My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Va multumesc pentru comentarii ^:)^. Ce as putea zice? Cu asemnea commuri nu as putea sa renunt la fic:)). Ma bucur enorm ca va palce ce cititi, sper sa va pastrati parere pana la final:X.

Capitolul 19:

-Suigetsu, ce s-a intamplat?
Dupa ce Yuuki mi-a vindecat ranile am plecat inapoi la ascunzatoare. Calatoria nu a fost cine stie ce deoarece piticania isi peirduse destul de multa chackra si nu mai avea energia necesara pentru a vorbi non stop. O usurare pentru mine. Oarecum, am ocolit Konoha – nu mai voiam si alte intalniri surpriza- si am ajuns la ascunzatoare. Ce pot zice? Cand am ajuns tot ce s-a putut observa era un crater imens. Nu era nici urma de Suigetsu, Juugo sau Karin asa ca am mai mers in jur de cinci kilometri spre urmatorul oras. Probabil daca ar fi fost atacati si au scapat cu viata s-au gandit sa mearga intracolo. Si in timp ce traversam padurea i-am vazut pe Suigetsu si Karin, intr-o stare destul de buna. Ca urmare a celor intamplate, acum il interoghez pe Suigetsu:
-Cei din Akatsuki au atacat. Spuneau ceva de niste tradatori. Eu cu Juugo am incercat sa le tinem piept insa nu pareau sa existe sanse.
Acea lipsa de entuziasm, tonul foarte jos si privirea in pamant… nimic nu parea sa semene cu Suigetsu. Ceva s-a intamplat, ceva ce nu o sa-mi placa sa aud. M-am asezat jos, langa el si mi-am reindreptat atentia spre ceea ce ne povestea.
-Am vrut sa lupt cu Juugo si Karin sa fuga, insa nah, stii si tu cum se intampla. Nu iese niciodata cum planuiesti. Juugo ne-a zis sa fugim si el ne va acoperi spatele – a facut o pauza in care a oftat si si-a reglat respiratia-. Ulitmul lucru pe care l-am mai vazut a fost corpul lui Juugo facut bucatele.
M-am uitat spre Yuuki. Era speriat. Imi imaginez ce gandeste. Va trebui sa vorbesc cu el despre asta mai tarziu- nu vreau sa-si faca o parere gresita legat de ceea ce se intampla.
-Cum s-a prezentat lupta?
-Trei persoane: doi barbati si o femeie. Nenorocitul de Kisame si inca un baiat si o fata pe care nu i-am mai vazut. Baiatul ne ataca, in timp ce Kisame ne absorbea chackra.
-Dar fata?
-Aduna chackra pentru jutsul care a creat craterul ala.
Am oftat. E bine ca n-a observant nimeni asemanarea dintre Yuuki si fata aceea. Suigetsu si Karin nu mai au cine stie ce chackra, iar Juugo e mort. Am oftat. Daca s-a ajuns la asta, cred ca imi mai ramane un singur lucru de facut:
-Avand in vedere situatia, trebuie sa alegeti daca mai vreti sau nu sa ma urmati. Eu o sa plec cu Yuuki sa adun niste pergamente. Nu vreau sa va pun viata in pericol; sunteti liberi sa alegeti.
Karin ma privea mirata, in timp ce Suigetsu pastra acea atmosfera in jurul sau. Cu aceasta idee cred ca si Yuuki va fi multumit avand in vedere cat de pacifist a devenit.
-Ce tot vorbesti acolo? Ti-am zis ca o sa te urmez indiferent ce s-ar intampla. Juugo ar fi dezamagit sa se destrame echipa intr-un asemenea mod. Mai bine sa murim toti decat sa sfarsim asa.
Bun, deci asta e Suigetsu. Mi-am indreptat privirea spre Karin. Ezita. A tras aer adanc in piept si se mobilizase. Pana la urma, Suigetsu e un idiot, insa de data aceasta unul cu folos.
-Suigetsu are dreptate, pentru prima data in viata lui, insa trebuie sa o recunoastem…
Mi-au zambit amandoi. Bun, deci pana la urma tot la numarul de patru oameni am ajuns. Sa vedem cum vor decurge lucrurile de acum inainte. Pentru inceput, sa iau acele pergamente.
-Tot pe distrugerea Konohai suntem, nu?
Am dat afirmativ din cap. Aveam un nou plan, care sincer, mi se parea mult mai bun si eficient decat primul. Subtil si care este usor de confundat cu o distrugere in masa. Exact ce aveam nevoie, plus ca ma pot folosi si de Nekomata lui Yuuki. Oricum, inainte de toate astea, trebuie sa ma gandesc si la capitolul Akatsuki. Nu se vor lasa atat de usor. Totul depinde bineinteles, de ceea ce a facut Pain in Konoha. Din cate am inteles, ieri ar fi trebuit sa fie atacul.
-Acum unde mergem? intreba Yuuki cu entuziasm in timp ce-mi zambi degajat.
-Spre urmatorul sat pentru inceput. Am nevoie de cinci pergamente.
Nu a zis nimeni nimic. Am pornit spre urmatorul sat. Era al doilea ca marime dupa Konoha. Acolo ar trebui sa se afle patru dintre pergamente. Inainte sa mergem spre Konoha trebuia sa le adun. Am auzit despre ele cand eram copil si tata inca traia. Itachi trebuia sa plece intr-o misiune in Satul Ploii si avea nevoie de pergamentele astea. Patru din cinci se afla in satul spre care ne indreptam. Sunt tinute de patru nobili cu care voi colabora usor. Ceea ce o sa-mi dea batai de cap este cel de al cincilea pergament, care bineinteles, este cel mai important dintre toate. Un ninja dintr-un sat apropiat de cel al Sunetului il avea in posesie. Era un “asociat” dea lui Orochimaru. De fapt, semana foarte mult cu soparla aia: obsedat de putere, libidinos si pedofil. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce o sa-mi ceara la schimb.

