Bună D: Merci că citiţi, comentaţi şi apreciaţi. Mă bucur că vă place.
Se zice că nr. 13 e cu ghinion =]] dar nu cred că se aplică asta şi la capitolul 13, sau da? =]].
Lectură plăcută!
Capitolul 13
- Cum ai devenit vampir?
Şi iată că a venit şi întrebarea enervantă, pe care o uram din tot sufletul meu.
Nu pentru că îmi amintea de exisenţa mea umană. Nu pentru că îmi provoca nostalgie şi nu pentru că eram trist să îmi amintesc de persoanele din trecutul meu. Nici pentru faptul că duruse când fusesem transformat. Poate alea erau motivele de bază, dar nu era şi cazul meu nenorocit. Ci pentru că aşa îmi aminteam fiecare minut pe care îl petrecusem
singur ca şi vampir. Am înjurat în italiană încet, cât să nu audă şi am început să râd iritat. Stăteam lângă ea pe canapea de această dată, îmi apropiasem trupul de al ei. Am sărutat-o scurt, însă m-a înlăturat.
- Chiar vrei să ştii?
A dat din cap hotărâtă. I-am lins uşor una dintre urechi. Ah, delicios.
- Şi ce eşti dispusă să dai în schimbul acestei informaţii?
S-a uitat dezgustată la mine iar eu am început să râd şi mai tare. Era doar o glumă , evident. Pentru că dacă vroiam ceva o luam singur. I-am atins chipul, simţindu-i căldura.
- ÃŽmi zici sau nu?
Tonul îi era iritat şi exasperat. Asta probabil însemna că dacă nu îi zic pleacă şi mă lasă cu buza umflată. Avea personalitate, asta îmi plăcea la ea.
- Dacă tu vrei.
M-am ridicat, oricum nu era mare diferenţă dacă stăteam în picioare sau pe canapea , şi m-am rezemat de un perete apropiat, era rece. O senzaţie plăcută.
- Bla-bla-bla! Totul a început cu foarte mulţi ani în urmă.
Vocea îmi era seacă, plictisită şi indiferentă. Nu mai povestisem decât unei persoane trecutul meu, pentru că fusesem constrâns de mijloace. Şi nu era o fiinţă umană. Dar dacă mi-o cerea Lilith, nu puteam să refuz. Şi ce atâta mare lucru? Era doar un trecut fără valoare.
- Câţi ani? A întrebat curioasă. Îmi era teamă de asta. Am rânjit superior.
- 200 de ani.
Ochii ei au strălucit , devenind şi mai atentă. Ştiam care era următoarea întrebare.
- Ok , ok. Aveam 19 ani când s-a întâmplat totul. Eram ceea ce toţi ar fi numit un tânăr responsabil, aveam bani cu caru’, ca să zic aşa. Şi îmi permiteam să îmi fac studiile avansate; trăiam în Germania pe vremea aceea . Am căscat, deşi era un gest ce avea ca scop accentuarea plictiselii, şi m-am aşezat înapoi lângă ea. Nu am privit-o. Mi-am pus bărbia între mâini şi coatele peste genunchi şi am privit în gol, lăsându-mi vocea să se audă singură. Am continuat.
- Aşa. Şi urmam un colegiu de finanţe, aveam să devin un bancher strălucit ca şi tatăl meu. Un bătrân , biet beţiv care a reuşit totuşi să nu cheltuiască chiar toţi banii şi să mă poată ţină în universitate. Deşi astea erau meritele bunicului meu, însă hai să lăsăm detaliile enervante la o parte. Nu cred că te interesează partea mea umană. Era una din acele nopţi mişto, cu lună plină. Bla – bla –bla. Avusesem ore de seminar şi am ajutat nişte studenţi mai mici cu nişte proiecte, aşa că am întârziat. A trebuit să merg pe jos până acasă. Mda, încă locuiam cu părinţii. Am oftat gândindu-mă puţin la sora mea foarte neîndemânatică. Nu o să fie nimic extraordinar, oricum nu am fost transformat pentru că mă dorea cineva neapărat. Şi nici pentru că am salvat pe cine ştie cine. Şi nici pentru că fusese o greşeală, ci unui vampir îi era pur şi simplu sete. Al dracului de sete. Ceea ce e de înţeles; mă rog, nu pricepeam de ce nu a putut să îşi stăpânească pofta nebună.
