O trecem pe feminin

[Teh]

DOH! Iar am rămas mască, mereu mă surprindeţi cu ale voastre comentarii. Vă adooooooor oameni buni : )) . Mulţumesc mult că daţi comm şi că vă place :X şi ca de fiecare dată, sper să vă placă în continuare ! * hugs everyone * .
Acest capitol aş putea zice că e ceva mai plicti , dar o să treacă el. Are un element important, dar o să vedeţi asta mai târziu. Mai apare un personaj : )) . În fine... Ăăh : - ? Sper să vă placă!!
Cât despre Sivliu, nolazy are dreptate, o să şi-o ia : )). Ela e răzbunătoare = )) .
Ok , thanks again pentru apreciere :X

Letură plăcută !

[center]Capitolul Zece[/center]

- Da mamă. E super aici. Vremea e ok, mă rog, şcoala de abia a început. Off, totul e bine.
- Draga mea, mi-e aşa dor de tine. Şi ai mâncat? Să mănânci! Să nu te prind că ţi cură sau ceva, că ne certăm. Trebuie să ai grijă de tine.
Am oftat . Era dimineaţă şi tocmai mă pregătisem să plec la liceu, când mama a sunat. La fel a făcut în ultimele trei zile. M-a sunat într-una, şi mereu aceleaşi lucruri.
- Calmează-te că’s bine. Trebuie să plec că bate Aura la uşă. Mai vorbim. Te iubesc , pa.
- Şi eu te iubesc. Să fi cuminte. Pa!
Am închis înainte să îi mai dau şansa să adauge şi altceva, mi-am luat geanta – o aveam pe post de ghiozdan – şi am plecat.
- Scuze de întârziere.
M-am scuzat în faţa prietenei mele care s-a mulţumit doar să dea din cap. Îi povestisem, în cele din urmă, ce se întâmplase cu cretinul ăla. Asta doar pentru că nu îl văzusem în incinta liceului zilele trecute. Era joi, şi luni se întâmplase „ fericitul eveniment” . Încă nu reuşisem să îi fac faza ( încă nu ştiam care fază ) . Dar nu îmi scăpa el, indiferent de ceea ce trebuia să fac. Miki s-a transferat la B, la profil de matematică informatică . Super, acum am scăpat şi de idioata aia. Lucrurile păreau să se încline doar în favoarea mea. Mai puţin vremea, care decisese să ne plouă azi. Am deschis umbrela şi ne-am băgat amândouă sub ea. Era destul de mare pentru noi.
- Of o să ne udăm leoarcă până ajungem!
A început Aura să se plângă pe la jumătatea drumului.
- Trebuia să fiu luat un taxi!
A adăugat indignată şi eu am chicotit. Îmi plăcea vremea asta, când stăteam în casă şi priveam pe fereastră. Era ok. Însă, atunci când trebuie să mergi DIMINEAŢA la liceu, nu e nicio plăcere să fi udat.
- Eu ţi-am zis, dar tu nu : batman, batman!
A râs la afirmaţia mea deşi am văzut că se enervase.
- Trebuia să îl pun pe Raul să ne ducă!
Asta a fost o remarcă la care nu mă aşteptasem. Asta pentru că Aura rareori îi cerea ceva lui Raulinio, şi nu ştiu dacă acesta chiar îi oferea. Şi sincer, îmi păsa pentru că ea era cea mai bună prietenă a mea. Şi nu vroiam să fie călcată în picioare. Am decis să nu fac niciun comentariu referitor la aceste vorbe, era prea devreme pentru o ceartă şi mie îmi era prea somn pentru asta.
Când am ajuns în clasă, eram pe jumătate ude.
- S-a inventat taxiu’ amigos!
A strigat Iulian din spatele clasei şi eu am scos limba la el, Aura doar s-a încruntat. Punându-mi geaca de ploaie în cuier, m-am aşezat în bancă. Bineînţeles că ar fi trebuit să stau cu Aura însă... circumstanţele nu ne-au dat voie. Ea era o elevă mai bună ca mine, şi când am intrat aici a vrut să stea în prima bancă ( vis a vis de catedră ) iar eu ... Eu? Nici vorbă de aşa ceva. Oricât de mult apreciam şcoala ( mai deloc? ) am decis că locul meu era în spate. A treia bancă de la fereastră, şi m-am aşezat acolo singură. În timp ce lângă amica mea se aşezase un coleg, Cristi. Şi nu a mai scăpat de el nici acum. ( O plăcea dar ea îi dădea cu flit întotdeauna. Mai degrabă : Îmi pare rău... Dar nu simt nimic pentru tine! Sau orice de genul acesta . )
