14-12-2009, 02:07 PM
Bună !! Mulţumim mult de apreciere şi de faptul că citiţi şi vă şi place această poveste :]]. ăăh, nu ne-am inspirat din Twilight. Dacă regăsiţi ceva de acolo în acest fic, este pură întâmplare. Nu am avut nicio intenţie să ne inspirăm sau să copiem deva de acolo. Enfin, sper totuşi să vă placă în continuare.
Şi mă bucur şi că vă place atitudinea lui Lilith :]]]. Briar nu o să se lase, ever ever.
Lectură plăcută! <3
[center]Capitolul 5[/center]
- Vai , vai. Dacă nu este însuşi câinele „ Regelui †. Ce faci aici , băiete?
M-am uitat ironic la blondul din faţa mea. Nu îl mai văzusem pe Marcus de patruzeci de ani. Cam de când îl introdusesem în viaţa vampirilor ; nu am aflat nici azi cine l-a transformat dar dacă nu aş fi fost eu, probabil era mort de mult. Am încercat să nu îmi aduc prea tare aminte de detaliile plictisitoare ale „ trecutului †meu şi m-am apropiat de vampir. L-am luat de guler, şi zâmbetul stupid i-a pierit de pe faţă.
- Stai aÅŸa, amice. Noi suntem camarazi.
Mi-a zis prevăzând parcă ceea ce aveam eu în minte să fac. Am râs sarcastic. Nu mai omorâsem de mult un vampir.
- Se pare că Marcus nu a fost un băiat bun. Nu aşa te-am crescut.
Îmi simţeam fiecare muşchi vibrând, de parcă urma să iau foc. Era ciudat, având în vedere că eram foarte rece. Ochii mei probabil trecuseră de limita roşului obişnuit începând să ardă.
- Hai... Briar. Ştiu că putem discuta despre asta.
Tonul lui era stupid de implorator. Uram asta , trebuia să mă înfrunte. L-am trântit pe sol fără să iau prea mult în cosiderare faptul că eram în plină stradă. Măcar era noapte. I-am trântit un picior în stomac, şi l-am dat într-un perete al unei clădiri înalte. Ne-am strecurat printre blocuri, unde era totală linişte şi întuneric. Desigur că noi vedeam ca şi cum ar fi fost foarte multă lumină.
- Ce să discutăm , Marcus?
Tonul îmi era calm şi impenetrabil. L-am văzut ridicându-se speriat. Nu am crezut niciodată că e doar un laş amărât fără pic de caracter. Mă enerva şi simţeam mai mult ca oricând nevoia de a-l ucide. Am privit fugitiv tatuajul său de pe mâna stânga. Îl avea chiar în dosul palmei, semnul unui şarpe. Îmi aminteam, pentru că eu îl convinsesem să şi-l facă. Simbolul personalităţii sale; dar acum nu îl mai puteam considera un şarpe.
- Omule, nu vreau să mă confrunt cu tine.
Asta era problema? Sau pur şi simplu îi era teamă de mine? De oricine?
M-am apropiat ÅŸi mai tare de el.
- Aş vrea să zic că îmi pare rău, dar nu-mi place să mint.
I-am trântit un pumn în stomac, un picior în gură . Asta l-a făcut să se enerveze, ochii înroşindu-se . I-am văzut muşchii tremurând. Am început să râd.
- Aşa mai vii d’acasă.
I-am trântit un pumn în faţă, scoţând repede lanţul cu care venisem. Nu se aşteptase la asta. I l-am înfăşurat în jurul gâtului.
- O ultimă dorinţă?
Îşi scosese colţii, dar era prea târziu. Am strâns cât am putut de tare, până când capul s-a desprins de trup. Lanţurile de argint au fost întotdeauna periculoase pentru gâtul vampirilor. După ce i-am văzut ochii închizându-se , am realizat că era mort. I-am luat capul, aruncându-i trupul la gunoi – oricum odată ce soarele va răsări se va transforma în cenuşă. Asta e legea vampirilor.
Luna strălucea şi mi-am aţintit ochii mai mult asupra ei. Arăta minunat, de câteva decenii o tot admiram. Am început să fug, fără a da atenţie picăturilor de ploaie ce se revărsau pe pământ. Aveam un loc în care trebuia să ajung. Nu ştiu cu siguranţă cât a trebuit să fug, dar cam în jumătate de oră am ajuns la locul dorit. Un club obişnuit cu un patron neobişnuit. Am urcat direct la al treilea etaj, şi ultimul şi fără să bat, am intrat pe geam. Holul era luminat, şi am văzut uşile duble strălucind. Am mers într-acolo, salutând-o pe secretara „ Maiestăţii Sale †.
