O trecem pe feminin

[Khonsu]

” loi” – lui
„Cândavea”- când avea
Cam astea au fost greşelile. Capitolul mi-a placut la nebunie....in prima parte a fost aşa de sălbatic, pentru ca mai apoi să apară Dani, şi să devina calmă :X . Ai descris foarte bine bataia....si sentimentele ei . Nu-mi vine să cred că proful a aparat-o ...cred că el chiar are ceva cu ea .O.O
Îmi pare bine că incepe să nu se mai gândească la Dany ca la un amic...relaţia începe să devină promiţătoare.
AÅŸtept nextu, scumpilici ...kissu :*

[Elusive wolf]

Hmm... chiar nu ma asteptam ca Ela sa se razbune in acest fel , dar oricum ma bucur ca Miki si-a primit pedeapsa pentru atitudinea ei . Pacat de Ela , totusi ma bucur ca Mircea a ajutat-o putin in fata directorului [ ma tot intreb de ce -.-' ] .
Daca tot o sa afle si fratele ei despre incident , ma intreb cu o sa reactioneze si el , sper ca va lua totul cu ... calm .
Acum , tot stau si ma gandesc la relatia ei cu Dani , care se vede cu ochiul liber ca evolueaza , dar observ ca ea se cam indoieste de ceea ce simte pentru el . Acum stau si ma gandesc si la profesorul de psihologie ... he's acting weird -.-' .
Dani e asa de ... :X n-am cuvinte sa il descriu .
Astept capitolul urmator :*

[Teh]

Uau o.O Thanks tuturor pentru comentarii aprecieri and everything. I lreally love you guys :X thanks! >:d< * multe hugs *
Am venit şi cu capitolul 14 şi îmi cer scuze că e cam plictisitor şi cam scurt. Nu am dat detalii despre meci că nu eram în mood-ul de a descrie unul : - ? dar o să încerc să mă revanşez în cap 15 cu ceva mai NON plictiseală. Its a promise : o 3
Lectură plăcută!

[center]Capitolul Paisprezece[/center]

Nu mă gândisem atunci când mergeam aşa, unul lângă celălalt, că urma să mă ducă la mine acasă. Dar nu era logic? Sincer mintea mea era prea ocupată să stagneze în acea clipă. Şi el nu avusese de gând să îmi zică nimic, aşa că ce mai conta? Am reluat atitudinea mea rece odată ce am ajuns în faţa clădirii. Fusesem prea vulnerabilă.
- Mulţumesc Dani.
Tonul meu nu era decât amical, însă acesta mi-a zâmbit. Am dat din cap în semn că urma să plec, şi m-am întors. De această dată nu m-am uitat înapoi deşi am fost puţin curioasă dacă mă urmărea cu privirea. Era treaba lui. Pentru că eu nu aveam de gând să fac aceaşi greşeală de două ori.
Şi îmi plăcuse faptul că fusese alături de mine atunci când avusesem nevoie de el. Era într-adevăr plăcut. Dar nimic mai mult. Cred că nu vroiam să îl rănesc.
Sau poate îmi era teamă să mă îndrăgostesc.
Căci iubirea nu face niciodată bine. Sau cel puţin te face nefericit jumate din timp. Acest lucru l-am învăţat destul de uşor, urmărind vieţile celorlalţi. Însă, dacă aş sta să analizez, fericirea nu-i niciodată completă.
Intrând în apartament, am decis că nu am niciun chef să fac duş sau altceva, şi m-am trântit direct în patul din dormitorul meu. Era întuneric în cameră, pentru că nu dădusem la o parte draperiile. Iar eu mă simţeam atât de bine, nu aveam nevoie de lumină în acest moment. M-am gândit brusc la trecut, atunci când eram micuţă şi nevinovată.
Probabil că aş fi început să plâng acum. Însă în această clipă nu simţeam nevoia unui asemenea lucru. Mai degrabă îmi doream să dorm, mult şi bine pentru a nu mă mai gândi la nimic. Aveam nevoie de relaxare. Mi-am închis telefonul şi m-am cufundat în perne şi în cearceaful cu care mă înveleam. Pentru că îmi fusese prea lene să îmi fac patul. Şi în fond, aveam o săptămână întreagă să mă ocup de curăţenia apartamentului.
Trebuia să capăt forţe pentru ziua de mâine, când fratele meu urma să vină cu un ditamai scandalul la uşă pentru bătaia nevinovată pe care i-o dădusem proastei ăleia.
Uneori era stresant să ai rude în apropierea ta.