Eram douăzeci şi şapte în clasă, aşa că cineva trebuia să stea singur. Iar eu fusesem destul de retrasă cât s-o păţesc pe asta . Dar având-o pe Maria şi Cristina în faţa mea, era floare la ureche cu testele. În fine, detaliile acestea erau chiar plictisitoare, aşa că nu am mai băgat nimic în seamă. Doar am salutat-o pe Alice care acum era noua mea colegă de bancă.
- Bună.
Mi-a zâmbit.
- Salut. Ce faci?
M-am aÅŸezat.
- Pf, de abia am ajuns. E aşa de ud afară! Zău , e naşpa. Ce oră avem?
A dat din umeri.
- Psihologie.
Încă nu cunoscusem profesoara, sau de genul masculin, cu care urma să facem această materie. Dar nici nu interesa pe nimeni acest aspect. Mi-am lăsat capul pe spate după care am auzit soneria anunţând începerea orelor de curs. Plictisitor.
Aruncându-mi capul pe bancă, am închis ochii.
- Noapte bună.
Am strigat în clasă şi ceilalţi au început să râdă. Dar nu a durat mult. Pe uşă şi-a făcut apariţia proful de psihologie. Şi ce prof!
Ne-am ridicat cu toţii în picioare şi acesta ne-a salutat.
- Bună dimineaţa.
Am răspuns în acelaşi mod şi ne-am aşezat. I-am şoptit Aliciei.
- Bun, dar bun rău de tot!
Am chicotit . Era un tip care avea în jur de treizeci de ani, aşa cred. Înalt, brunet cu o tunsoare ok şi un corp ( moment de salivare ) superb. Cred că mergea la sală. Purta un costum negru care se vedea super în contrast cu ochii de aceaşi culoare. A început să facă prezenţa, după ce s-a „ introdus ”.
- Numele meu este Mircea Alexandru ÅŸi voi fi profesorul vostru de psihologie.
După asta toţi cred că s-au pus să doarmă, unele dintre noi îl sorbeam din priviri pe profu’.
- Andrei Mirabela.
Ce mişto e să fi prima la catalog. NOT. Uram asta. M-am ridicat şi am zâmbit.
- Prezent!
Când am vrut să mă aşez, m-a atenţionat să n-o fac.
- Ai citit regulamentul, domnişoară?
Am dat din umeri. Reguli stupide . M-am gândit la cum eram îmbrăcată, nu la asta se referea nu? Şi tunsoarea mea era ok, nu era în neregulă dar... Oh! La dracu. De abia acum mi-am amintit . „ Să nu vi cu cercelul pus la ora de psiho!” Am dat să îl scot repede, dar m-a chemat la catedră. Învinsă, am oftat şi am mers într-acolo.
- Dă-mi-l.
Îm încercat să protestez.
- Dar..
- Sper că nu vrei să ne certăm încă din prima zi Andrei, aşa că pune cercelul pe catedră şi ia înapoi un loc. De data aceasta nu te dau afară, pentru că cel mai probabil nu ştiţi cum decurge această oră. Aşa că o să vă lămuresc.
Am lăsat pierce-ul pe masă şi m-am dus înapoi la locul meu. L-am înjurat de un milion de ori până m-am aşezat pe scaun. Regulile lui de căcat erau atât de simple : fără cercei, fără ţinută necorespunzătoare, fără gumă , să nu facem gălăgie, să nu vorbim între noi, fără telefoane celulare.
Şi ai fi zis că ăştia tineri trebuiau să fie mai deschişi la mine. Ce rahat! Toată ora l-am privit cu ochi îngrozitori. Speram să îmi înapoieze obiectul strălucitor, oricum mai aveam acasă, dar nu îi permiteam lui să îl confişte doar aşa, că e el prof de psihologie. Morţii lui de cretin.
- Andrei , dacă îţi vrei înapoi cercelul, mă găseşti la cancelarie la ora 14 : 00 .
O să te găsesc eu dar nu la cancelarie idiotule! Prostule.
Am dat din umeri şi am ieşit din clasă, pentru că era pauză. Aura m-a urmat.
- Caaaalm! Se apropiase de mine dar zâmbea. Mi-am dat ochii peste cap, în timp ce mister cretinism 2009 ieşea din clasă . Deja uram ora de psihologie. Cred că eram îmbufnată.
