My life is a huge disaster [yaoi]

[Yaku-chin]

Am venit cu urmatoarea parte din capitol...va multumesc la fiecare pt capitol din pacate nu am timp asa mult incat sa va iau la rand si sa spun cate de mult ma bucur ca ati trecu pe aici si vatzi facut timp sa citititi....imi cer scuze, sa-mi fie rusine,dar chiar ma bucur ca ati trecut si ati citit si ati si comentat, ms molt k mi-ati evidentiat greselile....:x..sper sa va placa si urmatoarea parte:
Partea a III a

Chiar nu pot sa inteleg. De ce vor sa ma oblige sa fac ceva ce nu imi place, ce nu vreau? De ce nu vor sa accepte ca eu nu am aceleasi preferinte ca si ei? Oare e asa greu de acceptat? Sunt asa obsedati de moda si tot ce are legatura de ea. De ce vor ca eu sa fiu model? Atatea intrebari carora nu le gasesc un raspuns si o explicatie logica....
Nu spun ca arta modei este ceva urat fiindca nu este. Cred ca este placut sa sti ca esti admirat pentru frumusetea exterioara. Esti platit pentru frumusete ta, esti platit fiindca esti tu, tu fiind o imagine, o iluzie, un tablou ce le place tuturor, esti tu doar la exterior si doar asta conteaza. Dar oare cum e aceasta imagine si in interior? Ce crede ? Ce gandeste? Ce ascunde ?
Eu nu vreau sa fiu o iluzie, nu vreau sa fiu placut doar pentru ce sunt la exterior ci vreau sa fiu placut, iubit si admirat pentru ce cred, pentru ce gandesc si pentru cum sunt eu.
Oare am puterea si intelepciunea sa ii fac si pe ei sa inteleaga cum sunt, ce cred si cum gandesc?
Desi ei ma cred un capricios, un copil ce nu stie nimic din ce e bine si ce trebuie sa fac, eu nu sunt asa.
Lasand la o partetoate preocuparile si gandurile, unde poate fi? Sunt in firma asta de o gramada de timp. Il caut de peste 30 de minute si deja incep sa ma satur. Off si chiar de-as vrea sa plec nu mai stiu unde e iesirea.
Saracii angajati oare cum pot sa il suporte pe tatal meu ca sef? EL e o fire atat de dificila, enervanta si stresanta, dar cine stie poate ca la servici se comporta altfel decat il stiu eu. Defapt daca m agandesc mai bine nu stiu nimic despre el, cum nu stie nici el despre mine. Oare o fi si vina mea aici? Dar daca cu ei nu ma pot intelege si nici ei nu vor sa ma inteleaga...off...
Deja nervii ma omoara, unde poate fii? Nu s-a gandit ca eu nu stiu unde sa il caut in ditamai firma , de 7 etaje?Normal ca nu,daca s-ar fi gandit nu m-as mai plimba eu de colo colo prin firma lui . Daca se mai uita asa la mine ii i-au la bataie, ma enerveaza la culme dar aici e si vina mea, cred ca ma considera un denment la cum zbier. Trebuie sa ma calmez si sa intreb pe cineva unde poate fi vestitul batran Aizawa.
Deci am urcat cu liftul la al patrulea etaj, la comportamentul pe care l-am adoptat nu m-as fi mirat sa fiu dat afara, insa nimeni nu are de gand sa faca aceasta fapta. Oare stiu ca sunt fiul sefulor lor? Stiu bine ca parintii mei nu au spus nimanui ca au un fiu ca sa ma protejeze pe mine de mafie si de persoane care ar incerca sa imi faca rau. Presupun ca banuiesc ca sunt fiul lui pentru ca nu oricine si-ar permite sa urle asa ca mine in cautarea unei persoane strigand-o si "tata",cred ca e evident ca sunt fiul lui,dar atunci de ce nimeni nu vrea sa ma ajute sa il gasesc? Ma amuza ideea ca i-as fi speriat asa tare incat nu ar avea curajul de a vorbi cu mine, se tem oare pentru serviciul lor? Se tem ca nu cumva sa ma enerveze si eu sa-i spun tatei sa-i concedieze? Ce prostie, nu as fi in stare de asa ceva si in plus tata nici nu ma asculta pe mine.
Deja m-am plimbat prea mult la etaju asta, pe cine sa intreb. Cred ca imi incer norocul cu o domnisoara . M-am mai calmat si m-am adresat cat de politicos am putut:
-Ma scuzat, stiti unde il pot gasi pe domnul Myabi?Din pacate nu prea vin des pe aici, defapt e prima data cand vin si nu stiu unde il pot gasi.
