Hey lume!aslya_love, multumim pentru comm.Ne bucuram ca iti place.
So, e primul meu fic:-" Stiu ca nu sunt prea buna, dar incerc.Va rog sa imi spuneti parerea sincera despre acest capitol.
Sa ii dam drumul!:-ss
Capitolul 2 -Vreau să fie veşnic aşa cum era ...
Iarna peisajul capată o magie aparte, fiind acoperit de o matie albă. Mereu m-a fascinat acest anotimp, pentru că îi aduce pe toţi oamenii mai aproape unul de celălalt. Farmecul sarbătorilor încălzeşte inima oricui, topeşte orice suflet îngheţat şi, mai mult ca niciodată, bucuria se simte la fiecare pas.
Unu, doi, trei...o grămadă de steluţe cădeau peste oraşul cufundat în .Peste tot erau beculeţe ce sclipeau în diferite culori.Prin geamurile aproape ale caselor se putea observa focul din şemineu ce ardea mocnit şi bradul impodobit cu mii de ornamente.
Atmosfera Craciunului se simţea peste tot, în inimile tuturor. Magia prindea culoare.
După un an plin de agitaţie şi stres, iată-mă acasă.
E Craciunul, cea mai frumoasă sărbătoare din an, când se celebrează naşterea pruncului Iisus. Anul acesta eu şi fratele meu ne-am întors la familia noastră pentru a petrece alături de mama şi tatăl nostru vitreg.
O micuţă stea a cobotât uşor pe deasupra casei mele. Am închis încet ochii şi mi-am pus o dorinţă. Mereu am sperat ca de Crăciun familia noastră să fie unită de sentimentele pe care le aveam unii pentru alţii, de dragostea ce o păstram în spiritul Sărbătorilor, dar fratele meu se opunea cu încăpăţânare acestei reunuini fericite. Îmi doresc ca, măcar acum, să lase frâul amintirilor şi să ne putem bucura împreună de troienele gigantice din faţa casei şi să redevenim din nou ceea ce am fost, doi copii inocenţi, uniţi de un puternic sentiment de iubire frăţească. Sper ca anul acesta, mama să nu se mai chinuie atât să ne facă nouă cutii întregi de dulciuri de casă. Spre norocul meu, în privinţa aceasta puteam face ceva, şi char aşteptam cu nerăbdare să o ajut.
Am auzit maşina tatei intrând în garaj şi am zâmbit cald. Pentru el, Crăciunul împreună cu noi era o binecuvântare, iar noi îi eram cele mai preţioase bijuterii, chiar dacă nu eram cu adevărat ai lui. Am surâs aducându-mi aminte de Sărbătorile anul trecut, când tata ne-a oferit cel mai preţios cadou, a cerut-o în sfârşit pe mama de nevastă, ei fiind doar concubini până atunci. M-am bucurat, evident, că mama era fericită, dar nu puteam să ignor sentimentele fratelui meu, care simţeam cum mă cuprind încetul cu încetul. Practic, Tom m-a lăsat să descopăr că nu eram cu adevărat fericit cu părintele meu cel vitreg, dar în anul ce a urmat, am încercat să ascund asta cât de bine am putut. Nu puteam să îmi rănesc propria mamă, cea care mi-a dat viaţă, nu-i aşa?
Urmăream tabloul ce mi se întindea în faţa ochilor, purtându-mi gândurile într-o lume de basm. Mă trezesc din transă când o aud pe mama strigându-mă. Cobor lent scarile şi îl observ pe fratele meu stând neclintit în faţa unei fotografii cu noi şi tatăl nostru biologic. Ştiam că lui Tom îi era cu adevărat dor de el, deşi ne-a abandonat acum mulţi ani. Era totuşi tata.
- Ştiu cum te simţi, Tom, am spus, uşor ca să nu îl sperii. Dar totuşi, acum de sărbători aş vrea ca tu să nu mai simţi asta! Fă-o pentru mine! Sunt două săptămâni în an când avem posibilitatea de a sta acasă! Nu mi le strica, te rog!
Îl văd cum dă din cap în semn afirmativ şi mă întorc spre uşa livingului, spunând poate chiar mai uşor ca prima data:
- Noi doi vom fi întotdeauna Kaulitz!