***

Dupa ce am parucrs prin padure in jur de trei kilometri am ajuns in sat. Nu se diferentia cu nimic de Konoha. Cladirile erau construite cam pe aceeasi idee – poate doar forma conica a acoperisurilor reprezentand o posibila diferenta. Preturile erau accesibile, iar asta era un aspect important. Aveam nororc ca am pastrat banii care mi i-a dat Tobi pentru o misiune anterioara. Daca ar fi fost dupa Suigetsu acum se aflau in mainile unor prostituate. Lasand asta la o parte, acum eram cazati la un hotel. Din cauza faptului ca mai erau doar doua camere libere, a trebuit sa ne impartim. Eu voi dormi cu Yuuki, iar Suigetsu cu Karin. Sincer sa fiu, nu imi placea deloc aranjarea asta. Cei doi o sa inceapa cu certurile, iar in maxim doua zile hotelul asta va fi doar o ruina. Chiar si asa, nu l-as lasa pe Yuuki cu Suigetsu nici daca e ultimul lucru pe care il fac.
-Sasuke, imi e foame. Nu vrei sa mergem sa mancam?
Desi mi-a pus o intrebare retorica, nu voiam sa o privesc in acest mod. Aveam alte planuri pentru dupamiaza asta.
-Poti sa mergi cu Karin si Suigetsu, eu o sa ma uit dupa primul pergament.
Si-a incruntat privirea. Dupa cum arata situatia… indiferent ce as spune, tot o sa ajung sa mananc cu el. Ca dovada:
-Sasuke! Chackra mea nu e indeajuns ca sa te vindeci, mai ai nevoie si de odihna, mancare -a accentuat ultimul cuvant. Uite, mergem sa mancam si o sa intrebam pe clientii de acolo daca au auzit de persoana pe care o cauti. Ce zici?
Am oftat resemnat. Dupa cum am zis, nu aveam nici o sansa sa-l refuz. Plus ca, ideea pe care o aduse nu era asa de rea. Localurile erau de obicei locurile perfecte pentru gasirea informatiilor.
I-am luat si pe ceilalti doi si am mers catre unul dintre localurile pe langa care am trecut la sosirea noastra aici. La prima vedere nu era cine stie ce, insa cred ca voi gasi niste informatii folositoare acolo- poate si ceva inafara primelor patru pergamente. Pe drum, cu exceptia certurilor dintre Karin si Suigetsu pe nu stiu ce jutsu, totul a decurs normal. Yuuki parea sa fie mai calm decat la inceput.
Locul in care am intrat era cam de marime medie, aflanduse doar sase mese dreptunghiulare, dintr-un lemn invechit, fiecare fiind inconjurata de patru scaune. Doar trei dintre ele erau ocupate. Ne-am asezat langa o masa unde se aflau doua persoane. Nu erau ninja, doar niste calatori. Unul dintre ei avea o infatisare asemanatoare cu ninja din Satul Sunetului. Parul ii era neglijent aranjat, iar ochiul drept ii era acopeirt de o bandana, care insa, nu avea simbolul nici unuia dintre Sate. Imbracat in niste pantaloni cenusii si o bluza neagra, destul de transparenta, imi dadea impresia ca este un talhar- asemanator cu aceia care o rapisera pe Sakurai. In schimb, spre deosebire de acesta, celalalt era imbracat intr-o yukata*, avand o infatisare mult mai impunatoare. Parul ii era negricios si lung, conturandu-i fata lunguiata si ochii strindent machiati. Cred ca era unul dintre nobilii satului.
Am comandat niste ramen.
-Itadakimasu**.
Am auzit vocea lui Yuuki. Chiar era flamand. Am mancat si eu, insa mai mult de gura lui. Nu aveam nevoie de alte certuri pe tema asta.
In timp ce mancam am auzit discutia foarte interesanta dintre cei doi:
-Hei asculta-ma, acest pergament de care iti zic nu e la fel ca cele pe care le stii tu.
-Chiar vrei sa te cred cand imi zici ca poate sa ia puterea unui sat intreg? vocea autoritara a nobilului l-a facut pentru un moment pe partenerul sau de discutie sa se gandeasca de doua ori inainte sa-i raspunda.
-Singur, nu. Insa impreuna cu celelalte patru poate face asta. Abia am reusit sa pun mana pe el. Stiu ca nobilii precum dumneavoastra ar plati bine pentru pergament.
Am ramas pe ganduri. Se pare ca a fost furat.
-500.000 de yeni pentru un pergament? Nu suna prea convenabil.
Au inceput sa negocieze pretul. M-am uitat catre ceilalti. Au dat afirmativ din cap. Huh, am pus mana pe un pergament inca din prima zi.
Am asteptat momentul potrivit. Atunci cand pergamentul a iesit la iveala tot localul a fost inabusit de fum. Am zambit in sinea mea, tehnica asta merge de fiecare data. In decursul unui minut am reusit sa iau pergamentul si sa ies din local fara a fi observat. Ceilalti mi-au urmat exemplul.
-Asta e unul dintre pergamentele de care vorbeai, nu?
-Da, ii raspund lui Karin. Sa mergem inapoi la hotel.
Asadar, ne-am indreptat spre hotel. Pana acum totul decurge conform planului. Urmatorul pergament daca nu ma insel este la fratele celuia cu care trebuia sa negocieze talharul. Cred ca maine ma voi ocupa si de asta. Pentru restul zilei voi ramane in camera de hotel, am zis ca o sa vorbesc cu Yuuki despre asta. Am oftat. Uneori ma intreb de ce fac toate astea.
Am intrat in camera, asezandu-ma in pat; mi-am rezemat spatele de perete. Bineinteles, Yuuki nu e genul de persoana care sa se aseze langa mine sau macar in fata mea, nu… el mereu trebuie sa stea pe mine.
-Nee, Sasuke-chan esti suparat pe mine?
“Sasuke-chan”. De cand nu mi-a mai zis asa. Am reluat in mintea intamplarea aceea cand mi-a zis pentru prima data asa. Aveam o discutie despre flori.
-Pentru? il intreb.
-E vina mea ca Juugo a murit.
Si-a lasat capul sa cada pe pieptul meu. Am simtit cum bluza mi se umezeste. Off, iar a inceput sa planga. Si cat mi-am dorit sa nu o faca…
-Baka, ti-am zis sa nu mai plangi din orice prostie. Nu e vina ta, nu e vina nimanui. Asa a fost sa fie.
Cand vorbeam cum el in acest mod ma simteam de parca as fi fost mama lui. Doamne, acum a inceput sa planga si mai tare! I-am ridicat capul, fortandu-l sa ma priveasca in ochi –ma simteam ciudat.
-Ti-am zis sa nu mai plangi.
I-am sters lacrimile. Era asa un idiot, chiar plangea din orice. Aveam din nou acel sentiment ciudat. Nu era prima data cand aveam senzatia ca Yuuki e un actor desavarsit. Chiar si asa, nu voiam sa cred asta, asa ca m-am comportat cat mai normal. Desi la inceput eram impotriva a tot ce se intampla acum, nu pot nega faptul ca am si amintiri frumoase cu Yuuki. Imi e greu acum sa cred ca totul a fost doar un teatru de papusi, unde bineinteles, papusarul nu eram eu, ci Yuuki.