- ’ Seara.
- Bună seara şi ţie, domnule Zoth. M-a anunţat ea zâmbind. Femeile vampir, sunt greu de înţeles. Am bătut la uşă, şi un „ Da ! †clar şi dur m-a anunţat că pot intra.
- Ai întârziat.
- Scuzele mele Şefu dar a trebuit să îi ascult milogeala.
A ridicat sprâncele ciudat.
- Adică nu a luptat?
Am început să râd.
- Aşteptam să mă trimiţi într-o misiune mai palpitantă.
A râs sarcastic.
- Poate că nu l-ai educat prea bine.
Am mârâit. Pe vremea când era înhăitat cu mine nu era o găină speriată.
- Sau poate are mult respect pentru tine. A adăugat suspicios. Am dat negativ din cap aruncându-i capul pe podea. L-a privit, însă nu a zis nimic.
- Şi totuşi, eu ştiu de ce s-a înmuiat.
- De ce? Mi-am permis să întreb fără ocolişuri.
- Trăia prea mult cu oamenii. Asta l-a făcut să îşi piardă din răceală. Există zvonuri Briar, cum că ar fi lăsat însărcinată o femeie. Una cât se poate de umană. Şi asta este contra regulilor; ştii doar ce s-a întâmplat în urmă cu o sută de ani când Union a făcut asta. De abia am putut distruge micul monstru.
Mi-am amintit vag de lupta dusă în trecut şi am încuviinţat din cap.
- Nu cred că are un venin atât de puternic.
- Dar femeia? Nu putem ştii din „ ce †e făcută. Trebuie să o găseşti.
L-am privit urât.
- Este împotriva regulilor să omor o femeie umană, indiferent dacă duce sau nu un copil-vampir în pântece.
A râs dispreţuitor.
- Ştiu, dar după ce va naşte trebui să ucizi monstrul. E un ordin.
De parcă mie chiar îmi păsa de o jumătate de creatură. Mi-am amintit iar ce putuse să facă bebeluşul lui Union şi am înghiţit în sec.
- Însă nu există dovezi concrete cum că ar exista aşa ceva, nu?
- Nu . Nu am dovedit-o. Tonul îi era mâhnit, supărat. Ura când nu ştia ceva . Ştiam că are o echipă întreagă care studiază acest caz. Oricum ştim că ceva ascundea. Şi probabil a preferat să îl ucizi decât să îi pui întrebări.
- De ce nu ai zis mai devreme? Putem să stor cel puţin o informaţie utilă de la el. Am mârâit de această dată.
- E o nouă regulă morală. Mi-a aruncat o carte imensă şi prăfuită şi am putut citi acolo clar.
[center] Nu te poţi folosi de ceva ce ai făcut în trecut pentru un vampir împotriva lui. Codul acesta moral nu te va lăsa să trădezi vampirul odată camarad sau să îl pui în dificultate. [/center]
- Asta înseamnă că nu aveam voie să îl omor?
- CiteÅŸte mai jos.
[center] Codul se referă doar la moralitate ( prin vorbe ) . Acţiunile nu pot fi descurajate, atâta vreme cât există un ordin sau o răzbunare de dus la bun sfârşit.[/center]
- Căcat. De ce dracu băgaţi atâtea reguli?
- Michael vrea o societate curată. Dar nu contează. Ia-ţi banii. Te chem când am nevoie de tine.
Am luat plicul de pe birou aruncându-i cartea. Aş fi vrut să îi zic să mă anunţe dacă mai apare vreo nouă regulă, dar am zis că nu era cazul – o va face oricum. Am privit încăperea, simţind că ceva era schimbat. Am realizat că pusese o nouă lustră. Se potrivea mai bine cu pereţii învechiţi, rafturile cu sute de cărţi şi mirosul de scorţişoară. Un birou antic.
Am fost fericit când am ajuns în apartament şi mi-am numărat banii . Am făcut un duş relaxant şi m-am plimbat prin camere.Eram plictisit, Arnold era probabil la serviciu şi când ajungea acasă se culca. Fabulos. Mi-am amintit brusc că aveam ceva de făcut. Cred că mi-a apărut pe faţă acel zâmbet pervers şi am ieşit din locuinţă. Am sărit pe geam de la etajul şase şi mi-am amintit vag că oamenii foloseau lifturi însă erau prea plictisitoare şi lente. Am început să alerg bucurându-mă de noapte. Doar mai picura.
