O sotie perfecta[+18]

[Ana]

P.s: wulf nu mai are timp de fic, asa ca il voi continua eu. This is.
thanks moony

Capitolul 4 - Adevarata fata

Trecuseră trei zile şi aşteptam în gară. Era frig şi aşteptam într-o roghie de lână brodată cu câteva modele. Aşteptam şi aşteptam în taină uitându-mă spre cerul crare din acel albastru pur devenise palid şi cenuşiu. Stăteam pe bagaşul meu pentru luna de miere. Era ora 14. Se auzea un fluier. Ura, era trenul lui Mircea. Abea aşteptam să coboare şi să mă ia în braţe ca soţ şi soşie ce eram şi să pornim spre luna noastră de miere. Trenul staţionă şi eu eram sus pe geamantan ca să îl zăresc pe Mircea. Vreo douăzeci de oameni aşteptau lângă mine şi pe rând se duceau, ca speranţele mele...
Începuse să ploua. Se făcuse ora 17 şi tot aşteptam ca o proastă în faţa gării.
- Dracii să îl ia pe mininosul de MIrcea! Să se ducă cu tot cu afacerea lui. Luna de miere... nunta, toate au fost doar de faţadă. Nu mă iubeşte nici cât un bob de mazăre. Mai bine muream de ruşine decât de durerea asta pe care o simt acum.
Începuse să plouă. Nu era nici un paravan la gară şi stăteam în ploaie. Eram aşa sigură că va veni şi nu îmi luasem nici un telefon cu mine. Eram o proastă. Să cred în vorbe. Simţeam picăturile reci pe piele. Eram udă toată şi trebuia să aştept cână vine cineva să mă ia. Sebastian nu avea cum să viă deaorece nu ştia în ce dificultate mă aflu. Aşteptam.
Deodată nu mai simţeam ploaia. Eram udă şi greu am sesizat asta. Am crezut că ploaia se oprise şi când am vrut să ridic capul, am simţit o mâna pe el. Era caldă şi puternică.
- Mircea, tu eşti? spusem eu cu o voce tremurată de frig.
Nu aveam un răspuns. ERa linişte preţ de câteva minute. Aşteptam fără să mă mişc de frică.
-Sunt eu, Sebastian. M-am îngrijorat şi am venit să te iau de aici. Uită-te la tine eşti udă până la piele. Slavă domnului că m-am gândit să îţi aduc haine de schimb. Hai vin.o în maşină. Am aduc limuzina aşa că ai intimitate câtă dureşti.
-Sebas..sti..an..şopteam eu cu entuziasm în glas. Eram fericită că Sebastian era lângă mine. Mă simţeam bine în braţele lui protectoare. Erau calde şi mă ţineau strâns ca să nu cad în bălţi.

*

Eram pe canapea şi sorbeam din ceaşca mea cu cacao caldă. Socrii mei dragi erau plecaţi cu treburi în Franţa şi eu trebuia să am cât de cât grijă de casă. Era bine să fiu singură în casă cu Sebastian. Era o companie plăcută şi acum mă frământau gânduri negre. '' De ce nu l-am ales pe el?'', ''El e mai protector, mai bărbat...''. Era şi era. Iubirea mea era Mircea. O iubire cu năbădăi.
- Delia, mai doreşti ceva? Mai vrei cacao? mă întrebă el lundu-mi cana goală din mână.
- Nu Sebastian. Nu te mai oferi mereu să mă ajuţi. Nu eşti valetul meu. Din contră eu ar trebui să te servesc.
-Nu! Nu! Tu eşti prea firavă şi frumoasă ca să mă serveşti pe mine. Eu sunt comnatul tău şi tot ce vrei tu. Acum eşti stăpâna casei.
- Nu voi mai fi mult. Încurând vei avea şi tu pe cineva, dragă Sebastian.
-Nu cred. Acea persoană mi-a fost furaă deja.
- NU fi prostuţ. Cred că nici o fată nu ar putea să îţi reziste ţie şi comportamentului tău de domn. Am văzut doamenele de pe stradă. Privirea lor parcă ar cădea leşinată când te privesc. Eşti norocos Sebastian.
- Una dintre toate, mi-a rezistat comportamentului.
-Cine?!
Cât de greu era să aflu de la el. Oare care era cea care îi refzase avansurile lui Sebastian? Nu ştia ce pierde.
- Păi.. este..

P.s: Veţi afla în capitolul următor vă ţin în suspans.