05-04-2008, 11:38 PM
Lume is franta eu ma duc sa ma culc ^__^ Dar nu inainte de a pune continuarea.Ce-i drept capitolu asta are destul de multe greseli.SI NU nu spun asta ca sa ma auto subestimez,ok???Ca asa mi s-a spus pe alt forum.O spun fiindca stiu eu ce vorbesc..ceva nu suna bine...insa nu-mi dau seama ce.dar ceva e in neregula...Daca va dati seama ce va rog sa-mi ziceti si mieee :(
Anyway enjoy it!
Dupa acea replica rece si indiferenta Hiei ii lasa pe Kurama singur in camera si pleaca fara sa mai scoata o vorba..Nici macar el nu stia de ce s-a purtat atat de rece..Asa era felul lui,rece ca gheata si nepasator.Isi lasa pasii purtati prin furtuna nimicitoare,parea ca cerul isi revarsa toata ura si toate lacrimile spre el,drept pedeapsa.Stropii ii loveau fata cu o rapiditate de nedescris scurgandu-se lin pe obraji.Hiei a pornit intr-o goana nebuna asa cum obisnuieste el spre padure unde va gasii refugiu sub crengile uscate ale copacilor...Ploaia nu inceta sa cada incetosandu-i calea demonului.Ud din cap pana in picioare se ascunde de furtuna covarsitoare intr-un copac la marginea padurii.
In camera lui Kurama era o liniste desavarsita.Doar picuri navalnici de ploaie spargeau linistea in mii de rasunete izbindu-se strasnic de geamul de sticla.Kurama urmarea cu ochi tristi natura dezlantuita in plina splendoare.Isi lipi mana de geam lasand-o usor sa cada pe sticla rece ca mai apoi sa stranga din pumn plecand privirea spre podea.
-Ce fraier am fost.Hiei ma uraste.Am fost un fraier sa-i spun ca mi-a lipsit atat de mult...Lui nici macar nu-i pasa...Se invinuia singur pentru iesirea de mai devreme.Ofteaza adanc,dupa care se intoarce in patul moale,de data asta inchizand geamul,caci stia:Hiei nu avea de gand sa se intoarca.
Se aseaza pe asternutul fin si delicat,insa somnul nu avea sa-l viziteze prea curand.Statea intins,ochii inchisi si lipsiti de viata,ascultand acelasi lucru la nesfarsit:vuietul furtunii.
In capatul celalalt al orasului,somnul il ocolea cu desavarsire si pe Hiei,care privea spre cer fara vreun sens..Odata cu ploaia ce ii patrundea in haine pana la piele ii partunde in minnte imaginea cu el si Kurama.
~Flashback~
-Mi-al lipsit......
-Mie nu.
~End of flashback~
Era intr-adevar ceea ce micul demon simtea?Erau acestea adevaratele lui sentimente?Inauntrul lui se zbatea o furtuna mai strasnica decat cea de afara,dar nu ar fi recunoscut acest lucru nici daca cineva i-ar pune sabia la gat.Continua sa isi nege propriile trairi,cufundnandu-se din ce in ce mai mult in intunericul mormantal in care s-a inconjurat.
Orele treceau una dupa alta,lasand loc diminetii sa-si faca aparita.Furtuna in sfarsit renuntase si se potolise din distrugerea pornita.Firele de iarba tremurau sub greutatea stropilor de roua,asteptand mangaierea dulce a soarelui care nu a intarzaiat sa apara.Kurama se ridica alene din pat indreptandu-se fara nici un chef de viata spre baie.Dupa un dus binemeritat,toata intamplarea de noaptea trecuta ii vine in minte facandu-l sa alerge afara....Fugea cu pasi rapizi,toti pe langa care trecea priveau uimiti si se intrebau unde s-ar putea grabii asa....Dar roscatul nu avea vreo destinatie.Pur si simplu vroia sa se indeparteze de toti.Vroia sa fuga cat mai departe...Cat mai departe de el insusi....Suferea.
Pasii l-lau purtat spre padure.In fuga lui nebuna se impiedica de o creanga.Zgomotul produs reuseste sa-l trezeasca pe Hiei care dormea invelit in pelerina lui sus pe o creanga.Insa nu spune nimic.Se ridica si il urmareste pe Kurama.Era curios ce intentioneaza acesta sa faca in padure.