Nu am visat nimic.
De fapt, după câte ştiam eu, întotdeauna visăm ceva dar eu nu îmi aminteam nimic. Nu îmi venea să cred că dormisem toată ziua şi noaptea de ieri, dar mă bucuram. Aşa scăpasem de probleme. Deşi atunci când mi-am deschis telefonul am găsit destule mesaje de la Aura ( pentru că era îngrijorată ) , unul de la Dani ( ceea ce mi s-a părut foarte ciudat) şi unul de la mama. I-am răspuns celei din urmă, şi pe cel al lui Daniel m-am mulţumit doar să îl citesc.
[center] Sâmbătă. Ora cinci.
Să nu uiţi, da?[/center]
Am zâmbit incontşient după ce am realizat la ceea ce se refera. Băiatul ăsta nu avea leac. Eu ieri mă simţeam ca naiba, bătută şi aşa mai departe şi el se gândea la meciul de baschet. Ceea ce mă făcea să mă simt şi mai bine.
Detestam mila.
Ridicându-mă din pat, am făcut duşul pe care îl ratasem cu o zi înainte şi am mâncat ceva. De fapt, un întreg meniu cu două feluri şi un desert . După ce am fost complet plină, am decis să fac un efort şi să spăl vasele. În timp ce făceam acest lucru, cineva a sunat la uşă.
Nu putea fi Aura. Era la liceu acum.
Mi-am mişcat fundul până acolo şi după ce am deschis, am tras un oftat prelung.
- Mirabela, ce dracu?
Fratele meu se uita destul de urât la mine. Ochii lui păreau negri de supărare. Eu avusesem impresia dintotdeauna că erau căprui. A trântit uşa şi a păşit în casă, descălţându-se.
- M-a sunat directorul de la liceul tău , cum că ai bătut o fată . E adevărat? Normal că e, nu –mi vine să cred că ai făcut aşa ceva. Ce e în capul tău? Să aud că ai fost exmatriculată pentru o săptămână! Eşti o iresponsabilă. Mama o să facă infarct când o să audă... Ooh, oh! Şi tata! Tata o să te ia la el, o să vezi. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta domnişoară!
Tonul lui era foarte agresiv şi ridicat. Plus că avea o nuanţă pură de disperare în el. Am înţeles faptul că părinţii mei încă nu ştiau nimic despre isprava mea. Ceea ce mă aducea pe mine în avantaj. Mi-am lăsat capul în jos şi am zâmbit satisfăcută, după care l-am sfidat cu privirea. Se dusese şi rolul meu de victimă.
- Da . Asta am făcut . Ştii? A fost foarte tare. S-a luat de mine şi am trebuit să mă apăr. Tu m-ai învăţat că nu trebuie să mă las niciodată călcată în picioare. Chiar dacă părinţii noştrii sunt divorţaţi, chiar dacă eu stau singură. Nu are nimeni voie să mă ia în râs, nu-i aşa?
Foloseam un truc murdar. O ştiam. Dar vremurile disperate, cer măsuri de acelaşi nivel. Iar pe mine chiar mă durea în cot în această clipă. Vreau să zic, dacă or să existe consecinţe, atunci o să-mi pară rău la momentul potrivit. Mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut.
Îmi aminteam vorbele pe care mi le spusese el cu multă vreme în urmă, faptul că deşi părinţii noştri nu mai erau împreună, noi nu eram inferiori altora. Era un punct sensibil şi ştiam să îl atac . Orice pentru a-mi scăpa pielea. Să ies teafără şi nevătămată din asta.
Se înmuiase. Era prea uşor. Deja expresia feţei sale nu mai era aşa dură.
- Mirabela... Ştiu că e greu pentru tine... Of, uite cel mai bine ar fi să stai cu mine şi cu Ana... O să... O să fie mai bine aşa...
Am disimulat o faţă tristă.
- De ce? Nu pot să vă invadez intimitatea! Nici pe-a lu’ tata. Şi chiar am vrut ca mami să aibă viaţa ei. Nu e vina mea , nu am putut să mă controlez. Chiar îmi pare rău dar .... ce vroiai să fac? Mi-a fost teamă şi trebuia să mă apăr...
Începusem să plâng, şi mă întrebam cum de se întâmpla asta.
Nu erau lacrimi chiar atât de false, însă simţeam brusc nevoia să mă descarc cumva. Şi am apelat la un alt truc murdar. Mi-am pus mâna în jurul bandajului de la gât.
- Şi nimeni nu m-a întrebat : tu te-ai rănit? Ştii ... asta chiar doare Cristi... Îmi pare rău.... Nu aş vrea să îi dezamăgesc pe mami şi tati...
Mi-am şters lacrimile, brusc senzaţia de a plânge dispărând , şi mi-am lăsat privirea în jos. Bro s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat, strângându-mă destul de tare.
- Ştii că ăsta nu e un motiv pentru tot ceea ce ai făcut nu? Dar măcar îţi pare rău..
Ha. Începea să funcţioneze. Am zis un „ da ” abia auzit. Mi-a mângâiat capul şi eu m-am prins şi mai tare de el.
- Of... Ela. De data aceasta nu o să îi zic nimic bătrânului ăluia, că ştii cum reacţionează. Dar mamei va trebui să îi zici tu. E grav ceea ce ai făcut, şi o săptămână de exmatriculare nu o să dea deloc bine în fişa ta – crede-mă. Aşa că sper că regreţi din tot sufletul greşeala asta, şi să nu se mai întâmple niciodată.
Nu. Era prea uÅŸor.
- Chiar îmi pare...
A continuat să vorbească, adoptase un ton indiferent , despărţindu-se din îmbrăţişare.
- Va trebui să le spui asta tuturor celor pe care i-ai rănit şi jignit, şi vorbesc foarte serios. Altfel chiar nu te voi mai ajuta niciodată. Vreau să ştii că sunt destul de dezamăgit de tine. Nu mă aşteptam la aşa ceva.
De parcă mie chiar îmi păsa de asta.
Bine. Trebuia să fiu corectă. Mă deranja faptul că nu mai eram aşa de drăguţă în faţa lui. Nu îmi plăcuse niciodată să se uite cu acei ochi la mine, dar nu aveam ce să fac . Faptul era consumat, aşa că m-am resemnat.
- Da. Desigur frăţioare. Înţeleg.
A dat din cap şi m-a sărutat pe frunte. Normal că nu aveam eu să îmi cer scuze, pentru ce? Doar că aveam o săptămână întreagă la dispoziţie să mă gândesc la o soluţie plauzibilă prin care să scap din tot rahatul acesta. Cristi a continuat cu o morală de o jumătate de oră, iar eu chiar m-am prefăcut în a fi supărată pe mine. Nu că aş fi fost. O merita proasta aia şi vroiam să îi mai dau o porţie. Cu prima ocazie cu care o prindeam , îi făceam felul rău de tot. Şi profesorul ăla de psihologie cu toate ideile lui cretine. Un nenorocit. După ce a plecat, am decis să fac puţină ordine în apartament şi să pierd vremea. Am sunat-o pe mama şi i-am povestit ceea ce s-a întâmplat. Adică, faptul că Mihaela m-a jignit iar eu i-am tras o palmă, care mi-a înapoiat-o, şi eu am lovit-o iar, după care ea m-a zgâriat pe gât! Şi tot aşa, dar eu nu eram de vină. Şi directorul m-a exmatriculat pentru că atunci când au apărut profesorii eu am fost cea care a lovit, dar nu fusese deloc pe drept. După ce am convins-o să nu sune şi să facă scandal, a început să îmi plângă de milă. Când m-am săturat de treaba asta, i-am închis cu pretextul că eram obosită.
Fusese o zi banală şi destul de plictisitoare, chiar dacă vizita Aurei m-a înveselit foarte tare. Nu ştiu de la cine auzise motivul pentru care m-am bătut cu idioata aia. Şi mi-a mulţumit de atâtea ori încât a trebuit să ţip la ea să tacă.
Dar era reconfortant să ştiu că pot avea încredere în ea în aceste momente. Să fie alături de mine.
- Nu –mi vine să cred că ai făcut asta pentru mine! Şi chiar m-am împăcat cu Raul, ştiu că asta a fost tot datorită ţie... Ela, te ador! Eşti mai mult decât cea mai bună prietenă pentru mine.
Ştiu că acestea erau vorbe. Cuvinte. Doar atât . Însă eu le simţisem până în măduva oaselor şi mă bucuram că îmi spunea toate acestea. Simţeam că toate eforturile mele nu fuseseră în zadar. Şi eram fericită să fiu prietena ei.

