My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Va multumesc pentru comentarii ^:)^. Ce as putea zice? Cu asemnea commuri nu as putea sa renunt la fic:)). Ma bucur enorm ca va palce ce cititi, sper sa va pastrati parere pana la final:X.

Capitolul 19:

-Suigetsu, ce s-a intamplat?
Dupa ce Yuuki mi-a vindecat ranile am plecat inapoi la ascunzatoare. Calatoria nu a fost cine stie ce deoarece piticania isi peirduse destul de multa chackra si nu mai avea energia necesara pentru a vorbi non stop. O usurare pentru mine. Oarecum, am ocolit Konoha – nu mai voiam si alte intalniri surpriza- si am ajuns la ascunzatoare. Ce pot zice? Cand am ajuns tot ce s-a putut observa era un crater imens. Nu era nici urma de Suigetsu, Juugo sau Karin asa ca am mai mers in jur de cinci kilometri spre urmatorul oras. Probabil daca ar fi fost atacati si au scapat cu viata s-au gandit sa mearga intracolo. Si in timp ce traversam padurea i-am vazut pe Suigetsu si Karin, intr-o stare destul de buna. Ca urmare a celor intamplate, acum il interoghez pe Suigetsu:
-Cei din Akatsuki au atacat. Spuneau ceva de niste tradatori. Eu cu Juugo am incercat sa le tinem piept insa nu pareau sa existe sanse.
Acea lipsa de entuziasm, tonul foarte jos si privirea in pamant… nimic nu parea sa semene cu Suigetsu. Ceva s-a intamplat, ceva ce nu o sa-mi placa sa aud. M-am asezat jos, langa el si mi-am reindreptat atentia spre ceea ce ne povestea.
-Am vrut sa lupt cu Juugo si Karin sa fuga, insa nah, stii si tu cum se intampla. Nu iese niciodata cum planuiesti. Juugo ne-a zis sa fugim si el ne va acoperi spatele – a facut o pauza in care a oftat si si-a reglat respiratia-. Ulitmul lucru pe care l-am mai vazut a fost corpul lui Juugo facut bucatele.
M-am uitat spre Yuuki. Era speriat. Imi imaginez ce gandeste. Va trebui sa vorbesc cu el despre asta mai tarziu- nu vreau sa-si faca o parere gresita legat de ceea ce se intampla.
-Cum s-a prezentat lupta?
-Trei persoane: doi barbati si o femeie. Nenorocitul de Kisame si inca un baiat si o fata pe care nu i-am mai vazut. Baiatul ne ataca, in timp ce Kisame ne absorbea chackra.
-Dar fata?
-Aduna chackra pentru jutsul care a creat craterul ala.
Am oftat. E bine ca n-a observant nimeni asemanarea dintre Yuuki si fata aceea. Suigetsu si Karin nu mai au cine stie ce chackra, iar Juugo e mort. Am oftat. Daca s-a ajuns la asta, cred ca imi mai ramane un singur lucru de facut:
-Avand in vedere situatia, trebuie sa alegeti daca mai vreti sau nu sa ma urmati. Eu o sa plec cu Yuuki sa adun niste pergamente. Nu vreau sa va pun viata in pericol; sunteti liberi sa alegeti.
Karin ma privea mirata, in timp ce Suigetsu pastra acea atmosfera in jurul sau. Cu aceasta idee cred ca si Yuuki va fi multumit avand in vedere cat de pacifist a devenit.
-Ce tot vorbesti acolo? Ti-am zis ca o sa te urmez indiferent ce s-ar intampla. Juugo ar fi dezamagit sa se destrame echipa intr-un asemenea mod. Mai bine sa murim toti decat sa sfarsim asa.
Bun, deci asta e Suigetsu. Mi-am indreptat privirea spre Karin. Ezita. A tras aer adanc in piept si se mobilizase. Pana la urma, Suigetsu e un idiot, insa de data aceasta unul cu folos.
-Suigetsu are dreptate, pentru prima data in viata lui, insa trebuie sa o recunoastem…
Mi-au zambit amandoi. Bun, deci pana la urma tot la numarul de patru oameni am ajuns. Sa vedem cum vor decurge lucrurile de acum inainte. Pentru inceput, sa iau acele pergamente.
-Tot pe distrugerea Konohai suntem, nu?
Am dat afirmativ din cap. Aveam un nou plan, care sincer, mi se parea mult mai bun si eficient decat primul. Subtil si care este usor de confundat cu o distrugere in masa. Exact ce aveam nevoie, plus ca ma pot folosi si de Nekomata lui Yuuki. Oricum, inainte de toate astea, trebuie sa ma gandesc si la capitolul Akatsuki. Nu se vor lasa atat de usor. Totul depinde bineinteles, de ceea ce a facut Pain in Konoha. Din cate am inteles, ieri ar fi trebuit sa fie atacul.
-Acum unde mergem? intreba Yuuki cu entuziasm in timp ce-mi zambi degajat.
-Spre urmatorul sat pentru inceput. Am nevoie de cinci pergamente.
Nu a zis nimeni nimic. Am pornit spre urmatorul sat. Era al doilea ca marime dupa Konoha. Acolo ar trebui sa se afle patru dintre pergamente. Inainte sa mergem spre Konoha trebuia sa le adun. Am auzit despre ele cand eram copil si tata inca traia. Itachi trebuia sa plece intr-o misiune in Satul Ploii si avea nevoie de pergamentele astea. Patru din cinci se afla in satul spre care ne indreptam. Sunt tinute de patru nobili cu care voi colabora usor. Ceea ce o sa-mi dea batai de cap este cel de al cincilea pergament, care bineinteles, este cel mai important dintre toate. Un ninja dintr-un sat apropiat de cel al Sunetului il avea in posesie. Era un “asociat” dea lui Orochimaru. De fapt, semana foarte mult cu soparla aia: obsedat de putere, libidinos si pedofil. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce o sa-mi ceara la schimb.