Insa ce a vazut a fost total neasteptat.Kurama se opreste langa un copac.Incepe sa dea cu pumnii in copac cu putere,sangele ii curegea siroaie pe degete insa nu ii pasa.Continua sa loveasca cu putere.In tot acest timp tinuse in el tot ce i se intamplase,tot ce ii provoca suferinta.Nu mai era in stare sa opreasca lacrimile,le-a lasat sa cada....Le-a lasat sa cada pentru prima oara.Era intaia data cand plangea.Insa durerea ce o purta in suflet era insuportabila.Nu-i venea sa creada ce reusise Hiei sa faca din el.Obrajii i se scufundau in mii si mii de lacrimi cristaline.
Incet se lasase in jos in genunchi.Plangea din ce in ce mai tare.Gafaia cerand aer.Printre plansete si suspine reusise sa vorbeasca din nou:
-Te urasc!!!!!!!Ce Dumnezeu mi-ai facut??
Hiei asculta de sus...Simtea cum ceva din pieptul lui ardea vazandu-l pe roscat suferind atat de mult din cauza lui...
-Dar ce vorbesc?Nu te voi putea urii nici intr-un milion de ani....Tin prea mult la tine...Un alt rand de lacrimi ii curgea pe fata...Hiei privea inca neajutorat.
Insa Hiei nu era singurul care privea.O stafie din Makkai a reusit sa ajunga pana in lumea umana si care intr-un moment de neglijenta ii ataca pe Kurama punandu-l pa pamant.Insa roscatul nu a reactionat in nici un fel.Statea la pamant cu lacrimi in ochi asteptand urmatoarea lovitura.Ranile nu il dureau,il durea doar rana ce o purta in suflet.Dupa 5 minute in care roascatul a fost aruncat cat colo de stafie,Hiei satul sa-l vada asa pe Kurama intervine trantind stafia de toti copacii.
Se indreapta spre Kurama,care avea capul plecat ascunzandu-si lacrimile de el.
-Ce faci prostule?De ce nu lupti?Vrei sa mori?La naiba ce s-a intamplat cu tine?II reprosa Hiei nervos.
-De parca nu ai stii!Si ce ar fi daca as vrea sa mor?Oricum sunt deja mort!Tu ai fost cel care m-a omorat.....II raspunse roscatul mii de lacrimi ii brazdau obrajii.Nu voi mai face aceeasi gresala sa-ti mai impartasesc sentimentele mele.Iti vei bate joc din nou de mine,continua Kurama printre lacrimi.
Hiei il privea fara sa scoata un cuvant....Abia acum,vazandu-l pe Kurama in starea in care se afla,realiza cat de mult l-a ranit si cata suferinta i-a provocat.Simtea din nou cum ceva din pieptul lui ardea.Era un sentiment ciudat,care il sufoca.
Roscatul statea in fata lui,neajutorat,cu ochii inlacrimati.Poate condus de un impuls,Hiei se apropie de Kurama imbratisandu-l cu caldura,strangandu-l la pieptul lui.Pur si simplu nu mai suporta sa-l vada asa.Roscatul isi ridica privirea uitandu-se nedumerit la el,nu stia ce s-a intamplat.A fost linistit de o pereche de maini ce se plimbau lin pe spatele lui incercand sa-l calmeze.Il facea sa planga si mai tare.Plangea,insa de data aceasta la pieptul lui Hiei.Simtii cum o mana ii ridica usor fata mangaindu-i obrazul atat de lin incat ii incat ii infiora intreg corpul.Aceeasi mana coborii in jos,prinzandu-i palmele pline de sange intre ale sale,cu atentie astfel incat sa nu-i atinga vreo rana.Il stranse din nou la piept,de data asta mai tare...Au stat asa poate 20 de minute sau mai mult,in tot acest timp Kurama continuand sa planga pe umarul lui Hiei.
Insa,cum nimic nu poate fi perfect trebuia sa se intample ceva din nou.De data aceasta,Hiei fiind mult prea concentrat asupra roscatului uita de stafie,care in 20 de minute a avut timp suficient sa-si adune fortele.Se napusteste asupra micului demon.
Acesta se indeparteaza de langa Kurama,raspunzandu-i stafiei la atac.Se intoarce pentru o clipa sa vada daca roscatul e in regula.Stafia profitand de micul moment de neatentie arunca o sabie spre demon.Insa nu apuca sa il atinga,deoarece un Kurama foarte ranit se ridica rapid de la pamant sarind spre Hiei.Astfel sabia se infige in spatele lui,cazand la pamant ca o frunza moarta de toamna...