[center]*[/center]
Când stai acasă zilele trec mai greu, dar nu m-am plictisit chiar atât de tare. Bro a venit la mine cam în fiecare seară să vadă ce fac, cu enervanta , stupida şi idioata de nevastă-sa. Mă bucuram că plecau repede. Şi am fost şi la cumpărături, dacă tot avusesem timp liber. Aşa a venit şi ziua de sâmbătă. Cerul era înnorat şi afară nu era chiar atât de frumos pe cât mi-aş fi dorit eu să fie. Dar m-am îmbrăcat într-un maieu alb şi o pereche de blugi strâni. Părul mi l-am lăsat desprins şi am avut grijă să îmi schimb cercelul din nas, după care mi-am luat şi o pereche de adidaşi albi. Avusesem în gând să îmi iau şi hanoracul, dar l-am uitat şi , deşi mi-am amintit pe drum, mi-a fost prea lene să mă întorc după el.
Când ajunsesem eu la sală, meciul era pe cale să înceapă. Astfel nu am mai avut timp să vorbesc cu Daniel. Nu era prea multă lume. Persoane pe care le ştiam, dar nimeni cu care aş fi vrut să stau. Aura nu venise. Nici Alice. Sau altă fată cu care chiar puteam sta alături. Şi mai erau şi alţii de la alte licee. Iar cu aceia chiar nu aveam de gând să socializez, aşa că am decis să îmi pun atenţia asupra jucătorilor.
Cunoşteam echipa adeversă. Nişte proşti oricum, dar jucau bine. Aveau echipamente de culoare albastru cu alb , pe când cei de la liceul meu cu verde şi aceaşi non culoare.
Dani avea numărul trei. Am zâmbit şi i-am făcut cu mâna, cnd m-a văzut a reacţionat în acelaşi mod.
Auzeam vorbindu-se în spatele meu.
- Ăştia de la Sf. Alexandru sigur pierd, că nu i-au mai văzut pe cei de la Teoretic jucând . Da’ asta e. Dacă nu au ştiut pe cine provoacă. Oricum, vezi tipu’ ăla cu număru’ 5? E cel mai tare din echipă, după care ăla cu număru’ 3. Nu au cum să câştige cei de la Sf. Alexandru.
Am râs în sinea mea.
Nu ştiam că sunt chiar atât de buni.
Ridicându-mă în picioare, am început să ţip pentru a-i încuraja pe cei îmbrăcaţi în verde. Teoreticul. Şi toţi , chiar dacă ştiau că eram exmatriculată ( adică tot liceul ştia ) au răspuns cu alte ţipete.
În acelaşi timp , numărul trei a ajuns la coş, a sărit şi a marcat primul gol. Iar eu m-am simţit într-adevăr bine când s-a uitat spre mine şi m-a arătat cu degetul. M-am întrebat ce vroia să însemne asta.
Am realizat : golul ăla a fost pentru tine.
Ceea ce nu era chiar atât de emoţionant pe cât părea. M-am aşezat şi am privit restul meciului care, din păcate, nu a reuşit să mă captiveze atât de tare. Jucau bine, dar eu chiar nu mai aveam chef de nimic.
Aş fi vrut să fiu acasă să fac o baie plină cu bule. În apartamentul meu. În linişte.

