[Naruto] Jail is my home

[Ayumi Michaelis]

Hello>:D<! Acesta nu este un fic SasuSaku, este unul KonanXPain :> si mentionez ca este primul meu fic! Deci mai usor cu critica :))

Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/ manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje.

Varsta minima: 18
Gen: Actiune, drama, romanta, psihologic
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Limbaj vulgar, scene de violenta
Tipul de comentariu solicitat: simpla sau avansata, cum doriti ^_^



Capitolul I: Nice to meet you, I'm insane
~Konan~

Este o dimineata frumoasa de vara , tocmai m-am trezit si ma indrept spre fereastra mea roz din camera mea roz. Privesc pe geam si vad unicorni mov care zboara , ponei roz care se joaca si brusc razele soarelui ma orbesc. Da’ de unde ? Nu sunt o printesa ca sa traiesc intr-o lume roz a unicornilor. Tot ce am povestit pana acum sunt doar halucinatii de la droguri , iar „soarele orbitor" este defapt lanterna gardianului care ma intreaba daca mai traiesc sau nu .

Din pacate traiesc-Dar sa revenim . Se pare ca astazi avem „prospatura" gardienii, pe care ii urasc profund, au adus un alt tip si il arunca tocmai langa celula mea? Nu pot sa cred! Speram ca macar in inchisoare pot avea si eu putina liniste, dar nu, se gandesc ei sa aduca pe cineva. Am decis sa il ignor pe tip momentan, pare destul de ciudat . In viata mea nu am vazut persoane cu un par atat de portocaliu, adica ce ? Se crede imparatul regatului portocalelor sau mai bine zis al citricelor, excluzand lamaia . Si are o gramada de piercing-uri, adica am si eu cateva dar el are prea multe in nas si urechi. Si ce e cu ochii aia mov? Sper ca poarta lentile, ca altfel ar fi prea ciudat, dar de ce il critic? Si eu sunt ciudata. Parul meu este albastrui iar ochii- nici nu stiu cum sa ii descriu , sunt un fel de portocaiu catre pfff-nu stiu, portocaliu! Avand in vedere ca amandoi suntem diferiti poate ar trebui sa il bag in seama, oricum ar fi prima persoana cu care incerc sa socializez. Se pare ca si el are de gand sa vorbim, se apropie lent de gratii si imi zice pe un ton foarte plictisit:

-Pisicuto, ce cauta o fata cu un chip atat de angelic la mititica?
Poftim? Eu, pisicuta? Daca indrazneste sa-mi mai spuna asa inca o data cred ca va trebui sa mi se prelungeasca perioada in care voi sta aici .
-Buna si tie, spun eu pe un ton batjocuritor, daca vrei sa vorbim ce-ar fi daca mai intai te-ai prezenta si tu. Eu sunt Konan, tu esti ?
-Sunt Pain, incantat de cunostinta. Deci de ce esti aici ?
De ce sunt eu aici. Nu e prima data cand mi se pune intrebarea asta si nu am nicio problema cu raspunsul .
-Pentru ca -
Dar nu apuc sa termin deoarece un gardian a venit sa ma duca la psihiatru. Off frate, nu iar! Dar nu aveam de ales, trebuia sa merg dupa el. Bineinteles ca dupa ce a intrat in celula mi-a pus catuse deoarece sunt prea „periculoasa" . M-a scos de acolo si paseam pe coridorul rece al acelui loc parca fara suflet.

Intr-un sfarsit am ajuns si la cabinet, unde mi-au fost inlaturate catusele. Pasesc oarecum sfios si o vad pe Yuki, psihiatrul care se ocupa de mine. Ea este singura persoana care s-a purtat frumos pe mine, singura care m-a tratat ca pe o fiinta umana. Nu stiu de ce, dar pur si simplu aceasta persoana ma facea sa ma simt bine, chiar daca sunt in inchisoare. Parul ei de un blond foarte deschis curgea pe umerii sai, ochii ei cenusii ma priveau mereu cu caldura, iar uneori mainile sale imi mangaiau parul. De multa vreme eram singura, dar ea oarecum tine la mine ca la o fiica si stiu asta sigur, simt asta. Poate ca sunt nebuna, avand in vedere ca sunt la psihiatrie sunt putin nebuna, dar stiu sigur ca femeia asta tine la mine.

