03-09-2012, 12:52 PM
Multumesc pentru comentariu :) si sunt char flatata ca il consideri un fic "de urmarit" in continuare. Sper ca nu l-am fortat prea tare cu trecerea de la un sentiment la altul, batandu-le cap in cap. Oricum, cred ca o sa ma revansez cu ceva actiune in al treilea care e aproape terminat. Enjoy!:)
Ochi albastrii, limpezi, ma privesc incarcati de curiozitate de sub perdeaua protectiva de gene dese si blonde. Ma scruteaza rapid, intr-o incercare de a ma plasa intr-o amintire dar, ma gasesc strain si, atunci, interesul din ei creste.
-Esti baiat?am soptit cu greutate, transpunand in vorbe singurul gand ce imi acapara mintea.
Incapabil sa imi articulez sau sa numesc toate emotiile ce imi incetoseaza gandirea, cuvintele nedorite rostite fara aprobarea coerenta a creierului meu nu au iesit tocmai satisfacator. Dezamagirea enorma ce ma daramase, mascata doar de confuzie a fost sesizata si de urechile lui. Exptresie neura afisata pana acum i s-a spart, transformandu-se intr-o grimasa. Strambatura acra a buzelor si sagetile trimise de ochii vizibil intunecati de furie m-au facut constient de situatie. Nu numai ca i-am spus in fata ca il confundasem cu o fata -o fata extrem de importanata- dar si felul in care am spus-o e regretabil. "E de rau." mi-am zis, impingand durerea provocata de descoperire la o parte si revenindu-mi in simtiri cand, i-am zarit muschii incordandu-i-se pe sub tricoul gri.
-Poftim? marai printre dintii inclestati, pe un ton jos, complet diferit de o voce feminina. Am inghitit in gol, ranindu-mi gatul uscat de toate sentimentele prin care am trecut in numai zece minute. Mi-am plimbat ochiii dintr-o parte in alta, neprivind nimic in particular, cautand puterea de a-mi deschide gura. Si daca as vorbi, ce as putea sa zic?
-Am vederea proasta. Am nevoie de ochelari. am declarat lamentabil, intr-un final. Poate pana la urma nu e o minciuna. Chiar am nevoie de corector pentru vedere! Cum altfel as fi putut incurca un barbat in toata firea cu o femeie? Ar fi trebuit sa observ inexistenta curbelor sau, de fapt, orice. Ce are el in comun cu o fata? Parul lung, cel mult. Dar sunt atatia cu plete. "Cum am reusit sa fac o asemenea greseala? " m-am mustrat cu frustrare, uitand complet de fericirea ce ma cuprinsese cu atat de putin timp in urma. Nu ma credeam capabil de o trecere atat de rapida de la caldura bucuriei, a regasirii, la gheata deceptiei.
Ma privi suspicios pentru cateva momente, probabil calculan mintal argumentele pro si contra explicatiei mele jalnice. Ochii i s-au imblanzit si mi s-a parut ca a inghitit minciuna. "Poate doar se preface si o s ma trezesc cu un croseu la cap." M-am incordat asteptand deznodamantul dureros, negasind dorinta de a ma apara. Dar a intarziat sa apara. Pe chipul sau aparu un zambet mic ce nu atingea in profunzime ochii, dar care mi-a fost de-ajuns. "Chiar a crezut." am ras spart, in adancul meu, de penibilitatea situatiei. "Esti cam naiv." am constat asteptand o reactie verbala.
-Scuze acceptate. zise amabil, pregatit sa uite de eveniment si s-o ia de la capat.
-Nu imi amintesc sa-mi fi cerut scuze. am remarcat sec, incruntandu-ma. In cazul meu, orgoliul e un impediment teribil cand vine vorba de o astfel de actiune. Nici celor apropiati nu prea le cer iertate, cu atat mai putin unui necunoscut. Un necunoscut pe care l-am confundat cu fata visurilor mele, dar in final,tot un strain.
-Hm, nu ai facut-o verbal, intr-adevar, dar felul in care te-ai chircit de frica a fost de-ajuns. a explicat ranzind cu superioritate.
-Sunt destul de sigur ca nu am facut nici asta. am marait iritat inapoi. Poate ca am fost surprins dar in niciun caz speriat. 'Fricos' nu e adjectivul cel mai potrivit pentru a ma caracteriza.
-Ce repede te aprinzi. rase el intorcandu-mi spatele si lasandu-ma fumegand enervat in urma. Cautand o replica pentru a riposta in zapaceala din mintea mea s-a dovedit o actiune mai greau de indeplinit decat de obicei.
-Deidara. zise de la cativa pasi distanta de locul sau initial. Mi-am ridicat ochii spre poarta in a carei directie mergea. Incurcat in gandurile mele nu am avut timp sa ii inteleg vorbele ci doar sa-i constientizez vocea.
-Huh? sunetul idiotic imi parasi buzele inainte sa-l pot retracta. S-a oprit pentru o secunda si fara sa se intoarca a repetat:
-Deidara. Numele meu e Deidara.
Am continuat sa-l privesc neincrezator, prosteste, cum iese de pe teritoriul scolii si se pierde in multime.
