20-06-2011, 09:35 PM
Vreau să încep prin a preciza că nu o să fie lucrări cu mai multe capitole, o să fie extrem de scurte fiindcă niciodată nu mi-a plăcut să stau prea mult la masa de scris. Şi dacă o fac, scriu poezii. Aşa că o să public aici câteva gânduri, sentimente. Le găsiţi de asemenea şi pe blogul meu.
Sper să vă placă! x)
Accept orice tip de critică.
O să încep cu ceva ce am scris pentru un duel, a fost pentru prima oară când am încercat cu proză şi e şi cea mai lungă lucrare. [şi e destul de scurtă, ştiu]
Doar tu îmi striveşti sărutul, cu ale tale buze de piatră, ca un ciocan, fără ca acestea să-ţi declare iubirea. Ochiul tău de gheaţă îmi sfârtecă inima cu ţurţurii din privire. Te rog, nu-mi mai biciui sufletul cu vorbele tale..te rog opreşte-te căci îmi sângerează auzul! Dragul meu, de ce ai inimă de şarpe şi-mi înţepi călcâiul de fiecare dată când încerc să mă apropii? Mă dor atingerile tale! Mă taie precum lama celei mai ascuţite săbii...Vezi şi tu cum plâng copacii, cu frunze, că soarta şi-a pus în gând să ne despartă? Află, dar, că frunzele mor de moartea iubirii noastre. Închide ochii. Astfel, ne vom putea iubi ca în prima zi, ne vom privi ca îndrăgostiţii: prin pasiunea buzelor fierbinţi ce freamătă, nebune, după iubire. Vom simţi împreună privirea caldă a fulgilor de nea, apoi, ne vom lăsa inimile să piardă, în adormire, pentru vecie...
Aş vrea să mă pierd în deşertul buzelor tale, să simt atingerea ta sub razele firavei luni, iar sufletul meu să se scalde în oceanul ochilor tăi. Aş vrea să naufragez în marea pieptului tău, iar răsuflarea mea să o simţi ca pe cea mai puternică vrajă. Am nevoie de tine ca de aer; tu şi eu, un tot ce tinde spre perfecţiune, să plutim molcom... să uităm de lume...
Totul navighează în jurul nostru ca nişte planete, ca nişte sateliţi, iar avalanşa de săruturi se precipită ca o ploaie inocentă de comete, descoperind în inima ta soarele mirific. Vocile noastre se topesc într-un cântec selenar, buzele ni se lipesc într-un scâncet al sunetului de cristal. Glasul tău sună ca un imn balsamic şi eu te dezmierd cu toată puterea sufletului meu. Lasă-mă acum să-mi ancorez ochii obosiţi, şi să adorm la ţărmul pieptului tău!
La început îmi spuneai că sunt totul pentru tine, că vezi în mine perfecţiunea spre care tinde orice persoană.
Dacă ai şti că pământul pe care păşeşti e corpul meu, nu l-ai mai călca, l-ai mângâia.
Dacă ai şti că cerul la care priveşti sunt ochii mei, ai rămâne cu privirea aţintită la ei veşnic.
Dacă ai şti că munţii reprezintă obstacole ce te împiedică să ajungi la mine, i-ai distruge.
Dacă ai şti că marea reprezintă iubirea mea necondiţionată pentru tine, ţi-ai însuşi-o.
Dacă ai şti că norii redau momentele în care eu plâng, i-ai înlocui cu soarele şi atunci aş râde.
Dacă ai şti că moartea e momentul în care eu păşesc în spaţiul infernului, tărâm al demonilor, tu i-ai transforma în îngeri doar pentru mine.
Dar ce n-ai face tu pentru mine...
Viaţa ta e o întreagă alergare spre fericire, iar bucuria ta e nimeni alta decât această fiinţă arhcunoscută mie.
Xoxo, Ang.
Sper să vă placă! x)
Accept orice tip de critică.
O să încep cu ceva ce am scris pentru un duel, a fost pentru prima oară când am încercat cu proză şi e şi cea mai lungă lucrare. [şi e destul de scurtă, ştiu]
Veninul despărţirii ucide sufletul
Doar tu îmi striveşti sărutul, cu ale tale buze de piatră, ca un ciocan, fără ca acestea să-ţi declare iubirea. Ochiul tău de gheaţă îmi sfârtecă inima cu ţurţurii din privire. Te rog, nu-mi mai biciui sufletul cu vorbele tale..te rog opreşte-te căci îmi sângerează auzul! Dragul meu, de ce ai inimă de şarpe şi-mi înţepi călcâiul de fiecare dată când încerc să mă apropii? Mă dor atingerile tale! Mă taie precum lama celei mai ascuţite săbii...Vezi şi tu cum plâng copacii, cu frunze, că soarta şi-a pus în gând să ne despartă? Află, dar, că frunzele mor de moartea iubirii noastre. Închide ochii. Astfel, ne vom putea iubi ca în prima zi, ne vom privi ca îndrăgostiţii: prin pasiunea buzelor fierbinţi ce freamătă, nebune, după iubire. Vom simţi împreună privirea caldă a fulgilor de nea, apoi, ne vom lăsa inimile să piardă, în adormire, pentru vecie...
Aş vrea să mă pierd în deşertul buzelor tale, să simt atingerea ta sub razele firavei luni, iar sufletul meu să se scalde în oceanul ochilor tăi. Aş vrea să naufragez în marea pieptului tău, iar răsuflarea mea să o simţi ca pe cea mai puternică vrajă. Am nevoie de tine ca de aer; tu şi eu, un tot ce tinde spre perfecţiune, să plutim molcom... să uităm de lume...
Totul navighează în jurul nostru ca nişte planete, ca nişte sateliţi, iar avalanşa de săruturi se precipită ca o ploaie inocentă de comete, descoperind în inima ta soarele mirific. Vocile noastre se topesc într-un cântec selenar, buzele ni se lipesc într-un scâncet al sunetului de cristal. Glasul tău sună ca un imn balsamic şi eu te dezmierd cu toată puterea sufletului meu. Lasă-mă acum să-mi ancorez ochii obosiţi, şi să adorm la ţărmul pieptului tău!
La început îmi spuneai că sunt totul pentru tine, că vezi în mine perfecţiunea spre care tinde orice persoană.
Dacă ai şti că pământul pe care păşeşti e corpul meu, nu l-ai mai călca, l-ai mângâia.
Dacă ai şti că cerul la care priveşti sunt ochii mei, ai rămâne cu privirea aţintită la ei veşnic.
Dacă ai şti că munţii reprezintă obstacole ce te împiedică să ajungi la mine, i-ai distruge.
Dacă ai şti că marea reprezintă iubirea mea necondiţionată pentru tine, ţi-ai însuşi-o.
Dacă ai şti că norii redau momentele în care eu plâng, i-ai înlocui cu soarele şi atunci aş râde.
Dacă ai şti că moartea e momentul în care eu păşesc în spaţiul infernului, tărâm al demonilor, tu i-ai transforma în îngeri doar pentru mine.
Dar ce n-ai face tu pentru mine...
Viaţa ta e o întreagă alergare spre fericire, iar bucuria ta e nimeni alta decât această fiinţă arhcunoscută mie.
Xoxo, Ang.
Angilicious|dA
Nothing I shoot gets back up again.
Drawings.| Photos.
Nothing I shoot gets back up again.
Drawings.| Photos.