My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Arigatou ptr comentariu :X:X:X
Deci in capitolul acesta am incercat sa pun mai multa descriere :-S>
Sper sa va plak >:D<>:D<

Capitolul 4:

~ Partea 1 ~

Ranile lui Suigetsu au fost trate; nu era vorba de cine stie ce, insa Yuuki a insistat sa aiba grija de el. A trecut in jur de o saptamana de la lupta, iar prezenta lui Yuuki ma sufoca. Intr-un din seri planuisem sa-l omor; dar ceva m-a oprit sa o fac. Nu stiu despre ce e vorba… ceva ma oprea sa o fac. Am vaga impresie ca detine o putere de care m-as putea folosi; cu atat mai bine ca Yuuki este o persoana ce o poti manipula usor.
Niste batai slabe in usa mi-au captat atentia. Nu avea cum sa fie Yuuki – el nu bate niciodata la usa-.
-Intra.
Karin a deschis usa usor, lucru ce mi-a lasat de gandit. In ultima saptamana nu prea si-a afcut aparitia, air la lupta nu a asistat. Nu cred ca stie despre Suigetsu… Ce idioata, unde o fi fost atata timp? Ma intreb daca are legatura cu pariul acela de care vorbea Yuuki.
Karin se pregatea sa vorbeasca, insa nu reuseste deoarece Yuki apare in spatele ei:
-Sasuke-chan! Vreau sa vorbesc ceva cu tine!
-Sasuke-chan? intreba Karin, derutata.
Perfect. Nu e destul ca ma freaca Yuuki cu numele asta, acum o sa inceapa si Karin. Stresant.
Amandoi voiau sa vorbeasca cu mine. Ce era mai rau? Yuki sau Karin? Ambii erau la fel de enervanti; o decizie grea. Ma uit cand la unul, cand la altul.
-Yuuki… iesi.
-Poftim?!? Da de ce ma dai pe mine afara?!? Nu-mi spune ca urata asta e mai importanta decat!
-Urata?!? Pe cine faci tu urata, piticanie!?
-Iesiti amandoi afara!
Cuvintele nervoase pe care le-am rostit au reusit sa le acopere pe ale celor doi. Unu e mai idiot decat altul… Amandoi s-au calmat, insa nici unu nu a parasit camera.
-Tsk. Piticanie.
Karin a revenit la normal, deci o sa plece. Acum nu trebuie decat sa scap de Yuki.
Roscata a iesit, insa el tot in camera a ramas. I-am aruncat o privire plina de ura, insa acesta nu s-a miscat din loc. O fiinta mai enervanta ca asta nu cred ca am intalnit. Nici fosta mea echipa formata din ratati jalnici nu era asa.
-Vrei sa te dau cu forta afara sau ce?!?
-Sasuke-chan…
Chiar daca tipam la el, nu rezolvam nimic. Prin urmare, imi pierdeam vreme enervandu-ma pe un cretin ca el; trebuia sa ascult ce are de spus.
-Ce vrei? incep pe un ton calm.
-Stii…,a inceput acesta pe un ton jos in timp ce se apropia de pat, voiam sa imi cer scuze.
A trecut deja prin trei stari emotionale de cand a intrat in camera. Baiatul asta chiar e ciudat.
-Pentru ce?
-Stii… Am stat si m-am gandit si chiar imi pare rau. Atunci in lupta eram sa-l… omor pe Suigetsu. Nu stiam ca este atat de important pentru tine.
Nu mai era la fel de hiperactiv ca si azi dimineata. Ma intreb ce s-a intamplat. De obicei vine seara si ma roaga sa doarm cu el, dar de fiecare data primeste acelasi raspuns. Uneori chair nu pot sa-mi imaginez cum de a devenit ninja o asemenea pacoste.
-Esti suparat pentru ca erai sa-l omori sau… pentru ca imi pasa de el? ii zic in timp ce il privesc direct in ochi, acesta tresarind.
Yuuki a dat negativ din cap.
-Daca l-as fi omorat sunt sigur ca ai fi suferit foarte mult… Inima ta e destul de neagra… nu e nevoie de mai mult. Nu imi doresc sa fii nefericit, chiar daca tu ma consideri o pacoste enervanta ce-ti sta mereu in cale si in care nu poti avea incredere.
A ajuns la o concluzie buna privind partea practica a ceea ce se intampla; din pacate… partea teoretica conteaza.
-Vorbesti prea mult, ii zic in timp ce-l fixez mai bine cu privirea.
-Asta e adevarul.
Si in timp ce vorbi lacrimile au inceput sa se scurga din ochii lui de un mov negricios. Imaginea lui plangand m-a facut sa-mi aduc aminte de altele din copilaria. Probabil asta m-a determinat sa nu-l resping atunci cand mi-a sarit in brate.
Am stat asa ceva timp; niciunul dintre noi nu se misca sau spunea ceva.
Liniste… Nu credeam vreodata ca o s-o intalnesc in preajma lui Yuki.
-Sasuke…chan.
-Ce e?
Si-a schimbat pozitia, acum amandoi putand sa ne uitam unul in ochii celuilalt. Am oftat. Nu se va termina bine…
-Multumesc.
Si in timp ce vorbi s-a apropiat si mai mult de mine; gurile noastre luand contact. Mi-am pus mainile pe pieptul lui, incercand sa-l imping; nu am reusit. Nu intelg de ce… insa nu am mai opus rezistenta. Acesta s-a lasat peste mine, lungindu-ne amandoi pe patul aranjat neglijent.
Am ramas asa, pana cand acesta s-a indepartat usor de mine. A pus mana pe parul meu ravasit pe suprafata alba a cearceafului, apoi mi-a spus:
-Stiam eu ca exista si o bucatica buna in tine…
Nu i-am raspuns.
Si-a apropiat din nou buzele de ale mele, insa am intors capul.
-Nu-ti face iluzii, baiete.
Desi il priveam cu dispret, ochii blanzi ce-i avea nu s-au schimbat. Era dezamagit, dar continua sa ma fixeze din priviri. Nu voiam sa-si faza iluzii desarte. Eu aveam un scop ce nu-l implica, vreau sa distrug Konoha, nu am timp de pierdut cu prostii de genu; iar el… chiar nu stiu ce urmareste.
Vazand ca nu reactionez, s-a indepartat usor de mine, pastrand acea privire dezamagaita. Nu i-am spus nimic…
Fara macar sa se milogeasca sa doarma cu mine, a iesit din camera. Am ramas pe pat in aceeasi pozitie, reflectand asupra celor intamplate. Dupa cum mi-am imaginat… asa avea sa se intample. Ce pacoste de copil…