-Al meu e Sasori. am soptit expirand, destinzandu-ma, constient de faptul ca nu voi fi auzit.[/align]
Capitolul II
Ochi albastrii, limpezi, ma privesc incarcati de curiozitate de sub perdeaua protectiva de gene dese si blonde. Ma scruteaza rapid, intr-o incercare de a ma plasa intr-o amintire dar, ma gasesc strain si, atunci, interesul din ei creste.
-Esti baiat?am soptit cu greutate, transpunand in vorbe singurul gand ce imi acapara mintea.
Incapabil sa imi articulez sau sa numesc toate emotiile ce imi incetoseaza gandirea, cuvintele nedorite rostite fara aprobarea coerenta a creierului meu nu au iesit tocmai satisfacator. Dezamagirea enorma ce ma daramase, mascata doar de confuzie a fost sesizata si de urechile lui. Exptresie neura afisata pana acum i s-a spart, transformandu-se intr-o grimasa. Strambatura acra a buzelor si sagetile trimise de ochii vizibil intunecati de furie m-au facut constient de situatie. Nu numai ca i-am spus in fata ca il confundasem cu o fata -o fata extrem de importanata- dar si felul in care am spus-o e regretabil. "E de rau." mi-am zis, impingand durerea provocata de descoperire la o parte si revenindu-mi in simtiri cand, i-am zarit muschii incordandu-i-se pe sub tricoul gri.
-Poftim? marai printre dintii inclestati, pe un ton jos, complet diferit de o voce feminina. Am inghitit in gol, ranindu-mi gatul uscat de toate sentimentele prin care am trecut in numai zece minute. Mi-am plimbat ochiii dintr-o parte in alta, neprivind nimic in particular, cautand puterea de a-mi deschide gura. Si daca as vorbi, ce as putea sa zic?
-Am vederea proasta. Am nevoie de ochelari. am declarat lamentabil, intr-un final. Poate pana la urma nu e o minciuna. Chiar am nevoie de corector pentru vedere! Cum altfel as fi putut incurca un barbat in toata firea cu o femeie? Ar fi trebuit sa observ inexistenta curbelor sau, de fapt, orice. Ce are el in comun cu o fata? Parul lung, cel mult. Dar sunt atatia cu plete. "Cum am reusit sa fac o asemenea greseala? " m-am mustrat cu frustrare, uitand complet de fericirea ce ma cuprinsese cu atat de putin timp in urma. Nu ma credeam capabil de o trecere atat de rapida de la caldura bucuriei, a regasirii, la gheata deceptiei.
Ma privi suspicios pentru cateva momente, probabil calculan mintal argumentele pro si contra explicatiei mele jalnice. Ochii i s-au imblanzit si mi s-a parut ca a inghitit minciuna. "Poate doar se preface si o s ma trezesc cu un croseu la cap." M-am incordat asteptand deznodamantul dureros, negasind dorinta de a ma apara. Dar a intarziat sa apara. Pe chipul sau aparu un zambet mic ce nu atingea in profunzime ochii, dar care mi-a fost de-ajuns. "Chiar a crezut." am ras spart, in adancul meu, de penibilitatea situatiei. "Esti cam naiv." am constat asteptand o reactie verbala.
-Scuze acceptate. zise amabil, pregatit sa uite de eveniment si s-o ia de la capat.
-Nu imi amintesc sa-mi fi cerut scuze. am remarcat sec, incruntandu-ma. In cazul meu, orgoliul e un impediment teribil cand vine vorba de o astfel de actiune. Nici celor apropiati nu prea le cer iertate, cu atat mai putin unui necunoscut. Un necunoscut pe care l-am confundat cu fata visurilor mele, dar in final,tot un strain.
-Hm, nu ai facut-o verbal, intr-adevar, dar felul in care te-ai chircit de frica a fost de-ajuns. a explicat ranzind cu superioritate.
-Sunt destul de sigur ca nu am facut nici asta. am marait iritat inapoi. Poate ca am fost surprins dar in niciun caz speriat. 'Fricos' nu e adjectivul cel mai potrivit pentru a ma caracteriza.
-Ce repede te aprinzi. rase el intorcandu-mi spatele si lasandu-ma fumegand enervat in urma. Cautand o replica pentru a riposta in zapaceala din mintea mea s-a dovedit o actiune mai greau de indeplinit decat de obicei.
-Deidara. zise de la cativa pasi distanta de locul sau initial. Mi-am ridicat ochii spre poarta in a carei directie mergea. Incurcat in gandurile mele nu am avut timp sa ii inteleg vorbele ci doar sa-i constientizez vocea.
-Huh? sunetul idiotic imi parasi buzele inainte sa-l pot retracta. S-a oprit pentru o secunda si fara sa se intoarca a repetat:
-Deidara. Numele meu e Deidara.
Am continuat sa-l privesc neincrezator, prosteste, cum iese de pe teritoriul scolii si se pierde in multime.
-Al meu e Sasori. am soptit expirand, destinzandu-ma, constient de faptul ca nu voi fi auzit.[/align]
Today you are You, that is truer than true. There is no one alive who is Youer than You.