Am tăcut, văzând că aceasta încă mă urmăreşte. Zâmbind discret, am continuat.
- Străzile erau calme în anul ăla, aşa că era frumos să mergi noaptea prin cartierul meu. Brusc a apărut cineva, nu îmi amintesc cu exactitate cum s-a întâmplat. A venit spre bine, mi-a trântit o palmă peste faţă încât să mă zgârie – şi eu nu eram un bătăuş , aşa că am căzut la pământ. A venit spre mine, nici nu m-a avertizat. Am râs amintindu-mi ce patetic am fost în acea clipă. Mi-a atacat gâtul şi a început să soarbă din sângele meu. Şi durea al dracului de tare, ceea ce a fost amuzant pentru că întotdeauna îmi fusese teamă de injecţii. Acum aveam parte de un tratament şi mai interesant.
Åži asta e tot.
Am încercat să ocolesc celelalte părţi. Nu trebuia să ştie chiar tot, oricum nu cred că îi păsa . Însă...
- Doar atât? Nu se poate. Ce a fost după? Ce ai simţit?
De asta îmi era teamă. Întrebările continuau. M-am ridicat de pe canapea, fără să o mai privesc. Ştiam că faţa mea era uşor rigidă de acum. Asta pentru că atinsese un punct sensibil. Şi nu îmi mai puteam ţine vocea, cuvintele începuseră să curgă. Nu le mai puteam abţine.
- M-a muşcat şi cu greu am îndurat suferinţa, pentru că atunci când eşti om doare . Prea tare aş zice acum, când îmi amintesc. Mi-a băut fiecare picătură de sânge până ce am simţit că nu mai am nimic, al dracului dacă mai simţeam ceva şi inima nu îmi mai bătea . A fost ca un calvar. Oricum , am trecut peste că durerea ţine doar o perioadă de timp până ce se instalează veninul. Adică, tot sângele îţi este înlocuit cu venin.
Mi-am dat ochii peste cap explicându-i, am înţeles din privirea ei că nu înţelegea care este faza cu veninul
- Ăă... Şi?
Vocea îi era uşor răguşită. Am râs .
- Păi să vedem. Am stat acolo până la dimineaţă, pentru că nu m-am putut ridica. Are un impact atât de puternic că te lasă paralizat. De fapt, depinde de vampir şi de cum este omul. Când au apărut zorile m-am simţit puternic şi .. Nu mă puteam controla, vreau să zic că simţeam nevoia să mă ridic şi să merg să beau
sânge ceea ce mi se părea ciudat. Mereu îmi fusese frică de chestiile astea. Am realizat că nu mai eram acelaşi şi că nici măcar nu mai gândeam aşa. M-am ridicat, într-adevăr şi am fugit. Asta e tot. Aşa am devenit ce sunt azi.
Uitătura îi era nemulţumită. Ştiam că nu îi povestisem aşa cum ar fi vrut să o fac, însă ce vroia să îi zic? Nu-mi plăcea să-mi plâng de milă.
- Ai vânat?
Vocea îi era impenetrabilă. Interesantă fată, ah, şi ce sexi. Bine, să mă limitez la răspunsurile întrebărilor sale. Să îmi iau ochii de la picioarele ei sexi, de la sâni şi ah.. De la acel gât. Să nu mai zic privirea şi atitudinea, personalitatea. Lilith era clar făcută pentru mine. Problema era că încă nu ştiam dacă eu eram făcut pentru ea. La dracu că eram, fusesem creat de două ori, nu exista nicio şansă să nu fiu.
Probabil că am scos un zâmbet mult prea mândru.
- Nu. De ce să fac aşa ceva? Ţi-am zis că îmi era frică de sânge.
S-a strâmbat.