- Of ce mă enervează. Cine se crede? Vai de mine a venit el să ne dea nouă lecţii!
Am vorbit destul de „ moderat” ca să nu mă audă în timp ce mergea pe hol. Atât îmi mai trebuia, să mă audă cum îl vorbesc de rău.
- Oh, lasă asta. O să mergi la două la cancelarie şi se rezolvă.
Nu mă umilesc eu într-atât.
- Să se ducă dracului cu totu’ că eu nu merg nicăieri. Tre’ să îl caut eu, vai de mine. Nu mersi.
Am plecat de lângă prietena mea şi m-am îndreptat spre etajul trei, nici eu nu prea eram conştientă unde mă duceam. Mai mult eram aşa din cauza nervilor aşa că nu am băgat în seamă fiecare privire ce mă urma. Ce naiba se uitau atât?
Mi-am amintit vag cât de retrasă fusesem în a 9a, dar gândul a dispărut repede. Am găsit clasa lui Dani.
Intrând, m-am uitat după el. Ceilalţi începuseră să facă „ urât” . Probabil mă catalogau drept boboacă. Şi ce face cineva ca mine în clasa unora de a 12a ?
Mi-am dat ochii peste cap când o fufă s-a pus în faţa mea.
- Dă-te la o parte.
Nu a apucat să îmi dea replică.
- Bună Ela.
M-a întâmpinat un tip înalt, binefăcut şi cu o privire provocatoare. Am oftat, mai mult de uşurare.
- Ola Paul. Am zâmbit şi l-am scos din clasă. M-a urmat, că doare ne cunoşteam.
Fratele meu Cristi îl ajutase de n ori, îi datora mai multe decât ... În fine, ar fi făcut orice pentru Cristi. Sau pentru micuţa lui surioară.
Am chicotit în sinea mea. Nu că m-aş fi folosit de el, prea tare. Doar că.... Nu se supăra dacă îmi dădea o mână de ajutor!
- S-a întâmplat ceva? Mi s-a adresat oarecum îngrijorat.
- Of... Scuze că vin aşa la tine. Dar lui bro nu îi pot spune, şi.... Nu ştiu ce să fac!
Jucatul unui rol de victimă era calea cea mai uşoară prin care puteam să îl conving pe Paul să mă ajute.
S-a încruntat.
- Da’ ce-ai păţit?
Am oftat.
- Păi ştii... Ştii că ieşeam cu Silviu, tipul ăla ... nou? A aprobat. Mă întrebam de unde ştie, dar nu am comentat.
- Aşa... Şi ne-am despărţit... Ca orice cuplu... Cineva i-a umplut capul cu nu ştiu ce bazaconii şi s-a enervat atât de tare încât... M-a lovit.
Era oarecum adevărat, nu i-am mai zis că şi eu îl pleznisem, oricum era egal cu zero. Am văzut că s-a încruntat şi mai tare . Aşa îl şi vroiam.
- Când s-a întâmplat asta?
Am dat din umeri.
- Acum câteva zile! Dar nu vreau ca bro să afle... Mi-e ruşine!
Asta era adevărat . Şi vroiam să şi-o ia rău de tot. Paul aproape că a râs.
- Las’, nu îţi face griji că îi fac eu felul. Nu află frate-tu de asta. Rămâne între noi.
Am răsfulat uşurată.
- Mulţumesc Paul. Rămân datoare. L-am pupat pe obraz şi acesta m-a ciufulit.
- Nu chiar, eu sunt oricum dator.
Am încercat să îmi amintesc la ce se referea, dar nimic nu mi-a venit în cap aşa că doar am zâmbit şi am fugit înapoi în clasă . Prima parte a fost realizată, speram să îl bată rău de tot pe idiotul ăla. O merita. M-am întrebat dacă nu mă las orbită de răzbunare... Dar am lepădat repede gândul.
Cum mă lovise pe mine probabil o făcuse cu multe alte fete. Şi eu nu aveam de gând să las treaba asta nepedepsită. Dacă nu pentru mine, pentru restul gagicilor cu care a fost.
Mi-a trecut prin cap imaginea lui Miki. O să vină şi rândul ei. Deşi încă nu găsisem nimic bun.
Am ajuns în clasă, mi-am luat geanta şi am ţipat cât să mă audă şi ceilalţi.
- Mergem acas’?
Câte unul a început să protesteze şi eu am dat din umeri.
- Dacă acum nu plecăm, atunci când ?
Ne-am luat cu toţii catrafusele şi am decis să ne luăm liber pentru restul zilei.