Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Naivitate.

#1
Lectură plăcută. ^^

Casa cu molii

Mici picături de sânge îmi pătau foaia cu portative. Firicelele de lichid vital se prelingeau pe materialul dur. Mina creionului se apăsa pe coală violent, lăsănd în urma ei inscripții, comunând o nouă melodie pentru pian. În mintea-mi era deja întipărită melodia, iar piciorul meu nu mai asculta comenzile, bătând ritmul ei.
O scamă cenușie mi se așează pe foaie, o alung pintr-o mișcare lentă, iar ea iși ia zborul având aripile pătate cu sângele meu, stropind ușor clapele pianului bătrân pe care îmi plimbam degetele încă de la o vârstă fragedă. Oftez. Îmi întorc capul și privesc peste umăr încaperea în care mă aflu. Prin geamul îngălbenit razele bătrânului soare încearcă să facă lumină în acest loc de mult uitat. Colbul este regele întregii încăperi, și desigur și al casei, și tot el presară măsuța de machiaj a mamei din lemn de nuc, la prima vedere masiv, dar acum ar putea fi în stare să se prefacă în funingine la cea mai mică atingere. Și oglinda din fața ei, cu rama vișinie parcă roasă pe alocuri de timp, iar sticla ei care până mai înainte să o șterg cu podul palmei era cenușie îmi creeză amintiri de mult îngropate pe fundul sufletului. Și m-am privit în oglindă. Jur că pentru o clipă m-am văzut copilă în gimnaziu stând pe scăunelul ce acum lipsește din peisaj, admirându-mă îm oglindă, în timp ce mama era în spatele meu, trecând peria roz cu modelul florilor de iasomie dupa care și acum tânjesc, prin părul meu bălai. Amândouă afișam zâmbete până la urechi și extrem de inocente, având pe fundal râsul ei cristalin. Cât de mult îmi lipsește acum... Privirea îmi este captată de șifonierul în care îmi plăcea să mă ascund la jocurile vârstei. Întregul șifonier îmi creează acum impresia că și-ar putea lua zborul într-un roi de fluturi argintii pulverizând în aer sclipici, lăsând goală racla ciuruită de cariile hainelor. Un zbor cu foșnet de mătase, iar gândul de mișcare continuuă a gânganiilor abia dezmorțite mă înfioară. Întreaga casă este un cuib din care micuțele necuvântătoare au acces liber pretutindeni, cu piciorușele lor subțiri ca niște lujere.
Un gând precum un fulger îmi luminează mintea. Oare mai este acolo? Mă ridic cu greutate, parcă ruginită și mă îndrept cu pași nesiguri spre patul ce încă se mai află în mijlocul camerei. Mișcări ușoare și totuși prea puternice pentru podeaua cu urme de igrasie, scârțâia ca într-un film vechi de groază. Cu cât înaintam mai mult cu atât parcă îmi simțeam picioarele încâlcite în niște rădăcini spinoase zgâriindu-mi pilea albă și lăsând să se scurgă pe ea mici firișoare de sânge. O senzație ce îmi face genunchii să tremure de durere și emoție. La tot pasul sunt îmbrățișată de zborul bezmetic și jucăș al fluturilor argintii. Nici patul nu s-a schimbat și nu a scăpat de procesul de îmbătrânire. Mă aplec cu temă începând să pipăi cu grijă podeaua asigurându-mă că nu voi rata vreun colțișor. Tresar ușor la atingerea unui material catifelat pe care îl înșfac rapid și mă ridic în picioare sprijinindu-mi trupul de perete stârnind o întreagă armată de praf și molii. Deschid cu grijă cartea în care sunt depuse poze cu mine, familia mea, prietenii, tot de care m-am atașat și am iubit, până și cu El. Deși acum nu prea îmi mai surâde atât de tare ideea de a mai răsfoi paginile delicate cu poze îngălbenite și cu rândurile scrise la orice emoție mai puternică pe care am avut-o. Albumul ăsta, ... parcă ar fi toți anii mei, ca niște bucăți de de stele căzute în nopțiile de vară. Mintea-mi e acoperită acum de vise aburite de vechiile amintiri. Încep să răsfoiesc din ce în ce mai tare filele albumului netemându-mă de data asta că le voi distruge prin brutalitatea mea. Lacrimile îmi invadează ochii. Adrenalina îmi pulsează în sânge, iar o stare de nervozitate împreunată cu regret și ciudă îmi acaparează ușor, ușor corpul. Într-un act de inconștiență am aruncat cu violență albumul, lipindu-se de peretele din fața mea, începând să iasă din el filele plutind ușor în aer, căzând pe parchetul putrezit. Nu am provocat numai distrugerea albumului, cat și vizibilitatea încăperii și perturbarea colbului și a moliilor. Praful din aer înțepându-mi ochii și mirosul mult mai grețos acum ca înainte să trezesc la viață întreaga cameră, mă ustura pe gât puternic iar nările îmi sunt uscate de fluturii pulverizați. Nu am mai putut rezista și m-am îndreptat într-o fugă spre ieșirea din casa bătrânească.
Cu ochii îndurerați privesc ușa de pe care în urmă cu câteva secunde am ieșit, imaginea dulce a privirilor unur copil a cărui ochi scânteiau a salturi îndrăznețe începe să mă bântuie din nou. Este un timp apus de mult oricum, nu știu de ce încerc să mai dezgrop amintirile prăfuite si roase. Doare când vezi că tot ce iubești moare în fața ta. Și totuși dacă veneam mai repede puteam salva ceva. O amintire, orice. Dar oricum, aceasta nu mai este casa mea. Au rămas acum să bântuie doar amintirile și sufletele îndurerate.
Inspir puternic aerul curat în plămânii zgâriați parcă de mirosul unui mort. Îmi las capul pe spate și privesc în gol timp de câteva secunde bolta cerească. Piesa da pian a luat sfârșit. În călduțul cenușii au rămas acum doar moliile rozându-și încet piciorușele crude. Oftez, din nou.
- Mult mai bine ca în casa cu molii! Acum doar pașii pantofilor mei se mai aud pe cărarea de piatră tocită. Nu este ca și cum ți-ai cere scuze. Oricum așteptam o altă poveste.
Well there's a million other girls who do it just like you
Looking as innocent as possible to get to who
They want and what they like it's easy if you do it right
Well I refuse, I refuse, I refuse!