- Ai zis că simţeai nevoia.
Am ridicat din umeri.
- Normal. Trei săptămâni nu am mâncat nimic, după care am realizat că ar fi mai bine să caut nişte sânge. Căprioare, şi alte d’alea. Beam doar puţin din sângele lor ca să nu le omor. Dar am realizat că dacă beau doar puţin or să moară oricum. Nu conta oricum nu iubisem niciodată animalele.
A chicotit. Am înţeles că probabil ei îi plăceau. În fine, şi mie. Aveau gustul bun.
- Nu ai vânat niciodată oameni?
Asta era chiar bună.
- Normal că da. Dar nu chiar „ vânat †. Pur şi simplu pe stradă, vedeam pe cineva şi îi beam sângele.
S-a cutremurat.
- Sunt un ucigaş , ce vrei să fac. Oricum de la unii doar am băut sânge şi atât; adică nu i-am ucis. Depindea de gradul de sete pe care îl aveam atunci şi de ceea ce simţeam în sângele cuiva.
- Ce vrei să zici? Feţele noastre erau acum la o distanţă milimetrică .Aproape că îi atingeam buzele. Respiraţia îi era caldă şi dulce ( am ignorat mirosul tutunului ) .
- Adică, atunci când gust sângele cuiva îmi dau seama de ce caracter are, o parte din viaţa acelei persoane şi aşa mai departe. Şi îmi iau decizia : merită sau nu să trăiască. Ştiu că în Biblie ăsta-i un păcat, însă eu deja.. În fine. Am încercat să o sărut , însă chipul îi era oarecum trist. De ce ? Trezirea fat-o, trebuia să mă hrănesc. Doar nu credeai că sunt vreun îngeraş bun? Hai te rog.
A adăugat.
- Ce s-a întâmplat cu cel care te-a transformat în vampir?
Ä‚sta era punctul sensibil.
- A fugit , ce să facă? Mi-a luat sângele şi probabil a considerat că ar fi super tare să mă transforme în vampir.
A dat din cap nedumerită.
- Vreau să zic, poţi alege : să transformi sau nu pe cineva în vampir. Trebuie în primul rând să muşti de gât, e ciudat dar acolo se găsesc nişte vene speciale. Apoi, trebuie ca persoana respectivă să fie secătuită total de sânge – asta e uşor că noi putem bea oricât . Şi dacă o omori înainte să îi sorbi şi ultima picătură de sânge : e mort. După, trebuie să omori în stlilul de vampir dar un asemenea specimen în curs de transformare este imposibil de distrus. Până acum nu s-a găsit o cale. Deci trebuie să aştepţi transformarea ca să îl ucizi : de la vampir la vampir. E complicat Lilith, mi-e lene să explic.
A dat iar din cap, probabil fascinată. Am văzut iar o urmă de tristeţe pe chipul ei.
- Åži cum te-ai descurcat
singur?
Bine punctat. Ca dracu, aşa m-am descurcat. Nu ştiam ce să fac, ce sunt. Cum şi în ce fel. Am vrut să îmi caut familia dar mama sigur ar fi făcut infarct, tata ar fi zis că ştia el că nu o să ajung bine şi sora mea... Hm , da Rachel ar fi fost probabil încântată să o transform ca să fie cu mine pentru totdeauna. Ei nu îi puteam face aşa ceva , deşi l-am ucis mai târziu pe tipul care a vrut să o tragă pe sfoară. Doream să merg la bunicul meu să îi zic : Salut bătrâne, ce zici jucăm nişte table? Săracul ar fi murit pe loc. Ok, detaliile astea nu cred că vroia să le audă. Pentru că mă simţeam sfâşiat pe dinăuntru. Nu îmi ştiam creatorul, deşi înţelegeam că era un biet nenorocit şi vai de el, ceea ce mă făcea să mă simt dezgustat.
- Bine. Nu vezi că sunt
bestial? Am râs fals şi ironic.