Meciul s-a terminat cu victoria celor de la Toretic.

[Khonsu]

„incontşient” –inconştient
„am trebuit”-a trebuit
„cnd”-când

Hmm…mi-a placut capitolul, nu a fost la fel de “wild” ca celalalt, dar imi place. Ella s stiu foarte bine cum sa il duca de nas pe frate-su .Cât despre maica-sa…chiar a reusit sa o faca sa creada ca nu a fost vina ei . Stie cum sa îi manipuleze pe cei din jurul ei . Ti-am zis ca imi place caracterul ei din ce in ce mai mult. :X:
Astept capitolul urmator…poate se intampla ceva interesant dupa meci ^^
Kissu scumpilici :*

[Neith]

Cat imi place de Ela , stie ce vrea si nu renunta niciodata . Sunt sigura ca atunci cand se va mai intalni cu Miki vor iesi scantei . Si-a manipulat fratele si a reusit sa scape destul de usor . . Ma bucur ca mama ei a inteles-o , adica a schimbat si ea putin ce se intamplase .

Mirabela este o prietena foarte buna , iar Aura era nevoie de ea . Ela este exact inversul prietenei sale , mult mai puternica .
Si Dani a castigat meciul , merita si el un premiu de la ea , nu-i asa ?;;) Mai ales ca el i-a dedicat al cos , a fost foarte frumos din partea lui .

Abia astept sa vad ce se va intampla in urmatorul capitol intre cei doi si cum va decurge relatia lor .

[Teh]

Bună tuturor!!! :X Mulţumesc mult pentru comentarii şi pentru aprecieri ! Ah şi merci şi pentru menţionarea greşelilor. Şi pentru că sunteţi alături de mine în acest fic şi pentru că vă place şi pentru că citiţi, şi comentaţi şi... şi vă mulţumesc pentru tot! X: .
Ăh am venit şi eu cu capitolul următor care sincer sper din tot sufletul să vă placă , ca întootdeauna.

Lectură plăcută!

[center] Capitolul Cinsprezece[/center]