yukata*- imbracaminte traditionala japoneza. Clik aici pentru a vedea un exemplar pentru barbati.
Itadakimasu**- Hm, pentru cei care se mai uita la animeuri, inainte de a incepe sa manance, japonezii spun formula asta. Cred ca in traducere ar suna ceva in genul: Multumesc pentru masa.

[βεκi]

Continuarea :x
Chiar azi ma gandeam cand o sa postezi urmatorul capitol >_< Postezi repede O_O Imi place ce s-a intaplat in acest capitol, Sasuke vrea sa distruga Konoha, ma intreb cum vor sta lucrurile atunci. Chiar nu mai am rabdare xD Ma omori cu zilele, chiar vreau sa vad mai multe scene romantice intre Sasuke si Yuuki xD Cand totul devenea mai frumos, s-a terminat.

Yuuki nu e genul de persoana care sa se aseze langa mine sau macar in fata mea, nu… el mereu trebuie sa stea pe mine.

Asta a fost partea mea preferata xD Stiu ca Sasuke nu este deranjat de acest lucru, el doar vrea sa credem noi asta. Oare cand o sa isi recunoasca si el sentimentele fata de Yuuki, habar n-am. Ii place sa ne tina pe jar xD Sper ca ficul acesta sa fie cat mai lung, eu una nu as dori sa se termine, deoarece este prea minunat din toate punctele de vedere.
Juugo a murit O_O Prima oara nu mi-a venit sa cred, nu era un cine stie ce personaj, dar nu doream sa moara. Poor him. Parca numai lui Yuuki ii parea rau de el, ceilalti au trecut foarte repede peste xD Sper sa nu mai moara si altcineva ca eu ma tai xD

Ce sa mai zic O_O Modurile de expunere, ca de fiecare data, stai foarte bine la acest capitol. Ceea ce imi place la tine este faptul ca sti cu ce se mananca anime-ul Naruto. Adica descrii foarte bine scenele de lupta, si te pricepi la acele tehnici. Eu una nu ma prea pricep la asa ceva, te felicit pentru asta. Greseli de tastare nu am vazut, deci totul este ok

Astept urmatorul capitol, sper sa vina la fel de repede cum a sosit si acesta. Nu mai am rabdare sa aflu ce se va intampla in continuare. Spor la scris si succes in continuare :3

[Alixa]

In primul rand : Buna! X:X:X
In al doilea rand : Imi cer iertare ^:)^^:)^. Problemele cu netul ma fac ca cred ca in curand va ajunge la groapa de gunoi.
I'm so happy!
Ma bucur atat de mult ca ai pus continuarea.Si ma mai bucur ca nu ti-au trecut prin minte ganduri sinucigase cum ar fi sa inchizi ficul :-s.

" Daca ar fi fost dupa Suigetsu acum se aflau in mainile unor prostituate. "
Sincer replica asta m-a amuzat rau de tot.

" -Ti-am zis sa nu mai plangi.
I-am sters lacrimile. Era asa un idiot, chiar plangea din orice. Aveam din nou acel sentiment ciudat. Nu era prima data cand aveam senzatia ca Yuuki e un actor desavarsit. Chiar si asa, nu voiam sa cred asta, asa ca m-am comportat cat mai normal. Desi la inceput eram impotriva a tot ce se intampla acum, nu pot nega faptul ca am si amintiri frumoase cu Yuuki. Imi e greu acum sa cred ca totul a fost doar un teatru de papusi, unde bineinteles, papusarul nu eram eu, ci Yuuki. "

Bun, mintea mea perversa incepe sa-si faca simtita prezenta.Sasuke... te inteapa la inima ?:>
Ce dragut... nu suporta sa-l vada pe Yuuki plangand si am vaga impresie ca incepe sa-si dea seama ca intre el si Yuuki e mai mult decat ....o prietenie? :-s

Sa fiu sincera vroiam sa comentez, dar vad ca nu prea am ce, deoarece, la fel de impecabil si de frumos relatat, fara greseli, actiunea nu-i grabita. Chiar nu m-i se pare ceva de comentat.