Casa lui Lilith era drăguţă, dar nimic memorabil. Aşteptam să văd ce era în interios. Am simţit prezenţa altcuiva înăuntru, şi puteam asculta de afară. Am aflat tot aşa unde era camera ei şi m-am apropiat de fereastră. Mai era o fată cu ea. Deci fără intrări? Era destul de târziu, oamenii normali ar fi trebuit să doarmă. Am intrat pe uşa din faţă când m-am asigurat că nu o să îmi dea bătaie de cap niciun sistem de alarmă şi am găsit bucătăria. Ştiam că ceva fusese gătit chiar în acea seară acolo. Simţeam prezenţa doar a două persoane ,ceea ce simţea că părinţii nu erau acasă. Poate aceea era sora ei dar nu mirosea deloc asemenea acesteia. Mi-am dat gândul ăsta la o parte, mergând spre camera ei . Mi-am lipit urechea de uşă şi am ascultat.
Aş fi vrut să vorbească despre mine. Plictisitor. Văzând că nu am cum să o admir dacă mai e cineva acolo, am decis să fac un zgomot pentru a le speria. Am trântit o farfurie din bucătărie, făcând în aşa fel încât să pară că a trântit-o vântul . Cine le-a pus să lase fereastra deschisă? ( bine am ajutat şi eu puţin la deschiderea ei ).
Am văzut-o pe Lilith venind curând, şi cealaltă tipă avea în mână o bâtă de basseball. Dar bruneta nu părea speriată. Cât curaj putea să aibă o fiinţă umană? Destul de interesant. Am fugit printre ele, de parcă ar fi intrat vântul şi am ieşit afară din locuinţă. A închis fereastra în urma mea iar eu am rămas afară privind. După câteva ore în care m-am plictisit, am decis să merg la o plimbare. Mai erau trei ore până la răsărit şi ajunsesem iar în starea de a nu avea chef de nimic. Era atât de greu să nu dormi, aş fi vrut ca măcar într-o noapte să pun capul pe pernă şi să închid ochii pentru a mă odihnii. Dar aşa ceva nu exista pentru noi, creaturile moarte.
Şi mă bucur şi că vă place atitudinea lui Lilith :]]]. Briar nu o să se lase, ever ever.
Lectură plăcută! <3
[center]Capitolul 5[/center]
- Vai , vai. Dacă nu este însuşi câinele „ Regelui †. Ce faci aici , băiete?
M-am uitat ironic la blondul din faţa mea. Nu îl mai văzusem pe Marcus de patruzeci de ani. Cam de când îl introdusesem în viaţa vampirilor ; nu am aflat nici azi cine l-a transformat dar dacă nu aş fi fost eu, probabil era mort de mult. Am încercat să nu îmi aduc prea tare aminte de detaliile plictisitoare ale „ trecutului †meu şi m-am apropiat de vampir. L-am luat de guler, şi zâmbetul stupid i-a pierit de pe faţă.
- Stai aÅŸa, amice. Noi suntem camarazi.
Mi-a zis prevăzând parcă ceea ce aveam eu în minte să fac. Am râs sarcastic. Nu mai omorâsem de mult un vampir.
- Se pare că Marcus nu a fost un băiat bun. Nu aşa te-am crescut.
Îmi simţeam fiecare muşchi vibrând, de parcă urma să iau foc. Era ciudat, având în vedere că eram foarte rece. Ochii mei probabil trecuseră de limita roşului obişnuit începând să ardă.
- Hai... Briar. Ştiu că putem discuta despre asta.
Tonul lui era stupid de implorator. Uram asta , trebuia să mă înfrunte. L-am trântit pe sol fără să iau prea mult în cosiderare faptul că eram în plină stradă. Măcar era noapte. I-am trântit un picior în stomac, şi l-am dat într-un perete al unei clădiri înalte. Ne-am strecurat printre blocuri, unde era totală linişte şi întuneric. Desigur că noi vedeam ca şi cum ar fi fost foarte multă lumină.
- Ce să discutăm , Marcus?
