Muşcătură dulce amăruie

[Teh]

Hei. Mulţumim mult de comentarii x: ne bucurăm enorm că vă place !!
Dânsu ţine la dânsa :]] . O să vedeţi în capitolul ăsta.
Sper să vă placă. Lectură plăcută ;;]

Capitolul 11.

Dimineaţa a apărut greu, m-am plictisit de moarte. Cu fiecare secundă ce trecea mă gândeam la Lilith şi la reacţia ce urma să o aibă. În fine, când zorile s-au ivit deja am decis să schimb puţin tactica cu ea. Nu mai făcusem asta, dar să vedem până unde putea ajunge dacă o ignor.
Şi puteam să mă abţin.
Cred.
Când am ajuns în clasă am putut privi clar ceasul poziţionat de-asupra tablei. Ajunsesem cu o jumătate de oră înainte ca măcar să îşi facă cineva apariţia. Am stat tăcut pe scaun, oricum obişnuiam să fac asta. Plictisitor, e atât de greu să stai într-una. Am auzit uşa deschizându-se, dar adevărul era că simţisem de la o foarte mare distanţă că cineva se apropia de clasă, ştiam ai cui erau paşii. Ştiam cine era. Şi totuşi, nu m-am putut abţine să nu întorc privirea şi să o văd. M-am ridicat brusc, fără să fiu prea conştient de gestul meu. Aveam de gând să merg spre ea şi să o sărut.
Dar nu.
Făcusem un pact cu mine, azi o ignoram. Să vedem simpla reacţie. Ok. Acum voi trece pe lângă ea. Ah, şi ce bine mirosea. Ce fain îi venea uniforma, ce trup, ce faţă, ce păr. Ce sânge. Briar, stăpâneşte-te. Mi-am amintit iar ce trebuia să fac, şi ca să nu pic ca un ultim fraier am decis să mă prefac că aveam de gând să ies din clasă. A vrut să îmi prindă mâna însă m-am ferit.
-Deci nu vrei să vorbim.Ok,am înţeles.Te voi lăsa în pace.
Din toată experienţa mea cu fetele asta însemna să nu o lasă în pace, să vreau să vorbesc cu ea, şi clar acel „ am înţeles ” însemna „ nu înţeleg ” . Am râs în sinea mea. Hmm... Interesant. Am lăsat-o să se deplaseze spre fereastră, urmând-o discret cu privirea. Frate, ce sexi putea fi.
Dar când tocmai o admiram ,ceva a apărut la geam. Dacă nu aş fi fost prea ocupată să mă uit la ea şi să îmi fac gânduri perverse cum ar arăta trupul ei sub mine, probabil că l-aş fi simţit. Şi îl mai şi cunoşteam . „ Vai de capul meu ” , în ce hal am ajuns.
Aproape că suna patetic.
- Oh , ce avem noi aici? Briar, asta e noua ta jucărie?
Am recunoscut tonul, privirea, totul. Am mârâit, un sunet vizibil doar de noi doi. Părul nu i se schimbase de-a lungul timpului. Rămăsese de acelaşi gri fals, vopsit, ca din viaţa reală. Mi-am amintit vag de existenţa lui umană. Ochii odată verzi erau acum împânziţi de roşeaţă. Străluceau, şi i-am putut observa colţii coborând.
Oh, la dracu. Asta îmi mai trebuia mie acum. Cretinul ăsta. Trebuia să fi ştiut că se înhăitase cu Marcus. Şi de ce aveam o vagă impresie că această „ chestiune ” era legată şi de mine, vampirul?
S-a apropiat foarte repede de Lilith.
- Dă-mi drumul, scârbă. Am auzit-o accentuând cu un ton dezgustat.
Se pare că nu o puteai schimba pe fata asta, atât de curajoasă. Şi totuşi, ce căuta idiotul ăsta aici? Şi ce făcea aproape de ceea ce era al meu?
-Dar cât de frumos miroase. Aş vrea să îi gust sângele.
Asta a fost picătura care a umplut paharul. În secunda următoare m-am aflat lângă el , dându-i o lovitură rapidă în ceafă. Ăla este unul din locurile sensibile în care îl poţi lovi pe un vampir. A fugit mai repede decât ar fi clipit un om, înţelegând că se apropiau oameni. Primul lucru, şi al doilea : îi era teamă. Nu era teama obişnuită. Era ceea ce simţise şi Marcus. Ceea ce eu încă nu reuşeam să desluşesc. Măcar nu reuşise să pună mâna pe Lilith. Ce avea de gând să facă? În plină zi? Eram prea prins în gânduri.
- Sunt bine.
Tonul îmi era plictisit, indiferent. Trebuia să găsesc o rezolvare la problema asta, şi asta repede. Ceva ciudat se întâmpla, şi nu ştiam dacă era vorba de o simplă răzbunare. Faptul că Jonathan apăruse aici, nu era deloc o coincidenţă . Era o relatare a morţii lui Marcus. Ceea ce nu înţelegeam era legătura ce le unea.