Imi cer inca o data iertare ca n-am putut sa postez la timp :">
Dar astept nextul cat mai repede
Kiss and hugs :X:*
P.s.: Sper ca finalul sa fie cat mai indepartat.Eu chiar nu m-as supara daca ficul asta ar continua asa....la nesfarsit:X:X =]]

[Verrine]

Thx for coom :X. Ma bucur enorm ca va place si trebuie sami cer si eu scuze pentru ca intarzii asa cu nexturile. Nush ce draku am T.T. however, sper sa va placa si acest capitol ^:)^.
P.S: nu va faceti griji, ficul este abia la jumatate si cred ca... dupa ce il termin e posibil sa existe si o parte a doua ;)

Capitolul 20:

A fost usor sa fac rost de celelalte trei pergamente- nu mi-a luat mai mult de trei zile. Doar cel de al cincilea ne mai lipsea. Eh, voiam sa-l las la urma, nu impartaseam nebuna placere de al intalni pe detinator. Aveam un plan in minte, insa nu eram pe deplin convins ca va functiona. Daca ar depinde doar de mine totul ar fi perfect, dar cand sunt mai multi implicati… Oricum, nu asta ma preocupa in mod special in momentul de fata. Pergamentul mai putea sa astepte o zi sau doua, intamplarea din seara precedent m-a pus pe ganduri:

Un tipat asurzitor m-a facut sa ma trezesc si sa sar ca ars din pat. Sunetul in sine nu ma ingrijora deloc, mai degraba persoana care l-a scos. Nu puteam sa vad nimic, nici macar sa ma misc. Am putut insa recunoaste acel par lung si moviu; Yuuki statea cu spatele la mine, impingandu-si corpul inspre perete – acolo unde ma aflam eu- parca ingrozit. L-am apucat de maini, strangandu-l puternic, astfel incat sa inceteze sa se mai zbata.
-Oi, ce-i cu tine?!
Nu am primit nici un raspuns, de fapt cred ca cuvintele mele nici nu au ajuns pana la el. Ajungand la capatul puterilor in scurt timp, a incetat sa se mai zbata- inca il tineam strans de maini. Acum ca s-a mai linistit situatia, m-am uitat in camera sa vad ce l-a speriat atat de tare. Nimic. Incaperea era goala. M-am ridicat din pat, sprijinind corpul lui Yuuki de perete. Am inspectat fiecare coltisor si rezultatul a fost aceleasi, nimic neobisnuit. Mi-am aruncat privirea spre Yuuki. Pentru moment, un fior mi-a strabatut corpul. Statea precum o papusa, sprijinit de perete, cu privirea pierduta, capul usor plecat si gura intredeschisa. M-am apropiat usor de el si abia atunci am observant “lucrul” care l-a ingrozit atat de tare. De un fir subtire, invizibil in conditiile de fata, era atarnat cu opt picioare suspendate in aer un paianjen. Nici nu stiam cum sa reactionez. Sa turbez de nervi ca Yuuki si-a pierdut constiinta doar pentru ca a avzut un paianjen sau sa raman calm si sa trec peste? Am omorat aratarea si m-am asezat din nou in pat, in fata lui Yuuki. L-am pleznit usor peste fata, nici o reactie.
-Hei, revin-o pe lumea asta. Era doar un paianjen, nu o sa te manance.
Din nou, nici o reactie. L-am lovit peste cap, deja enervat de modul absent in care ma privea. Rezultatul tot nul a fost. Mi-am incruntat privirea. Doamne, ce idiot!
Am oftat, incercand sa alung gandurile pesimiste care le aveam in minte. Doar n-o sa ramana asa pe vecie, nu? Gandul imi dadea fiori. Imi mai ramasese o singur lucru de facut, nu stiu cat de eficient putea sa fie, dar decat sa stau si sa-l privesc in conditia actuala…
M-am apropiat mai mult de el, lipindu-mi buzele de ale sale. Chiar era ciudat sa-l vad ca nu reactioneaza in nici un fel. De data asta nu-i mai puteam vedea fata inrosindu-se de emotie sau ochii de un caprui foarte deschis cu o sclipire ciudata in ei. Bizar mod de al descrie pe Yuuki.
-Uhm, Sasuke…
Vocea inceata a baiatul mi-a trezit atentia. M-am indepartat de el rapid si l-am privit. Isi revenise. Cine ar fi crezut ca un sarut l-ar fi readus cu picioarele pe Pamant.
-Nu stiam ca ai astfel de pasiuni in mijlocul noptii, si in timp ce-mi vorbi isi lasa privirea in jos.
Atunci cand chicoti, m-am uitat si eu in aceasi directia. Piciorul meu drept se afla chiar intre picioarele lui usor departate, in timp ce mainile mele erau dupa gatul lui. Cand am mai facut si asta? Mi-am scuturat capul, revenind la o pozitie normala. Yuuki a inceput sa rada cu pofta.
-Deci, incep eu cu o nota de seriozitate in voce, ce s-a intamplat cu tine? Nu mai aveam mult pana sa cred ca ai murit.
-Huh? Ce vrei sa zici? Nu esti tu cel care a inceput sa ma mangaie si sa ma sarute in timpul noptii?
L-am privit de parca as fi fost gata sa-l desfigurez. Acum un minut arata ca si mort si acum imi zice ca nu-si aduce aminte nimic- lasand la o parte faptul ca ma crede un obsedat sexual.
-Cuvantul “paianjen” iti spune ceva?
Privirea copilareasca se schimba intr-un serioasa, pe care rar o vedeam. Mereu m-am intrebat care dintre laturile lui este cea adevarata.
-Deci stii despre fobia mea, nu? Nu ma mira ca nu-mi aduc aminte nimic.
-Ti s-a mai intamplat?
-Cine stie?
Atitudinea lui actuala ma enerva mai mult decat cea obisnuita. Ce e cu raspunsul ala? Ce sa inteleg eu din asta?
-Oricum, continua acesta, nu trebuie sa iti faci probleme. Pur si simplu imi e frica de paianjeni, nu pot sa-i sufar.
Nu am mai zis nimic, m-am lungit pe patul ravasit, intorcandu-ma cu spatele la el. Am realizat ca nu avea nici un sens sa vorbesc cu el in situatia de fata. Noua lui atitudine ma enerva- imi dadea senzatia ca stie mai multe despre situatie decat lasa sa se vada.