-KURAMA!!!!!!!!
Anyway enjoy it!
Dupa acea replica rece si indiferenta Hiei ii lasa pe Kurama singur in camera si pleaca fara sa mai scoata o vorba..Nici macar el nu stia de ce s-a purtat atat de rece..Asa era felul lui,rece ca gheata si nepasator.Isi lasa pasii purtati prin furtuna nimicitoare,parea ca cerul isi revarsa toata ura si toate lacrimile spre el,drept pedeapsa.Stropii ii loveau fata cu o rapiditate de nedescris scurgandu-se lin pe obraji.Hiei a pornit intr-o goana nebuna asa cum obisnuieste el spre padure unde va gasii refugiu sub crengile uscate ale copacilor...Ploaia nu inceta sa cada incetosandu-i calea demonului.Ud din cap pana in picioare se ascunde de furtuna covarsitoare intr-un copac la marginea padurii.
In camera lui Kurama era o liniste desavarsita.Doar picuri navalnici de ploaie spargeau linistea in mii de rasunete izbindu-se strasnic de geamul de sticla.Kurama urmarea cu ochi tristi natura dezlantuita in plina splendoare.Isi lipi mana de geam lasand-o usor sa cada pe sticla rece ca mai apoi sa stranga din pumn plecand privirea spre podea.
-Ce fraier am fost.Hiei ma uraste.Am fost un fraier sa-i spun ca mi-a lipsit atat de mult...Lui nici macar nu-i pasa...Se invinuia singur pentru iesirea de mai devreme.Ofteaza adanc,dupa care se intoarce in patul moale,de data asta inchizand geamul,caci stia:Hiei nu avea de gand sa se intoarca.
Se aseaza pe asternutul fin si delicat,insa somnul nu avea sa-l viziteze prea curand.Statea intins,ochii inchisi si lipsiti de viata,ascultand acelasi lucru la nesfarsit:vuietul furtunii.
In capatul celalalt al orasului,somnul il ocolea cu desavarsire si pe Hiei,care privea spre cer fara vreun sens..Odata cu ploaia ce ii patrundea in haine pana la piele ii partunde in minnte imaginea cu el si Kurama.
~Flashback~
-Mi-al lipsit......
-Mie nu.
~End of flashback~
Era intr-adevar ceea ce micul demon simtea?Erau acestea adevaratele lui sentimente?Inauntrul lui se zbatea o furtuna mai strasnica decat cea de afara,dar nu ar fi recunoscut acest lucru nici daca cineva i-ar pune sabia la gat.Continua sa isi nege propriile trairi,cufundnandu-se din ce in ce mai mult in intunericul mormantal in care s-a inconjurat.
Orele treceau una dupa alta,lasand loc diminetii sa-si faca aparita.Furtuna in sfarsit renuntase si se potolise din distrugerea pornita.Firele de iarba tremurau sub greutatea stropilor de roua,asteptand mangaierea dulce a soarelui care nu a intarzaiat sa apara.Kurama se ridica alene din pat indreptandu-se fara nici un chef de viata spre baie.Dupa un dus binemeritat,toata intamplarea de noaptea trecuta ii vine in minte facandu-l sa alerge afara....Fugea cu pasi rapizi,toti pe langa care trecea priveau uimiti si se intrebau unde s-ar putea grabii asa....Dar roscatul nu avea vreo destinatie.Pur si simplu vroia sa se indeparteze de toti.Vroia sa fuga cat mai departe...Cat mai departe de el insusi....Suferea.
Pasii l-lau purtat spre padure.In fuga lui nebuna se impiedica de o creanga.Zgomotul produs reuseste sa-l trezeasca pe Hiei care dormea invelit in pelerina lui sus pe o creanga.Insa nu spune nimic.Se ridica si il urmareste pe Kurama.Era curios ce intentioneaza acesta sa faca in padure.