[Imagine: 365634ruvpqmirb5.png]

[Imagine: logosimple.png]


#2
hello, ti-am citit creatia si am zis sa-ti las si un comentariu :D
titlul "casa cu molii" ii reprezentativ, adica se potriveste cu continutul, asa ca as zice ca l-ai ales bine
Despre continut, nu am prea multe de zis, imi place stilul tau, descrii frumos si pana la urma asta este, o descriere...
Imi place cum ai descris depravarea locului, ma ducea putin cu gandul la unele poezii ale lui Bacovia (sunt fana :P)
dialogul, pai e mai mult un monolog aceea linie de dialog, l-am luat ca pe o concluzie deci e ok
Sfarsitul "Nu este ca și cum ți-ai cere scuze. Oricum așteptam o altă poveste.", nu stiu, poate trebuia sa-l faci mai explicit sau poate ar trebui sa citesc inca o data de la inceput pentru ca nu le-am gasit sensul acestor ultime propozitii, am regasit in ele o urma de regret si resemnare, totusi am impresia ca nu le-am descoperit adevarata semnificatie

un mic sfat, desi nu stiu neaparat daca sunt in masura sa ti-l dau: ai folosit cuvinte profunde ca sa imbunatatesti descrierea (cel putin asa mi se pare mie) totusi, incearca uneori sa folosesti si cuvinte mai simple pentru ca cu ele ii induci mai usor cititorului starea pe care ai avut-o si tu cand ai scris, sper ca ma intelegi si nu mi-o lua in nume de rau, chiar ador ceea ce ai scris

si inca o chestie, comparatia aia cu filmele de groaza (nu o mai gasesc acuma) nu stiu, parca strica, eram prinsa in ceea ce citeam si cand am ajuns la chestia aia si mi-a zburat gandul la filme de groaza parca mi sa dus toata starea ce mi-ai creat-o inainte (parerea mea, tu faci cum vrei)

cam atat, sper ca nu te-am suparat sau cv pentru ca cum am mai scris si mai sus chiar imi place ce am citit si se vede ca ai talent deci spor la scris :P
4