Nu am crezut nici un cuvant din ceea ce mi-a zis, stiam ca este vorba despre altceva. Fobiile nu se manifesta asa, el aproape si-a pierdut constiinta. Plus ca, daca stau bine si ma gandesc, ascunzatoarea in care stateam inainte era plina de panze de paianjen… E aproape imposibil ca Yuuki sa nu fi observat nici macar unul.
-Sasuke, de ce nu dormi?
Vocea baiatului mi-a intrerupt sirul gandurilor. M-am uitat cateva clipe la el inainte de a-i raspunde:
-Te-as putea intreba acelasi lucru.
-Da, dar eu am fost primul care a facut-o, deci raspunde-mi. Este ceva care te preocupa? Poate te pot ajuta, imi vorbise cu o speranta oarba in voce.
M-am uitat la el indecis. Intr-un final, oftasem. M-am intors cu spatele la el, mai bine sa o tin pentru mine.
-Nimic important, ii raspund. Evaluam niste detalii legate de cel care detine al cincilea pergament, ii zic ca si pretext.
-Si eu care credeam ca este vorba despre mine, zise dezamagit.
Nu a mai adugat nimic.
Daca ar fi stiut cata dreptate are. La el ma gandeam, insa nu pot zice cu precizie daca intr-un mod bun sau rau. Puteam observa singur cum cu fiecare zi petrecuta alaturi de Yuuki imi pierdeam din ce in ce mai mult increderea in el. Dintre toata persoanele pe care le cunosc, de la el as vrea cel mai putin sa aiba secrete fata de mine. Aveam o vaga impresie asupra faptului legat ca Yuuki este gazda Nekomatei, si anume ca asta nu era decat o mica parte despre care eu stiam. Acum cu aceasta fobie a lui, impresia s-a intarit si mai mult.

[βεκi]

Cum am mai spus si intr-o conversatie de a noastra, mi s-a parut scurt acest capitol >_< Dar macar ca l-ai pus=]] Sper ca urmatorul capitol sa fie mai lung >_> Imi esti datoare. Nu mai am rabdare sa vad o scena mai deochiata intre protagonistii fic-ului xD. Nu mi-a placut niciodata Sasuke, dar in fic-ul tau pot spune ca il ador, si pe el si pe Yuuki. Imi plac amandoi la fel de mult, cat as da ca acest fic sa nu se termine vreodata xD
Se pare ca Yuuki este misterios, Sasuke vrea sa afle cat mai multe despre el, deoarece simte ca ii ascunde ceva, deasemenea si eu simt acelasi lucru xD Sper sa fie de bine >_>

-Si eu care credeam ca este vorba despre mine, zise dezamagit.

Saracul, cate sperante isi facea, iar Sasuke nici de cum sa recunoasca >_> Greseli de tastare nu am vazut, nici nu le-am urmarit, deci totul este ok, iar modurile de expunere sunt la locul lor. Imi place cum descri, cum narezi, te pricepi foarte bine.

Astept urmatorul capitol, sper sa vina repede :3

[Verrine]

Beki-chan, thx ptr comentariu:X.
Am venit cu un nou capitol, ce'i drept am incercat sa-l fac mai mare... nu stiu daca am si reusit :-S. Dupa cum am mai zis intr-o conversatie a noastra [:>], sper sa fi socata 8->. Asta mi-am propus>:).

Capitolul 21:

Stateam pe veranda camerei de hotel, asteptandu-l pe Roukoju-sama sa-si faca aparitia impreuna cu garzile de corp si cel de-al cincilea pergament. Suigetsu si Yuuki se aflau de o parte si de alta a mea, Karin stand de o parte- indiferent cati ani ar trece, Roukoju tot un obsedat sexual ramane. In acest timp, reflectam la intamplarea de ieri seara:

-Yuuki, chiar nu ai de gand sa-mi spui nimic? Stii prea bine ca nu merge faza cu “ e o simpla fobie, nu-ti face griji”.
Nu am primit nici un raspuns.
-Am crezut, continu-i eu facand bineinteles, pauzele de rigoare, ca nu va mai fi nici un secret… intre noi.
-Esti chiar asa de preocupat de asta?
Am putut simti acea sfiala din vocea lui. Stiam inca de la inceput ca ceva este inneregula cu asta, iar acea ezitarea mi-a intarit si mai mult presupunerile. Nu era sigur daca sa-mi vorbeasca despre asta.
-O sa suport psihic orice mi-ai zice.
Incerc sa-l incurajez.
-Imi promiti ca nu o sa fii suparat pe mine?
Si-a lipit capul de pieptul meu, de parca s-ar fi temut de raspunsul pe care il va primi. Yuuki, esti asa de naiv. L-am mangaiat pe cap, timp in care i-am dat raspunsul negativ.
-Cand eram mic… faceam antrenamente cu tata pentru a putea deveni un ninja suficient de bun pentru a ajuta divizia in care el era sef. Trebuia sa fiu… un fel de ninja perfect, fara nici o temere. Eram intr-o zi la antrenamente si imi explica un jutsu, insa un ninja din satul alaturat a atacat, folosind ca jutsu de invocare un… paianjen. Eram atat de spariat, nu am putut sa fac nici macar o miscare. Tata l-a invins pe ninja si m-a slavat, insa a capatat o cicatrice destul de urata pe fata.
A facut o pauza, timp in care am putut sa-mi simt bluza umezindu-se. M-am lasat in jos, la nivelul lui, lipindu-mi fruntea de a sa. Avea nevoie de incurajare, nu?
-Ceea ce a urmat dupa… as fi preferat moartea de o suta de ori in locul “noului antrenament”. Din acea zi, fiecare antrenament a fost un adevarat cosmar.
Am oftat.
-Faptul e deja consumat, nu e nevoie sa plangi. Daca era vorba despre asta, puteai sa-mi zici de la bun inceput.
-Ma gandeam ca o sa fii suparat.
Cat de naiv putea sa fie Yuuki cateodata. Chiar nu vad un motiv pentru care as putea sa fiu suparat.
-M-ar fi deranjat mai mult daca nu mi-ai fi spus despre asta. De acum, promite-mi ca n-o sa mai ai nici un secret fata de mine.
Ezita, insa imi dadu-se cuvantul sau:
-Iti promit.

