My worst nightmare is losing you [Tokio Hotel twincest; made by two yaoi lovers]

[I hate maths.]

^ToxicK kiD^ ashya_love, va multumim pentru comentarii.Sper sa va placa nextul.E scris de Angelique, dar ea tot nu se poate loga^^

Capitolul 3 – Trăind un coşmar

Crăciunul nu părea deloc diferit anul acesta. Bill insista că, acum, ceva va fi altfel decât deobicei, dar când îl întrebam ce anume, el dădea inocent din umeri.
Doamne, dar câtă dreptate avuse! Odată ce am intrat în casă, amândoi uzi până la piele şi exercitând o nevoie uriaşă de ciocolată caldă, am auzit-o pe mama vorbind cu cineva. Vocea masculină ce acompania clinchetul ei delicat mi se părea atât de cunoscută! Am simţit mâna lui Bill căutând-o pe a mea. Zâmbind, mi-am împletit degetele cu ale lui. În momente ca acestea, nici nu îmi dădeam seama că aveam douăzeci şi unu de ani!
Am intrat de odată în camera de zi, amândoi păşind cu piciorul drept. Pe canapeaua albă şedea o doamnă zveltă, îmbrăcată cu o bluză superbă, puţin decoltată, din satin şi o fustă ce îi trecea peste genunchi, din acelaşi material fin ce mă înnebunea. Îmi simt limba cum îmi umezeşte buzele. Momentan, recunosc că eram al naibii de excitat! Spre încântarea ochilor mei, îmbrăcămintea îi punea în evidenţă pieptul frumos, nu enorm, dar desul de mare cât să fie catalogat drept „sexy”. Cizmele negre pe care le purta de asortau de minune cu costumul mov şi se mulau perfect pe gambele ei ferme. Când şi-a întors capul spre noi, un fior fierbinte mi-a urcat pe şirea spinării şi, brusc, nu am mai simţit nevoia acută de ciocolată caldă. Părul ei blond şi lung până la mijlocul spatelui îi alungea puţin faţa albă, iar fruntea îi era liberă. Ochii ei de culoarea chihlimbarului mă priveau atent în timp ce limba îi trecea pese buzele mari şi rumene. Privirea i s-a mutat pe Bill. A zâmbit.
- Numele meu este Annika, a spus ea cu o voce aproape îngerească atunci când a observat că şi eu şi fratele meu ne holbăm la ea fără pic de neruşinare. Sunt logodnica tatălui vostru.
Contrar a ceea ce îmi ordona creierul, am evitat ochii lui Gordon şi am căutat disperat cu privirea pe altcineva. Respectivul a ieşit de după perdeaua din mătase de caşmir, zâmbindu-ne cald. Bill a sărit direct în braţele lui, fără să bage de seamă că toţi cei care se aflau acolo se uitau într-un mod al naibii de ciudat la el. Eu, pe de altă parte, mi-am simţit genunchii moi şi, pe când mă pregăteam să păşesc, am văzut-o pe frumoasa femeie ce şedea pe canapea cum se ridică alert şi îmi cuprinde talia cu braţul stâng. Abia atunci mi-am dat seama că, dacă făceam un pas, riscam să cad rău de tot din pricina ameţelii ce mă cuprinsese, dar această „Wonder Woman” mă salvase, conducânu-mă încet înspre canapea.
- Stai jos! M-a îndemnat ea, cu aceeaşi voce angelică de care nu mă pot sătura.
Mi-am închis ochii şi am tresărit doar atunci când degetele ei fine s-au strecuat pe sub bluza mea largă, atingându-mi ezitant piepul. Pentru prima dată, am auzit îngerul chicotind. Bătăile inimii mele s-au oprit timp de câteva clipe, lăsând loc acelui sunet minunat ce îmi încânta urechile şi îmi îmbujora obrajii.
- E pe plan emoţional, nu vă faceţi griji, a spus ea, încurajator. Jorg, ce ar fi să te apropii puţin de fiul tău?
Nu am auzit paşi, semn că tata nu venea încă spre mine. Probabil că, văzându-mă aşa slăbit, nu era sigur că o întâlnire aşa de bruscă m-ar ajuta. Mâna îngerului a ieşit de sub bluza mea, dar în câteva secunde i-am simţit respiraţia caldă lângă urechea mea stângă.
- Linişteşte-te, Tom! Numele meu suna atât de senzual când era rostit de vocea ei cristalină şi melodioasă...
Am observat în scurt timp că o mână mai mare şi mai solidă mi-a cuprins braţul. Am deschis ochii şi am citit în privirea tatălui meu că trebuia să vorbim într-un loc privat, doar noi doi. L.am condus, aşadar, pe scări spre camera pe care eu şi Bill o împărţeam dintotdeauna deşi ştiam la că el cunoaşte casa la fel de bine ca şi mine. Odată întraţi în micul nostru sanctuar, al meu şi al fratelui meu, m-am aşezat pe pat, făcându-i un semn cu mâna, iar el a început să vorbească încet, dar clar:
-Crăciunul în inimile voastre nu a fost niciodată un prilej de bucurie, ştiu asta. Totuşi, trebuie să vă înnegresc şi mai tare Sărbătorile. Tom, sunt aici pentru ceva!
Tăcerea s-a aşternut peste micul lui monolog, iar eu am decis să nu intervin cu propria-mi voce peste momentul lui, dar i-am făcut un semn discret, încercând să-l îndemn să continue. El a oftat lung, iar sudoarea a început să-i curgă pe tâmplele ridate şi adâncite de vârstă. Gura îi era întredeschisă, iar dinţii, sau ce a mai rămas din ei, se vedeau clar. Şi-a trecut mâna prin părul cărunt, dar la fel de des şi a chicotit. Vocea lui suna altfel. Parcă cineva înfigea în tata cuţite ori de câte ori scotea un cuvânt.
- Mi-am repetat discursul acesta de mii de ori, dar nu am crezut că îmi va ridica aşa mari probleme! A exclamat el. Tom, mama ta mi-a zis că încă mă iubeşti aşa cum ai făcut-o mereu, iar asta mă face foarte mândru, dar, din păcate, viaţa merge mai departe, iar tu trebuie să înţelegi asta. Tom, am tot ce mi-aş putea dori vreodată, deşi e greu de crezut, deoarece am venit aici cu un scop. Îl vreau pe Bill, iar dacă tu nu vei fi de acord cu asta, voi muta procesul în instanţă! Am dreptul la custodia unuia dintre copii! Deci, mi-l dai?

„Cum îndrăzneşti, renegatule, să vii aici, în faţa mea, vrând să-mi furi ceea ce e mai preţios pentru mine?”