de fericire, parul scurt si brunet iar piele alba precum varul, puteai spune ca nu a vazut de mult soarele.
-Tsunade, au fost ei? Blonda aproba si trase patura pentru a vedea ce este acolo.
Ochii brunetei devenira tematori, se obisnuise cu vizitele unor persoane ciudate, dar nu se putea obisnui cu gandul ca fata era moarta. Parca ghicind ce gandesfe femeia ii spuse sa o ajute, au carat-o pe roscata pana la ultimul etaj si au asezat-o pe un pat. Incaperea era mobilata simplu, un pat, o masa grosolana, un scaun fara spatar si un garderob darapanat.
Fara ca cele doua femei sa stie, in turn, o siluata ascunsa in umbra privi totul. Cu ochii atintiti asupra calatorilor care se indepartau, isi trecu o data mana prin fata chipului. Pe neasteptate oameni, oameni se oprira si se uitara mirati in jurul lor, precum somnambulii atunci cand se trezesc dintr-un vis. Cei patru barbati, dezorientati de cele intamplate, se indreptara repede catre satul Rukymo.
La etaj, un baiat de vreo 16 ani, statea intins pe pat, privirea ii era atintita pe un anumit punc de pe tavan. Ochii lui verzi parea tublurati, imagini fara sens ii bantuiau noptile. Visele lui parea pe cat de reale, pe atat de fantastice, un vise el era print si trebuia sa se casatoreasca cu o printesa. Printesa din visele lui era perfecta, ochii ei albastri ii luminau zilele, parul blond ii amintea de razele soarelei iar buzele rosii il inabunea complet. Isi dorea ata de mult sa afle de aceste vise, dar nu avea cum, el era un orfan, parinti lui murira de curand de ciuma. Auzi pasi de cealalta parte a usi si nu-si putu stapani curiozitatea, deschise usor usa si pasi spre camera din capatul holului. Usa era usor intredeschisa si oberva o fata pe pat, era ea, ochii, parul, buzele, chipul palid, era fata pe care o visase atat de mult, fata pe care o iubea.
-Cum o cheama? Femeia blonda intreba curioasa, atunci observa ce in camera nu era doua ci trei persoane, a treia persoana era chiar vrajitorul care locuia in turn. Ochii negri ai acestuia cercetau chipul chinuit al fetei, barba lui lunga si argintie trecea de abdomen, purta o roba de cel mai intunecat verde cu negru care cadea sloboda de pe umerii lui ascutiti, adunanduse fara forma acolo unde atingea podeaua.
-Ino, dar ii vom spune Kira. Vocea hotara a barbatului ii inghetau sangele in vene baiatului, dorea sa se dea inapoi, dar era incremenit de teama.


Vreau sa stiu daca merita sa continui nu acest fic.
Sper ca nu este o dezamagire pentru voi.

[Miranda.]

Imi place cum scri, dar nu-mi place cum anume ai reusit sa faci cu lungimea, ma cam plictiseam sa tot misc ca sa pot citi toata propozitia. NU mai face asa deoarece nu arata bine si este greu de tinut randul.
Imi place:
-actiunea lenta
-descrierea fizica
-ideea
-descrierea

Sa incepem:

-Tsunade, au fost ei? Blonda aproba si trase patura pentru a vedea ce este acolo.

NU inteleg de ce anume ai pus linie de dialog, nu isi are rostul. Nu fiecare lucru pe care il spune cineva trebuie sa fie realizata cu linia de dialog.

-Cum o cheama? Femeia blonda intreba curioasa, atunci observa ce in camera nu era doua ci trei persoane, a treia persoana era chiar vrajitorul care locuia in turn. Ochii negri ai acestuia cercetau chipul chinuit al fetei, barba lui lunga si argintie trecea de abdomen, purta o roba de cel mai intunecat verde cu negru care cadea sloboda de pe umerii lui ascutiti, adunanduse fara forma acolo unde atingea podeaua.
-Ino, dar ii vom spune Kira. Vocea hotara a barbatului ii inghetau sangele in vene baiatului, dorea sa se dea inapoi, dar era incremenit de teama.

Aici ai folosit bine linia de dialog.

Ja ne.

[Too Many Dreams.]

Frumos, frumos. Dar nu te supara, dar mie mi se cam pare ca te-ai inspirat din Cartea Minciunilor? A lui James Moloney? Sau chiar plagiezi intrutotul? Sa stii ca am citit aceasta carte, si chiar mi-a placut. Inceputul a fost exact ca acesta. Urmeaza sa o duci pe Ino si pe baiatul care se uita la tavan in camera sa prin multe peripetii si apoi ei sa ajunga la tatal lor adevarat, mama fiind moarta. Nu-i asa? Daca da, imi pare rau ca am dezvaluit ideea ficului tau.
Ok, sa trecem la continutul capitolului. Descrierea, eh, ai putea pune si figuri de stil, la naratiune si dialog este chiar perfect. Nu am gasit greseli de tastare si nu o sa stau dupa ele.
Astept next sa vad daca am dreptate >:) Bye. Succes! [Sper ca nu plagiezi, chiar nu da bine, daca un cititor, de exemplu eu, care a citit aceasta carte iti citeste ficul, se va plictisi imediat, asa cum am patit eu] Te rog, nu mi-o lua in nume de rau, nu am intrebat daca plagiezi cu rautate. Voiam doar sa stiu daca am dreptate. Te sfatuiesc sa bagi pe acolo si ceva original, ca nu strica. Faptul ca ai pus personajele din Naruto in locul celor din carte nu e ceva original.
Ja ne! Sa na captezi data viitoare, da? ;)

[LoloMark]

§oNg iN rAiN, in primul rand sa sti ca nu m-am suparat deloc, ti-ai spus parerea si ma bucur. Si mie imi place foarte mult cartea aia si da m-am inspirat din ea. Dar sa sti ca nu va continua ca in carte, ideea e ca Ino si baiatul cu ochii verzi sunt logodnici, iar Ino si baiatul au fost rapiti ca cele doua tinuturi sa nu se uneasca. Cred ca am spus destule, sper sa citesti in continuare.
Va multumesc tuturor celor care ati citit.