Desigur, după ce meciul se terminase, toţi jucătorii urlau prin sală. Cei de la Sf. Alexandru erau atât de dezamăgiţi încât erau gata să îi confrunte iar pe cei din liceul meu. Adică, la o confruntare fizică. Oricât de drăguţ ar fi fost să văd asta, eram prea obosită şi prea stresată pentru aşa ceva. Nu aveam chef de nimic, nici măcar de mulţumirile lui Dani pentru că fusesem acolo ( presupun că asta ar fi vrut să îmi zică, din cauza acelei priviri insistente pe care mi-o acorda ) . Exact atunci când am vrut să plec din sală, nevăzută sau simţită de cineva, mi-am auzit numele strigat.
- Mirabela.
Am oftat, mai mult pentru mine, şi m-am întors către şaten. Am zâmbit strâmb şi acesta a chicotit apropiindu-se de mine. Nu ştiam cum să mă salut cu acesta. Oare un pupic de obraz? Sau un sărut? Sau poate doar o îmbrăţişare? Trebuia să recunosc că ochii săi căprui încă mă fascinau şi mai degrabă aş fi stat să îi privesc decât să fac alt gest. Şi asta s-a şi întâmplat.
- Deci, faci cinste.
Am zis într-un final pentru a spulbera tăcerea ce se instalase între noi doi. Dacă m-ai fi întrebat pe mine, aş fi zis că e puţin cam frig aici. Dar dacă îi puneai aceaşi întrebare lui Dani, ţi-ar fi răspuns că e „ cald în draci” . Purta pantalonii scurţi de la echipament, şi îşi dăduse tricoul jos . Ah , ce privelişte. Avea un abdomen atât de .... Atât de pătrat? Am râs în sinea mea. Îmi plăceau băieţii cu forme ca acestea. Plus că îi putusem zări şi fundul pe tot parcursul jocului. Şi trebuia să fi fost chioară să nu observ cât de bine arăta . Acum era transpirat tot, până şi părul îi era ud .
A dat din cap aprobator şi după a zâmbit vesel. Aşa cum doar el părea s-o poată face. Am răspuns şi eu printr-un surâs .
- Auzi, poţi să mai aştepţi puţin?
Am ridicat din sprâncene şi m-am uitat în jur.
- Ce să aştept?
A chicotit şi mi-a oferit o altă arcuire a buzelor într-un stil fericit.
- Păi să mă schimb; mergem să fac cinste. Nu?
La asta nu mă aşteptasem aşa că m-am prefăcut că mă gândesc la asta. De fapt chiar reflectam : credeam că fusese vorba să mergem cu grupul undeva, sau ceva asemănător. Dar din tonul lui puteam înţelege uşor că era vorba doar de el şi de mine. Asta mă amuza destul de tare aşa că am decis : de ce nu?
- Ok, dar dacă întârzi eu mă car d’aici.
A fugit spre vestiare. Ei bine , aceasta era o sală foarte bine dotată. Cu duşuri şi toate cele , plus că Daniel era un client fidel acestei comunităţi. Se putea deduce uşor după modul în care îşi întreţinea trupul. M-am aşezat pe aceaşi bancă pe care stătusem şi cu câteva minute în urmă, pentru a viziona meciul.
Fusese plictisitor.
Trebuia să o recunosc. Chiar nu aveam chef de aşa ceva acum. Şi mă întrebam de ce eram atât de morocănoasă.
Exact când mă pregăteam să plec ( pentru că trecuseră circa cinsprezece minute şi domnişorul prinţ nu apăruse încă ) cineva mi-a deranjat planul. Un tip de înălţime medie, roşcat şi cu ochii albaştrii se aşeză în faţa mea. M-a măsurat din priviri, dat fiind că de abia mă ridicasem în picioare. Nu am vrut să îi dau atenţie, aşa că am decis să îl ocolesc. Chiar nu eram în dispoziţia de a intra într-un conflict. Chiar nu vroiam să sparg faţa nimănui şi nu aveam chef de probleme. Vroiam să stau acasă şi să mă uit la un film, sau orice altceva care nu presupunea discuţii cu străinii.
- Pepuşică, unde crezi că pleci?
CE? Cum m-ai numit? Ce idiot. Mă apucase de braţ pentru a mă opri însă m-am smucit atât de tare încât s-a văzut nevoit să îmi dea drumul. Nu am vrut să îi dau atât de multă importanţă sau să îl tratez urât dar unii băieţi chiar nu ştiu care e locul lor. Plus că era urât. Mie îmi plac piercingurile dar nu în exces ( aşa cum avea el – peste tot ! ) . Plus că faţa lui îţi spunea ceva de genul : capac de toaletă. Şi mă atinsese! Cum dracu a îndrăznit?
M-am uitat urât la el şi am izbucnit.
- Pepuşă-i mă-ta căcatule. Aşa că fă bine şi nu te lua de mine, dacă nu vrei să te trezeşti mâine cu capul tăiat într-un tomberon.
Nu am mai stat să ascult ce vroia să zică, se uita al dracului de furios la mine. Chiar dacă atunci când îmi vorbise îşi trecuse limba peste buze.
Nu m-a urmat, şi chiar nu aveam chef să mă întreb : de ce? însă mi-am auzit iar numele strigat şi am cunoscut vocea. Am preferat să mă prefac că nu aud, chiar nu aveam dispoziţia necesară pentru aşa ceva în seara asta.
Totuşi, atunci când am ieşit din clădire : surpriză! Ploua cu găleata. Fusesem prea adâncită în gânduri ca să realizez imenşii stropi de ploaie căzând şi lovind cu atâta forţă solul. Îngrozitor, exact asta îmi mai trebuia. Era chiar prea târziu să merg înapoi, pentru că părul mi-era pe jumătate ud.
Atunci când am vrut să fug mai departe, cineva m-a prins de şold şi m-a întors către acesta. Am rămas cu gura uşor întredeschisă iar acesta mă sorbea din priviri. Cu fiecare scânteie pe care mi-o transmiteau ochii lui , puteam simţi ceva aparte. Ceva ce probabil fusese întotdeauna acolo dar eu nu fusesem capabilă să o zăresc. Era întuneric, strada fiind luminată de metode artificiale. Şi-a trecut mâinile în jurul feţei mele, prinzând-o între ele printr-un mod extrem de protector. Firele lui şatene erau şi acestea ude, apa scurgându-se exact pe faţa mea. Căci se vedea diferenţa de înălţime. Se schimbase. Acum purta blugi şi un tricou ce îi venea atât de drăguţ, lipit de piept.