***

Dupa ce am parucrs prin padure in jur de trei kilometri am ajuns in sat. Nu se diferentia cu nimic de Konoha. Cladirile erau construite cam pe aceeasi idee – poate doar forma conica a acoperisurilor reprezentand o posibila diferenta. Preturile erau accesibile, iar asta era un aspect important. Aveam nororc ca am pastrat banii care mi i-a dat Tobi pentru o misiune anterioara. Daca ar fi fost dupa Suigetsu acum se aflau in mainile unor prostituate. Lasand asta la o parte, acum eram cazati la un hotel. Din cauza faptului ca mai erau doar doua camere libere, a trebuit sa ne impartim. Eu voi dormi cu Yuuki, iar Suigetsu cu Karin. Sincer sa fiu, nu imi placea deloc aranjarea asta. Cei doi o sa inceapa cu certurile, iar in maxim doua zile hotelul asta va fi doar o ruina. Chiar si asa, nu l-as lasa pe Yuuki cu Suigetsu nici daca e ultimul lucru pe care il fac.
-Sasuke, imi e foame. Nu vrei sa mergem sa mancam?
Desi mi-a pus o intrebare retorica, nu voiam sa o privesc in acest mod. Aveam alte planuri pentru dupamiaza asta.
-Poti sa mergi cu Karin si Suigetsu, eu o sa ma uit dupa primul pergament.
Si-a incruntat privirea. Dupa cum arata situatia… indiferent ce as spune, tot o sa ajung sa mananc cu el. Ca dovada:
-Sasuke! Chackra mea nu e indeajuns ca sa te vindeci, mai ai nevoie si de odihna, mancare -a accentuat ultimul cuvant. Uite, mergem sa mancam si o sa intrebam pe clientii de acolo daca au auzit de persoana pe care o cauti. Ce zici?
Am oftat resemnat. Dupa cum am zis, nu aveam nici o sansa sa-l refuz. Plus ca, ideea pe care o aduse nu era asa de rea. Localurile erau de obicei locurile perfecte pentru gasirea informatiilor.
I-am luat si pe ceilalti doi si am mers catre unul dintre localurile pe langa care am trecut la sosirea noastra aici. La prima vedere nu era cine stie ce, insa cred ca voi gasi niste informatii folositoare acolo- poate si ceva inafara primelor patru pergamente. Pe drum, cu exceptia certurilor dintre Karin si Suigetsu pe nu stiu ce jutsu, totul a decurs normal. Yuuki parea sa fie mai calm decat la inceput.
Locul in care am intrat era cam de marime medie, aflanduse doar sase mese dreptunghiulare, dintr-un lemn invechit, fiecare fiind inconjurata de patru scaune. Doar trei dintre ele erau ocupate. Ne-am asezat langa o masa unde se aflau doua persoane. Nu erau ninja, doar niste calatori. Unul dintre ei avea o infatisare asemanatoare cu ninja din Satul Sunetului. Parul ii era neglijent aranjat, iar ochiul drept ii era acopeirt de o bandana, care insa, nu avea simbolul nici unuia dintre Sate. Imbracat in niste pantaloni cenusii si o bluza neagra, destul de transparenta, imi dadea impresia ca este un talhar- asemanator cu aceia care o rapisera pe Sakurai. In schimb, spre deosebire de acesta, celalalt era imbracat intr-o yukata*, avand o infatisare mult mai impunatoare. Parul ii era negricios si lung, conturandu-i fata lunguiata si ochii strindent machiati. Cred ca era unul dintre nobilii satului.
Am comandat niste ramen.
-Itadakimasu**.
Am auzit vocea lui Yuuki. Chiar era flamand. Am mancat si eu, insa mai mult de gura lui. Nu aveam nevoie de alte certuri pe tema asta.
In timp ce mancam am auzit discutia foarte interesanta dintre cei doi:
-Hei asculta-ma, acest pergament de care iti zic nu e la fel ca cele pe care le stii tu.
-Chiar vrei sa te cred cand imi zici ca poate sa ia puterea unui sat intreg? vocea autoritara a nobilului l-a facut pentru un moment pe partenerul sau de discutie sa se gandeasca de doua ori inainte sa-i raspunda.
-Singur, nu. Insa impreuna cu celelalte patru poate face asta. Abia am reusit sa pun mana pe el. Stiu ca nobilii precum dumneavoastra ar plati bine pentru pergament.
Am ramas pe ganduri. Se pare ca a fost furat.
-500.000 de yeni pentru un pergament? Nu suna prea convenabil.
Au inceput sa negocieze pretul. M-am uitat catre ceilalti. Au dat afirmativ din cap. Huh, am pus mana pe un pergament inca din prima zi.
Am asteptat momentul potrivit. Atunci cand pergamentul a iesit la iveala tot localul a fost inabusit de fum. Am zambit in sinea mea, tehnica asta merge de fiecare data. In decursul unui minut am reusit sa iau pergamentul si sa ies din local fara a fi observat. Ceilalti mi-au urmat exemplul.
-Asta e unul dintre pergamentele de care vorbeai, nu?
-Da, ii raspund lui Karin. Sa mergem inapoi la hotel.
Asadar, ne-am indreptat spre hotel. Pana acum totul decurge conform planului. Urmatorul pergament daca nu ma insel este la fratele celuia cu care trebuia sa negocieze talharul. Cred ca maine ma voi ocupa si de asta. Pentru restul zilei voi ramane in camera de hotel, am zis ca o sa vorbesc cu Yuuki despre asta. Am oftat. Uneori ma intreb de ce fac toate astea.
Am intrat in camera, asezandu-ma in pat; mi-am rezemat spatele de perete. Bineinteles, Yuuki nu e genul de persoana care sa se aseze langa mine sau macar in fata mea, nu… el mereu trebuie sa stea pe mine.
-Nee, Sasuke-chan esti suparat pe mine?
“Sasuke-chan”. De cand nu mi-a mai zis asa. Am reluat in mintea intamplarea aceea cand mi-a zis pentru prima data asa. Aveam o discutie despre flori.
-Pentru? il intreb.
-E vina mea ca Juugo a murit.
Si-a lasat capul sa cada pe pieptul meu. Am simtit cum bluza mi se umezeste. Off, iar a inceput sa planga. Si cat mi-am dorit sa nu o faca…
-Baka, ti-am zis sa nu mai plangi din orice prostie. Nu e vina ta, nu e vina nimanui. Asa a fost sa fie.
Cand vorbeam cum el in acest mod ma simteam de parca as fi fost mama lui. Doamne, acum a inceput sa planga si mai tare! I-am ridicat capul, fortandu-l sa ma priveasca in ochi –ma simteam ciudat.
-Ti-am zis sa nu mai plangi.
I-am sters lacrimile. Era asa un idiot, chiar plangea din orice. Aveam din nou acel sentiment ciudat. Nu era prima data cand aveam senzatia ca Yuuki e un actor desavarsit. Chiar si asa, nu voiam sa cred asta, asa ca m-am comportat cat mai normal. Desi la inceput eram impotriva a tot ce se intampla acum, nu pot nega faptul ca am si amintiri frumoase cu Yuuki. Imi e greu acum sa cred ca totul a fost doar un teatru de papusi, unde bineinteles, papusarul nu eram eu, ci Yuuki.

yukata*- imbracaminte traditionala japoneza. Clik aici pentru a vedea un exemplar pentru barbati.
Itadakimasu**- Hm, pentru cei care se mai uita la animeuri, inainte de a incepe sa manance, japonezii spun formula asta. Cred ca in traducere ar suna ceva in genul: Multumesc pentru masa.