Ca urmare a incidentului de aseara, am hotarat sa stau mai mult pe langa Yuuki. Nu era ca si cum nu aveam incredere in cuvantul sau, doar ca… acea ezitare pe care mi-o aratase m-a pus pe ganduri. Intr-un fel mi se parea incorect, el stia totul despre mine, iar eu mai nimic.
Suigetsu si Karin au fost cei care s-au preocupat in mare parte de gasirea ultimului pergament. Gandurile mele nu erau tocmai pe ideea asta in momentul de fata; faza cu Yuuki ma preocupa in mod special. Vorbind de Yuuki, este destul de ciudat ca Akatsuki nu au atacat pana acum. Sa fi avut Pain probleme in Konoha? Nu cred ca idiotul de Naruto a devenit atat de puternic. Cine stie? Poate intr-o zi de vom lupta din nou. Oricum, indiferent daca este vorba sau nu de Akatsuki, trebuie sa-l protejez pe Yuuki, insa daca el nu-mi spune nimic… de unde sa stiu impotriva a ce sa-l protejez? Asta m-a pus pe ganduri.
Ceva in spunea ca inca mai exista secrete intre noi doi.
-Sasuke, a ajuns.
Vocea lui Karin m-a facut ca pentru moment sa-mi indrept atentia catre situatia prezenta. Nu il mai vazusem de ceva timp, insa nu cred ca s-a schimbat prea mult de la ultima sa vizita. Mereu am crezut ca oamenii de legatura a lui Orochimaru sunt niste fanatici.
Mi-am indreptat privirea spre omul care a intrat pe usa. Nu s-a schimbat mai deloc. Imbracat intr-o hitatare* gri, cu tente de negru si cu o expresie sceptica a fetei, inainta spre noi. Parul ii era mai lung ca ultima data, acum atarnand pana-n pamant intr-o coada impletita la spate. Era insotit de inca doi ninja, un barbat in jur de treizeci de ani si o adolescenta. Discipoli? Nu era genul de persoana. Nu era treaba mea asa ca nu le-am acordat atentie.
Am observant cum ochii lui de un verde foarte sters ne studiau pe toti in amanunt, pe unul dintre noi in special. Niste ganduri infioratoare mi-au trecut prin minte cand l-am vazut cum se uita la Yuuki.
-Banuiesc ca-mi vrei mica comoara, ne-a zis chicotind.
-Orochimaru a spus ca are nevoie de pergamente. Nu stiu la ce le foloseste si nici nu ma intereseaza; eu doar execut ordinele.
Toti si-au indreptat privirile uimite spre mine, chiar si Roukoju. Am zis ca am un plan, nu?
-Copilasule, nu glumi cu mine. Orochimaru e mort.
-Roukoju-sama, ma dezamagesti. Chiar crezi ca unul ca Orochimaru ar muri atat de usor? Corpul meu nu a fost suficient de antrenat atunci cand Orochimaru si-a ajuns la limita, asa ca acum el este cel din-nauntrul meu. Cu fiecare cunostinta pe care o dobandesc, el punea stapanire pe mine.
Roukoju ma privi degajat, aratand ca intelege pe deplin situatia. Eh… in schimb, ceilalti doi ma priveau stupefiati, nestiind ce sa intelaga din micul meu discurs.
-Bine, baiete. Vad ca-i esti supus pana la moarte soparlei aleia. O sa-ti dau pergamentul cu o singura conditie.
-Orochimaru a spus ceva de o datorie, deci nu va mai fi nevoie de alte ”conditii”.
A chicotit.
-Baiete, datoria a fost platita de mult, doar ca el era prea mort ca sa-si dea seama.
Chiar nu se putea fara. Nu si-a schimbat deloc atitudinea de ultima data. Mereu el trebuie sa fie cel care sa iasa in castig. Asta ii era principiul in viata pana la urma.
-Spune conditia.
-Da-mi-l pe Yuuki-san.
Yuuki? Ce legatura are Yuuki cu toata treaba asta? Ma uitam intrebator la Roukoju, in asteptarea unor explicatii.
-Oh… si pe tine te-a pacalit deci. Nu stiai? Este mana neagra a…
Propozitia i-a fost intrerupta de kunaiul care a trecut precum un fulger pe langa capul sau.
-Prea multa vorbaraie, nu crezi? spuse Yuuki pe un ton sumbru, pe care nu l-am mai auzit pana acum.
Mintea mi s-a intunecat brusc.
Intrebarea retorica, combinata cu tonul folosit nu putea sa insemne decat un singur lucru. A revenit la atitudinea lui serioasa. Nu voia sa aflu ce stia Roukoju. Un alt secret. Altul… Mi-ai promis, mi-ai promis ca nu o sa mai aibe niciodata nici un secret fata de mine. A fost o minciuna, nu-i asa? Am zambit in sinea mea.
Nu imi pasa cine este Yuuki, ce cauta aici sau de legatura lui cu acea “ mana neagra”. Nu voiam sa mai aud vreodata de el. Am fost un prost daca am vrut sa il protejez, sa am incredere in el. Toti oamenii sunt la fel- nu poti avea incredere in ei.
-Bine, facem targul.
-Sasuke, cum adica? Sa nu-l crezi! Nu te-am mintit!
Yuuki incerca cu disperare sa-mi demonstreze ca el are dreptate. Pana la urma… tot o speranta oarba va ramane.
-Oi, Sasuke. Esti sigur? intreba Suigetsu printre scuzele patetice ale baiatului.
-M-ati auzit foarte bine cu totii ce am zis. Roukoju-sama, facem targul. Ti-l dau pe baiat, iar in schimb… imi vreau pergamentul si libertatea.

hitatare*- Este o haina traditionala care o purtau samuraii. Clik aici ca sa vedeti una.

