[Naruto] Jail is my home

[Ayumi Michaelis]

V-am citit comentariile si vreau sa clarificam ceva: la inceputul primului capitol am repetat "roz" si "mov" si chestii "dulcegaroase"( asa le numesc eu) pt a evidentia ca spusele lui Konan sunt doar aberatii. Sa fim seriosi! Nicio persoana de peste 10 ani nu iubeste aceste culori. Se pare ca intentia mea nu a fost inteleasa:(, dar asta e vina mea. Si stiu ca nu m- am exprimat prea frumos, clar sau poetic dar sa fiu sincera nu ma prea pricep la discrieri. Acum ca ati citit asta o sa va intrebati "atunci ce cauti aici?" si uite raspunsul: chiar imi plac ficurile si cand am avut inspiratia pt a-l scrie pe acesta vroiam sa intelegi ideea, care pe parcurs sper ca vi se va parea interesanta chiar daca modalitatea in care relatez nu este atat de buna. Nu am mentionat de ce a ajuns Konan in puscarie din primul capitol pentru ca nu am vrut sa grabesc actiunea. Sper sa nu va dezamagesc cu acest capitol si va multumesc pentru critici(pe care chiar le meritam) si sfaturi(pe care incerc sa le urmez) .
Lectura placuta :)

Capitolul II: That's just the old me. I've changed a lot.
~Konan~

“ Konan! Konan! Tigroaico, trezeste-te” sunt cuvintele care m-au trezit din cosmar. Din nou am acel “ vis” in care imi aud tatal tipand. Usor incerc sa ma ridic din pat dar nu pot. Tot corpul imi tremura. M-a emotionat atat de mult cosmarul? Se pare ca totusi am suflet… As vrea sa nu am. Atunci viata ar fi mult mai usoara deoarece as putea putea sa trec peste alegerile mele, uneori proaste sau dureroase, fara sa imi mai pese. Oricum a inceput sa nu imi pese de multe lucruri deci am facut “ progrese”, dar nu termin sa imi fac oridine in ganduri pentru ca imi aud numele iar. Intorc capul in stanga si il vad pe Pain, el este cel care ma strigase. Imi dau doua palme ca sa imi revin, ma ridic din pat si chiar reusesc. Ma indrept catre el vrand sa ma scuz ca nu am raspuns mai devreme si wow chiar ma lasa sa vorbesc.

- Neata, scuze ca nu am zis nimic, dar...
- E ok, tu te simti bine? Pareai destul de ametita.
Baiatul asta iar ma intrerupe, a auzit de maniere? Nu cred. Deci nimic nou sub soare azi.
- Sunt bine si scuze ca ieri nu ti-am raspuns la intrebare.
Sa vedem. E deja a doua data cand imi cer scuze si nu vorbim nici de trei minute, e clar ca nu sunt bine!
- Nu-i nimic, imi poti raspunde azi.

Asta e tot ce imi zice? Nu ii pasa unde am fost ieri? Daca ma gandesc bine nici nu vad de ce i-ar pasa.
- Sunt aici pentru crima, spun eu cat de calm posibil. Dar tu? Ce infractiune ai comis?
“ Ce infractiune ai comis? ” Doamne! Ce-i cu exprimarea asta pompoasa? Trebuie sa imi revin urgent!
- Trafic de droguri. Dar nu iti fa griji, nu stau mult. Si pe cine ai ucis?
- Conteaza? Oricum nu ai intelege si doar m-ai critica ca si ceilalti.
- Priveste in jur, crezi ca am ce face? Zi-mi pe cine, de ce si poate as intelege.
- Aha deci. Baietelul se plictiseste? Lasa ca iti spune Konan o poveste, zic eu ca si cand as vorbi cu un copilas.

"Era o zi frumoasa de primavara. Defapt, nu era frumoasa deloc, dar asa incep "povestile", nu? Tocmai ma intosesem acasa. La cei 14 ani ai mei aveam o viata aproape perfecta as putea zice. Si chiar ar fi perfecta daca parintii mei ar avea mai mult timp si pentru mine. Toata ziua eram singura si uneori imi vinea sa le reprosez acest lucru dar nu puteam, nu ma lasa sufletul. Stiu ca toata ziua lucreaza pentru a-mi asigura un viitor mai bun. Si cred ca si ei ar vrea sa is petreaca mai mult timp cu mine, pana la urma sunt singurul lor copil, dar viata e complicata si trebuie sa faca sacrificii.