Dupa ce ma asez imi da o hartia pe care era un model ciudat din cerneala. Ca deobicei m-a intrebat ce vad. M-am uitat atenta timp de doua minute si i-am spus:
-Tot ce vad eu este o plasa de paianjen in mijlocul careia este o insecta. Tu ce crezi ca e?
Oh nu! Avea o fata trista. Iar am dezamagit-o dar cu toate astea imi raspunde zambind :
-Ei bine Konan, eu vad o floare foarte frumoasa .
O floare? De ce nu m-am gandit si eu la asta? Eu una nu pot vedea partea buna a lucrurilor. Dupa alte intrebari mi-a spus ca pot pleca. Minunat! Iar gardian, iar catuse, iar celula! Dupa ce m-am asezat pe modestul pat incetul cu incetul pleoapele mi se impreuneaza si merg in lumea viselor.

____________________________________________________________________________________
Deci asta a fost primul capitol. Astept pareri, critici 8-| si sfaturi. Promit ca pun nextul cat de curand posibil daca primesc si eu macar un comentariu mic acolo ;;) .

Konan
Pain[ignorati-o pe Konan:D]
Yuki

[hiimera]

Yo ! .4U is here .

Da mi-am dat seama că nu ai corectat.
Din moment ce ai spus să te luăm mai uşor cu critica, am să încerc să o echilibrez pentru tine. ;)

`Idea pare interesantă, nu am mai citit până acum un fic cu o temă ca asta. Se poate ca alţă să o mai fi abordat, însă eu nu am citit. :)) Deci cu asta eşti O.k.

` Începutul mă cam cutremură, sincer roz mereu tăinuie meleagrurile unui fic. :-l
Scuze nu prea mă dau eu în vânt după roz. Oricum din câte am citit, am înţeles că Konan era mai nebună, deci începutul se cam potriveşte, dar maniera în care l-ai scris pare copilăresc. Şi sincer cred că tânăra nu mai e un copil. Oricum eu acum mă refer la interpretarea halucinaţiilor pe care trebuie să le materializezi în cuvinte şi vorbe. Desigur că necesită şi volum de substanţă, adică să descri mai serios puţin. Bine .. nu mai cer imposibilul. Sorry. :))
Aţiunea are puţine idei, rare chiar şi ar trebui să nu o grăbeşti prea tare, că nu este bine.
În primul rând dacă analizezi mai bine textul vei vedea cât de repede se încheie.. dacă aş lua şi aş scrie mai puţin, fără să descriu amplu sau mai ştiu eu cum, ar ieşi câteva rânduri.
Oricum eu vreau să te fac să înţelegi că ai nevoie de multă descriere.
La dialog.. pute-ai să mai adaugi câte ceva, fiindcă şi el îşi are rostul.

`Greşelile, da au fost şi de exprimare nu doar de tastare.. oricum cel mai bine este să te corectezi după ce postezi. ;)

[crazy little red]

hello, un al doilea comentariu presupun ca nu te deranjeaza :P
titlul, suna bine, destul cat sa ma faca sa intru la fic-ul tau
cum a zis si .4U ai inceput intr-o maniera prea copilaroasa, adica cati ani are ca sa mai viseze inca 'paradisul poneilor in roz si mov' :))
adica m-a indoiesc ca daca ar fi atat de mica incat sa mai viseze de astea chiar ar baga-o la inchisoare
ai avut gresele, spatiu se pune dupa semnele de punctuatie, nu ininte, doar dupa obligatoriu, deci nu ar strica sa dai un space si dupa linile de dialog, o sa arate mai bina
ideea ma incanta, ceva diferit, adica un cuplu diferit :X:X :P
actiunea a fost buna pentru un prim capitol, nici nu ai intrat foarte mult in detali, deci nu ai grabit lucrurile nici nu a fost ceva sec, potrivit cum se spune
ok, atat pentru capitolul asta, pentru primul fic te-ai descurcat exemplar :D

bye bye

[Search]

O da... ROZ =)).:dizzy:

Ma, ce sa-ti zic. Ideea in sine este originala. Sincer, nu cred ca am mai vazut pana acum o astfel de idee. Deci ai un bonus.
Vreau sa te atentionez la o chestie. Mi se pare ca ai cam grabit actiunea. Fi atenta. Nu cred ca trebuia sa-l bagi pe Pain din primul capitol. Adica, puteai sa descrii viata lui Konan din puscarie. Cum se simte ea. Puteai sa bagi mult mai mult sentiment. Trebuie sa bagi acel volum in descriere. Deci sunt de acord cu .4U. Deci mi s-a cam parut ca ai cam grabit actiunea. Vezi ce faci pe urmatorul capitol.

Ce as vrea eu sa faci in capitolul urmator. Sa povestesti cum a ajuns Konan acolo. Sa faci un "Flashback". Sa scrii amintirile ei. Asta vreau eu, dar tu faci cum vrei. Totusi, ti-am spus. Nu grabi actiunea cu Pain.

Greseli de tastare, da, am vazut. Si de exprimare la fel. Ai grija. Analizeaza-l macar o data sau de doua ori.

Profita de idee pentru ca, cum ti-am mai spus, este originala.

Bafta. Multa inpiratie. Sa ma anunti cand pui next-ul pentru ca vreau sa-ti vad evolutia.

Hugs :x:bv:

[hiimera]

Domnişoarelor începutul poate pare copilăresc.. dar ea poate începe cum doreşte.
Search - fac o mică paranteză la ce ai spus, legat de faptul că nu trebuia să-l bage încă pe Pain în capitol.
Mă şti ea are dreptul să facă ce vrea.. poate să-l fi băgat pe el unde poftea inima ei.
Din moment ce ea este scriitoarea începe când doreşte, pentru că autorul are orizonturi nelimitate. Acum ea încă nu are foarte bine stilul, deci pentru început eu spun că a făcut mai binişor. Încă nu are noţiunea de a plasa lucrurile în lungimile lor.
Deci o să vi se pară la mulţi poate mai ne uniform. Însă răbdare.

Scuzaţi off topicul.
Nu am nimic cu nimeni, doar că doream să clarific ceva.

[Miranda.]

helooo
Sar si eu pe la ficul tau. Descrierea este buna, pentru o incepatoare sa sti ca esti foarte bine, ar mai trebui cateva lucruri pe la ea, dar merge si asa. Dialogul a fost bun... nu a fost lung, nici plictisitor... nu a fost sec, replicile au fost bune si gandite, chiar si faza cu "Pisicuta". Actiunea a fost grabita de doua ori... I: cand a fost dusa la Yuki, trebuia sa mai vorbesti putin si era mai bine... II: Cand a plecat de la ea si s-a culcat, ai spus despre gardieni si catuse ca si enumeratie, una scurta... trebuia sa spui mai multe. Cam atat.

:bye:

[Twisty Emerald]

Hello >:D<
M-am obisnuit sa salut tot timpul si acum imi este greu sa ma dezvat, dar presupun ca nu-s multe probleme ;;)

Deci cum am mai zis sau am vrut sa zic, imi place cum ai inceput, ironica mai este Konan a noastra:> puteai sa descrii mai mult acest univers "pararel" al fetei, nu-ti cer imposibil, inteleg ca-i primul tau fic dar pe viitor, axeazate pe descrie, fie ea a sentimentelor sau a imprejurimilor, doar descriere sa fie. Defapt vorbesc prostii, putine doar, adica exagerez, cel mai bine este sa le combini si sa folosesti putin din toate, asa cred... in fine, pentru primul capitol al primului tau fic, te-ai descurcat binisor, bravo =D>

Nu cred ca am ce zice la dialog, in general e bun nu-mi pare sec si nici nu-i pus degeaba acolo. La capitolul actiune te-ai cam grabit, ti-am zis daca ai descrie a imprejurimilor sau altfel nu mai ai motive sa o grabesti. Puteai de exemplu sa ma descrii "casa ei" , nu ne-ar fi deranjat. Plus o inchisoare nu-i prea prietenoasa, puteai sa ne trasmiti si noua ce simte fata, dar pentru inceput e bine, nici al meu nu-i mai reusit, o sa acumulezi experienta pe parcurs :-)