Capitolul II

Minciuni si povesti


Baiatul statea incremenit in stpatele usi, se intreba de ce nu ii spun fetei adevaratul nume. Usa se deschise iar cele doua femei parasira in graba camera, nici macar nu l-au observat pe baiat. Barbatul o trezi usor pe fata, blonda privi dezorientata in jur, punea o gramada de intrebari mute. Batranul scoase o oglinda cu rama de aur, si o asezase pe masa.
-Cum te numesti? Vrajitorul astepta raspunsul fetei care intarzia sa apara, puteai spune ca nici macar nu stie sa vorbeasca.
-Nu imi amintesc nimic, de fapt imi amintesc ca era mica si ma certam cu o fetita, dar nu stiu cine era fetita. In oglinda aparu cipul unei batrane care spuse ca totul este adevarat.
Baitul sa dat cativa pasi in spate si a lovin un tablou de pe perete care a cazut si sa facut tandari. In capul scari aparura cele doua femei care au scos un tipat jos si ascutit.
-Ce cauti aici Rey? Trebuia sa fi in pat. Baiatul nu stia ce sa spuna, daca spunea adevarul atunci ar fi foar pedepsit.
-Am vazut lumina din camera si am venit sa vad ce se intampla. A spus adevarul sperand sa nu il mai intrebe nimic, dar vrajitorul ii spuse sa intre in camera pentru a sta putin de vorba.
Fata il privea fascinata, parul sau asemeni focului o faceau sa se inroseasca, ochii lui verzi o rascoleau si pielea alba ii dadea in aer de mister. Dorea sa se prezinte, dar nu stia nici macar cum se numeste.
-Ce ai auzit? Batranul era rece, in vocea lui se simtea amenintarea.
Rey: " Ce sa fac? Daca ii spun adevarul sigur voi intra in belele, trebuie sa gasesc o minciuna credibila."
-Aproape tot. Ochii lui cercetau atent viecare gest al vrajitorului, in oglinda aparu inca o data batrana care spuse ca totul e adevarat. Baiatul scapase usor, dar daca ii va mai pune o intrare poate ca nu va reusi sa mai pacaleasca oglinda.
-Cum o cheama pe fata? Baiatul inchiti sec, numele fetei era Ino, dar ei ii spun Kira.
-Kira. Vocea hotarata a baiatului a fost acoperita de vocea de o voce identica care veni din oglinda, in locul batranei femei era chipul lui. Era complet socat se pare ca l-a prins cu minciuna, ce mai putea face acum.
Batranul zambi si ii spuse sa mearga la culcare ca e destul de tarziu, o mai priveste o data pe Ino si paraseste camera. Ii era teama ca vrajitorul ii va spune si alte minciuni, dar daca mai statea acolo avea si el probleme. In cele din urma ajunse in camera, chiar daca era extrem de obosit dorea sa se intoarca imediat ce restul vor pleca din incapere.
Intre timp batranul ii spunea fetei ca va afla mai multe cu timpul. Dupa plecarea vrajitorullui Tsunade intra in camera fetei si o mangaie pe cap asemeni unei mama.
-Vrea sa-ti spun ce am aflat noi despre tine? Fara a astepta un raspun din partea fetei femeia contiuna. Numele tau este Kira, ai 14 ani si ai fost fata unei preotese, mama ta si tatal tau au fost ucisi pentru ca se spune ca se inchinau idolilor. Tu ai fost adusa aici dupa ce ai scapat de acei oameni care au dat foc casei si manastiri. Femeia a luat o gura mare de aer si a continuat pe un ton plin de tristete si compasiune. Aici vei gasi intelegere, toti copii sunt orfani la fel ca tine, toti traim ca o familie, acum si tu faci parte din familia noastra.
Dupa ce o imbratisa strans pe fata iesi din camera micuta, ajunsa jos uita tot ce sa intamplat. Nu stia din ce motiv se afla la capul scarilor.
In camera Ino statea cu capul pe perna, ochii ei albastri erau plini de lacrimi, nu intelegea de ce nu-si aminteste. Ofteaza lung si priveste spre usa, sare ca arsa, langa usa era baiatul cu ochii verzi si par roscat.
-Sa nu spui nimanui ce-ti spun, numele tau este Ino, am auzit cand vrajitorul a spus asta. Fara sa mai spuna ceva baiatul parasi camera inconjurat de o aura de mister.
Ino: "Ce se intampla cu mine, ma simt atrasa de acest necunoscu. Dar oare il cunosc de undeva? Imi pare cunoscut, dar totusi nu imi amintesc de el."

Deci sper ca nu v-am dezamagit.
Astept critici.

[Too Many Dreams.]

Nu ai dezamagit pe nimeni, a fost la fel de frumos ca si primul, dar, eh, noi pe Zup... 8-| Vrem capitole lungi :))
Oricum, mi-a placut descrierea, desi mai mergea sa descrii foarte putin sentimentele, naratiunea a fost si ea foarte frumoasa, iar dialogul nu a fost deloc sec. Nu am vazut greseli de scriere sau mi-a fost lene sa stau dupa sa vad, si nu sunt nici genul :)) Mult succes in continuare!


......Pentru ca ne place, ne place, ne place place place! =))......

Sa ma anunti cand pui next! Bye :-H