Era ora 18:00 si imi asteptam parintii. Si tot asteptam si… nimic. Cred ca iar lucrau pana tarziu. Nu avea rost sa mai zabovesc in sufragerie asa ca ma indreptam spre camera mea care era la etaj. Cat imi iubeam camera, era exact cum vroiam eu. Dupa ce treceai de usa din lemn de brad erai invaluit de un univers albastru. Stiu, ciudata nuanta, dar e culoarea mea favorita. Eu as fi vrut chiar si un perete negru dar ai mei ziceau ca totul are o limita. Dupa cum isi poate da oricine seama patul si draperiile sunt albastre si da, inca vrobim de camera unei fete. Cred ca singurul lucru care “ da de gol” camera mea este oglinda foarte mare care indica faptul ca aceasta chiar e camera unei fete.

Ma asezasem pe pat. Cautam telecomnda dar fara noroc, parca o inghitise patul. Sa stau singura in camera deja devenea plictisitor asa ca ies si dau nas in nas cu mama, in sfarsit a venit acasa mama! O iubesc atat de mult, nici nu stie cat de mult. Si totusi o invidiez pentru ca ea are niste ochi superbi de un negru intens ca cei mai negrii taciuni pe care i-ai vazut vreodata. As fi vrut sa seman cu ea din acest punct de vedere. Totusi nu regret ca nu am parul ca al ei, negru. Imi place si aceasta culoare dar mie imi convine un albastru ciudat. Cand ma uit la mama chiar ma intreb daca ea e mama mea. Nu am nicio trasatura fizica de a ei.

Brusc un sunet ciudat se aud, acel sunet vine din stomacul meu…
- Mi-e foame Hana. Hai sa mancam. Sau mai bine il asteptam si pe tati?
Eu nu ii spun mamei “ mama” , o strig pe nume si nu este deranjata deloc de acest lucru. Mama e cea mai tare, dar nu ii spun asta ca sa nu I se urce la cap.
- Takeshi intarzie draga, a spus sa nu il mai asteptam la cina.
- Iar? Chiar nu putem avea o cina normala in familia asta? Nu mai am pofta de mancare…
Trantesc usa si plec. Mama a strigat dupa mine, dar nu am vrut sa ii raspund. Si totusi, cand am auzit "Hai sa mergem sa il luam de la servici" mi-a tresarit inima de bucurie. Hana cauta cheile, iar eu nu mai suportam sa astept.

- Plecam azi mama?
Ii spun “ mama” doar cand ma supar pe ea, destul de ciudat, nu? Se supara putin cand ii spun asa pentru ca se simte batrana.
- Da draga, incuie casa, te astept la masina.
Am incuiat si m-am dus la masina. Hana o porneste si ne indreptam spre locul de munca al tatei. Dupa cateva minute ajungem.
- Ma duc sa vad daca e la birou, asteapta-ma in masina.
Si a plecat. Mie mi se parea ciudat ca tata intarzia destul de des dar era tata, aveam incredere in el.
In scurt timp s-a intors, fara tata. Am intrebat-o unde e.
- Seful lui mi-a zis ca a plecat de doua ore. Hai sa il cautam la restaurantul sau preferat, poate e acolo.
- Bine…Auzi, mai bine lasa-ma pe mine la restaurant si cauta-l tu in alta parte.

Hana incuviinteaza din cap si porneste masina. Traficul e groaznic, unde se indreapta toata lumea asta? Cand voi avea permis nu voi fi calma ca mama, ii voi injura pe toti cei care nu imi acorda prioritate. Cu toate ca Hana a prins de cateva ori semaforul rosu am ajuns destul de repede. Opreste masina si cobor, urma sa vina dupa mine in cateva minute.

Ma uit in stanga si in dreapta incercand sa imi dau seama unde e tata si la o masa de langa fereastra restaurantului il vad. L-as recunoaste oriunde dupa acel par ciudat ca si al meu. Se pare ca zambea, era chiar fericit. Vreau sa ma merg catre masa lui dar vad ca mai este cu o femeie, care se apropie de el si il… saruta. Ala e tatal meu? Nemernicul de acolo nu poate fi tata! Dar degeaba neg, el este, dar de ce? Eu si Hana nu il iubim suficient? Ce are blonda aia si nu are mama mea?

