My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Beki-chan, thx ptr comentariu:X.
Am venit cu un nou capitol, ce'i drept am incercat sa-l fac mai mare... nu stiu daca am si reusit :-S. Dupa cum am mai zis intr-o conversatie a noastra [:>], sper sa fi socata 8->. Asta mi-am propus>:).

Capitolul 21:

Stateam pe veranda camerei de hotel, asteptandu-l pe Roukoju-sama sa-si faca aparitia impreuna cu garzile de corp si cel de-al cincilea pergament. Suigetsu si Yuuki se aflau de o parte si de alta a mea, Karin stand de o parte- indiferent cati ani ar trece, Roukoju tot un obsedat sexual ramane. In acest timp, reflectam la intamplarea de ieri seara:

-Yuuki, chiar nu ai de gand sa-mi spui nimic? Stii prea bine ca nu merge faza cu “ e o simpla fobie, nu-ti face griji”.
Nu am primit nici un raspuns.
-Am crezut, continu-i eu facand bineinteles, pauzele de rigoare, ca nu va mai fi nici un secret… intre noi.
-Esti chiar asa de preocupat de asta?
Am putut simti acea sfiala din vocea lui. Stiam inca de la inceput ca ceva este inneregula cu asta, iar acea ezitarea mi-a intarit si mai mult presupunerile. Nu era sigur daca sa-mi vorbeasca despre asta.
-O sa suport psihic orice mi-ai zice.
Incerc sa-l incurajez.
-Imi promiti ca nu o sa fii suparat pe mine?
Si-a lipit capul de pieptul meu, de parca s-ar fi temut de raspunsul pe care il va primi. Yuuki, esti asa de naiv. L-am mangaiat pe cap, timp in care i-am dat raspunsul negativ.
-Cand eram mic… faceam antrenamente cu tata pentru a putea deveni un ninja suficient de bun pentru a ajuta divizia in care el era sef. Trebuia sa fiu… un fel de ninja perfect, fara nici o temere. Eram intr-o zi la antrenamente si imi explica un jutsu, insa un ninja din satul alaturat a atacat, folosind ca jutsu de invocare un… paianjen. Eram atat de spariat, nu am putut sa fac nici macar o miscare. Tata l-a invins pe ninja si m-a slavat, insa a capatat o cicatrice destul de urata pe fata.
A facut o pauza, timp in care am putut sa-mi simt bluza umezindu-se. M-am lasat in jos, la nivelul lui, lipindu-mi fruntea de a sa. Avea nevoie de incurajare, nu?
-Ceea ce a urmat dupa… as fi preferat moartea de o suta de ori in locul “noului antrenament”. Din acea zi, fiecare antrenament a fost un adevarat cosmar.
Am oftat.
-Faptul e deja consumat, nu e nevoie sa plangi. Daca era vorba despre asta, puteai sa-mi zici de la bun inceput.
-Ma gandeam ca o sa fii suparat.
Cat de naiv putea sa fie Yuuki cateodata. Chiar nu vad un motiv pentru care as putea sa fiu suparat.
-M-ar fi deranjat mai mult daca nu mi-ai fi spus despre asta. De acum, promite-mi ca n-o sa mai ai nici un secret fata de mine.
Ezita, insa imi dadu-se cuvantul sau:
-Iti promit.