" Poftim ? Eu ? Pisicuta ? " -aici ar fi venit mai bine "Poftim? Eu pisicuta? pentru ca pisicuta a fost folosit ca apelativ, ca un fel de adjectiv, iar ea se mira de adjectivul primit. Sper ca ai inteles ce-am vrut sa zic, si eu mai am probleme de genul...
Parca am mai vazut niste greseli pe acolo dar nu le mai caut acum, in general mai ai de lucrat dar cine nu are?
Dupa mine te-ai descurcat bine pentru "prima iesire in public" deci nu ti-a iesit foarte rau capitol acesta si nici n-a fost plictisitor, ai avut si parti amuzante. Parca il vad pe Pain Regele Citriciticelor :))

Te rog nu lua ce am zis ca pe un "puteai face asta" chiar daca asa suna ci ca pe un "poti face" pentru prezent sau viitor. Sper ca ai inteles ceva din toata cacealmaua mea de com :ask:

Spor la scris
Anuntama, daca poti, cand vine nextul

Bye Bye :bye:

[Ayumi Michaelis]

V-am citit comentariile si vreau sa clarificam ceva: la inceputul primului capitol am repetat "roz" si "mov" si chestii "dulcegaroase"( asa le numesc eu) pt a evidentia ca spusele lui Konan sunt doar aberatii. Sa fim seriosi! Nicio persoana de peste 10 ani nu iubeste aceste culori. Se pare ca intentia mea nu a fost inteleasa:(, dar asta e vina mea. Si stiu ca nu m- am exprimat prea frumos, clar sau poetic dar sa fiu sincera nu ma prea pricep la discrieri. Acum ca ati citit asta o sa va intrebati "atunci ce cauti aici?" si uite raspunsul: chiar imi plac ficurile si cand am avut inspiratia pt a-l scrie pe acesta vroiam sa intelegi ideea, care pe parcurs sper ca vi se va parea interesanta chiar daca modalitatea in care relatez nu este atat de buna. Nu am mentionat de ce a ajuns Konan in puscarie din primul capitol pentru ca nu am vrut sa grabesc actiunea. Sper sa nu va dezamagesc cu acest capitol si va multumesc pentru critici(pe care chiar le meritam) si sfaturi(pe care incerc sa le urmez) .
Lectura placuta :)

Capitolul II: That's just the old me. I've changed a lot.
~Konan~

“ Konan! Konan! Tigroaico, trezeste-te” sunt cuvintele care m-au trezit din cosmar. Din nou am acel “ vis” in care imi aud tatal tipand. Usor incerc sa ma ridic din pat dar nu pot. Tot corpul imi tremura. M-a emotionat atat de mult cosmarul? Se pare ca totusi am suflet… As vrea sa nu am. Atunci viata ar fi mult mai usoara deoarece as putea putea sa trec peste alegerile mele, uneori proaste sau dureroase, fara sa imi mai pese. Oricum a inceput sa nu imi pese de multe lucruri deci am facut “ progrese”, dar nu termin sa imi fac oridine in ganduri pentru ca imi aud numele iar. Intorc capul in stanga si il vad pe Pain, el este cel care ma strigase. Imi dau doua palme ca sa imi revin, ma ridic din pat si chiar reusesc. Ma indrept catre el vrand sa ma scuz ca nu am raspuns mai devreme si wow chiar ma lasa sa vorbesc.

- Neata, scuze ca nu am zis nimic, dar...
- E ok, tu te simti bine? Pareai destul de ametita.
Baiatul asta iar ma intrerupe, a auzit de maniere? Nu cred. Deci nimic nou sub soare azi.
- Sunt bine si scuze ca ieri nu ti-am raspuns la intrebare.
Sa vedem. E deja a doua data cand imi cer scuze si nu vorbim nici de trei minute, e clar ca nu sunt bine!
- Nu-i nimic, imi poti raspunde azi.