#3
Piesa de pian a luat sfârşit
Cortina s-a lăsat
Acuma aplauze :P
Publicul doreşte un bis, sau poate o altă proză.
aştept şi eu o altă poveste, acele molii îmi mănâncă curiozitatea :P
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#4
Amintiri



„În calea tristului amurg
Se scutură de jale floarea,
Iar amintirile se duc
Lăsând în urma lor uitarea.”


Amurgul înserării se lasă peste acest sat unde mă aflu, și gândul meu se îndreaptă acum spre locuri mai puțin cunoscute unde se află o ființă care cred că se mai gândește din când în când și la mine.
Stau cuibărită în fotoliul clasic cu catifea roșie ținând în mâini un jurnal din adolescență. Șemineul din fața mea mă învăluia într-o lumină galben roșiatică cauzată de focul ce nu contenea în a se opri. Lemnul trosnind îmi gâdila timpanul făcându-mă să mă gândesc la perioada copilăriei când în același fotoliu stăteam în brațele bunicii în timp ce ea îmi citea basme din aceași carte din care îmi citea în zilele când afară cerul era brăzdat de nori negri și furioși lăsând să curgă lacrimi reci din ei lovind pământul cu brutalitate. Îmi las capul pe spate și oftez. Închid ochii încercând să îmi readuc aminte clipe când am avut norocul să trăiesc minunate pagini de istorie.
Doi ochi mari, verzi și o vioară. Așa mi-l amintesc când l-am zărit prima si ultima dată și cred că mi-ar fi plăcut să rămân doar cu acea imagine întipărită în minte. Destinul a fost prea crud cu noi. Dar, cine sunt eu ca să pot să hotărăsc așa ceva...
Eram prea tânără și neștiutoare pe atunci. În timp ce bretonul îmi cădea dintr-o singură lamă până deasupra ochilor, părul era lăsat în bucle ciocolatii peste umeri. Profilul de porțelan, deși mi-ar fi plăcut să fie de un smalț măsliniu, ochii rotunzi, speriați și căprui strălucind pe punctul lor cel mai proeminent câte un focar argintiu, un nas mic și gura de o carnalitate deosebită, compuneau o fizionomie blândă și impertinentă totodată. Îmbrăcată mereu într-un parfum de liliac, îți cădeam dragă din prima numai uitându-mă la tine. O figură de copilă, asta îți emanam privindu-mă.
Un val de duioșie mă sugrumă plăcut de câte ori îmi amintesc de el. Cum îmi spunea de fiecare dată că cel mai frumos cimitir e sufletul, pentru că numai acolo stau îngropate veșnic gândurile unui om și numai acolo plâng cu adevărat părerile de rău. Câtă dreptate putea să aibă..
Și de-abia acum văd că n-am scris mai nimic despre adevăratul paradis al copilarie mele. Cum stăteam la umbra cireșilor mult mai înalți și mai buni ca cei a vecinului cățărându-mă prin ei la cules de fructe ori pur și simplu stând într-o stare de relaxare pe una din crengile lor. Îmbrățișând fiecare julitură ce mi-o ofereau lăsând să curgă mici șuroaie roșiatice pe piele în jos și mai departe pătând iarba de un verde crud, în timp ce mama, draga de ea, îmi îngrijea micile răni îngrijorată.
Îmi ridic capul dintre acele rânduri și privesc focul ce părea a se stinge încetul cu încetul. De parcă ar fi existat vreo creatură a nopții ce înghițea flăcările roșiatice rând pe rând lăsănd în urmă numai cenușa. Deasupra șemineului, o colecție destul de impresionantă de tablouri aparținând tuturor femeilor din familia mea învăluite și ele de slaba lumină a focului.
Curând și poza mea va fi pusă acolo căci numai e mult și precum soarele apune, așa voi apune și eu.


