My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Next ^:)^
Scz ptr intarziere :-S.

Capitolul 18:

-L-am adus.
-Oh, Uchiha e aici.
Nu erau toti membrii prezenti. Kisame – cel care vorbise-, Zetsu si inca doi membri care ii vedeam pentru prima oara; se pare ca ceilalti sunt preocupati cu Noua Cozi. Am zambit in sinea mea.
-Cine e pustiul?
Mi-am indreptat privirea spre cel care vorbise. Era unul dintre cei noi. Nimic special, un par brunet ravasit si niste ochi de un verde intens. Nu parea sa atraga prea mult atentia, spre deosebire de persoana care statea langa el… o fata. Semana atat de mult cu Yuuki. Parul ii era de un mov deschis, insa mai scurt decat al piticaniei. Spre deosebire de Yuuki, ochii ei lila aveau o tenta mai inchisa, bine pronuntata. Nu am stat niciodata sa-l analizez in amanunt pe baiat, asa ca nu pot spune mai mult.
-Nekomata.
-Bijuu-ul cu doua cozi? Credeam ca a fost prins, zise baiatul cu o nota de uimire in voce.
Imi venise o idee.
-Acela era un fals. Kakuzu si Hidan ne-au jucat bine pe degete. Acesta pare sa fie cel real.
Zetsu vorbi pentru prima data, folosind un entuziasm exagerat. Il privea satisfacut pe Yuuki, din cand in cand afisand un zambet pervers. Libidinosul.
-Sa incepem.
Desi intensitatea care o folosi sa vorbeasca era una mica, vocea fetei a rasunat in intreaga ascunzatoare. Ciudat. Am ramas pe ganduri pentru cateva momente.
In fata mea si a lui Yuuki erau doua maini care nu depaseau zece metri. Nekomata era al doilea Bijuu, prin urmare nu era nevoie de toti membrii pentru a fi extras din Yuuki. Cei patru pareau a fi suficienti. Isi ocupasera pozitiile: Kisame- inelarul de la mana stanga, Zetsu- degetul mic de la mana dreapta, baiatul- degetul aratator al mainii drepte, fata- degetul mic de la mana stanga. Yuuki statea intins pe jos, parca asteptandu-si ceasul mortii.
Sa fac, sa nu o fac? Doamne, de ce ma mai gandesc oare? M-am hotarat deja asupra a ceea ce o sa se intample in urmatoarele momente. Desi pare o alegere nefireasca, care de fapt nu-mi permit sa o fac, cred totusi ca mai exista o sansa. Ce idiotenie din partea mea. Sa nu ma gandesc si la o alta varianta.
Incepusera. Asteptam, privindu-l pe Yuuki. Tipetele lui acaparau toata acea liniste mormantala. Era trist sa privesti un om in asa o suferinta si… sa nu poti face nimic. Am oftat. Imi pare rau ca te-am facut sa treci prin asa ceva, imi pare rau ca te-am lasat sa te apropii de mine, imi pare rau ca ai inceput sa ma iubesti atat de mult, imi pare rau ca trebuie sa fac toate astea pentru a satisface o dorinta.
In secunda urmatoare toata incaperea era acaparata de un fum gros si dens. Trebuia sa-mi fac si eu intrarea, nu?
Mi-am activat Shiaringanul pentru a reusi sa disting siluetele in acel fum. Toti se indreptau spre mine, n-am fugit. Mi-am indreptat atentie spre cele doua maini.
-Amaterasu!
Nu doar ca am “intrerupt” procesul de extragere a Nekomatei, dar am distrus si acele maini si flacarile negricioase au ajuns si pana la Zetsu.
-Indepartati-va toti!
Era o voce feminina. Dupa cum ma gandeam… Yuuki, ma intreb, cate secrete mai ai de ascuns? Tu nu esti invaluit in mister, tu esti insasi misterul. Abia astept interogatoriul.
-Baiete, nu fi atat de mandru, lupta tocmai a inceput.
Abia ii auzeam vocea in timp ce priveam sangele scurgandu-se dea lungul corpului. A evitat un organ vital, insa nu era departe de a-mi atinge inima. Chiar i-am subestimat pe adversarii mei. Nici macar nu am observant-o cand a venit spre mine. Teleportare?
M-am intors cu fata spre ea. Semana atat de mult cu Yuuki, parca nu as fi omorat-o. Aveam o impresie ca o sa regret mai tarziu.
-Ia de aici, tradatorule!
Un al doilea kunai era acum infipt in pieptul meu, insa si de data aceasta ocolind un organ vital. Radeam in sinea mea. Chiar eram prea egoist ca sa o recunosc. Nu stiu de ce eram asa de mandru de mine. Ma simteam euforic, nu stiu de ce.
-Amate…rasu.
Am mai incercat o data. Toata ascunzatoare se pierdea in urma flacarilor negre. Acum era timpul pentru a doua etapa a planului. Am facut niste semne cu mainile.
-Ne mai vedem.
Eu si Yuuki ne aflam cam la zece kilometri distanta de ascunzatoarea Akatsuki. Doamne, sunt extenuat. Sper sa fim in siguranta. M-am asezat jos, sprijinindu-ma de un copac. Am scos kunaiurile. Respiram cu greu. Cred ca pustiul ala mi-a atins plamanii cu unul dintre kunaiuri. M-am uitat spre Yuuki. Cred ca era bine. Am facut oare ce trebuia? Era singura cale de al salva nu? Am adormit cu gandul si mai ales speranta sa nu ne gaseasca nimeni.