Asta e tot ce imi zice? Nu ii pasa unde am fost ieri? Daca ma gandesc bine nici nu vad de ce i-ar pasa.
- Sunt aici pentru crima, spun eu cat de calm posibil. Dar tu? Ce infractiune ai comis?
“ Ce infractiune ai comis? ” Doamne! Ce-i cu exprimarea asta pompoasa? Trebuie sa imi revin urgent!
- Trafic de droguri. Dar nu iti fa griji, nu stau mult. Si pe cine ai ucis?
- Conteaza? Oricum nu ai intelege si doar m-ai critica ca si ceilalti.
- Priveste in jur, crezi ca am ce face? Zi-mi pe cine, de ce si poate as intelege.
- Aha deci. Baietelul se plictiseste? Lasa ca iti spune Konan o poveste, zic eu ca si cand as vorbi cu un copilas.

"Era o zi frumoasa de primavara. Defapt, nu era frumoasa deloc, dar asa incep "povestile", nu? Tocmai ma intosesem acasa. La cei 14 ani ai mei aveam o viata aproape perfecta as putea zice. Si chiar ar fi perfecta daca parintii mei ar avea mai mult timp si pentru mine. Toata ziua eram singura si uneori imi vinea sa le reprosez acest lucru dar nu puteam, nu ma lasa sufletul. Stiu ca toata ziua lucreaza pentru a-mi asigura un viitor mai bun. Si cred ca si ei ar vrea sa is petreaca mai mult timp cu mine, pana la urma sunt singurul lor copil, dar viata e complicata si trebuie sa faca sacrificii.

Era ora 18:00 si imi asteptam parintii. Si tot asteptam si… nimic. Cred ca iar lucrau pana tarziu. Nu avea rost sa mai zabovesc in sufragerie asa ca ma indreptam spre camera mea care era la etaj. Cat imi iubeam camera, era exact cum vroiam eu. Dupa ce treceai de usa din lemn de brad erai invaluit de un univers albastru. Stiu, ciudata nuanta, dar e culoarea mea favorita. Eu as fi vrut chiar si un perete negru dar ai mei ziceau ca totul are o limita. Dupa cum isi poate da oricine seama patul si draperiile sunt albastre si da, inca vrobim de camera unei fete. Cred ca singurul lucru care “ da de gol” camera mea este oglinda foarte mare care indica faptul ca aceasta chiar e camera unei fete.

Ma asezasem pe pat. Cautam telecomnda dar fara noroc, parca o inghitise patul. Sa stau singura in camera deja devenea plictisitor asa ca ies si dau nas in nas cu mama, in sfarsit a venit acasa mama! O iubesc atat de mult, nici nu stie cat de mult. Si totusi o invidiez pentru ca ea are niste ochi superbi de un negru intens ca cei mai negrii taciuni pe care i-ai vazut vreodata. As fi vrut sa seman cu ea din acest punct de vedere. Totusi nu regret ca nu am parul ca al ei, negru. Imi place si aceasta culoare dar mie imi convine un albastru ciudat. Cand ma uit la mama chiar ma intreb daca ea e mama mea. Nu am nicio trasatura fizica de a ei.

Brusc un sunet ciudat se aud, acel sunet vine din stomacul meu…
- Mi-e foame Hana. Hai sa mancam. Sau mai bine il asteptam si pe tati?
Eu nu ii spun mamei “ mama” , o strig pe nume si nu este deranjata deloc de acest lucru. Mama e cea mai tare, dar nu ii spun asta ca sa nu I se urce la cap.
- Takeshi intarzie draga, a spus sa nu il mai asteptam la cina.
- Iar? Chiar nu putem avea o cina normala in familia asta? Nu mai am pofta de mancare…
Trantesc usa si plec. Mama a strigat dupa mine, dar nu am vrut sa ii raspund. Si totusi, cand am auzit "Hai sa mergem sa il luam de la servici" mi-a tresarit inima de bucurie. Hana cauta cheile, iar eu nu mai suportam sa astept.

