Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Odero si potero si non inventius te amabo

#11
Oah, cate capitole ai postat.
Boon, hai sa vedem. AI foarte mult dialog in fiecare capitol, asta imi place mai ales pentru ca nu e, cum spun majoritatea, 'sec'. Ai si decriere, de toate felurile. Ai semne de punctuatie lipsa cateodata si arata de parca ar fi fraze legate una dupa alta, fara un sfarsit. Am vazut ca uiti sa mai pui punctul, asta e foarte important.
Nu lasa atat de mult space intre semnele de punctuatie, poti sa lasi dupa, nu si inainte, asa arata mai bine.
Numele, Lexi, imi place, actiunea e interesanta, sooo keep going. Buh Bye !!!
[Imagine: ak8THBQ.png]


#12
Dupa cum am promis....

Lexi(dragut nume),este o fata frumoasa,bogata si desteapta...cam tot ce si-ar putea dori un baiat.
Si ca tot veni vorba de baietii,am observat ca si pe cel din New York cat si pe cel din Londra ii cheama Taylor...e o coincidenta sau ai alte planuri cu cei doi.

Astept urmatorul capitol...sunt fff curioasa sa vad ce va urma in continuare...:-h

#13
Hmm... ai postat cam multe capitole, iar eu nu am dat nici un com la acest fic. Este foarte interesant, trebuie sa recunosc. Lexy, ii un nume chiar dragutz. Ce trist este trecutul ei, dar cel putin are noroc. Pierderea parintiilor si gasirea unui prieten care si-a pierdut la randul lui parintii? Dupa care sunt adoptate de familii bogate care le cresc in puf. Asa si... pe baiatul asta cum il cheama Joshua sau Taylor? Ei, oricum ar fi imi plac amandoua. Deci nu cred ca are rost sa iti spun despre descriere si deastea cand toti ceilalti au scris.
Astept nextul si nu uita sa ma anunti ;)
Bye Bye
:bye:
[Imagine: 2rcpz12.jpg]

Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...

#14
Am ajuns si eu pe aici. So, sa incepem sa comentam. Ideea, ce sa zic, e ok. Descrierea destul de ok, mai poate fi imbunatatita, naratiunea la fel, actiunea cam trasa de par, iar dialogul pe alocuri cam sec. Greseli ai cu carul. De ortografie, de exprimare si de tastare, plus ca ratezi diacritice, ori le folosesti cum trebuie, ori deloc. Incearca sa lucrezi la modurile de expunere, ai mari probleme. So, eu sper sa ti cont de sfaturi pentru ca este spre binele tau.
[Imagine: j5atg3.png]


#15
Ştiu că nu am mai postat de mult la acest fic, dar după atâta timp am adus nextu, deşi trebuie să recunosc că mi-am, cam ieşit din mână şi este posibil ca să nu fie cel mai reuşit. Capitolul este dedicaţie specială pentru Larisa şi SuviteDeea, dar şi pentru ceilalţii. Enjoy.





Cap 7. O privire


Fără nici un chef am deschis uşa, dar intrând in apartament am ramas surprinsă, totul era mobilat si aranjat, asta era imposibl oare nimerisem unde trebuie?! Am verificat încă odată să fiu sigură şi da eram unde trebuie. Nu ştiam cine îl amenajase, dar eram sigura ca tata era la mijloc, nu putea să se abţină şi să mă lase singura, isi facea prea multe griji ca sa nu se intereseze daca sunt bine.Mi-am aruncat grabita privirea spre ceasul ce indica ora saisprezece se pare ca aveam mai putin de doua ore sa ma schimb şi să merg la cantină, asta dacă nu voiam să rămân nemâncată. M-am indreptat spre dormitor unde totul era asa schimbat, adică pe lângă patul dublu şi noptiera aceea micuţă, la un şifonier mare din lemn de cireş, un birou pe care erau pus leptopul meu negru, undeva langă acel birou se afla o masa de sticla iar pe ia un buchet de flori şi un bilet în care scria ,,Sper sa îţi placă’’

Am renunţat la ideea de aface un duş şi am plecat spre cantină. Acolo, deşi era aproape ora închiderii, erau foarte mulţi studenţi care vorbeau, râdeau, însă imediat cum m-au văzut s-au oprit. Se pare că toţi, vorbeau despre exageratul eveniment şi anume noua achiziţie a colectivului de elevii, adică eu. Păreau atât de entuziasmaţi, deşi nu înţelegea prea bine de ce, era ca şi cum i-ai arăta unui copil ceva sclipitor. Cred că aşa se întâmpla de fiecare dată, când apărea cineva nou, devenea atât de obositor şi previzibil.