- Nu eÅŸti bine.
M-a trezit Lilith din visare.
- Eşti rănit, iar eu te voi ajuta. Nu mă interesează dacă vrei sau nu , eu nu am de gând să îţi rămân datoare.
Datoare, pentru ce? Pentru că apăram ceea ce îmi plăcea ? Îmi pare rău, dar a fost un gest total egoist. Îmi place totuşi cum sună „ datoare ” . Poate mă va lăsa să beau din sângele ei. Asta ar suna rezonabil.
- Nu e necesar.
Am adăugat sec.
- Ba e! Dă-ţi tricoul jos.
- Nu.
Mda, probabil că vrei să mă vezi fără tricou la fel de mult cum vreau să te văd şi eu fără sutien , dar uiţi că ne aflam într-o sală de clasă? În sfârşit, adoram că era atât de încăpăţânată.
Am văzut câteva pansamente în ghiozdanul ei. Cam.. Patetic. Vreau să zic, ce avea de când să facă cu ele? Dragoste, noi vampirii nu avem nevoie de aşa ceva. Ne vindecăm cât ai zice.. Sânge. Depinde şi de rană, însă micuţa zgârietură nu avea ce să îmi facă. Şi când reuşisem să o dobândesc?
Şi am simţit. Corpul a început să îmi tremure, muşchii să mi se cotnracte, ochii mi s-au înroşit iar colţii... Ei bine, nu ştiu dacă îi mai puteam stăpâni în interiorul gurii. Simţeam paşii a doi colegi intrând în incinta liceului, curând aveau să se afle în clasă. Trebuia să fug, dacă nu vroiam să o iau razna şi să descopere toţi ce eram.
De ce era atât de neglijentă?
A venit spre bine, şi eu simţeam că o iau razna, mai tare şi mai tare... Înnebuneam. Nu trebuia să vină atât de aproape de mine, să mă ispitească. Dacă o să gust, nu o să mă mai pot opri. O să o muşc, dacă o muşc – nu e bine.
Am încercat să îmi păstrez calmul, responsabilitate. Da, asta este ceea ce am învăţat de-a lungul timpului. Trebuia să am grijă. Nu puteam să ajung să o ucid, sau cine ştie?
Fata asta era complet nebună, iar eu m-am asigurat că ştiam acest lucru pe deplin când am realizat că ştia ce sunt.
- Bea.
Ce? Ai înnebunit de tot . Nu pot face aşa ceva. Nu mă ispitii. Nu am voie . Şi nu cred că ar trebui să o fac. Ce dracu? Nu mă mai ispitii. Repetam parcă doar pentru mine, încercând să îmi înving voinţa. Trebuia să o fac, făcusem o promisiune cu mine însumi.
Şi totuşi... Ea.. Îmi oferea pe tavă sângele ei... Cred că nu ştia ce înseamnă o muşcătură de vampir. Cred că nu ştia ce însemna dacă eu nu m-aş mai fi putut opri.
Şi totuşi, mirosea atât de bine, atât de apetisant, suculent. Nările îmi luaseră razna. Am încercat să nu mai respir, dar nu puteam. Nu puteam, pentru că mă atrăgea. Fructul interzis, atât de banal suna şi era aşa de adevărat.
Calm Briar. Linişteşte-te. Poţi să te abţii.
Repetam în gând în încercarea îngrozitoare de a nu sări peste ea şi a-mi înfige colţii în pielea ei.
Te rog, să nu mai zici asta. Nu ştiu cum o să reacţionez.
- Bea! A mai zis asta odată.
Am început să mă lupt cu propriul meu demon. Nu aveam voie să cedez. La dracu, vreau să încalc şi eu regulile. Mi-am strâns toate forţele şi mi-am ridicat caninii, cu greu. Ochii rămâneau în aceaşi nuanţă , plini de flăcări.
-Nu . Nu am nevoie de sângele tău.
Nu scosesem în toată existenţa mea o minciună mai mare ca asta. A avut o reacţie de aşteptat. A plecat.
M-am calmat şi am simţit cum pe hol veneau cei doi colegi, mi-am adunat lucrurile şi am fugit şi eu. Am stat preţ de mai multe minute ca să fiu sigur că avusese timp să îşi îngrijească rana şi am mers după ea. Ceea ce a fost şi simplu din moment ce îi simţeam mirosul la orice pas.
Ştiam că fuma în acest moment. Mergea pe stradă cu ghiozdanul ăla ce părea foarte greu în comparaţie cu trupul ei micuţ şi fragil. Am apărut brusc în faţa ei. Gata, am ignorat destul . M-am săturat de atâta „ Domnul care se abţine de la toate”.
- Hei.
Am zâmbit. S-a încruntat. I-am luat repede ţigara şi am aruncat-o pe sol, călcând-o în picioare.
- Ce dracu faci? EÅŸti cretin?
S-a răstit la mine încercând să scoată altă ţigară. I-am luat întreg pachetul, sfărmândul.
- Ce crezi că faci?