Buzele sale le-au căutat pe ale mele, şi părea să ezite. Stăteam la o distanţă milimetrică, aşteptând practic să facă următorul pas. Dar era indecis. Braţele mele i-au înconjurat gâtul şi m-am ridicat pe vârfuri. În timp ce am prins cu degetele câteva fire din părul său, i-am căutat gura şi am atins-o. Buzele noastre s-au unit, într-un mod atât de intim încât te făcea să te întrebi dacă este oare posibil.
Nu era o tactică.
Nu era o strategie.
Ci spontaneitate.
Limba lui a început să se mişte în gura mea, făcându-mă să simt mii de fiori în corp. Nu era din cauza frigului şi a picăturilor sălbatice de ploaie ce-mi loveau pielea. Nu ! Era pentru că ne atingeam şi eram în sfârşit o singură persoană. Şi bătăile inimii îşi spuneau cuvântul, de parcă acum se antrenau pentru un maraton. Se acceleraseră, şi dacă aş fi vrut să mă desprind pentru a respira, nu puteam. Simţeam că necesitatea aerului dispăruse. Şi acest sărut a ţinut atât de mult. Nu, de fapt nu durase atâta. Însă eu am simţit ca şi cum fusese o veşnicie. Pentru că începusem să îl muşc, simţind savoarea fiecărei părţi a buzelor sale. Şi el îmi răspundea în acelaşi mod, mişcându-ne parcă într-un mod alert.
Când acest joc nebun s-a încheiat, eu m-am lăsat înapoi pe picioarele mele. Zâmbeam, inconştientă de gestul acesta. Iar apa mi se scurgea pe trup, eram rece. Şi îmi era frig. Spre deosebire de Dani care , puteam simţi, era destul de cald. Mi-a răspuns şi el printr-un chicot şi s-a uitat la cer. Prinzându-mă de mână, a început să fugă iar eu eram în urma lui.
Am refuzat să mă gândesc la teoria mea cum că toţi băieţii erau nişte nemernici. Chiar erau, numai că într-un anumit fel erau diferiţi. De exemplu : acesta din faţa mea era un nenorocit care se juca în ultimul hal cu sentimentele mele. Iar eu nici măcar nu eram sigură de ce credea el despre toate acestea şi despre mine. De fapt, nici pe mine nu mă înţelegeam pe deplin.
Aşa că , toţi erau într-un fel nişte idioţi.
Dar m-am concentrat asupra modului în care fugeam, încercând să găsim un loc pentru a ne adăposti. Din păcate însă, am practicat acest ritual până la prima staţie de taxiuri. Eram uzi leoarcă atunci când am intrat în maşină.
Şi totuşi, aşa îngheţată cum eram, am putut să îi zâmbesc din tot sufletul şi el să facă acelaşi lucru. Am suprins iar trăsăturile lui blânde.
- Unde mergeţi?
Ne-a întrebat taximetristul.
Uitându-ne unul la altul, eu şi Daniel am început să râdem. Şi am ţinut acest ritm timp de câteva secunde. Inima mea încă se zbătea nebuneşte şi pielea îmi dârdâia.
- Bârr. Am scăpat printre dinţi, după care, uitându-mă la Dani, am adăugat . La mine acasă?
A dat din cap şi s-a uitat la cel ce conducea, spunându-i la ce adresă să ne conducă. Poate că şoferu’ ne considera puţin ciudaţi, dar nouă nu părea să ne pese de asta în această clipă.
- Ah eşti udă toată. Scuze că te-am făcut să aştepţi atât. Ce vroia tipu’ ăla de la tine?
Mi-am dat ochii peste cap .
- El ştie. Era un retardat. Şi să ştii că am îngheţat aşa că nu te iert!
A început să râdă.
- Ştii, nu pot să controlez vremea.
M-am uitat urât la el.
- Pentru tine pot să încerc.
Acum era rândul meu să încep să râd, pentru ca el să adauge.
- Nu , sincer. Scuze. O să mă revanşez.
Deja ai făcut-o. Dar nu aveam să îi mărturisesc şi lui aşa ceva.
- AÅŸa sper!
Tonul meu vroia să pară foarte superior şi se părea că reuşisem pentru că acesta a scos ceva din rucsac şi l-a pus peste mine. Era un hanorac care se menţinuse uscat. Am rânjit şi am acceptat gestul , chiar nu era ok dacă răceam. Deşi capul meu îngheţat îmi spunea că oricum e prea târziu pentru regrete.
Şi ce frumos mirosea haina lui. Acelaşi parfum pe care îl recunoşteam. Nu îi cunoşteam numele şi nu cred că aş fi vrut să o fac vreodată. Îi dădea aşa un aer misterios de care vroiam să mă bucur în continuare. Nu mi-am dat seama că îmi dusesem mânecile hanoracului la nas, adulmecându-le „ savoarea”.
- Ela?
Mi-am întors privirea spre Dani şi am observat că ajunsesem la destinaţie. Maşina se oprise şi amicul meu îmi deschisese portiera . Am coborât şi , deşi am protestat, Dan a plătit taxi-ul.
Urcând la mine în apartament, a ezitat înainte să intre.
- Hai, ce faci?
Şi-a întors privirea.
- Poate că ar trebui să plec. E târziu şi tre’ să scap de hainele’astea ude...
Erau evident doar pretexte.
- Intră odată.
Am ridicat tonul şi acesta a oftat, fără să mai protesteze a trecut pragul. I-am luat rucsacul şi l-am aşezat pe o măsuţă. L-am analizat din cap până-n picioare. Arăta atât de ... Apetisant. Hainele erau lipite de corp, din cauza apei . Părul lui era ud, şi arăta atât de bine. Vulnerabil la orice. Chiar şi la ochii mei sfidători.
Am observat că şi el mă examina şi cred că m-am înroşit puţin . Maieul îmi era lipit de abdomen ( uau şi de sâni, bine că purtam sutien , sau era de rău ? ) .
- Ok, deci intri să faci un duş în acea baie – am arătat cu degetul spre baia mare din hol şi acesta era gata să mă dezaprobe . Nu l-am lăsat însă să vorbească.
