03-01-2010, 01:03 PM
Whoaaa...scuze ca am intarziat capitolul atat :|.
Multumim pentru commuri ^_____^.
Chapter 16...enjoy it <3
[center]Capitolul 16[/center]
“-Ai grijă!!! Se auzi o voce disperată de femeie.
-Mami,ce se întamplă?
-Totul va fi bine draga mea,îi spuse femeia unei fete ce nu avea mai puţin de 5 ani.
Totul se făcu negru.â€
M-am trezit. Eram într-o încăpere albă,multe persoane în jurul singurului pat aflat acolo. Asistentele şi doctorii şuşoteau ceva,dar nu puteam auzi. M-am apropiat încet şi am văzut o fetiţă în stare de inconştienţă. Semăna foarte mult cu mine,am privit mai atent. Nu,nu semăna….eram chiar eu. Era exact momentul dupa accident. Acum îmi aduceam clar aminte,dar de ce retrăiam momentele astea? Nu avea nici o logică.
-Părinţii mei! Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu ei?
Am auzit-o pe Lilith cea mică urlând în toată camera. Asistentele s-au repezit imediat asupra ei pentru a o calma. Aveam destulă forţă pentru o fiinţă atât de mică.
[center]*[/center]
-Cine eşti?Ce eşti?Pleacă!
Rachel?Ce caută ea aici?Nu îmi aduc aminte să o fi întâlnit atât de devreme. Aveam doar 7 ani. Rachel îşi întoarse capul şi privea fix spre mine. Era ca şi cum putea să mă vadă,dar era imposibil. Nu avea cum,eu doar îmi retrăiam amintirile.
-Numele meu e Rachel. Sunt aici pentru a te ajuta să îţi controlezi puterile,îi spunea Rachel în timp ce mă privea fix,de parcă aveam să aflu lucruri noi despre mine,lucruri de care nu îmi aduceam aminte.
Eu,cea mică,priveam şocată. Nu ştiu ce gândeam în momentul acela,dar cu siguranţă aveam impresia că sunt nebună,că moartea părinţilor mei m-a afectat mai mult decât credeam.
-În sfârşit îţi retrăieşti amintirile,mi-a şoptit o voce la ureche.
-Rachel?Cum de ÅŸtii asta?
-Pentru că deşi e o retrăire,îţi pot simţi prezenţa. Dacă ai muri în clipa asta,aş şti unde eşti. Avem o legătură foarte strânsă. O să afli totul în timp ce retrăieşti.
Auzind asta,am simţit cum corpul meu începe să cadă într-un abis al amintirilor.
[center]*[/center]
-Ascultă-mă!Trăieşti între două lumi şi nu poţi schimba asta. Trebuie să accepţi asta,altfel totul se va duce de râpă. Ăsta e destinul tău.
-Ce?Nu!Nu o să accept niciodată asta. Nu voi fi o ciudată. Nu mă interesează. Totul e o minciună. Tu nu exişti!
-Şi cum se face că sunt lângă tine şi vorbesc?
-Pleacă!
-Rachel,ce ai vrut să spui cu faptul că trăiesc între două lumi?
-Priveşte-ţi încheietura mâinii.
Am făcut cum mi-a spus Rachel. O pentagramă întoarsă îşi avea locul acolo. Era ca şi cum ar fi o cicatrice. Am rămas şocată. Nu ştiam ce să cred. Ce semnifica…
-Ce e asta?De ce am o pentagramă pe mână?
-Pentru că Lucifer te-a însemnat din clipa în care te-ai născut.Pentru că el a vrut ca tu să conduci o parte din Iad.
-Lucifer?Iad?Eu?E o nebunie curată. Aşa ceva nu e posibil. Dar stai…tu de unde ştii toate astea?
-În timpul vieţii l-am slujit. El mi-a spus să te caut după ce te naşti ca să te pot veghea,iar mai târziu să te învăţ ce m-a învăţat el.
-Oh...
-Ce trebuie să ştii e că ziua eşti om,noaptea devii un fel demon.Nu îţi schimbi înfăţişarea,doar capeţi puteri,iar cele care le ai şi pe parcursul zilei devin mai accentuate.
Auzind asta,din nou am simţit că corpul meu cedează. Mi-am pierdut conştiinţa.
[center]*[/center]
-Briar! Am strigat în timp ce m-am trezit.
-Aici sunt.
Am întors capul şi l-am văzut. Era acolo,lângă mine,protejându-mă. Oare totul a fost un vis,faptul că nu sunt atât de umană?Hm poate,dar oricum nu am de gând să îi spun asta,nu trebuie să ştie. Asta îl poate îndepărta de mine. Vroiam să îl îmbrăţişez aşa că l-am luat în braţe şi am început să plâng. I-am mulţumit în şoaptă şi am adormit din nou.