-Biroul dansului este la etajul sapte, sunteti fiul lui? Semanati foarte bine si de aceea va intreb,spuse tanara din fata mea
Era ciudat ca cineva sa imi spuna ca seman cu tatal meu , dar pana la urma eram fiul lui nu? Deci trebuia sa seman cu el.
-Da asa este si pot spune ca nu stiu firma foarte bine si nu ma pot descurca, ati dori sa ma indrumati spre biroul lui?
-Bineinteles, urmati-ma, va rog. Eu sunt Vanda,l ucrez ca fotograf de cinci ani,incantata!
-De asemeanea,eu ma numesc Ayoku.
Am discutat mult cu Vanda, desi parea sa aiba nu mai mult de 20 de ani, ea avea 31. Am aflat de la ea ca sedinta la care trebuia sa fiu prezent s-a terminat acum o ora. Din cate am inteles de la ea nu multi stiu ca sefii lor au un fiu. Defapt eram constient ca multe persoane nu stiu ca parintii mei au un fiu , asta a fost dorinta lor de a ma proteja pe mine de orice pericol, si nici eu nu am spus cunostintelor mele, doar catorva prieteni mai apropiati deoarece nu voiam sa par un fitot sau chestii de genul acesta.
Cand am sosit la etajul sapte Vanda mi-a aratat unde este biroul tatei si si-a luat la revedere de la mine, imi era foarte simpatica dar stiam ca nu trebuie sa ma i-au dupa aparente asa ca am decis sa nu imi fac inca o parere stabila despre ea .
Am ciocanit la usa biroului deoarece secretarea nu era la postul ei. Am auzit o voce mult prea cunoscuta care mi-a permis sa intru.
Mai mult din datorie decat din resperct am salutat intr-un mod destul de politicos dupa parerea mea.
-Buna dimineata!
Pentru mine era dimineata, deoarece m-a trezisem la ora 10 iar de obicei eu ma trezesc la 12 si chiar si atunci mi se pare dimineata, dar tatal meu nu era de aceesi parere ca si mine, nu era ceva nou in asta.
-Dimineata?Este deja ora pranzului, imi spuse el cu o voce destul de rece si suparata, am vrut sa ii spun ceva insa nu am apucat fiindca mi-a luat-o inainte
-Stiam ca nu pot sa am incredere in tine, esti un iresponsabil, un lenes bun de nimic! Trebuia sa fi aici la ora 10, iar tu esti aici deabea la 12.
Desi credeam ca nu o sa ma doara cuvintele sale, m-au durut si inca mult. Am incercat sa ii explic ca eram aici la 10 jumatate dar nu m-a lasat.
-Dar am fost aici la..
-Nici un dar, nu ai nici o scuza. Nu vrei sa iei viata in serios, atunci nu vreau sa stiu ca am un fiu vagabont, un fiu bun de nimic. Prefer sa nu il am.
Acele cuvinte au venit ca niste cutite ce imi taiau sufletul in parti minuscule. Nu imi venea sa cred ce auzeam. Nu puteam, nu voiam ...
Desi ma durea nespus de tare acele cuvinte nu voiam sa stie asta si am incercat sa fiu indiferen.
-Am intarziat o ora ce mare scofala?
Ii spusesem o minciuna, nu intarziasem asa mult, doar ca nu cunosteam cladirea asa ca m-am pierdut.
-O ora in care putea depinde viitorul tau, tu puteai fi renumit nu baiatul pe care l-am ales ca fiind modelul firmei mele, puteai fi cunoscut, admirat, iubit de multe persoane dar ai aruncat la gunoi acest provilegiu.
-Eu nu vreau nimic din toate astea ....
Am spus ce gandeam si ce credeam dar el...
-Nu conteaza ce vrei, tu nu stii nimic. Esti prea orb si prea prost sa cezi ce iti pot oferi eu si mama ta, cat ne straduim sa te facem sa intelegi ca viitorul tau depinde de firma asta, dar degeaba tu parca nu auzi, nu vezi, nu faci nimic din ce trebuie, faci totul pe dos. De ce nu ne asculti ? De noi depinzi, intelege odata copile si trezeste-te la realitate!
-Intelege ca nu vreau! Am spus acele cuvinte tipand, incercand sa il fac sa inteleaga, insa eu vorbeam cu peretii. Cel putin ei ma ascultau dar nu si tatal meu. Nu stiam cum sa il mai fac sa inteleaga, nu reuseam sa inteleg ce vrea intruna de la mine, defapt stiam ce vrea dar nu puteam sa ii ofer ce dorea...dar el parca nu vedea nimic in jurul lui, nu vedea dorintele mele, nu vedea visurile mele..ci doar ce voia el.