- Plecam azi mama?
Ii spun “ mama” doar cand ma supar pe ea, destul de ciudat, nu? Se supara putin cand ii spun asa pentru ca se simte batrana.
- Da draga, incuie casa, te astept la masina.
Am incuiat si m-am dus la masina. Hana o porneste si ne indreptam spre locul de munca al tatei. Dupa cateva minute ajungem.
- Ma duc sa vad daca e la birou, asteapta-ma in masina.
Si a plecat. Mie mi se parea ciudat ca tata intarzia destul de des dar era tata, aveam incredere in el.
In scurt timp s-a intors, fara tata. Am intrebat-o unde e.
- Seful lui mi-a zis ca a plecat de doua ore. Hai sa il cautam la restaurantul sau preferat, poate e acolo.
- Bine…Auzi, mai bine lasa-ma pe mine la restaurant si cauta-l tu in alta parte.

Hana incuviinteaza din cap si porneste masina. Traficul e groaznic, unde se indreapta toata lumea asta? Cand voi avea permis nu voi fi calma ca mama, ii voi injura pe toti cei care nu imi acorda prioritate. Cu toate ca Hana a prins de cateva ori semaforul rosu am ajuns destul de repede. Opreste masina si cobor, urma sa vina dupa mine in cateva minute.

Ma uit in stanga si in dreapta incercand sa imi dau seama unde e tata si la o masa de langa fereastra restaurantului il vad. L-as recunoaste oriunde dupa acel par ciudat ca si al meu. Se pare ca zambea, era chiar fericit. Vreau sa ma merg catre masa lui dar vad ca mai este cu o femeie, care se apropie de el si il… saruta. Ala e tatal meu? Nemernicul de acolo nu poate fi tata! Dar degeaba neg, el este, dar de ce? Eu si Hana nu il iubim suficient? Ce are blonda aia si nu are mama mea?

Simteam ca lumea mea se sfarseste, ca totul ingheata in jurul meu si mai ales ma simteam tradata de propriul tata. Lacrimile incepeau sa imi curga pe obraji. Eram un copil, care isi respecta tatal din tot sufletul. Nici cand am aflat ca Mos Craciun nu exista nu am fost atat de trista. Mama trebuia sa vina curand. Ea nu putea afla asta pentru ca pur si simplu i-ar distruge viata. Terbuia sa imi sterg lacrimile, dar nu puteam. Si o vad pe mama venind cu masina, o opreste si vrea sa coboare vazandu-ma in halul ala dar eu urc repede.

- Ce ai patit? De ce plangi? Unde e tatal tau?
Ce am patit? Terbuia sa inventez o scuza buna, dar la ce minte aveam am spus lucruri naive. Prima chestia chiar mi-a trecut prin cap a fost "Mi-am vazut iubitul inselandu-ma cu o colega". Reactia mamei a fost asteptata.
- Poftim? Tu ai un iubit? De ce nu mi-ai spus?
- Aveam… ii voi da papucii.
- Vom discuta despre asta acasa. L-ai vazut pe tata?
Iar a pronuntat cuvantul ala. Incep sa il urasc. I-am raspuns negativ.
- Nici eu si nici nu raspunde la telefon, vom astepta pana vine.