Mă simţeam destul de penibil, aflându-mă în mod involuntar în atenţia lor, adică de obicei eram ivizibilă sau mă rog, aproape, aşa că mi se părea normal şi uşor de ignorat. Eram atât de strestă, încât mă rugam în gând să nu fac ceva şi să devin şi mai penibilă.

Mergeam încet spre bufetul cantinei, sperând să nu mă fac de râs. Am apucat o tavă şi m-am aşezat la rând, în faţa mea fiind câteva persoane. Cand a ajuns la mine, o doamnă de aproximativ cinzeci şi ceva de ani, care avea părul prins într-un coc şi pe deasupra obijnuita plasă de păr, mă privi mirată după care fără să spună nimic îmi oferi meniul zilei. Am luat repede tava şi mi-am mutat privirea spre mese, încercând să găsec un loc cât mai retras.
Slabe şanţe, aveam de gând să mă dau batută când într-un final am văut locul mult dorit undeva în spate. M-am îndreptat întra-acolo, încercând să ignor toate privirile răutăcioase ale celorlalţi.

Încercam să mănânc în linişte, dar ştiind că sunt urmărită devenea greu, atunci privirea mi-a căzut pe o masă aflată puţin mai încolo de a mea stând şi vorbind erau cei trei din lift. Am văzut cum băiatul blond mă fixează cu privirea aşa că m-am întors capul ruşinată. Simţeam cum sângele îmi urcă în obraji şi cred că se putea observa.
Am zâmbit amuzată de toată această situaţie, dar parcă în spatele acestui zâmbet trecător era un impuls ciudat pe care îmi era imposibil să îl înţeleg. Mă jucam plictisită cu mâncarea din farfurie, aşteptând momentul oprtun să mă ridic şi să plec, aş fi putut să o fac orcând, dar parcă ceva mă îmiedeica.
Era atât de rău să nu cunoşte pe nimeni, încât mai că îmi venea să plâng. Nimeni cu care să vorbeşti, nimeni care să te asculte sau măcar să îl vezi că stă cu tine. Prinsă între atâtea gânduri, am tresărit când cineva trase scaunul aflat lângă mine.
Eram surprinsă şi totuşi nu îndrăzneam să ridic privirea, o frică nefitească pusese stăpânire pe mine, îmi era teamă de noi cunoştinţe, teama de nu a fi respinsă, umilită şi asta doar pentru că eram nouă.
Şi atunci l-am văzut, era chiar el, băiatul de mai devreme. Primul gând care mi-a venit în minte a fost să plec, dar am renunţat. Aş fi vrut să îi spun ,, Bună eu sunt Alexia Parker, iar tu eşti? Şi din nou eram oprită de aceiaşi teamă de mai devreme şi aceleaşi motive stupide.

- Bună, am rostit în acelaşi timp după care am început să râdem, însă nimic nebişnuit ne se mai întâplă, deja devenise agasantă acea tăcere.
- Eu sunt Eric Mallory, iar tu eşti? Spuse din nou acesta, după care reveni la aceiaşi stare de mai devreme.
- Sunt Alexia Pearker încântată de cunoştinţă şi m-am ridicat să plec, obosită de toată această situaţie.
- Hey de ce nu mai stai. Haide o să îţi prezint câţiva prieteni. Continuă, de data asta privindu-mă.
- Îmi pare rău, dar chiar nu pot. I-am răspuns apraope şoptit şi luând tava am plecat. Ce a fost în capul meu ,,nu mai pot sta’’ da sigur, trebuia să recunosc eram prea fricoasă şi cred că aşa aveam să rămân.

***

Încă nu puteam să nu mă gândesc, la reacţia ciudată pe care o avusese tipa asta.
Ceva îmi spunea, că felul în care se purtase, avea legătură oarecum cu mine. Era imposibil să fi fost una din fetele care îmi trecuseră prin aşternuturi.