Tonul îmi era calm şi impenetrabil. L-am văzut ridicându-se speriat. Nu am crezut niciodată că e doar un laş amărât fără pic de caracter. Mă enerva şi simţeam mai mult ca oricând nevoia de a-l ucide. Am privit fugitiv tatuajul său de pe mâna stânga. Îl avea chiar în dosul palmei, semnul unui şarpe. Îmi aminteam, pentru că eu îl convinsesem să şi-l facă. Simbolul personalităţii sale; dar acum nu îl mai puteam considera un şarpe.
- Omule, nu vreau să mă confrunt cu tine.
Asta era problema? Sau pur şi simplu îi era teamă de mine? De oricine?
M-am apropiat ÅŸi mai tare de el.
- Aş vrea să zic că îmi pare rău, dar nu-mi place să mint.
I-am trântit un pumn în stomac, un picior în gură . Asta l-a făcut să se enerveze, ochii înroşindu-se . I-am văzut muşchii tremurând. Am început să râd.
- Aşa mai vii d’acasă.
I-am trântit un pumn în faţă, scoţând repede lanţul cu care venisem. Nu se aşteptase la asta. I l-am înfăşurat în jurul gâtului.
- O ultimă dorinţă?
Îşi scosese colţii, dar era prea târziu. Am strâns cât am putut de tare, până când capul s-a desprins de trup. Lanţurile de argint au fost întotdeauna periculoase pentru gâtul vampirilor. După ce i-am văzut ochii închizându-se , am realizat că era mort. I-am luat capul, aruncându-i trupul la gunoi – oricum odată ce soarele va răsări se va transforma în cenuşă. Asta e legea vampirilor.
Luna strălucea şi mi-am aţintit ochii mai mult asupra ei. Arăta minunat, de câteva decenii o tot admiram. Am început să fug, fără a da atenţie picăturilor de ploaie ce se revărsau pe pământ. Aveam un loc în care trebuia să ajung. Nu ştiu cu siguranţă cât a trebuit să fug, dar cam în jumătate de oră am ajuns la locul dorit. Un club obişnuit cu un patron neobişnuit. Am urcat direct la al treilea etaj, şi ultimul şi fără să bat, am intrat pe geam. Holul era luminat, şi am văzut uşile duble strălucind. Am mers într-acolo, salutând-o pe secretara „ Maiestăţii Sale †.
- ’ Seara.
- Bună seara şi ţie, domnule Zoth. M-a anunţat ea zâmbind. Femeile vampir, sunt greu de înţeles. Am bătut la uşă, şi un „ Da ! †clar şi dur m-a anunţat că pot intra.
- Ai întârziat.
- Scuzele mele Şefu dar a trebuit să îi ascult milogeala.
A ridicat sprâncele ciudat.
- Adică nu a luptat?
Am început să râd.
- Aşteptam să mă trimiţi într-o misiune mai palpitantă.
A râs sarcastic.
- Poate că nu l-ai educat prea bine.
Am mârâit. Pe vremea când era înhăitat cu mine nu era o găină speriată.
- Sau poate are mult respect pentru tine. A adăugat suspicios. Am dat negativ din cap aruncându-i capul pe podea. L-a privit, însă nu a zis nimic.
- Şi totuşi, eu ştiu de ce s-a înmuiat.
- De ce? Mi-am permis să întreb fără ocolişuri.
- Trăia prea mult cu oamenii. Asta l-a făcut să îşi piardă din răceală. Există zvonuri Briar, cum că ar fi lăsat însărcinată o femeie. Una cât se poate de umană. Şi asta este contra regulilor; ştii doar ce s-a întâmplat în urmă cu o sută de ani când Union a făcut asta. De abia am putut distruge micul monstru.
Mi-am amintit vag de lupta dusă în trecut şi am încuviinţat din cap.
- Nu cred că are un venin atât de puternic.
- Dar femeia? Nu putem ştii din „ ce †e făcută. Trebuie să o găseşti.
L-am privit urât.
- Este împotriva regulilor să omor o femeie umană, indiferent dacă duce sau nu un copil-vampir în pântece.
A râs dispreţuitor.
- Ştiu, dar după ce va naşte trebui să ucizi monstrul. E un ordin.
De parcă mie chiar îmi păsa de o jumătate de creatură. Mi-am amintit iar ce putuse să facă bebeluşul lui Union şi am înghiţit în sec.
- Însă nu există dovezi concrete cum că ar exista aşa ceva, nu?