***

Simteam cum niste picaturi calde imi atingeau fata din abundenta. Devenea deranjat de acum. Am incercat sa-mi deschid ochii. Uh, fiecare particica a corpului ma durea ingrozitor. Am reusit sa-mi deschid ochii pe jumatate.
M-am uitat imprejur, se pare ca a inceput sa ploua. Yuuki statea sprijinit de un copac batran,cu crengile lasate si cu un frunzis des. Nu ne-a gasit nimeni, ce bine. Am incercat sa ma misc. Ma durea fiecare particica a corpului. Intr-un fel sau altul am ajuns la Yuuki.
-Hei, Yuuki, trezeste-te.
A deschis incet ochii. Ma intreb cat timp am fost inconstient si mai ales de ce Yuuki nu s-a trezit inaintea mea. I-am dat o simpla lovitura de la care a fost inconstient trei zile, nu douasprezece ore cum ar fi trebuit.
-Am murit si am ajuns in Rai? Ce frumos.
L-am lovit usor peste cap. Doamne ce idei tampite mai are si mai ales in niste moment ca astea.
-Idiotule, esti in viata!
-In viata? ma intreba mirat. De ce?
Nu stiam ce sa-i zic. Ma gandeam ca o sa treaca peste motiv. Mi-am intors capul, ignorandu-i intrebarea.
-Sasuke, stai. Daca sunt in viata inseamna ca te-ai luptat cu cei din Akatsuki. Trebuie sa ai niste rani. Lasa-ma sa le vad.
E de rau. Daca imi vede ranile o sa incepea sa-mi faca o predica kilometrica. Doamne numai de asta n-am chef acum. Desi pare imposibil, trebuie sa evit situatia pe cat de mult posibil. Plus ca, la ranile care le am, Yuuki o sa-si consume prea multa chackra si apoi eu o sa fiu cel care trebuie sa-l care inapoi.
-Nu am nici o rana. Nu a fost cine stie ce lupta.
-Sasuke, nu te cred. Lasa-ma sa vad.
S-a apropiat de mine si a incercat sa-mi dea partea de sus a costumului jos pentru a ramane la bustul gol. Pe dracu. Trebuia sa-l impiedic, insa puterile mele nu revenisera nici macar pe jumatate.
-Nu am nimic idiotule.
-Sasukeee, asta e sange! a zis in timp ce a aratat spre locurile in care au fost infipte kunaiurile. Trebuie sa fie si niste rani. Sangele nu iese singur prin piele sa stii.
Am incercat sa-l opresc, insa a fost in zadar. Pana la urma, mi-a vazut ranile.
Ma privea intr-un mod ciudat. Nu puteam sa zic daca era trist sau fericit. Totusi, sa am niste rani de genul asta… Lupta nu cred ca a durat mai mult de zece minute. Am avut intradevar niste adversari puternici si totusi….
In secunda urmatoare m-am trezit cu obrazul drept inrosit. Yuuki ma lovise. Cred ca era pentru prima data in viata cand il priveam uimit. Ma… lovise. Nu imi venea sac red.
-Idiotuleee!! Poate ti-e nu-ti pasa de viata ta, insa sunt persoane care nu ar suporta sa te vada mort. Uita-te si tu la ranile astea! Ma mir ca mai traiesti! Plamanii tai arata groaznic, iar inima nu mai are mult pana cand sa fie afectata.
Tipa la mine in adevaratul sens al cuvantului. Respira sacadat si incerca sa nu planga.
-M-am saturat… m-am saturat.