Simteam ca lumea mea se sfarseste, ca totul ingheata in jurul meu si mai ales ma simteam tradata de propriul tata. Lacrimile incepeau sa imi curga pe obraji. Eram un copil, care isi respecta tatal din tot sufletul. Nici cand am aflat ca Mos Craciun nu exista nu am fost atat de trista. Mama trebuia sa vina curand. Ea nu putea afla asta pentru ca pur si simplu i-ar distruge viata. Terbuia sa imi sterg lacrimile, dar nu puteam. Si o vad pe mama venind cu masina, o opreste si vrea sa coboare vazandu-ma in halul ala dar eu urc repede.

- Ce ai patit? De ce plangi? Unde e tatal tau?
Ce am patit? Terbuia sa inventez o scuza buna, dar la ce minte aveam am spus lucruri naive. Prima chestia chiar mi-a trecut prin cap a fost "Mi-am vazut iubitul inselandu-ma cu o colega". Reactia mamei a fost asteptata.
- Poftim? Tu ai un iubit? De ce nu mi-ai spus?
- Aveam… ii voi da papucii.
- Vom discuta despre asta acasa. L-ai vazut pe tata?
Iar a pronuntat cuvantul ala. Incep sa il urasc. I-am raspuns negativ.
- Nici eu si nici nu raspunde la telefon, vom astepta pana vine.

Si cam asta a fost discutia noastra. Legat de el. Nu vreau sa il mai vad niciodata. Cum a putut sa ii faca mamei mele asa ceva? Sa inseli o persoana e cel mai oribil lucru posibil. Brusc Hana pune frana. Am ajuns? Atat de repede? Nu imi pasa. Plec repede in casa si merg in camera mea. Nu il voi lasa pe ala sa scape asa usor, va plati pentru ce a facut. Dar aveam si alte lucruri la care sa ma gandesc de exemplu curand termin clasa a VIII-a si inca nu m-am hotarat la ce liceu ma voi inscrie. Imi va veni mie o idee.
- Konan, esti bine draga?
- Lasa-ma. Pleaca, mi-e somn!
- Bine, tata a venit dar te las sa dormi. Somn usor draga!
In sfarsit m-a lasat in pace. Chiar ma extenuase ziua asta asa ca decid sa ma culc. Imi zic “ Noapte buna Konan” si adorm.

~~~ Peste cateva luni ~~~

- Opreste-te !
Mai nou vorbesc cu obeicte, acum m-am adresat alarmei care suna de zor. Azi era ziua cea mare. Prima zi de scoala la liceul militar. Am decis sa ma inscriu aici pentru ca o iubesc pe Hana. Nu are rost sa mai spun si alte lucruri plictisitoare deci trec la partea interesanta. Dupa cateva luni de la inceputul scolii aveam voie sa folosim arme in sala de instructie si bineinteles ca nu aveam voie sa le luam inafara liceului dar unde ar mai fi distractia daca nu as incalca regula.

Era vineri si dupa o zi plictisitoare am reusit sa strecor un pistol in ghiozdanul meu. Daca nu o sa termini nicio faculatate cu siguranta pot incepe sa fur, se pare ca ma pricep de minune. Dupa mica mea infractiune ma indrept catre poarta liceului si o astept pe Hana sa vina sa ma ia. Ea apare imediat si impreuna mergem spre casa, daca ar sti ce ganduri am nu ar fi atat de fericita. Ajungem acasa si acea persoana care ar trebui sa se numeasca “ tata” era in sufragerie.
- Hei Hana, azi trebuia sa te intalnesti cu profa mea de mate, scuze ca am uitat sa iti zic la scoala.
- Nu-i nicio problema. Plec imediat.
A plecat. Era momentul sa imi aplic planul.

- Cum de esti acasa?
- Ce intrebare e asta? Vreau sa imi petrec timpul cu persoanele pe care le iubesc.
Se pare ca tata e inzestrat cu o minunata “ calitate” de a iubi mai multe personae in acelasi timp.
- Inteleg, atunci de ce nu esti cu blonda cu care erai primavara trecuta?
- De unde stii? zambetul ii dispare de pe buze.
- Deci recunosti, nu? Cum ai putut sa ne faci asta? Eram o familie, aveam incredere in tine. De ce ai facut asta?
Si iar am inceput sa plang. El ramasese blocat, nu mai stia ce sa imi zica.

- Te rog, nu ii spune mamei tale.
- Iti promit. Ea nu va afla niciodata tata, iti promit.
Si in momentul urmator scot pistolul. El ma privea socat.
- Ce faci Konan? Sunt tatal tau. Nu imi poti face asta! Gandeste-te la mama ta!
- Tu nu mai esti tatal meu. Tu te-ai gandit la mama cand ai inselat-o?
Dar nu a spus nimic, m-a lasat sa plang si sa vorbesc singura.
- Iti zic eu Takeshi tu ai inselat-o pe mama mea pentru ca te gandeai doar la tine, insa eu fac ce fac doar pentru ca ma gandesc la ea si pentru ca o iubesc.

Astea sunt ultimele vorbe pe care i le spun si apoi il impusc. Din nefericire nu ii lovisem un organ important asa ca inca traia, din balta de sange ma privea, nu putea sa vorbeasca, dar in ochii lui citeam “ Ajutor” dar nu aveam de gand sa il ajut. Daca as fi chemat salvarea sigur supravietuia dar nu vroiam sa fac asta. Picioarele incepusera sa ma lase si ajung pe podeaua rece pe care statea si el.

- Ce am facut? spun eu urland si plangand. Mama nu ma va ierta niciodata. Cum va trai ea fara sot si cu fiica in puscarie? Ea nu merita asta… Hana este o fiinta pura si iubitoare, trebuie sa fie acolo unde merita. Am lasat spusele si am trecut la fapte. Am cautat niste somnifere pe care le-am bagat intr-un pahar cu lapte. O aud pe mama parcand masina si ma indrept catre intrarea din fata a casei si o incui. Daca Hana ar intra pe acolo l-ar vedea pe tata si nu vreau sa se intample asta.
- Konan draga, unde esti?
- Sunt aici, hai in dormitorul tau, vreau sa vorbim.
- Bine, unde e tatal tau?
- A plecat la un vecin, a zis ca vine repede.
- Ce vroiai sa imi spui?
- Vroiam sa stii ca iti multumesc ca existi, ca esti Hana, ca mereu m-ai sustinut, chiar daca ce faceam era uneori gresit, iti multumesc ca nu m-ai judecat si iti multumesc ca esti mama mea.

Acestea fiind spuse ii vad ochii inlacrimati, ma imbratisaza si imi spune:
- Te iubesc ingerasule.
- Gata, ai niste ochi prea frumosi mami, nu mai plange. Uite bea paharul asta cu lapte si culca-te. Vine si tati imediat.
- Noapte buna ingerasul meu.
Astea sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a spus. M-am asigurat ca a baut laptele cu somnifere si peste cateva minute am trimis-o acolo unde ii e locul - in rai. Nu vroiam ca fata ei angelica sa pateasca ceva, asa ca am impuscat- o in inima. Nu plangeam, eram fericita ca mama scapase de rautatea ce stapanea acest pamant. Acum era fericita.

Am iesit din camera ei si am inceput sa cobor scarile. La capatul lor era chiar tata, nu stiu cum ajunsese acolo, nu stiu de ce mai traia. Imaginea lui, plina de sange ma impietrise. Vazand ca vroia sa ajunga la mine am scos pistolul si i-am zis:
- Mori odata!
Si l-am impuscat in cap, acum sigur teminasem cu el. Ma simteam oarecum bine, insa nu apucasem sa ma bucur acea senzatie deoarece politia intrase in casa. Probabil ca vecinii au auzit impuscaturile si s-au speriat. Politistii m-au vazut cu pistolul in mana si imediat mi-au pus catusele. Nu regretam ce facusem. Nici macar o clipa. Nu regretam ca acum Hana era fericita, chiar daca nu mai era langa mine."

_______________________________________________________________
Cam atat pentru moment, sper ca am pus bine acel "Flashback". Scuze ca am adus acest capitol atat de tarziu dar ai meu nu mi-au dat pace 8-|.
Sper ca va place. :*