Mi-am alungt toate aceste gânduri şi m-am îndretat spre casă, unde imediat cum am ajuns am făcut rapid un duş, deoarece aveam de gând să ies. Oricât incercase mama să mă facă să mă axez mai mult pe şcoală, nu reuşise, însă ştiam că mă iubeşte şi că nu mă va judeca, făcându-mă să par mai bun decât eram de fapt. Pentru că probabil, dacă ar ştii ce fel de monstru a cresut s-ar îngrozii, acest lucru era atât de trist încât m-a durut, probabil că o să o fac o să îi demonstrez într-o zi, că se înşelase în privinţa mea.

- Josh, unde pleci? Am auzito pe mama strigând în urma mea, era prea târziu să mă oprască, aşa că era mai bine să o ignor, scăpând astfel de încă o morală plictisitoare.

M-am urcat în maşină şi am plecat, nu aveam nimic concret în minte, dar voiam să mă duc undeva, oriunde.
Am ajuns în faţa campusului, aveam foarte mulţi prieteni cu care nu mai vorbisem de mult, era un moment bun să le fac o vizită, să văd ce mai e nou, pentru că sunt sigur o să aflu ceva noutăţi.

Mi-am parcat maşina la întâmplare şi m-am îndreptat spre cantină, ştiind că acolo sunt cei mai mulţi, era ca un punct de întâlnire pentru ei. În câteva minunte am ajuns, dar când să intru m-am lovit de fata nouă, de acea Alexia care părea foarte grăbită. Pentru câteva minute privirile noastre s-au intrsectat. M-am pierdut în acei ochii mari şi căprui. Dar ciudaţi datorită adâncimi lor, mai ales că ochii căprui par deseori anoşti în întunecimea lor. Murmură un ,,scuze’’ după care plecă, în timp ce eu o priveam cum se îndepărtează.
Un singur lucru îmi venea în minte, trebuia să o cunosc mult mai bine.

#16
Ahhh oare sunt primaaa? Daaaa sunt primaaa fericireeeee! Sunt atat de fericita ca in sfarsit ai pus nextul de care m`am milogit atat de mult sa il pui. Ce put sa spun, ii inteleg teama, cam asa sunt si eu. Si ahhh doua bunaciuni intr-o zi?> Chiar ahh.. e lipicios de dulce! Oare , oare de cine se va indragosti micuta mea Alexia ?? De cineee? Ahh greseli am vazut una singura..si cred ca este unica... dar nu ma intereseaza greselile..suntmult prea fericita ca ai aduc acest capitol... deci il vreau urgent pe urmatorul..o sa te mituiesc cu multi pupici.. ahh un baiat rau.. si unul despre misterios.. spune pe cine va alege...? Fa-o sa sufere un pic... sa fie cu unul dintre ei.. sa o raneasca.. sa se refugieze in bratele celuilalt..ahh deja salivez si nu e bine.. Stii ca iubesc ficul tau.. acesta este preferatul meu,,, sau ma rog unul dintre ele..dar nu vreau sa mai lenevesti si pune`te pe treaba[ spune lenesa de mine..] Ahh comentariu meu este cam scurt..rusinicaa stiu... dar gomene.. ahh si descrierea o ador.. naratiunea... hmmm e perfecta... actiunea decurge binee si dialogul este in cantitati mici..stii ca asta ador. ..
Deci acestea fiind spuse... eu te iubesc si pune nextul cat mai repede
aici e mitaa [ :* ]
J.a N.e!

#17
Buna dear :X Ma bucur ca am mai citit un fic de al tau, iar acum cu mare placere comentez. :))
Ei bine, ideea mi se pare foarte interesanta, insa titlul este putin comun.
Imi place la nebunie cum descrii (ti-am mai zis asta , dar imi place sa o mai zic :)) )
Cu naratiunea stai bine, insa cel mai mult imi place ca actiunea nu este grabita.
Cat ma bucur ca ai adus continuarea! Este chiar un fic foarte reusit .
Sunt foarte curioasa :)) Ce se va intampla ? Ei bine numai tu poti sa ma lamuresti, asa ca anunta-ma cand aduci nextul.
Spor la scris!
~ I'm the girl who is lost in space, the girl who is disappearing always, forever fading away and receding farther and farther into the background. Just like the Cheshire cat, someday I will suddenly leave, but the artificial warmth of my smile, that phony, clownish curve, the kind you see on miserably sad people and villains in Disney movies, will remain behind as an ironic remnant. I am the girl you see in the photograph from some party someplace or some picnic in the park, the one who is in fact soon to be gone. When you look at the picture again, I want to assure you, I will no longer be there. I will be erased from history, like a traitor in the Soviet Union. Because with every day that goes by, I feel myself becoming more and more invisible... ~
Elizabeth Wurtzel