S-a apropiat de mine şi m-a .. SĂRUTAT. Chiar a făcut asta. Mi-am încolăcit braţele în jurul trupului său . S-a desprins repede încă ţinându-şi degetele pe obrajii mei.
- Nu te cred. O simt.
Au fost nişte cuvinte simple însă atât de profunde, încât nu m-am putut abţine. Am lăsat puţin masca jos şi am arătat puţin din prorpia agonie resimţită în trecut. Am lăsat-o să dispară rapid.
- Ai dreptate. A fost îngrozitor. Dar priveşte partea bună a lucrurilor, poate nu te-aş fi cunoscut dacă transformatorul meu ar fi stat cu mine până la dimineaţă.
Am strâns-o în braţe.
- E ciudat.
Mi-a mai zis în şoaptă.
- Eu şi cu tine? Am ridicat din sprâncene.
- Nu. Faptul că Rachel nu te place.
Am început să râd. Eu nu sunt ghicitor, de unde vrei să ştiu cine este această faimoasă „ Rachel †?
- Ă? Am întrebat . Aceasta a chicotit fiind mulţumită de faptul că nu ştiam chiar totul. A tăcut.
- ÃŽmi zici?
Bine, eram foarte puţin serios. M-am urcat peste ea şi i-am desfăcut sacoul.
- O să te dezbrac până începi să zici ceva.
A gemut uşor . Hei, începea să îmi placă şi mai mult treaba asta.
- E o fantomă .
A adăugat în momentul în care ajungeam să îi desfac cămaşa. Ce dracu? Nu puteai să taci. M-am oprit şi am început să râd.
- Ziceai că eu sunt ciudat.
A scos limba la mine.
- Şi de ce nu mă place? Am întrebat sceptic.
- Asta trebuie să o întreb.
Bine, totuşi hai să nu vorbim despre stafii chiar acum. Nici măcar nu ştiusem că există cu adevărat. Din moment ce eu nu le pot vedea, cui îi pasă? Am ridicat-o de pe canapea dându-i sacoul. Era aproape de ora prânzului.
- Ce-ar fi să te duc acasă?
Am dat din umeri când mi-a arătat o expresie uimită. Am adăugat rapid ,pentru a nu exista confuzii.
- Trebuie să văd ce vroia Jonathan.
A zâmbit fals şi eu mi-am dat ochii peste cap.
- Şi tu de ce stai mereu singură? Mi-am amintit vag, casa era mereu goală.
Am văzut că ezita să îmi răspundă şi m-am încruntat trăgând-o mai aproape de mine.
- Ziceai că dacă bei din sângele meu, vei putea ştii mai multe lucruri despre mine. Ce ştii?
Am gândit asta o secundă.
- Faptul că eşti destul de încăpăţânată cât să îmi rezişti din orgoliu.
A dat din cap eliberându-se din strânsoarea mea.
- Părinţii mei au murit. A adăugat sec luându-şi ghiozdanul. De parcă mă putea păcăli cu tonul acela rece. Vroiam să ştiu mai multe. La noapte, era rândul meu să pun întrebări.
- ÃŽmi faci o favoare Lilith?
O priveam frumos, fără a o atinge. De parcă eram cel mai cuminte tip în viaţă. Deşi mă mai gândeam la semnificaţia ultimului cuvând.
- Ce ? Scurt ÅŸi la obiect.
- Vrei să dormi câteva ore, mai bune? Vreau să vorbim
la noapte.
S-a gândit mai multă vreme.
- O să îţi aduc flori. Am adăugat rapid şi a început să râdă. A dat din cap în semn afirmativ şi eu am luat-o de mână. A vrut să se desprindă dar nici de-al naibii nu i-am dat drumul. Am urcat în maşină, şi am plecat doar atunci când am fost sigur că am lăsat-o în casă , în siguranţă.
- Auzi.. Am adăugat înainte să fug .
- Ce? Vocea îi era atât de senzuală. Mă făcea să mă gândesc la tot felul de.. Prostii.
-Care sunt florile tale preferate?
A bufnit în râs trântindu-mi uşa în nas. Bine, însemna că trebuia să decid eu.