Insa ce a vazut a fost total neasteptat.Kurama se opreste langa un copac.Incepe sa dea cu pumnii in copac cu putere,sangele ii curegea siroaie pe degete insa nu ii pasa.Continua sa loveasca cu putere.In tot acest timp tinuse in el tot ce i se intamplase,tot ce ii provoca suferinta.Nu mai era in stare sa opreasca lacrimile,le-a lasat sa cada....Le-a lasat sa cada pentru prima oara.Era intaia data cand plangea.Insa durerea ce o purta in suflet era insuportabila.Nu-i venea sa creada ce reusise Hiei sa faca din el.Obrajii i se scufundau in mii si mii de lacrimi cristaline.
Incet se lasase in jos in genunchi.Plangea din ce in ce mai tare.Gafaia cerand aer.Printre plansete si suspine reusise sa vorbeasca din nou:
-Te urasc!!!!!!!Ce Dumnezeu mi-ai facut??
Hiei asculta de sus...Simtea cum ceva din pieptul lui ardea vazandu-l pe roscat suferind atat de mult din cauza lui...
-Dar ce vorbesc?Nu te voi putea urii nici intr-un milion de ani....Tin prea mult la tine...Un alt rand de lacrimi ii curgea pe fata...Hiei privea inca neajutorat.
Insa Hiei nu era singurul care privea.O stafie din Makkai a reusit sa ajunga pana in lumea umana si care intr-un moment de neglijenta ii ataca pe Kurama punandu-l pa pamant.Insa roscatul nu a reactionat in nici un fel.Statea la pamant cu lacrimi in ochi asteptand urmatoarea lovitura.Ranile nu il dureau,il durea doar rana ce o purta in suflet.Dupa 5 minute in care roascatul a fost aruncat cat colo de stafie,Hiei satul sa-l vada asa pe Kurama intervine trantind stafia de toti copacii.
Se indreapta spre Kurama,care avea capul plecat ascunzandu-si lacrimile de el.
-Ce faci prostule?De ce nu lupti?Vrei sa mori?La naiba ce s-a intamplat cu tine?II reprosa Hiei nervos.
-De parca nu ai stii!Si ce ar fi daca as vrea sa mor?Oricum sunt deja mort!Tu ai fost cel care m-a omorat.....II raspunse roscatul mii de lacrimi ii brazdau obrajii.Nu voi mai face aceeasi gresala sa-ti mai impartasesc sentimentele mele.Iti vei bate joc din nou de mine,continua Kurama printre lacrimi.
Hiei il privea fara sa scoata un cuvant....Abia acum,vazandu-l pe Kurama in starea in care se afla,realiza cat de mult l-a ranit si cata suferinta i-a provocat.Simtea din nou cum ceva din pieptul lui ardea.Era un sentiment ciudat,care il sufoca.
Roscatul statea in fata lui,neajutorat,cu ochii inlacrimati.Poate condus de un impuls,Hiei se apropie de Kurama imbratisandu-l cu caldura,strangandu-l la pieptul lui.Pur si simplu nu mai suporta sa-l vada asa.Roscatul isi ridica privirea uitandu-se nedumerit la el,nu stia ce s-a intamplat.A fost linistit de o pereche de maini ce se plimbau lin pe spatele lui incercand sa-l calmeze.Il facea sa planga si mai tare.Plangea,insa de data aceasta la pieptul lui Hiei.Simtii cum o mana ii ridica usor fata mangaindu-i obrazul atat de lin incat ii incat ii infiora intreg corpul.Aceeasi mana coborii in jos,prinzandu-i palmele pline de sange intre ale sale,cu atentie astfel incat sa nu-i atinga vreo rana.Il stranse din nou la piept,de data asta mai tare...Au stat asa poate 20 de minute sau mai mult,in tot acest timp Kurama continuand sa planga pe umarul lui Hiei.
Insa,cum nimic nu poate fi perfect trebuia sa se intample ceva din nou.De data aceasta,Hiei fiind mult prea concentrat asupra roscatului uita de stafie,care in 20 de minute a avut timp suficient sa-si adune fortele.Se napusteste asupra micului demon.
Acesta se indeparteaza de langa Kurama,raspunzandu-i stafiei la atac.Se intoarce pentru o clipa sa vada daca roscatul e in regula.Stafia profitand de micul moment de neatentie arunca o sabie spre demon.Insa nu apuca sa il atinga,deoarece un Kurama foarte ranit se ridica rapid de la pamant sarind spre Hiei.Astfel sabia se infige in spatele lui,cazand la pamant ca o frunza moarta de toamna...
-KURAMA!!!!!!!!