@andrra Ideea despre sfârșit.. amm. Era vorba ca fata fiind tristă de distrugerea locului, povestea cu tristețe . „ Nu este ca și cum ți-ai cere scuze.”, este defapt orgoliul ei, ea nu dorește milă sau ceva de genu. Pe când faza că ea așteaptă o altă poveste, este mai mult vorba că ea a făcut parte din acele lucruri, a crescut acolo, iar distrugerea lor este ca și o încheiere a capitolul copilărie. Se depărtează de casa părintească și începe o noua viață cu noi amintiri. Sper că am reușit să îți explic pe înțeles acele doua propoziții ^^.
@saint Ocea Hehe, merci!. Asta a fost povestea, sper ca moliile să nu fi mâncat prea mult : ))

P.S. Aștept și alte comentarii. Nu contează de care. Cu cât mai dure cu atât mai bine. ^^
Well there's a million other girls who do it just like you
Looking as innocent as possible to get to who
They want and what they like it's easy if you do it right
Well I refuse, I refuse, I refuse!

[Imagine: 365634ruvpqmirb5.png]

[Imagine: logosimple.png]


#5
Fii fără grijă n-au mâncat prea mult :P
Vai deci m-am uitat cu atenţie doar o greşeală ai şi nici nu-i din text defapt-de fapt.
Naraţiunea e bună concisă, iar descrierea sublimă.
n-am înţeles ideea de final. Adică anunţai că şi tu într-o bună zi vei fi ca ele, adică moartă?
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#6
Echilibrul în viață e ca fuga pe gheață.




Se spune că echilibrul în viață e ca fuga pe gheață, însă la mine echilibrul în viață a fost mereu mersul pe o ață. M-am considerat fericită doar în acele momente când am reușit să ating un echilibru cât de cât bun pe toate planurile, însă întotdeauna am căzut în dezamăgire, căci să fim serioși - cine poate sta lucid, fericit și pentru o perioada îndelungată de timp pe un fir de ață?
Și ce poate fi mai frumos decât baletul? Să vezi o dansatoare ce iși expune eleganța și delicatețea. Atât de grațioasă și de pasionată când pășește pe scenă, de parcă scena ar fi gheața. Când o privești îți pare că plutește precum fulgii de nea în aer. Și atunci magia începe. Ești cuprins de o stare de admirație, fiind atât de fașcinat să o privești încât uiți de lumea ce te înconjoară, uiți de tot. De parcă te-ar fi vrăjit. Pentru că o balerină e femeia cea mai desăvârșită.
Imaginează-ți doar o pană albă căzând lin pe pământ mângâiată de o briză, înălțând-o sau răsucind-o și dând-o peste cap în toate felurile. Iar ea, în dansul ei nebun să se păstreze grațioasă.

Baletul te învață destul de multe, pe care eu sincer nu aș ști să le explic într-o teorie perfectă.
Niciodată nu am să știu să aplic în practică ceea ce mi se pune în fața ochilor sub formă de cuvinte.
Baletul te învață să zâmbești dacă ești trist, zâmbești și dansezi,
iar dacă ai murit te îndrepți spre cer zâmbind și dansând.
Baletul te învață că grația se obține greu, prin mulți ani de exercițiu,în care îți controlezi fiecare mișcare, pentru ca ea să devină unduioasă, perfectă , rotundă.

