Necunoscuta Utopie

[hiimera]

[DreamGirl]

[hiimera]

[hiimera]

[hiimera]

[hiimera]

[nu am idee pentru titlul]
EDIT: am mai corectat, fiindca observ ca nici ghilimele nu putem pune...


Strofe agasante, in venin imbibate si voci afundate, usor pitigaiate, o treceau pe somnisoara Merkel precum valurile tumultoase ale unui ocean prins in miezul unei furtuni grozave. Poeziile in rima lor alerta, cu atata neglijenta rostite si cu infumurare aruncate in fata grupului de parinti, pur si simplu o enervau. Isi dusa stresata degetele mainii la frunte, masand zona indurerata. Gatul il avea uscat, se simtea din ce in ce mai slabita, de parca imbatranise in cateva ore. Crezuse ca aceasta serbare avea sa aduca zmbete pe buzele copiilor si desigur pe ale sale buze. Scopul fusese deteriorat inca de la primele clipe in care decoratiunile au fost agatate de tabla si lipite de geamuri. Privirile viitorilor adolescenti o uimeau. Putea spune cu precizie ca vedea calote mari de ghiata plutind prin nuantele albastre sau capruie ale irisilor elevilor.
Revenindu-si catusi de putinul, se scuza si iesi pe usa. Si asa deja totul luase sfarsit, acum parintii si copii se putea infructa din bunatatile asezate pe randul de banci unite. Iar domnisoara profesoara putea sa iasa din scoala si sa traga adanc in piept o bucata zdravana de aer curat. Dar curtea era destul de aglomerata, fiindca erau foarte multi copii, astfel ca fiind impinsa de nevoia de a se regasi intr-un loc mai linistit, se aventura in parculetul din apropiere. Natura erau singura care putea sa o mai calmeze, dar trecuse prin atatea incat ii venea greu sa mai creada ca are sa vada partea buna a lumii.
Chipuri angelice, dar aripi atat de intunecate. Zambete iluzorii, priviri desarte si atingeri nefaste. Lumea picura ca sangele unui criminal pe clepsidra timpului, ciclul raului repetandu-se la infinit atat de necrutator. Soarele, singura speranta a oamenilor, stralucea falacios peste vietile nemuritoare, arzand pana si cel mai infim vis al rasei umane.
Domnisoara Merkel se aseza pe o banca si cauta cu disperare pachetul de tigari. Mainile incepura ai tremura si broboane de transpiratie se prelingeau lin pe frunte in jos. Ochii parca incepusera sa-i lacrimeze, fiind atat de nesigura pe ceea ce face si cu putin efor scoasa o tigara, o vara rapid printre buze, aprinzand-o cu bricheta si tragand din ea adanc in plamani. Voia sa evadeze, dar stia ca aceasta era cea mai simpla calea de ati sapa groapa.