[Naruto] Simbolul iubirii (SasuSaku)

[Lexxu]

Si uite ca intr-un final apare si Sakura (facand referire la faptul ca din perspectiva ei este spus acest capitol). Ma bucur ca va place si sper sa treceti pe aici in continuare. >:D< So' next:

Chapter 4
Sakura's pov

Autovehicolul se misca linistit pe soseaua lucioasa dandu-mi o senzatie usoara de plutire. Urmaream cu atentie peisajul prin geamul transparent, ganditoare.
In ultimele zile m-am inteles super cu fratele iubitului meu, insa o ruptura aparu intre noi din seara aia. Ma gandeam ca imi este prieten, un cumnat extraordinar, dar m-am cam inselat. Mi-a aruncat in fata ca ma uraste sau ma rog, prin usa, producandu-mi rani interioare, micute si intepatoare. Am oftat prelung lasandu-ma sprijinita de scaun. Poate era si vina mea deoarece nu i-am zis despre mine si Itachi.
- Ce este, iubito? Te-am auzit oftand.
Vocea dulce cu o vaga tenta de ingrijorare imi atrasese atentia. M-am intors putand sa-l privesc. Parul ca taciunea ii cadea pe umeri, privirea neagra asemeni unui abis dar calda ma urmarea intrebatoare. Chipul alb ca laptele cerea sa-l ating in timp ce buzele moi pe care le-am gustat de nenumarate ori ma implorau sa le dau ce merita, sa le mangai bland cu ale mele.
Era frumos ca intotdeaua, era al meu. Am scuturat din cap astfel reusind sa scap din transa, zambindu-i cald.
- Nu, n-am nimic iubitule. De ce te ingrijorezi din cele mai marunte lucruri? l-am chestionat curioasa.
Rase usor, lipindu-si buzele de fruntea mea apoi sopti.
- Pentru ca esti iubita mea. Numai a mea.
Vocea patrunzatoare ma cutremurase. Credeam ca m-am obisnuit cu cuvintele dulci, sarutarile si intamplarile romantice de care aveam parte alaturi de brunet. Il adoram si stia asta. Tot ce speram din tot sufletul era ca... sa nu ma dezamageasca si el precum alti.
- Doar a ta, i-am zis strangandu-l de brat.

Restul drumului l-am parcurs in liniste daca se poate numi asa. Glumesc. I-am povestit despre prietena mea cea mai buna si sarcina ei, lasandu-l masca. Da stiu. Varsta si studiile nu i-ar permite sa faca unul acum, insa cum incapatanarea poate fi si un defect uneori, nu ma asculta nicicum. Nu imi ramane decat s-o sprijin, sa fiu langa ea ca o prietena adevarata ce sunt. E idioata si nebuna, insa tot prietena mea cea mai buna ramane. O iubesc.
- Sakura? Itachi? rasuna o voce in intregul parc atragandu-ne atentia.
O claie de par blond se arata de dupa verdeata impreuna cu o silueta feminina. Erau cei doi porumbei, viitori parinti. Le-am zambit amandurora aventurandu-ma in bratele delicate a fetei.
- Hinata, cum te simti? Te face fericita magarul asta? am intrebat cu o urma de ironie in glas, lovindu-l cu pumnul pe blond.
- Evident, o sa fiu un tata minunat! striga aceasta cu un zambet imens pe fata.
Am imbratisat-o felecitand-o din nou.
M-am eliberat din stransoarea dulceaga, anuntandu-l pe iubitul meu brunet ca mergem la o plimbare ca intre fete si, ca o sa ne intoarcem cat putem de repede. Acesta ma saruta dulce facandu-ma sa-i promit ca o sa avem grija. Desigur. Ce se putea intampla intr-un parc la miezul noptii? mai nimic.
- Hin', nu vreau sa par... nesimtita, dar de ce l-ai ales fix pe idiotul liceului?
Rase.
- Saku, Naruto nu e cum il crede lumea, ma anunta punandu-si o palma pe capul meu.
Am dat din cap urmandu-ne drumul.
Peisajul dinaintea noastra era mirific, frumos, de nedescris! Ce se putea compara cu o plimbare prin parc alaturi de prietena ta cea mai buna in toiul noptii? Nimic. Urmaream in tacere frunzele dansatoare, copacii batrani, simteam vantul cum imi mangaie chipul obosit si, ascultam visele, sperantele si planurile de viitor a brunetei. Era fericita. Nu mai conta nimic... Eram amandoua cu barbatii viselor noastre, ne iubeau. Totusi, fericirea mea era incompleta. Cumnatul meu ma uraste din tot sufletul, baiatul pe care-l credeam prieten... si de ce ma rog? De ce a reactionat asa urat cand m-a vazut alaturi de fratele lui? Nu intelegeam. Eu doar... am uitat sa-i spun despre relatia mea, atata tot. E o greseala asa mare? Voiam sa oftez, insa astfel as fi ingrijorat-o pe Hinata. Nu-i scapa nimic din vedere din pacate.
Dupa o plimbare lunga, ne-am gasit locul de "barfe" pe o bancuta din inima parcului. La prima vedere parea ca lemnul mai are putin si se prabuseste sub o anumita greutate, insa noi fara sa luam in seama acest detaliu ne-am facut comode acolo continuandu-ne povestile. Eram multumita de fericirea brunetei si invidioasa intr-un fel. Voiam si eu o astfel de fericire, dar nu un copil. Vroiam sa ma inteleg cu brunetul ala incapatanat din nou. Am oftat.
- S-a intamplat ceva? doar eu vorbesc...
- Nu, mai nimic, te ascultam. Continua.
Inainte sa mai poata rosti vreun cuvant, o impuscatura se auzi din apropiere, pantecul fiindu-i strapuns de un glonte minuscul, sangele tasnindu-i, patandu-i hainele.
- Sakura?! imi rosti numele prabusindu-se in bratele mele.
O priveam ingrozita, socata, neputand sa misc un deget. Daca acum un minut fusesem fericita si bucuroasa, acum sunt distrusa si neputincioasa. Privirea de un lila superb era goala, era inconstienta... speriata si acum. Buzele-mi micute mi s-au miscat din proprie vointa, pe ele pasind un nume familiar.
- Sa-su-ke... ajutor!!
Tremuram din toate incheieturile precum o pisica speriata, incapabila sa ma misc. Unde e Sakura dura? Unde era cand aveam nevoie de ea?! Unde!
Fara nici un gand in plus am lesinat din cauza socului.