- Nu . Nu am dovedit-o. Tonul îi era mâhnit, supărat. Ura când nu ştia ceva . Ştiam că are o echipă întreagă care studiază acest caz. Oricum ştim că ceva ascundea. Şi probabil a preferat să îl ucizi decât să îi pui întrebări.
- De ce nu ai zis mai devreme? Putem să stor cel puţin o informaţie utilă de la el. Am mârâit de această dată.
- E o nouă regulă morală. Mi-a aruncat o carte imensă şi prăfuită şi am putut citi acolo clar.
[center] Nu te poţi folosi de ceva ce ai făcut în trecut pentru un vampir împotriva lui. Codul acesta moral nu te va lăsa să trădezi vampirul odată camarad sau să îl pui în dificultate. [/center]
- Asta înseamnă că nu aveam voie să îl omor?
- CiteÅŸte mai jos.
[center] Codul se referă doar la moralitate ( prin vorbe ) . Acţiunile nu pot fi descurajate, atâta vreme cât există un ordin sau o răzbunare de dus la bun sfârşit.[/center]
- Căcat. De ce dracu băgaţi atâtea reguli?
- Michael vrea o societate curată. Dar nu contează. Ia-ţi banii. Te chem când am nevoie de tine.
Am luat plicul de pe birou aruncându-i cartea. Aş fi vrut să îi zic să mă anunţe dacă mai apare vreo nouă regulă, dar am zis că nu era cazul – o va face oricum. Am privit încăperea, simţind că ceva era schimbat. Am realizat că pusese o nouă lustră. Se potrivea mai bine cu pereţii învechiţi, rafturile cu sute de cărţi şi mirosul de scorţişoară. Un birou antic.
Am fost fericit când am ajuns în apartament şi mi-am numărat banii . Am făcut un duş relaxant şi m-am plimbat prin camere.Eram plictisit, Arnold era probabil la serviciu şi când ajungea acasă se culca. Fabulos. Mi-am amintit brusc că aveam ceva de făcut. Cred că mi-a apărut pe faţă acel zâmbet pervers şi am ieşit din locuinţă. Am sărit pe geam de la etajul şase şi mi-am amintit vag că oamenii foloseau lifturi însă erau prea plictisitoare şi lente. Am început să alerg bucurându-mă de noapte. Doar mai picura.
Casa lui Lilith era drăguţă, dar nimic memorabil. Aşteptam să văd ce era în interios. Am simţit prezenţa altcuiva înăuntru, şi puteam asculta de afară. Am aflat tot aşa unde era camera ei şi m-am apropiat de fereastră. Mai era o fată cu ea. Deci fără intrări? Era destul de târziu, oamenii normali ar fi trebuit să doarmă. Am intrat pe uşa din faţă când m-am asigurat că nu o să îmi dea bătaie de cap niciun sistem de alarmă şi am găsit bucătăria. Ştiam că ceva fusese gătit chiar în acea seară acolo. Simţeam prezenţa doar a două persoane ,ceea ce simţea că părinţii nu erau acasă. Poate aceea era sora ei dar nu mirosea deloc asemenea acesteia. Mi-am dat gândul ăsta la o parte, mergând spre camera ei . Mi-am lipit urechea de uşă şi am ascultat.
Aş fi vrut să vorbească despre mine. Plictisitor. Văzând că nu am cum să o admir dacă mai e cineva acolo, am decis să fac un zgomot pentru a le speria. Am trântit o farfurie din bucătărie, făcând în aşa fel încât să pară că a trântit-o vântul . Cine le-a pus să lase fereastra deschisă? ( bine am ajutat şi eu puţin la deschiderea ei ).
Am văzut-o pe Lilith venind curând, şi cealaltă tipă avea în mână o bâtă de basseball. Dar bruneta nu părea speriată. Cât curaj putea să aibă o fiinţă umană? Destul de interesant. Am fugit printre ele, de parcă ar fi intrat vântul şi am ieşit afară din locuinţă. A închis fereastra în urma mea iar eu am rămas afară privind. După câteva ore în care m-am plictisit, am decis să merg la o plimbare. Mai erau trei ore până la răsărit şi ajunsesem iar în starea de a nu avea chef de nimic. Era atât de greu să nu dormi, aş fi vrut ca măcar într-o noapte să pun capul pe pernă şi să închid ochii pentru a mă odihnii. Dar aşa ceva nu exista pentru noi, creaturile moarte.