Speram ca mama nu m-a auzit cand am spus asta.Probabil s-ar fii suparat.Da...indiferent de cum îl cheamă pe soţul mamei noastre, noi vom rămâne mereu gemenii Kaulitz. Cred că şi mie îmi lipsea tata, deşi nu pot spune că Gordon e un tip rău. E bun şi cumsecade, întotdeuna ne-a iubit şi pe noi, şi pe mama,dar totusi...Nu îl putea înlocui nimeni pe Jorg Kaulitz, cel care a ajutat la venirea noastră pe lume.
L-am lăsat pe fratele meu adâncit în gândurile lui, apoi am mers în bucătărie pentru a o ajuta pe mama la gătit. Îmi plăcea să gătesc, deşi nu eram prea bun la chestia asta. Ştiam să prepar doar mâncăruri usoare.
După ce masa a fost pregătită l-am văzut pe Gordon aducând o cutie cu tot felul de decoraţiuni.
Eu şi fratele meu am început să decorăm casa pe dinafară, asigurându-ne că va arăta de nota zece.
Ne-am distrat de minune pe parcurs, am râs şi am glumit ca de obicei.
Tom s-a hotărât să nu mă lase pe mine să urc pe scară, aşa că s-a urcat el pentru a se asigura că nu păţesc ceva. Şi-a întins uşor mâna pentru a pune beculeţele, însa eu nu m-am putut abţine şi am prins cu ambele mâini de scară, începând să o zgâlţâi. În următoarea clipă, fratele meu era jos, peste mine, în zăpadă. Am început să râd şi mai tare când Tom m-a luat la ţintă şi a aruncat cu bulgări în mine. Am luat şi eu puţină zăpadă şi am făcut acelaşi lucru precum el.Era bine să ne simţim din nou copii. Vedeam în ochii lui cât de mult se bucura şi nu puteam decât să zâmbesc ştiindu-l pe el fericit. Asta era tot ce îmi doream. Pentru că dacă el era trist, eram şi eu, şi dacă era vesel, eram la fel.E fratele meu geamăn, iar viaţa ar fi de neconceput fără el.
Nu ai 40 de randuri. Sper ca it-ai salvat jumatatea de capitol. ^^ Revino cu un edit cand ai acele 40 de randuri ca sa-l numim capitol.
Edit: am modificat.
So, e primul meu fic:-" Stiu ca nu sunt prea buna, dar incerc.Va rog sa imi spuneti parerea sincera despre acest capitol.
Sa ii dam drumul!:-ss
Capitolul 2 -Vreau să fie veşnic aşa cum era ...
Iarna peisajul capată o magie aparte, fiind acoperit de o matie albă. Mereu m-a fascinat acest anotimp, pentru că îi aduce pe toţi oamenii mai aproape unul de celălalt. Farmecul sarbătorilor încălzeşte inima oricui, topeşte orice suflet îngheţat şi, mai mult ca niciodată, bucuria se simte la fiecare pas.
Unu, doi, trei...o grămadă de steluţe cădeau peste oraşul cufundat în .Peste tot erau beculeţe ce sclipeau în diferite culori.Prin geamurile aproape ale caselor se putea observa focul din şemineu ce ardea mocnit şi bradul impodobit cu mii de ornamente.
Atmosfera Craciunului se simţea peste tot, în inimile tuturor. Magia prindea culoare.
După un an plin de agitaţie şi stres, iată-mă acasă.
E Craciunul, cea mai frumoasă sărbătoare din an, când se celebrează naşterea pruncului Iisus. Anul acesta eu şi fratele meu ne-am întors la familia noastră pentru a petrece alături de mama şi tatăl nostru vitreg.
O micuţă stea a cobotât uşor pe deasupra casei mele. Am închis încet ochii şi mi-am pus o dorinţă. Mereu am sperat ca de Crăciun familia noastră să fie unită de sentimentele pe care le aveam unii pentru alţii, de dragostea ce o păstram în spiritul Sărbătorilor, dar fratele meu se opunea cu încăpăţânare acestei reunuini fericite. Îmi doresc ca, măcar acum, să lase frâul amintirilor şi să ne putem bucura împreună de troienele gigantice din faţa casei şi să redevenim din nou ceea ce am fost, doi copii inocenţi, uniţi de un puternic sentiment de iubire frăţească. Sper ca anul acesta, mama să nu se mai chinuie atât să ne facă nouă cutii întregi de dulciuri de casă. Spre norocul meu, în privinţa aceasta puteam face ceva, şi char aşteptam cu nerăbdare să o ajut.