Era de-a dreptul furioasă.
- Îmi cam irită nările. Şi nu e bine pentru sănătatea ta.
Am răspuns sincer punându-mi un braţ în jurul gâtului său şi luându-i ghiozdanul.
- Chestia asta–i grea, nu?
Colţii încă nu se retrăseseră complet, dar o făceau... Treptat, treptat. Ochii erau la culoarea lor normală.
- Ce vrei tu de fapt?
- Ä‚?
Ah ce îmi plăcea când era atât de nervoasă.
- Acum câteva minute nu vorbeai cu mine, m-ai ignorat complet plus că ai zis că nu ai nevoie de sângele meu, şi acum ce vrei? Mă urmăreşti ? Nu te înţeleg Briar, eşti foarte ciudat!
Am început să râd.
- Într-adevăr, sunt.
S-a răstit şi mai tare la mine.
- Atât ai de spus?
Ochii îi erau micşoraţi, şi sprâncenele arcuite. Ah da, aşa vroiam să ajungi.
- Nu , mai am ÅŸi altceva. ÃŽmi eÅŸti datoare.
Mi-am amintit brusc de ceea ce spusese.
- Nu ! Nu sunt. Pentru că ţi-am oferit ajutorul meu, şi nu l-ai luat! Suntem chit.
- Eu vreau altceva.
Am prins-o de mână sărutând-o brusc. A început să se împotrivească lovindu-mă cu pumnii, însă nu am luat-o prea tare în seamă. Am continuat sărutul până ce am simţit că şi limba ei se juca prin gura mea.
- Ah. Şi totuşi, dacă nu ai fuma ai avea un gust şi mai bun.
Se uita tot urât la mine. Adorabilă fata asta.
Am luat-o în braţe şi am început să fug. Era clar că acum ştia ce eram ,şi ce mai conta? Am început să fug şi aceasta mă ţinea strâns de tricou. Mda, asta pentru că atunci când fugi aşa , ai impresia că te doboară vântul. O senzaţie cu adevărat plăcută.
În câteva minute ne-am aflat în apartamentul meu.
- Ce-i locul ăsta?
Tonul i se mai calmase.
- Vroiai să vorbeşti cu mine, nu?
A dat din cap . I-am pus ghiozdanul pe canapea şi mă bucuram că nu era Hari acasă. În fine, era plecat din oraş pentru două zile.
- Ce –i locul ăsta?
A repetat.
M-am dus în bucătărie şi am scos nişte gustări din frigider. Era bine că Hari avea întotdeauna aşa ceva. Le-am pus pe masa din sufragerie şi am preferat să îi dau să bea suc. Am răspuns.
- Aici locuiesc.
A început să râdă .
- Se pare că vampirilor chiar le place ordinea.
Râdea în continuare. Eu am dat negativ din cap. Vreau să spun, nu făcusem niciodată curat. Colegul meu de apartament se ocupa de lucruri atât de .. neimportante.
- Hai să lăsăm asta, doar atât aveai să mă întrebi? Nu tu „ de ce nu stai într-o criptă?” sau eu mai ştiu ce?
M-a privit sfidător.
- Cu hainele ÅŸi personalitatea aia? Nu prea cred.
A luat în mână paharul cu suc.
- Credeam că te hrăneşti doar cu sânge. A măsurat din priviri obiectul.
- Corect.
M-a întrebat din priviri „ cum aşa? ”
- Colegul meu de apartament este uman.
Asta a făcut-o şi mai tare să râdă. Se pare că putea să fie şi drăguţă. Am luat-o între braţe sărutând-o . M-a plesnit.
- Ţi-ai făcut un obicei din asta şi nu prea-mi place.
Å¢ipa , dar avea un ton acceptabil.
- Mie da.
S-a aşezat pe canapea şi la fel am făcut şi eu. Nu o scăpam din priviri.
- Cine era tipul ăla, de azi?
Ăă, tip? A, da. Mi-am amintit de ceea ce se întâmplase mai devreme. Când eram cu ea puteam să mă pierd uşor în peisaj.
- Un alt vampir. Nu îţi face griji, după mine a venit. Asta înseamnă că tu doar erai o sursă de hrană, catalogată ca a lui Briar, aşa că era normal să te dorească.
Părea că analizează situaţia.
- Şi tu mă doreşti?
A venit o întrebare atât de simplă.
- Da . Am răspuns ochii înroşindu-mi-se.
- Şi încă cum... M-am aşezat peste ea lingându-i gâtul şi scoţându-mi colţii. Am zgâriat-o uşor, dar nu înde-ajuns cât să îi provoc o rană, cât de mică.
A oftat.
- Ah.
Mi-am amintit brusc de ce făceam. Am sărutat-o în schimb, vărsându-mi dorinţa în altă parte. Pentru că şi asta vroiam cu multă ardoare. Când mi-am desprins buzele de ale sale, a venit o altă întrebare.
- În ce sens mă doreşti?
Nici nu a trebuit să o gândesc.
- ÃŽn toate sensurile.