- Şi-a lăsat Cristi nişte haine p’aici şi o să îţi împrumut din garderoba lui. Aşteaptă cinci minute, revin acu’.
Am fugit spre camera ce obişnuise să fie a fratelui meu. Mama nu reuşise să îi aducă schimbări; şi am luat din dulap nişte pantaloni de trening şi un tricou – Cristi nu prea avusese ocazia să le poarte, era de pe vremea când fusese la liceu. Cred că mărimea se potrivea cu a prietenului meu.
Aruncându-i articolele vestimentare, l-am îndemnat cu un semn al mâinii spre încăperea propriu zisă.
- Mirabela, nu cred că e prea ok să fac un duş la tine acas’. Mai bine ar fi să plec şi să discutăm mâine!?
Aproape că tonul îi era întrebător.
Am dat negativ din cap.
- Nu mă enerva, bine?
A oftat iar eu am dispărut. Ei, mă bucuram că mai aveam o mini baie în casă. Era cu un spaţiu mult mai restrâns, şi avea o „ mini cabină de duş” , plus o toaletă ( fără chiuvetă ) . Era mai mult decât binevenită acum . Deşi mă supărasem când ai mei deschiseseră acest spaţiu în dormitorul lor, acum nu aveam nimic împotrivă.
După ce m-am îmbăiat – cel mai fierbinte duş posibil – am ieşit în hol. Dar am văzut că prinţu’ încă nu ieşise. Am râs în sinea mea .
Înainte să mai pot face vreun alt gest, acesta a deschis uşa. L-am privit fix în ochi iar el nu s-a ferit. S-a apropiat de mine.
- Mersi de haine Miss.
Am făcut doi paşi în faţă, astfel încât trupurile noastre mai aveau puţin şi se atingeau. A trebuit să îmi las puţin capul pe spate pentru a-i vedea chipul.
- Hai , gata cu atâta „ mulţumesc” că mă stresezi. Ţi-e foame?
Şi-a pus o mână în jurul taliei mele şi asta m-a făcut să tresar. Era clar, acum nu aveam nimic rece care să îmi facă pielea de găină. Şi totuşi, de ce mă simţeam aşa? De parcă iar fugisem câţiva kilometrii , inima mea a început să ticăie nebuneşte. I-am atins pieptul înde-ajuns încât să pot sesiza că şi corazon-ul lui reacţiona în acelaşi mod. Asta îmi oferea o undă largă de superioritate.
Hm . Ela . Trezeşte-te fato. O să te duci dracului de tot cu băiatu’ ăsta. Măicuţă dragă, fiica ta e pe cale să devină fragilă.
Şi totuşi, trebuia să îmi păstrez personalitatea.
Exact atunci când a vrut să mă sărute, l-am ocolit şi îndemnat să mă urmeze. Îmi plăcea mai mult mirosul lui decât cel al unuia din gelurile de duş din baia mea, sau şamponul pentru băieţi de acolo. Dar nu puteam să îl trimit acasă : ştii te duci , te speli cu lucrurile tale care miros excepţional şi te definesc, iară după asta vii înapoi la mine, bine?
Am râs la propriul gând şi am deschis frigiderul în timp ce i-am făcut semn lui Dani să se aşeze pe un scaun.
- Deci, ce ştii să găteşti?
A chicotit.
- Ok, deci eu ştiu să fac doar cartofi prăjiţi şi orice chestie se prăjeşte. Ooo, şi clătite.
Am avut senzaţia că le vorbesc pereţilor pentru că nu mi-a răspuns la cuvinte. Aşa că mi-am întors privirea spre el şi am realizat că nu mai era pe scaunul lui. Îmi băgasem capul în frigider, şi acum acesta era în spatele meu. Eram chiar nesimţită, chiar nu percepusem mişcarea asta.
M-a prins pe la spate, şi m-a îmbrăţişat.
- Dani?
Am încercat să îl întreb, dar nu ştiam ce să zic.
- Mă uit doar ce e în fridiger.
M-a anunţat acesta, şi am dedus că avea vedere peste umărul meu.
Şi eu care mă gândeam la prostii. Dar, de drept vorbind, la ce m-ar duce pe mine mintea, sau pe oricine altcineva, decât că ar fi vrut să facă „ ceva ” cu mine în clipa aia? Adică era pe la SPATE. Mi-am înlăturat porcăriile din cap şi am luat ceva de pe acolo, pentru făcut nişte sandwhicuri. Ne-am dus mâncarea în sufragerie, având în vedere că nu erau părinţii acasă ( mâţa ) copii puteau face orice ( şoarecii joacă pe masă, nu ? ) .
După ce m-am aruncat pe canapea, am realizat că de fapt nu-mi era aşa foame.
- Auzi?
- Hm? A venit şi răspunsul său.
Am dat din umeri.
- Noi suntem prieteni, nu?
S-a apropiat de mine, astfel încât să îmi atingă părul. S-a mişcat în aşa fel încât buzele sale să îmi sărute gâtul. Ah, şi era o mişcare atât de intensă. Aproape uitasem că în cealaltă parte aveam încă un bandaj, din cauza bătăii. Câhh!!
- Prieteni?
Am ridicat din sprâncene şi am respirat greu.
Hei , nu trebuie să mă domine!
Mi-am pus mâna în jurul gâtului său.
- Ce altceva?
Atunci mi-a oferit acea privire care îţi tăia respiraţia, la propriu.
Bătăile inimii mi s-au accelerat. Oh , nu ! Urma să o iau razna. Ela, ce dracu ai fato?
- Eu mă gândeam la....
Înainte să mai adauge ceva, m-a provocat să închid ochii din cauza sărutului. Degetele sale se jucau acum cu ale mele, aveam mâinile împletite unele într-altele.
Am rânjit. Nu ştiam ce să fac altceva.
S-a ridicat de pe canapea, şi eu m-am uitat la el în timp ce se pregătea să plece.
- La ce?
Am strigat morocănoasă.
Notă : nu mai fă asta, o să creadă că mori după el.
- Well, ceva gen : „ iubita mea” . Dar o să te las să te gândeşti.
Åži nu am mai zis nimic.
Pentru că nu aveam un răspuns. Fusese o propunere. Cred.
Şi nu ştiam ce să arunc înapoi. Trebuia să zic nu? Păi nu ştiam.
Sau să fi urlat : DAAA! Neah, era prea fan-club girl , Miss Disperata. Şi apoi, ce simţeam eu pentru el?
Am refuzat să mă îmbombardez cu atâtea chestii şi l-am lăsat să plece singur, ştia calea.
Nici nu mi-am dat seama când am adormit pe canapea....