Am incercat inca o data dar degeaba, stiam ca nu o sa inteleaga dar nu voiam sa ma dau batut, nu inca.Voiam sa mai sper ca pot sa il fac sa vada adevarul, insa mai bine nu o facea. Ce a urmat practic m-a distrus pe mine, dar avea sa ii distruga si pe ei ...si inca foarte mult.
-Tata visurile mele sunt diferite de ale tale, viitorul cel vreau pentru mine nu seamana deloc cu ce vrei tu, eu am alte planuri pentru viitor , alte dorinte, alte sperante pe care vreau sa le fac posibil, si am sa le fac fie ca vreti sau nu. M-am saturat sa incerc sa te fac sa intelegi si pe tine si pe mama .Am plecat, aici nu e locul meu.
-Daca ai sa pleci de aici ai sa o faci si din viata mea , eu cu mama ta nu meritam un fiu ca tine, tu pentru noi o sa fi mort daca pleci, sa uiti ca ai parinti, pentru ca noi te vom renega, asa ca ai face bine sa ramai .
"Pentru noi tu o sa fi mort...mort...o sa fii...mort..."cuvinte ce mi se repetau in gand mereu, nu voiam sa cred ca le-am auzit, nu puteam sa cred, nu era adevarat totul era o miciuna, voiam sa fiu mitit sa cred ca acele cuvinde au fost doar minciuni, dar nu era asa...Era adevarat, tot ce mi se intampla era crudul si nemilosul adevar. Nu voia sa ii fiu copil fiindca nu faceam ce vrea, era stupid.
Era o gluma mult prea proasta, dar voiam sa fie o gluma, puteam accepta daca era o gluma dar erau vorbe adevarate, vorbe spuse de tatal meu, adresate tocmai mie, propiului sau fiu. Voiam sa stiu ca viata mea e o minciuna, ca tot ce mi se intamplase fuse o miciune, dar nu, nu era asa. Nu stiam ce sa fac, asa ca am fugit de acolo, din acel birou, am plecat din acea firma, nici nu stiam unde era iesirea dar am nimerit-o din prima .Simteam ca ochii mi se umezesc si nu intelegeam ce e cu durerea din piept, nu intelegeam de ce parca sufleteul meu era acoperit de o panza de paianjan care ma strange din ce ince mai tare si care vrea sa ma secatuiasca de orice putere, ma simteam neputincios. Picioarele ma purtau spre un drum inca neclar, chiar daca voiam sa ma opresc nu puteam, ma duceau intr-un loc, dar oare unde? O intrebare imi suna in cap, si numai aceea, nu puteam sa ma gandesc la altceva decat la acea intrebare, incercand sa ii gasesc un raspuns insa nu reuseam,nu eram capabil de a raspune, nu stiam care ar fi raspunsul potrivir.
"Cum a putut sa imi zica una ca asta? Cum?" Chiar daca nu ma intelegeam cu el, chiar daca ma certam cu el, chiar daca ma pedepsea, chiar daca imi interzicea multe lucruri era tatal meu, si ...si il iubeam , indiferent de ce s-ar fi intamplat il iubeam pentru ca si el ma iubea....sau asa cred ca ma iubea...
Imi doream sa mor...Ce rost mai avea sa traiesc?Oricum nimeni nu ar simti lipsa mea.Nu mai puteam judeca logic.Nu stiam unde ma indrept dar ceva imi spune ca daca voi ajunge acolo...imi va fi mai bine, cineva ma asteapta acolo.Dar cine?Nu avea cine sa ma astepte.
Stresul acumulat in ultimul timp imi dadea dureri ingrozitoare de cap, simteam ca in curand imi va exploda capul..desi asa ceva era imposibil...senzatia era foarte ingrozitoare.M-am oprit din mers si eram...eram in fata unei usi era parca cunoscuta ...nu stiam exact...am vrut sa bat la usa dar nu eram sigur daca am reusit fiindca imaginea din fata ochilor si tot ce mai vedeam era culoarea neagra care punea stapanire pe ochii mei...nu stiam exact ce se intampla asa ca am vrut sa ma sustin de ceva insa cand am dat sa ma sprijin am lesinat de indata.
Eram pe ceva moale, parca pluteam.Ma simteam asa bine, nu voiam sa ma mai trezesc, nu mai voiam sa deschid ochii pentru ca mi-era firca de ceea ce o sa se intample in continuare. Nu era frica, ci un sentiment ciudat....simteam ca sunt iubit si protejat dar nu stiam pentru cat timp ? Cine era acea persoana? Unde ma aflam?


Sisu e randu tau....sper sa fie bun acest capitol si sa va placa am fugit la somn...parintii astea nu te lasa mai mult:D