[βεκi]

Continuarea :3
Se pare ca te-ai tinut de cuvant, ai pus continuarea azi =]] Sper sa postezi repede fiecare capitol xD Altfel...te omor >_> Mi-a placut mult acest capitol, a fost mai lung decat precedentul, acest lucru m-a bucurat intr-un fel, deoarece nu-mi place deloc cand ma apropriu de sfarsitul creatiei tale=]] Chiar am ramas socata, nu am crezut niciodata ca Yuuki ar avea atatea de ascuns. Se pare ca Sasuke s-a simtit foarte rau cand si-a dat seama ca a fost mintit din nou...nu ma asteptam la asta din partea lui Yuuki si deasemenea nu ma asteptam ca Sasuke sa il dea pe Yuuki O_O Ce bestie>_> Sper ca nu se va intampla nimic rau cu baiatul,deoarece nu merita, oricate ar ascunde xD Abia astept continuarea, sunt foarte nerabdatoare sa vad ce se va intampla cu Yuuki si Sasuke. Ma faci mai curioasa pe zi ce trece.
Greseli de tastare nu au existat nici in acest capitol, deci ma bucur ca iti verific creatia inainte de a posta, iar modurile de expunere sunt la locul lor. Imi place cand descri sentimentele lui Sasuke, in acest capitol a parut foarte nemultumit. Si fraierul inca nu si-a dat seama cat de mult tine la Yuuki.

Spor la scris si mult succes.

[Verrine]

Next :P. Beki s-ar putea sa-ti placa capitolul asta, o sa ti se indeplineasca visul, mai ales la sfarsit=)). Sper sa-ti placa ^:)^ and thx for comm;).

Capitolul 22:

Doua zile. Doar doua zile nenorocite au trecut. Parca totul s-a dus la dracu! Nu-mi pot imagina ce a vrut sa zica soparla aia, insa simt disperata nevoie de explicatii. Faptul ca Yuuki imi ascunde ceva este clar, problema este ca nu imi pot da seama despre ce e vorba. Am reluat in minte toate intamplarile din ultimele luni, insa n-am ajuns la nici un rezultat. Am lovit din nou cu pumnul in peretele din fata mea.
Respiram cu greu, privind nervos la crapatura cauzata de nervii de mai devreme. Mi-am lasat corpul sa cada pe asternutul alb al patului. Pentru un moment chiar imi pierdusem controlul. Nu mi s-a mai intamplat asta de ani buni. Cand sunt nervos imi pierd foarte usor controlul si nu se stie ce se poate intampla. Am preferat dintotdeuna firea calma, calculata.
Am oftat. Adevarul era ca… Yuuki chiar mi-a facut ceva. Atunci cand am fost de acord cu targul imi iesisem din fire. A fost prea mult… chiar si pentru mine. Nu ma deranja in mod special faptul in sine, ca Yuuki mi-a ascuns inca un lucru, ci motivul pentru care si-a incalcat promisiunea. A facut-o cu atata incredere in el si tarie in voce, chiar l-am crezut. Am zambit ironic. Si cand te gandesti ca eu mi-am tinut toate promisiunile. Nu omori pe nimeni; nu am omorat. Nu spune la nimeni; n-am spus la nimeni. Fi mai increzator; am fost – si inca mai mult decat era necesar.
Si in ciuda tuturor celor spuse mai sus, inca nu imi pot lua gandul de la el. O singura decizie a fost indeajuns de puternica incat sa creeze tot haosul. De ce l-am acceptat in echipa? Nici atentie nu trebuia sa-i ofer. Mi-am adus aminte de o discutie care am avut cu Orochimaru cu ani in urma:

-Sasuke, stii de ce oamenii se urasc atat de mult?
Am dat negativ din cap, privindu-l sceptic. Nu m-a interesat pana acum acest aspect, iar indiferenta fata de ceilalti m-a facut sa nu-l observ.
- Legatura dintre oameni este una subtire, mereu gata sa se rupa. Sunt fiinite fragile si egoiste. Pretind ca tin la ceilalti, insa fac totul pentru a indeplini un scop propriu, folosindu-se de altii.
-Tu nu esti la fel?
-Mi-am pierdut umanitatea cu mult inainte sa realizez asta. Pana si eu m-am temut de iadul ce domneste intre oameni.
Desi credeam ca discutia noastra a luat sfarsit aici, soparla continua cu o seriozitatea ce mi s-a parut ciudata atunci:
-Sasuke, nu trebuie sa ai incredere in oameni. Un singur pas gresit si o sa devii la fel ca ei.