A oftat si cu un zambet fortat a inceput sa-mi vindece ranile.
Am incercat sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat dupa ce mi-am activat Sharinganul. Imediat am intrat cu Amaterasu, iar fata stia despre el, asa ca le-a spus celorlalti sa se indeparteze. Totusi, Zetsu a fost prins, insa nu i-am putut observa chackra scazand extrem de rapid cum ar fi trebuit, ca mai apoi flacarile negre sa-l transforme in cenusa. Disparuse. Dupa asta, am pierdut conctacul cu restul siluetelor. De ce? Normal trebuia sa fiu in stare sa le vad chackra, insa nu am reusit. Apoi, acel kunai a venit de nicaieri si am auzit acea voce feminina. Trebuia sa ma pot feri de el, dar nici macar nu l-am simtit sau auzit venind. Kunaiul acela cred ca mi-a obsorbit o parte din chackra sau a avut un efect asupra simturilor mele deoarece nu am simtit nici cel de al doilea kunai. O lupta atat de scurta, insa asa de multe daune.
-Sasuke, ma asculti?
-Ma gandeam la ceva… ce ziceai?
A oftat, dand ochii peste cap. Era suparat.
-De ce? si-a lasat privirea in jos in timp ce vorbi.
Nu i-am raspuns. Nu m-am gandit si la momentul cand va trebui sa-i explic. Nu putea pur si simplu sa treaca peste asta? Chiar nu stiam ce sa raspund.
-De ce? isi repeta intrebare, incercand sa-mi capteze atentia. Sasuke, daca ai fi murit, nu mi-as fi iertat-o niciodata, in timp vorbi lacrimile au inceput sa i se scurga dea lungul chipului.
Am incercat sa ma ridic. Nu suportam sa-l vad plangand. Durerile pe care le aveam ma impiedicau insa- cu greu puteam sa ma misc. Cred ca abia atunci realizasem ca stateam cu capul pe genunchii lui Yuuki.
-Doamne, nu te mai misca.
M-am oprit, resemnat. Chiar nu puteam sa fac nimic in conditia in care ma aflam.
-Sasuke, continua acesta, inca nu mi-ai raspund la intrebare. Nu incerca sa schimbi subiectul.
Ma uitam la el. Chiar nu puteam… Mi-am intors capul, chiar nu puteam sa-l privesc in ochi in timp ce-i raspund:
-Nu stiu…
Nu a zis nimic. Cred ca era dezamagit de un asemenea raspuns. Sa salvezi viata cuiva punand-o pe a ta in pericol si sa mai ai si un asemenea motiv…
-Probabil a fost momentul acela… cand am vazut cum arata gazda lui Kaku.
-Kaku? Biju-ul cu sapte cozi?
-Da. Doar mainile au mai ramas din el.
Mi-am intors capul spre el, privindu-l. Oricine s-ar fi uitat la el ar fi zis ca e uimit, dar sub acel invelis se ascundea groaza provocata de soarta gazdei lui Kaku. Lacrimile i se scurgeau involuntar pe chip.
-Doamne, esti asa un plangacios. Nu poti pur si simplu sa fi fericit ca esti in viata? i-am zis in timp ce i-am sters lacrimile.
-Tu esti fericit ca traiesc?
Avea o privire entuziasta… mi-am indreptat rapid privirea spre orice altceva ce nu era Yuuki.
-Da…
-Atunci, sunt si eu fericit.
Mi-a zambit.

Poze:

Fata:


Baiatul:


Mainile acelea: