My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Capitolul 30:

-Sasuke?
Mi-am aplecat capul, privindu-l, inca somnoros.
-Cat mai avem de stat aici?
-Te-ai plictisit deja? il intreb, cascand.
Si-a indreptat privirea intr-o parte, afisand o figura nemultumita.
-Nu asta e problema. Atmosfera de aici imi aduce aminte de satul in care am locuit. Nu e prea placut.
Aproape ca uitasem prin cate a trecut. Ma rog, nu m-as fi gandit ca asta sa fie o problema, insa banuiesc ca satenii nu se uita cu ochi prea frumosi la niciunul dintre noi.
-Nu le mai acorda atentie. E cam tot ce poti sa faci.
-Pare usor de spus…
Am oftat, intorcandu-ma cu spatele la el. Daca nu vrea sa ma asculte bine atunci, e treaba lui ce face. Totusi, nu e singurul care s-a saturat de locul asta. Devine din ce in ce mai sufocant sa te comporti cu ceilalti altfel decat trebuie.
-Sasuke, nu e nevoie sa te superi, a spus Yuuki, in timp ce isi incolotaci mainile in jurul trupului meu. Vreau sa-mi promiti ceva in schimb.
O sa ma incurc in promisiuni daca o tin tot asa. Ma intreb ce mai voia de data asta.
-Ce e? intreb, fara sa ma intorc cu fata la el.
-Dupa ce se termina totul, vreau sa mergem undeva, doar noi doi.
-Daca nu mor pana atunci…
-Sasuke! se rasti la mine. Iti este interzis sa mori! Ori amandoi, ori niciunul!
Daca as fi putut, cred ca as fi ras in momentul acela. Yuuki era asa un idiot, cu aspiratii atat de uriase si perfecte. M-am intors spre el, cu un zambet mic in coltul gurii. Avea o privire serioasa, care insa nu m-a facut sa imi schimb parerea despre subiect.
-Bine atunci.
Imi zambi, sarutandu-ma. Nu am reactionat in nici un fel. Eram ingandurat si el si-a dat seama. Ii placea insa sa pretinda ca nimic nu s-a intamplat. Da, intradevar, asta era un lucru care imi placea la el.
M-a anuntat ca merge sa faca un dus, insa nu i-am acordat prea multa atentie. Ma gandeam la intamplarea de seara trecuta. Nu prea stiam ce sa cred sau daca macar ar trebui sa incerc sa o fac. Yuuki, ca deobicei, era precum un cufar enigmatic, fara o cheie compatibila. Lacatul era intr-o forma ciudata si complicata pe care nu o puteam intelege. Intradevar, chiar este greu sa nu acorzi atentie la ceva ce simti ca are o legatura stransa, insa invizibila cu tine.

-Doamne, ce zi am avut.
Mi-am indreptat privirea intrebatoare spre el.
-Cred ca am consumat chackra pentru trei luni.
L-am lovit peste cap.
-Ti-am zis doar sa nu-ti irosesti energia inutil, ii spun, atintindu-l cu o privirea serioasa si suparata.
-Nu e chiar asa, am fost doar eu, Sakura-chan si inca trei medici. Daca imi foloseam chackra in cantitati mult prea mici, atunci ceilalti si-ar fi dat seama ca ceva este inneregula.
Am oftat adanc. Incercand sa par intelegator, nu voiam sa ma cert cu Yuuki pe o tema ca asta, insa, nici nu imi placea ideea ca el sa-si foloseasca puterile inutil.
Il priveam dezaprobator.
-Sasuke, oamenii aia puteau sa moara.
-Esti prea sufletist. Ma intreb cum de ai ajuns ninja.
-Sasuke, rosti cu ochii inlacrimati, esti rau. Esti raaau!
Am oftat din nou, dandu-mi ochii peste cap.
-O sa fie un drum lung, am spus, insa mai mult pentru mine.
-Sasukeee! De ce esti asa? Nu ma iubesti!
M-am uitat amuzat la expresia lui. Uneori chiar era bine sa-l vad pe Yuuki in genul asta. I-am zambit.
-Baka, incetea…
M-am oprit insa, uitandu-ma spre coltul opus al camerei. Ceva nu era in regula.
-Scuzati ca va intrerup certurile matrimoniale.
O priveam suspicios.
-Sakurai, nu ne-am vazut de mult.
-Adevarat. Am venit sa-l avertizez pe Yuuki.
M-am uitat la piticanie. Inca avea lacrimi in ochi de la discutia anterioara. O privea pe Sakurai cu mai multa dezaprobare decat mine. Asta nu putea sa insemne decat ca aveam sa aud ceva prost sau socant.
-Ce e? intreba el.
-Sensei a intrebat de misiunea ta. I-am zis de situatia actuala si…
-Vrea sa ma intorc imediat inapoi. Da, stiu.
Sakurai ofta.
-Asta ma asteptam si eu sa aud, insa mi-a zis “ El doar isi face treaba”. Am incercat sa-i explic ca este imposibil, insa tot pe a lui a tinut-o.
L-am privit intrebator pe Yuuki.
-Sa-i spui ca e o treaba care se va sfarsi atunci cand vom muri.
Cred ca acel “ vom” nu era necesar.
-I-am zis si asta. Sensei a murmurat ceva despre misiunea vietii, ultima, cea mai importanta. Mosul a innebunit de tot.
A privit-o pe Sakurai cu suparare, insa o aprobare clara. Dupa lungi momente de tacere:
-Multumesc pentru informatii, Sakurai.

Mda. Cam asta era situatia. Chiar nu mai stiu cum sa reactionez. Nu e ca si cum ar fi prima data cand aflu ceva ce-mi da toate ideile si planurile peste cap – am trecut prin lucruri si mai grele-, insa e ciudat sa auzi acelasi lucru de mai multe ori, insa de la persoane total diferite si cu niste cuvinte nu tocmai pe masura.
-Sasuke, nu te gandi prea mult la asta, a zis, facand o pauza scurta, nu uita ca am stabilit deja ca avem incredere unul in altul.
-Cum poti sa-mi spui sa…
-Sasuke, mi-a spus pe un ton calm, iti cer doar sa ai incredere, atata tot.
Am vrut sa spun ceva, insa sunetul strident provocat de impactul dintre perete si usa mi-a atras atentia.
-Sasuke!!!
Mi-am indreptat privirea nedumerita si nervoasa catre usa.
-Te-ai intors deci.