Mereu și mereu echilibru. Cea mai importanta regula a lor - menținerea echilibrului în mișcare, grație, gândire și sentimente. Pentru că o balerina afișează totul când dansează.
Li se spune mereu că pe scena sunt dezbracate de orice zid apărător, și că prin dansul acesta arcuit, își afișează tot în fața spectatorilor.
Și totuși câtă muncă doar pentru a avea un echilbru perfect și deplin. Doar ca să îți încânte ție privirea. Cât de mult egoism din partea noastră. Sau mă înșel?



@saint Ocea Da.. în mare parte asta și era ideea. Revede amintiri din trecut, ca mai apoi să analizeze prezentul. Și bineînțeles, urmează moartea, veșnica moarte de care nu poți scăpa. Mulțumesc că îmi urmărești în continuare micuțele creații, banale, dacă pot să le numesc așa.

^^ .
Well there's a million other girls who do it just like you
Looking as innocent as possible to get to who
They want and what they like it's easy if you do it right
Well I refuse, I refuse, I refuse!

[Imagine: 365634ruvpqmirb5.png]

[Imagine: logosimple.png]


#7
hello, am revenit pe la tine, cu laude se pare :p
mi-a placut titlul, atat de real, si intradevar... nu exista acel echilibru desavarsit
mi-a placut enorm, ca si celalalte creati ale tale, la inceput, cand ai inceput sa scrii despre balerine m-ai dus cu gandul la melodia Better than love de la Hurts, poate o stii, si aclo am gasit acea gratie a balerinelor, adica in videoclip
o greseala de ortografie peste care nu am putut sa trec " Cea mai importanta regula a lor - menținerea echilibrului în mișcare, grație, gândrire și sentimente"
gandrire -> gandire prima data am crezut ca trebuia sa fie mandrie...
in fine.. nu-i mare lucru
si sfarsitul e remarcabil, si e trist faptul ca nu te inseli deloc, defapt nici un artist, nici un om care munceste din greu nu e apreciat la adevarata lui valuare si poate nici noi nu ii apreciem pe ceilalti din orgoliu pentru ca pe noi nu ne apreciaza nimeni...

oricum... bafta in continuare
bye
4

#8
Helău, niu text ai see

Citat:fiind atât de fascinat
Fără diacritică.

Da te înşeli , pentru că aceste balerine, au ales, acest sport olimpic, să-l practice, prin el să se exprime, nu e ca şi cum toate sunt capturate, ca animalele, stând în cuşti şi li se dă drumul în arenă să facă şou.
Apropo să stai pe vârfuri aşa de mult şi atât de sus, constă în a îndura dureri puternice la nivelul gleznei şi a tălpii, mai ales la că acolo se află o are concentraţie de nervi.
Deci nu e aşa magnific şi uşor baletul, aşa cum ne este dată după primele impresii.
Ok, let"s see a new one, ok?

Good luck!


Btw, titlul sunt 2 versuri de paraziţii, sau e doar pură coincidenţă?
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#9




Tragedie.