Chiar şi acum când privesc înapoi, nu regret că s-a întâmplat aşa.
De fapt, mă bucur. Pentru că deşi o greşeală duce întotdeauna la alta, un lucru făcut bine întotdeauna şterge o mulţime de erori. Şi te duce spre o cale impecabilă.
Regret ceva ce nu am făcut în clipa aceea?
Nu.
_
* pepuşă / pepuşică = de fapt o profă ( Dumnezeu s-o odihnească-n pace ) folosea alintul ăsta în loc de „ păpuşă” şi m-am gândit să îl folosesc şi eu =)
* corazon-ul = adică „ inima ”

[Khonsu]

deci....capitolul asta imi place la nebunie...mai ales ca relatia dintre Dani si Ella pare sa evolueze. A fost tare faza cu tipul ala....

- Pepuşă-i mă-ta căcatule. Aşa că fă bine şi nu te lua de mine, dacă nu vrei să te trezeşti mâine cu capul tăiat într-un tomberon.

Nu mai puteam de ras cand am citit. Se uita varmea la mine de parca innebunisem :D: . A fost dragut din partea Ellei sa il primeasca la ea acasa....si sa ii ofere hainele lu' frate'su . Cred ca nici ea nu este sigura de ceea ce simte pentru Dani .
Mi-a placut la nebunie si faza cu frigiderul....a fost chiar tare :D: . Acum sper ca intamplarile acestea nu va strica prieenia celor doi....in cazul in care Ella nu vrea sa-l accepte ca iubit :(:.

AStept urmatorul capitol , scumpo ...kissu :*:

[Minnie]

O, Doamne! Ce capitol!:X
pe langa faptul ca l-ai avut foarte luuu~uung, modurile de expunere s-au imbinat magnific; ai descris superb si foarte profund scena sarutului, momentul acela si sa nu mai vorbesc de sentimentele Ellei, dialogul a avut replici foarte bine gandite, deloc plictisitoare si unele chiar foarte comice, cat despre actiune, a luat o intorsatura destul interesanta si captivanta ^^
deci tipul asta Dani e o figura de baiat... imi place din ce in ce mai mult de el, sper ca pana la urma cei doi sa fie impreuna :X, mi-a placut acel final al capitolului, a fost destul de profund

Chiar şi acum când privesc înapoi, nu regret că s-a întâmplat aşa.
De fapt, mă bucur. Pentru că deşi o greşeală duce întotdeauna la alta, un lucru făcut bine întotdeauna şterge o mulţime de erori. Şi te duce spre o cale impecabilă.
Regret ceva ce nu am făcut în clipa aceea?
Nu.

altcv.. nextu', se stie^^:*

[Neith]

Wow ... Un capitol minunat ca deobicei !
M-a amuzat modul in care il analiza Mira pe Dani , remarcandu-i abdomenul si alte detalii ;))

Cat am asteptat acel sarut intre cei doi . Ai descris totul atat de frumos , surprizand fiecare sentiment al Elei si faptul ca isi dorea acel sarut . . Ii place sa il aiba alaturi de ea , dar nu stie daca il iubeste . Ma bucur ca nu i-a raspuns , trebuie sa mai se gandesc si sper ca raspunsul ei sa fie afirmativ .
Totusi el tinea la ea , cel putin asta a demostrat in mai multe randuri si mai ales in acest capitol in care i-a cerut sa fie iubita lui .

Nu pot sa nu imi doresc ca cei doi sa fie impreuna cat mai curand .Next-ul !

[Elusive wolf]

Well nu mai am cuvinte :] . Am ramas ceva in genul ' uaau ' dupa ce am citit noul capitol , mi-a placut extrem de mult cum au evoluat cei doi si in comparatie cu Silv [ yeeeah -.-' ] , se vede cu ochiul liber ca Dani este un baiat cu mult bun-simt , se poarta atat de romantic si frumos cu Ela :x . Ai descris foarte bine momentele mult asteptate de noi , foarte sincer de ti se inmoaie inima :x .
Mi-a placut mult atitudinea Mirabelei fata de Dani , s-a purtat foarte nice cu el si sper sa ii raspunda sincer la intrebarea pe care el i-a pus-o , sa se gandeasca bine la ce simte [ I hope for a " yes " ] .
Pe langa faptul ca a fost foarte romantic capitolul , a fost si destul de amuzant si mi-a placut enorm cum s-a comportat Ela in preajma tipului ala , nu prea m-am prins care e rolul sau in fic , but poate ca va avea totusi un rol , n-am idee :] .

Astept nextul >:D< !