Multumim pentru commuri ^_____^.
Chapter 16...enjoy it <3
[center]Capitolul 16[/center]
“-Ai grijă!!! Se auzi o voce disperată de femeie.
-Mami,ce se întamplă?
-Totul va fi bine draga mea,îi spuse femeia unei fete ce nu avea mai puţin de 5 ani.
Totul se făcu negru.â€
M-am trezit. Eram într-o încăpere albă,multe persoane în jurul singurului pat aflat acolo. Asistentele şi doctorii şuşoteau ceva,dar nu puteam auzi. M-am apropiat încet şi am văzut o fetiţă în stare de inconştienţă. Semăna foarte mult cu mine,am privit mai atent. Nu,nu semăna….eram chiar eu. Era exact momentul dupa accident. Acum îmi aduceam clar aminte,dar de ce retrăiam momentele astea? Nu avea nici o logică.
-Părinţii mei! Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu ei?
Am auzit-o pe Lilith cea mică urlând în toată camera. Asistentele s-au repezit imediat asupra ei pentru a o calma. Aveam destulă forţă pentru o fiinţă atât de mică.
[center]*[/center]
-Cine eşti?Ce eşti?Pleacă!
Rachel?Ce caută ea aici?Nu îmi aduc aminte să o fi întâlnit atât de devreme. Aveam doar 7 ani. Rachel îşi întoarse capul şi privea fix spre mine. Era ca şi cum putea să mă vadă,dar era imposibil. Nu avea cum,eu doar îmi retrăiam amintirile.
-Numele meu e Rachel. Sunt aici pentru a te ajuta să îţi controlezi puterile,îi spunea Rachel în timp ce mă privea fix,de parcă aveam să aflu lucruri noi despre mine,lucruri de care nu îmi aduceam aminte.
Eu,cea mică,priveam şocată. Nu ştiu ce gândeam în momentul acela,dar cu siguranţă aveam impresia că sunt nebună,că moartea părinţilor mei m-a afectat mai mult decât credeam.
-În sfârşit îţi retrăieşti amintirile,mi-a şoptit o voce la ureche.
-Rachel?Cum de ÅŸtii asta?
-Pentru că deşi e o retrăire,îţi pot simţi prezenţa. Dacă ai muri în clipa asta,aş şti unde eşti. Avem o legătură foarte strânsă. O să afli totul în timp ce retrăieşti.
Auzind asta,am simţit cum corpul meu începe să cadă într-un abis al amintirilor.
[center]*[/center]
-Ascultă-mă!Trăieşti între două lumi şi nu poţi schimba asta. Trebuie să accepţi asta,altfel totul se va duce de râpă. Ăsta e destinul tău.
-Ce?Nu!Nu o să accept niciodată asta. Nu voi fi o ciudată. Nu mă interesează. Totul e o minciună. Tu nu exişti!
-Şi cum se face că sunt lângă tine şi vorbesc?
-Pleacă!
-Rachel,ce ai vrut să spui cu faptul că trăiesc între două lumi?
-Priveşte-ţi încheietura mâinii.
Am făcut cum mi-a spus Rachel. O pentagramă întoarsă îşi avea locul acolo. Era ca şi cum ar fi o cicatrice. Am rămas şocată. Nu ştiam ce să cred. Ce semnifica…
-Ce e asta?De ce am o pentagramă pe mână?
-Pentru că Lucifer te-a însemnat din clipa în care te-ai născut.Pentru că el a vrut ca tu să conduci o parte din Iad.
-Lucifer?Iad?Eu?E o nebunie curată. Aşa ceva nu e posibil. Dar stai…tu de unde ştii toate astea?
-În timpul vieţii l-am slujit. El mi-a spus să te caut după ce te naşti ca să te pot veghea,iar mai târziu să te învăţ ce m-a învăţat el.
-Oh...
-Ce trebuie să ştii e că ziua eşti om,noaptea devii un fel demon.Nu îţi schimbi înfăţişarea,doar capeţi puteri,iar cele care le ai şi pe parcursul zilei devin mai accentuate.
Auzind asta,din nou am simţit că corpul meu cedează. Mi-am pierdut conştiinţa.
[center]*[/center]
-Briar! Am strigat în timp ce m-am trezit.
-Aici sunt.
Am întors capul şi l-am văzut. Era acolo,lângă mine,protejându-mă. Oare totul a fost un vis,faptul că nu sunt atât de umană?Hm poate,dar oricum nu am de gând să îi spun asta,nu trebuie să ştie. Asta îl poate îndepărta de mine. Vroiam să îl îmbrăţişez aşa că l-am luat în braţe şi am început să plâng. I-am mulţumit în şoaptă şi am adormit din nou.