Am auzit maşina tatei intrând în garaj şi am zâmbit cald. Pentru el, Crăciunul împreună cu noi era o binecuvântare, iar noi îi eram cele mai preţioase bijuterii, chiar dacă nu eram cu adevărat ai lui. Am surâs aducându-mi aminte de Sărbătorile anul trecut, când tata ne-a oferit cel mai preţios cadou, a cerut-o în sfârşit pe mama de nevastă, ei fiind doar concubini până atunci. M-am bucurat, evident, că mama era fericită, dar nu puteam să ignor sentimentele fratelui meu, care simţeam cum mă cuprind încetul cu încetul. Practic, Tom m-a lăsat să descopăr că nu eram cu adevărat fericit cu părintele meu cel vitreg, dar în anul ce a urmat, am încercat să ascund asta cât de bine am putut. Nu puteam să îmi rănesc propria mamă, cea care mi-a dat viaţă, nu-i aşa?
Urmăream tabloul ce mi se întindea în faţa ochilor, purtându-mi gândurile într-o lume de basm. Mă trezesc din transă când o aud pe mama strigându-mă. Cobor lent scarile şi îl observ pe fratele meu stând neclintit în faţa unei fotografii cu noi şi tatăl nostru biologic. Ştiam că lui Tom îi era cu adevărat dor de el, deşi ne-a abandonat acum mulţi ani. Era totuşi tata.
- Ştiu cum te simţi, Tom, am spus, uşor ca să nu îl sperii. Dar totuşi, acum de sărbători aş vrea ca tu să nu mai simţi asta! Fă-o pentru mine! Sunt două săptămâni în an când avem posibilitatea de a sta acasă! Nu mi le strica, te rog!
Îl văd cum dă din cap în semn afirmativ şi mă întorc spre uşa livingului, spunând poate chiar mai uşor ca prima data:
- Noi doi vom fi întotdeauna Kaulitz!
Speram ca mama nu m-a auzit cand am spus asta.Probabil s-ar fii suparat.Da...indiferent de cum îl cheamă pe soţul mamei noastre, noi vom rămâne mereu gemenii Kaulitz. Cred că şi mie îmi lipsea tata, deşi nu pot spune că Gordon e un tip rău. E bun şi cumsecade, întotdeuna ne-a iubit şi pe noi, şi pe mama,dar totusi...Nu îl putea înlocui nimeni pe Jorg Kaulitz, cel care a ajutat la venirea noastră pe lume.
L-am lăsat pe fratele meu adâncit în gândurile lui, apoi am mers în bucătărie pentru a o ajuta pe mama la gătit. Îmi plăcea să gătesc, deşi nu eram prea bun la chestia asta. Ştiam să prepar doar mâncăruri usoare.
După ce masa a fost pregătită l-am văzut pe Gordon aducând o cutie cu tot felul de decoraţiuni.
Eu şi fratele meu am început să decorăm casa pe dinafară, asigurându-ne că va arăta de nota zece.
Ne-am distrat de minune pe parcurs, am râs şi am glumit ca de obicei.
Tom s-a hotărât să nu mă lase pe mine să urc pe scară, aşa că s-a urcat el pentru a se asigura că nu păţesc ceva. Şi-a întins uşor mâna pentru a pune beculeţele, însa eu nu m-am putut abţine şi am prins cu ambele mâini de scară, începând să o zgâlţâi. În următoarea clipă, fratele meu era jos, peste mine, în zăpadă. Am început să râd şi mai tare când Tom m-a luat la ţintă şi a aruncat cu bulgări în mine. Am luat şi eu puţină zăpadă şi am făcut acelaşi lucru precum el.Era bine să ne simţim din nou copii. Vedeam în ochii lui cât de mult se bucura şi nu puteam decât să zâmbesc ştiindu-l pe el fericit. Asta era tot ce îmi doream. Pentru că dacă el era trist, eram şi eu, şi dacă era vesel, eram la fel.E fratele meu geamăn, iar viaţa ar fi de neconceput fără el.
Nu ai 40 de randuri. Sper ca it-ai salvat jumatatea de capitol. ^^ Revino cu un edit cand ai acele 40 de randuri ca sa-l numim capitol.
Edit: am modificat.
I'm Kira.