Si cam asta a fost discutia noastra. Legat de el. Nu vreau sa il mai vad niciodata. Cum a putut sa ii faca mamei mele asa ceva? Sa inseli o persoana e cel mai oribil lucru posibil. Brusc Hana pune frana. Am ajuns? Atat de repede? Nu imi pasa. Plec repede in casa si merg in camera mea. Nu il voi lasa pe ala sa scape asa usor, va plati pentru ce a facut. Dar aveam si alte lucruri la care sa ma gandesc de exemplu curand termin clasa a VIII-a si inca nu m-am hotarat la ce liceu ma voi inscrie. Imi va veni mie o idee.
- Konan, esti bine draga?
- Lasa-ma. Pleaca, mi-e somn!
- Bine, tata a venit dar te las sa dormi. Somn usor draga!
In sfarsit m-a lasat in pace. Chiar ma extenuase ziua asta asa ca decid sa ma culc. Imi zic “ Noapte buna Konan” si adorm.

~~~ Peste cateva luni ~~~

- Opreste-te !
Mai nou vorbesc cu obeicte, acum m-am adresat alarmei care suna de zor. Azi era ziua cea mare. Prima zi de scoala la liceul militar. Am decis sa ma inscriu aici pentru ca o iubesc pe Hana. Nu are rost sa mai spun si alte lucruri plictisitoare deci trec la partea interesanta. Dupa cateva luni de la inceputul scolii aveam voie sa folosim arme in sala de instructie si bineinteles ca nu aveam voie sa le luam inafara liceului dar unde ar mai fi distractia daca nu as incalca regula.

Era vineri si dupa o zi plictisitoare am reusit sa strecor un pistol in ghiozdanul meu. Daca nu o sa termini nicio faculatate cu siguranta pot incepe sa fur, se pare ca ma pricep de minune. Dupa mica mea infractiune ma indrept catre poarta liceului si o astept pe Hana sa vina sa ma ia. Ea apare imediat si impreuna mergem spre casa, daca ar sti ce ganduri am nu ar fi atat de fericita. Ajungem acasa si acea persoana care ar trebui sa se numeasca “ tata” era in sufragerie.
- Hei Hana, azi trebuia sa te intalnesti cu profa mea de mate, scuze ca am uitat sa iti zic la scoala.
- Nu-i nicio problema. Plec imediat.
A plecat. Era momentul sa imi aplic planul.

- Cum de esti acasa?
- Ce intrebare e asta? Vreau sa imi petrec timpul cu persoanele pe care le iubesc.
Se pare ca tata e inzestrat cu o minunata “ calitate” de a iubi mai multe personae in acelasi timp.
- Inteleg, atunci de ce nu esti cu blonda cu care erai primavara trecuta?
- De unde stii? zambetul ii dispare de pe buze.
- Deci recunosti, nu? Cum ai putut sa ne faci asta? Eram o familie, aveam incredere in tine. De ce ai facut asta?
Si iar am inceput sa plang. El ramasese blocat, nu mai stia ce sa imi zica.

- Te rog, nu ii spune mamei tale.
- Iti promit. Ea nu va afla niciodata tata, iti promit.
Si in momentul urmator scot pistolul. El ma privea socat.
- Ce faci Konan? Sunt tatal tau. Nu imi poti face asta! Gandeste-te la mama ta!
- Tu nu mai esti tatal meu. Tu te-ai gandit la mama cand ai inselat-o?
Dar nu a spus nimic, m-a lasat sa plang si sa vorbesc singura.
- Iti zic eu Takeshi tu ai inselat-o pe mama mea pentru ca te gandeai doar la tine, insa eu fac ce fac doar pentru ca ma gandesc la ea si pentru ca o iubesc.

Astea sunt ultimele vorbe pe care i le spun si apoi il impusc. Din nefericire nu ii lovisem un organ important asa ca inca traia, din balta de sange ma privea, nu putea sa vorbeasca, dar in ochii lui citeam “ Ajutor” dar nu aveam de gand sa il ajut. Daca as fi chemat salvarea sigur supravietuia dar nu vroiam sa fac asta. Picioarele incepusera sa ma lase si ajung pe podeaua rece pe care statea si el.

- Ce am facut? spun eu urland si plangand. Mama nu ma va ierta niciodata. Cum va trai ea fara sot si cu fiica in puscarie? Ea nu merita asta… Hana este o fiinta pura si iubitoare, trebuie sa fie acolo unde merita. Am lasat spusele si am trecut la fapte. Am cautat niste somnifere pe care le-am bagat intr-un pahar cu lapte. O aud pe mama parcand masina si ma indrept catre intrarea din fata a casei si o incui. Daca Hana ar intra pe acolo l-ar vedea pe tata si nu vreau sa se intample asta.
- Konan draga, unde esti?
- Sunt aici, hai in dormitorul tau, vreau sa vorbim.