Dacă ai ști dragul meu câte și mai câte se pot întâmpla... Totul începe mai banal decât ai crede vreodată. Viața nu îți va da niciodatã timp să previni ceva, să schimbi ceva, să numai doară atât de tare.
Dacă nu l-aș iubi, l-aș arunca într-un colț al dulapului. Să stea să putrezească acolo pe veci. Să numai facă parte din viața mea. Să dispară orice fel de amintire..
Dar poate mi-ar părea rău după.. Defapt nu! Știu sigur cã îmi va părea rău. Și voi regreta cumplit, și voi plânge neîncetat blestemând acea zi. Și îmi voi aduce aminte de locul în care l-am ascuns și voi alerga într-o fugă nebună sã-l gãsesc, cu speranța în mine cã va mai fi viu, că va mai fi acolo pentru mine, că va mai fi al meu.
Dar ce prosti spun... Naiva de mine.. Bineînțeles că nu va mai fi. Și-l voi căuta pânã îl voi găsi, și mã voi convinge cu proprii-mi ochi că e distrus, e ros cu lăcomie de către molii. Blestemate sã fie ele..
Dar, dacă nu ar fi, poate nu m-aș mai trezi la realitate, și voi cădea mereu și mereu în aceeași groapă săpată tot de mine. Probabil e mai bine așa. Sã dispară o dată, să mă lase în pace acea stare de silă față de propriul meu corp. Ce trist, dar degeaba.
Nimeni nu știe de tragedie. Și nimeni nu va ști vreodată de ea. Poate pentru cã nu voi lăsa ca adevărul să iasă la suprafață, sau poate din nepăsare față de proria-mi persoană. Dar ce aiureli spun. Cui să îi pese de mine. Doar vin la pachet cu tot cu goangele mele, cu tot cu acele aberații. M-ar crede nebună, m-ar crede nefolositoare. M-ar crede fără pic de valoare.
Dar cu ce ai putea sã te împotrivești lumii? Spune și tu acum. Când toți luptă doar pentru binele lui, fără să îi pese de cel de lângă el. Unu să numai poată de bine, iar celălalt să stea și să zacă de durere lingându-și rănile pentru alinare, să le trateze. La ce folos, tot o sã moară, mai repede sau mai târziu.
La fel și eu. Sunt doar o fantomă ce bântuie străzile, umbrind fericirea celorlalți. Și-ai zice acum că sunt egoistă, dar nu sunt. Tot ceea ce fac e să caut un strop de fericire, un strop de alinare. Atât și nimic mai mult. Să pot să mor împăcată, un somn veșnic liniștit. Și știu că ai sã vi la înmormântare, să-mi arunci peste sicriul de lemn ce urmează să fie ros cu bestialitate de șobolani și alte mizerii, un pumn de pământ și o garoafă albă. Vei fi singurul care mă va plânge și va blestema cerul cã mi-a umbrit ochii și pământul că ma înghițit și e prea lacom să-mi dea drumul. Vei plânge atât de tare sperând ca divinitatea să te audă și să mă ierte de la putrezire. Vei plânge atât de tare încât te voi auzi și eu. Cu toate că voi avea corpul amorțit și rece, îmi voi încleșta pumnii atât de tare încât îmi voi străpunge pielea cu unghile iar ultimele vase de sânge vor creea o cascadă cu apă roșie ce se va prelinge în jos pătând rochia de mireasă cu care voi fi îmbrăcată. Voi da cu pumnii în carcasa sicriului de lemn, sperând că poate, poate îl voi sparge și voi înota prin acea mare de pământ ud de la lacrimile tale, doar ca să ajung la tine și să îți sar în brațe, să-ți strivești buzele cărnoase peste fruntea-mi albă și să mă strângi îngrozitor de tare în brațe până îmi vor trosni oasele. Dar de unde atâta forță? Numai am suflarea aceea de viață în mine. Ahh... blestemat să-mi fie destinu! Voi da drumul ultimelor lacrimi sărate peste obrajii ce cândva erau rumeni ce se vor prelinge peste buzele vineți. Și mă vor împiedica, mă voi îneca în ele și nu voi putea sã strig după salvarea ta. Voi sta în singuratatea mea acolo lăsând gândacul să-mi umble pe corp, să-mi roadã urechea așteptându-te pe tine sã fi îngropat în aceeași groapă cu mine. Să dormim împreună pe veci în același pat rece.
Și nimeni să nu știe de tragedia noastră.


Saint Ocea Titlul e o coincidentă cel mai probabil. Chiar nu sunt fană a paraziților ^^


Well there's a million other girls who do it just like you
Looking as innocent as possible to get to who
They want and what they like it's easy if you do it right
Well I refuse, I refuse, I refuse!

[Imagine: 365634ruvpqmirb5.png]

[Imagine: logosimple.png]


#10
Citat:Capitol necorectat, ba mai mult, scris și la grabă.
Asta-i lipsă de respect faţă de cititor. Dacă laşi intenţionat un text cu greşeli.
Nu am ce corecta, tu ai ce corecta :)

Dau edit după ce dai şi tu un edit.
Salut:)
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)