Ca urmare a incidentului de aseara, am hotarat sa stau mai mult pe langa Yuuki. Nu era ca si cum nu aveam incredere in cuvantul sau, doar ca… acea ezitare pe care mi-o aratase m-a pus pe ganduri. Intr-un fel mi se parea incorect, el stia totul despre mine, iar eu mai nimic.
Suigetsu si Karin au fost cei care s-au preocupat in mare parte de gasirea ultimului pergament. Gandurile mele nu erau tocmai pe ideea asta in momentul de fata; faza cu Yuuki ma preocupa in mod special. Vorbind de Yuuki, este destul de ciudat ca Akatsuki nu au atacat pana acum. Sa fi avut Pain probleme in Konoha? Nu cred ca idiotul de Naruto a devenit atat de puternic. Cine stie? Poate intr-o zi de vom lupta din nou. Oricum, indiferent daca este vorba sau nu de Akatsuki, trebuie sa-l protejez pe Yuuki, insa daca el nu-mi spune nimic… de unde sa stiu impotriva a ce sa-l protejez? Asta m-a pus pe ganduri.
Ceva in spunea ca inca mai exista secrete intre noi doi.
-Sasuke, a ajuns.
Vocea lui Karin m-a facut ca pentru moment sa-mi indrept atentia catre situatia prezenta. Nu il mai vazusem de ceva timp, insa nu cred ca s-a schimbat prea mult de la ultima sa vizita. Mereu am crezut ca oamenii de legatura a lui Orochimaru sunt niste fanatici.
Mi-am indreptat privirea spre omul care a intrat pe usa. Nu s-a schimbat mai deloc. Imbracat intr-o hitatare* gri, cu tente de negru si cu o expresie sceptica a fetei, inainta spre noi. Parul ii era mai lung ca ultima data, acum atarnand pana-n pamant intr-o coada impletita la spate. Era insotit de inca doi ninja, un barbat in jur de treizeci de ani si o adolescenta. Discipoli? Nu era genul de persoana. Nu era treaba mea asa ca nu le-am acordat atentie.
Am observant cum ochii lui de un verde foarte sters ne studiau pe toti in amanunt, pe unul dintre noi in special. Niste ganduri infioratoare mi-au trecut prin minte cand l-am vazut cum se uita la Yuuki.
-Banuiesc ca-mi vrei mica comoara, ne-a zis chicotind.
-Orochimaru a spus ca are nevoie de pergamente. Nu stiu la ce le foloseste si nici nu ma intereseaza; eu doar execut ordinele.
Toti si-au indreptat privirile uimite spre mine, chiar si Roukoju. Am zis ca am un plan, nu?
-Copilasule, nu glumi cu mine. Orochimaru e mort.
-Roukoju-sama, ma dezamagesti. Chiar crezi ca unul ca Orochimaru ar muri atat de usor? Corpul meu nu a fost suficient de antrenat atunci cand Orochimaru si-a ajuns la limita, asa ca acum el este cel din-nauntrul meu. Cu fiecare cunostinta pe care o dobandesc, el punea stapanire pe mine.
Roukoju ma privi degajat, aratand ca intelege pe deplin situatia. Eh… in schimb, ceilalti doi ma priveau stupefiati, nestiind ce sa intelaga din micul meu discurs.
-Bine, baiete. Vad ca-i esti supus pana la moarte soparlei aleia. O sa-ti dau pergamentul cu o singura conditie.
-Orochimaru a spus ceva de o datorie, deci nu va mai fi nevoie de alte ”conditii”.
A chicotit.
-Baiete, datoria a fost platita de mult, doar ca el era prea mort ca sa-si dea seama.
Chiar nu se putea fara. Nu si-a schimbat deloc atitudinea de ultima data. Mereu el trebuie sa fie cel care sa iasa in castig. Asta ii era principiul in viata pana la urma.
-Spune conditia.
-Da-mi-l pe Yuuki-san.
Yuuki? Ce legatura are Yuuki cu toata treaba asta? Ma uitam intrebator la Roukoju, in asteptarea unor explicatii.
-Oh… si pe tine te-a pacalit deci. Nu stiai? Este mana neagra a…
Propozitia i-a fost intrerupta de kunaiul care a trecut precum un fulger pe langa capul sau.
-Prea multa vorbaraie, nu crezi? spuse Yuuki pe un ton sumbru, pe care nu l-am mai auzit pana acum.
Mintea mi s-a intunecat brusc.
Intrebarea retorica, combinata cu tonul folosit nu putea sa insemne decat un singur lucru. A revenit la atitudinea lui serioasa. Nu voia sa aflu ce stia Roukoju. Un alt secret. Altul… Mi-ai promis, mi-ai promis ca nu o sa mai aibe niciodata nici un secret fata de mine. A fost o minciuna, nu-i asa? Am zambit in sinea mea.
Nu imi pasa cine este Yuuki, ce cauta aici sau de legatura lui cu acea “ mana neagra”. Nu voiam sa mai aud vreodata de el. Am fost un prost daca am vrut sa il protejez, sa am incredere in el. Toti oamenii sunt la fel- nu poti avea incredere in ei.
-Bine, facem targul.
-Sasuke, cum adica? Sa nu-l crezi! Nu te-am mintit!
Yuuki incerca cu disperare sa-mi demonstreze ca el are dreptate. Pana la urma… tot o speranta oarba va ramane.
-Oi, Sasuke. Esti sigur? intreba Suigetsu printre scuzele patetice ale baiatului.
-M-ati auzit foarte bine cu totii ce am zis. Roukoju-sama, facem targul. Ti-l dau pe baiat, iar in schimb… imi vreau pergamentul si libertatea.

hitatare*- Este o haina traditionala care o purtau samuraii. Clik aici ca sa vedeti una.