- Bine, unde e tatal tau?
- A plecat la un vecin, a zis ca vine repede.
- Ce vroiai sa imi spui?
- Vroiam sa stii ca iti multumesc ca existi, ca esti Hana, ca mereu m-ai sustinut, chiar daca ce faceam era uneori gresit, iti multumesc ca nu m-ai judecat si iti multumesc ca esti mama mea.

Acestea fiind spuse ii vad ochii inlacrimati, ma imbratisaza si imi spune:
- Te iubesc ingerasule.
- Gata, ai niste ochi prea frumosi mami, nu mai plange. Uite bea paharul asta cu lapte si culca-te. Vine si tati imediat.
- Noapte buna ingerasul meu.
Astea sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a spus. M-am asigurat ca a baut laptele cu somnifere si peste cateva minute am trimis-o acolo unde ii e locul - in rai. Nu vroiam ca fata ei angelica sa pateasca ceva, asa ca am impuscat- o in inima. Nu plangeam, eram fericita ca mama scapase de rautatea ce stapanea acest pamant. Acum era fericita.

Am iesit din camera ei si am inceput sa cobor scarile. La capatul lor era chiar tata, nu stiu cum ajunsese acolo, nu stiu de ce mai traia. Imaginea lui, plina de sange ma impietrise. Vazand ca vroia sa ajunga la mine am scos pistolul si i-am zis:
- Mori odata!
Si l-am impuscat in cap, acum sigur teminasem cu el. Ma simteam oarecum bine, insa nu apucasem sa ma bucur acea senzatie deoarece politia intrase in casa. Probabil ca vecinii au auzit impuscaturile si s-au speriat. Politistii m-au vazut cu pistolul in mana si imediat mi-au pus catusele. Nu regretam ce facusem. Nici macar o clipa. Nu regretam ca acum Hana era fericita, chiar daca nu mai era langa mine."

_______________________________________________________________
Cam atat pentru moment, sper ca am pus bine acel "Flashback". Scuze ca am adus acest capitol atat de tarziu dar ai meu nu mi-au dat pace 8-|.
Sper ca va place. :*

[crazy little red]

daca tot ti-ai vazut greselile de ce nu le-ai corectat??
poti da un edit capitolului, imediat dupa ce postezi apare la sfarsitul post-ului (sau cum s-o numi) un "edit" de acolo poti edita capitolul si sa-ti corectezi greselile :P

ai multe greseli de genu "s ail" nu e vina ta pentru ele, adica mie imi apare asa din cauza Word-ului chiar daca tastez corect mai apare uneori asa si trb corectat :)

acum, acest capitol a avut o droaie de dialog, adica cred ca 80% din capitol a fost dialog, ceea ce e exagerat dupa mine, nu zic ca a fost sec doar ca unele discutii parca sunt numai de forma, puteau fi inlocuite de naratiune
ai pus mult accent pe detalile acelei amintiri, inteleg ca-si amintea destul de bine dor totusi parca era mai bine ceva mai vag, nu chiar programu la care se uita la TV sau revelatia pe care a avut-o in legatura cu "talentele" romaniei

in rest, actiunea pare destul de interesanta, a fost un capitol luuung, poate prea lung pentru gustul meu...

ma bucur ca esti dornica sa asculti sfaturile si sa te imbunatatesti deci succes in continuare :P

[hiimera]

Ai postat. Aleluia. Chiar am aÅŸteptat. ;))

Măi, deci dacă ai greşeli nu le neglija. Când reciteşti trebuie şi să te corectezi.
Dacă te obişnuieşti prost şi le laşi aşa, îţi spun că după avem să-ţi sărim în cap cu ele. :))
Fiindcă există totuşi o limită, nu a noastră, ci a înţelesului.
Cu cât greşelile se înmulţesc cu atât textul se afundă în ceaţă şi devine neclar.
Aşa că de fiecare dată, chiar şi când scrii citeşte ce ai scris în urmă, iar la final reei din nou capitolul. ;)

Acum. Într-un fel a fost mai bun aceast capitol. pe lângă asta povestea ei mi s-a părut înteresantă. dar chiar şi aşa nu ai reuşit să conturezi îndeajuns de mult personalitatea fiecărui personaj. Nici măcar a lui Konan.
Un mic sfat: Încearcă să te pui în pielea personajului şi să trăieşti odată cu el/ea sentimentele, trăirile, zbuciumul sufletesc. Înfigete în esenţa lui şi descoperăl/o.
Sentimentele şi aici au fost puţin desfăşurate. Trebuia mai mult.
Acţiunea a fost ok. Chiar bine, zic eu.
De greşeli ţi-am spus sus. Deci aştept nextul.