Pe atunci credeam ca este doar un fanatic, obsedat de putere. Observ acum ca avea un punct bun de plecare. Cine s-ar fi gandit ca soparla aia ar avea vreodata dreptate? Incep sa regret ca nu l-am ascultat la vremea respectiva.
-Sasuke, esti inauntru?
Am auzit vocea lui Karin dincolo de usa. Uh, numai de ea nu aveam chef in momente ca astea.
-Da, intra.
Usa din lemn s-a deschis, iar Karin intra in camera. Inainte sa spuna ceva si-a aranjat mai bine ochelarii, asezandu-se langa mine.
-Cat mai avem de gand sa stam aici? Deja am inceput sa trezim suspiciuni printre localnici.
-Maine vom pleca.
A fost uimita de raspunsul primit, parca asteptandu-se la cu totul altceva din partea mea.
-Vrei sa spui ca n-ai nici un plan ca sa-l salvezi pe Yuuki? Il vom lasa in urma pur si simplu?
Ii dau un raspuns afirmativ fara a sta prea mult pe ganduri. Cel mai bun mod ce a-l uita este de a inceta sa ma mai gandesc la el. Pentru inceput, cred ca o sa plec din locul asta. Simt ca ma sufoc.
-Cred ca ar trebui sa ma bucur, spuse zambind.
Nu i-am zis nimic. Nu reuseam sa-mi dau seama unde voia sa ajunga.
-Of, la naiba! izbucneste dintr-o data. Sasuke, uite ce e, nu-mi pasa ce s-a intamplat intre voi, de ce v-ati certat, cum ati ajuns asa, insa nu mai suport sa te vad inchis intr-o camera de doua zile, gandindu-te incontinuu la Yuuki. Daca vrei sa-l salvezi, salveaza-l. Ce tot stai aici intr-un mod de meditare, crezi ca o sa rezolvi ceva? Oi, simt ca innebunesc.
-Pentru mine el deja face parte din trecut, ii zic calm in ciuda izbucnirii de mai devreme. Sau cine stie, probabil n-a existat niciodata.
-Sasuke, te-ai tampit? Dupa tot ce s-a intamplat cum poti spune asta?! Orice om si-ar da seama cat de mult tineti unul la altul. Trezeste-te! mi-a reprosat, iesind din camera si trantind usa in urma ei.
Cred ca aveam o fata de idiot. Ma uitam la ea mirat, din cauza a ceea ce a spus, nervos pentru ca a izbucnit asa intr-o data si intr-un fel fericit. Pentru un moment m-am intrebat ce a fost tot acest discurs. Am reluat in minte inca o data tot ce mi-a zis, luand fiecare parte pe bucatele. Un anumit fragment mi-a ramas in mod special in minte:

Daca vrei sa-l salvezi, salveaza-l.

Cine s-ar fi gandit ca rivala lui Yuuki l-ar salva de la moarte. Am zambit in sinea mea. Poate a fost un discurs tampit, prost spus, intr-un moment nepotrivt, insa cred ca este adevarul a tot ce s-a intamplat.

Trezeste-te.

Cred ca nu mai pot nega. Oricum te-ai uita la situatia asta, adevarul este ca prefer mai mult sa-l am langa mine, in siguranta, decat undeva departe, fara ca macar sa putem lua legatura unul cu altul.
-Orochimaru, se pare ca am cazut in iadul lui fara ca macar sa-mi dau seama.
Nu mai e cale de intoarcere. Odata ce am luat aceasta decizie, nu pot decat sa o urmez asa cum trebuie. Indiferent daca Yuuki m-a mintit si chiar daca o va mai face de acum incolo, asta nu schimba cu nimic faptul ca il iubesc.

[Alixa]

OMG!!
Deci nu pot sa cred, stiu ca nu ti-am lasat de foarte multa vreme comm si imi cer scuze inca o data.
Nu am foarte mult timp deci sa incep.
A fost atat de perfect. Toate capitolele pe care le-am ratat ( :?: ).
Insa ultimul a fost cireasa de pe tort. :X:X:X:X
Nu am ce comenta in afara de faptul ca vreau sa-ti spun ca st nerabdatoare sa vad ce va face Sasuke. Evident Yuuki a mintit dar era si mai evident ca Sasuke v-a trece peste asta si il va salva.
Nu stiu cand voi mai intra :(:( (nu sunt acasa )
Dar promit ca o sa recuperez tot.
Kisses :X:*

[βεκi]

Insfarsit ! Insfarsit, de 22 de capitole astept sa se intample acest lucru, insfarsit s-a intamplat. Sasuke a recunoscut ca il iubeste pe Yuuki <3 Inca nu-mi vine sa cred, a trebuit sa astept atat de mult -.- In fine...te-ai gandit foarte bine la acest lucru, nu ai grabit actiunea, deoarece la inceputul fic-ului, din descrierea ta Sasuke era o persoana rece. Ma asteptam de la inceput sa se indragosteasca de Yuuki prin al 3-lea capitol, deoarece asa este peste tot. Multi care fac fic-uri cu Naruto, protagonistii( in special Sasuke care este rece si nepasator in mai toate fic-urile ) se indragosteste una doua, lucru care nu mi se pare normal. Ma bucur ca tu ai avut aceasta originalitate si nu ai grabit lucrurile. Pana la urma nu te poti indragosti una doua de cineva. Tu ai descris detaliat starile prin care a trecut Sasuke si cand a venit momentul potrivit atunci ai pus punctul pe i. Sasuke a trebuit sa treaca prin multe ca sa-si dea seama ca este indragostit de Yuuki. Adica oricat de mult incerca sa si-l scoata din cap, nu reusea. L-a si abandonat, doar pentru a uita de el, dar acest lucru nu l-a ajutat cu nimic. Chiar imi place cum a decurs lucrurile.

-Orochimaru, se pare ca am cazut in iadul lui fara ca macar sa-mi dau seama.

Partea asta mi-a placut la nebunie, am citit-o de n ori. Asa se intampla si cu dragostea. Ajungi sa te indragostesti fara sa-ti dai seama si nu sti cum sa te trezesti la realitate. Frumoasa replica si bine gandita.

Astept urmatorul capitol, sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla pe parcurs. Nu am nimic de criticat la acest capitol, este minunat ca si celalalte.