My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php...884&page=3


]I love my family :X They are my life
My mom' : KittyKat
Surorile mele dragute : Renesmee, Elvira, Mailin, Sasame, FrogyGirl
My twin sis' : ~ Black Heart ~
Ficele mele mult iubite: Ame si ♪ Ąѕђą ♪
My Grannie : Venus- Roseta
Nepotica mea : Ioanayoana, ßéкi♡
Ma friend: Moxxy
Nora mea: Oxygen
Matusile mele minunate: Contagieuse, Tigroaica
Ma uncle : Danysor


#18
Hello sweetie:* ms ca mai anuntat:*
Acum..... DE CE A TREBUIT SA APARI ASA DE TARZIU CU NEXTU.... adica :sry:.... vreau sa spun ca am asteptat mult si ca data viitoare te rog sa vii mai repede daca poti:pfiu:
Lasand glumele la o parte sa revenim la capitolul mult asteptat:)
Stai linistita ca e reusit capitolul:*....... dar tot ai face bine sa scapi de rugina:))
Poi inafara de greselile de tastatura( care au fost destul de multe) nu mi s-a parut nimic in neregula.... descrie e nelipsita, naratiunea exista, iar dialogul a supravietuit si el:))
Asta este tot..... promit ca data viitoare o sa las un comm mai.... decent:nh:.... sper sa vii repede cu nextu:*:bye:

#19
Comentez ultimul capitol. Daca voi zice ceva cam deplasat scuze, mi.am iesit din mana cu comentatul. Deci:

Este un plus numele capitolului pentru ca pe mine una ma face curioasa. Se poate interpreta in mai multe feluri, depinde de fiecare dintre noi. Cred ca va fi interesant.
Ma, primul paragraf a fost varza din punct de vedere a virgulelor. Nu le.ai pus mai deloc si cand le.ai pus ai facut.o gresit. Ai grija cand le pui si cand nu. De multe ori ai imbarligat fraza de mi s.a incurcat limba in gura. Virgula este esentiala pentru a desparti niste propozitii care formeaza o fraza si pentru sa se face o pauza pentru respiratie, nu suntem Roboti. Mi se pare cam banal inceputul si cam sec dupa parerea mea. Aici nu a fost nimic interesant. Se duce la cantina si se mira ca apartamentul a fost amenajat. Puteai adauga detalii superbe camerei. Nu suntem toti obisnuiti cu astfel de descriere detaliata si migaloasa dar, se merita. Ai fi facut sa imi pot ( sa ne putem ) imagina apartamentul. Puteai folosi detalii legate de arhitectura casei atfel incat ai fi evidentiat si inteligenta personajului. Ai o problema si cu diacriticele ! Nu mai scrie cu ele, nu te pricepi. Le uiti de foarte multe ori =.=.
Din al doilea paragraf nu inteleg nimic. Deci sa inteleg ca personajul este colegul nou, bun. Cu toate acesteaeste foarte imbarligat si obositor. Iar ai pus virgulele aiurea.
Sangele sa iti urce in obraji? Sti ca acest lucru este mai penibil decat comportamentul personajului tau? Mi se pare cam nepoetic ce ai spus si mie mi se pare fara logica.
Ah! Ai o descriere simpla si comuna care nu scoate cu nimic in evidenta locurile, personajele si sentimentele lor. Perosnajul tau este foarte instabil. De la mirarea nespuna pe care o are la apartament trece starea de penibil, dupa la tristete. Este instabil ceea ce faci, la fel ca si personajul pe care vrei sa il modelezi. incearca sa il faci cu o stare mai stabila. Acest capitol a fost prrea grabit, dupa parerea mea. Ai greseli de tastare, adica, am vazut vro trei sau patru. Amesteci ideile, parerea mea si cred ca ar trebui sa ramai sa narazei decat din partea unui personaj. In fine cam atat.

EDIT: OMFG ! Tu esti Aripioara mea de plumb =.=.
[Imagine: Jun0xCa.png]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)