02-09-2011, 08:14 PM
Capitolul 3:Amnezie
Şi când mă uit la ea imi dau seama că suntem ca două picături de apă. E ca şi cum m-aş privi pe mine în oglindă. Propria mea reflexie. Chiar dacă majoritatea gemenilor au o mentalitate total diferită, asta ne exclude pe noi. Gândim exact la fel, avem aceleaşi gusturi şi aceeaşi infăţişare.
Abia când observ părul ei creţ, proaspăt spălat şi ochii negri, ingrijorati aţintiţi asupra mea, mi-am dat seama ca stăteam intr-o baltă de sânge. Sângele meu.
Lacrimile au început să i se rostogolească pe obrajii netezi.
-Ce dracu' e cu tine, Ali?Ce ţi s-a întâmplat?
Şi nu-mi aminteam nimic.Probabil pentru prima oară in viaţă nu ştiam nimic din ce facusem.Nu ştiam ce să-i raspund.
-Nu ştiu. Am şoptit cât am putut de încet.
Sirena poliţiei se auzi încet, iar apoi din ce în ce mai tare. Am închis ochii.Imagini cu mine, vomitând într-o scară de bloc,cărată in spate de un brunet cu ochii verzi imi tot aparea in fata. Ca şi cum cineva ar tot da replay la o melodie de pe youtube.Sirena poliţiei se auzea la fel de tare si atunci, un zgomot la fel de insuportabil.
Alarmă falsă.Debia când privesc in jur realizez că nu era poliţia, ci salvarea.
-Erika,nu vreau să merg acolo.Mi-e bine, zău! Pe cine pacaleam? Erika nu era proastă, iar eu nu eram credibilă. Ceea ce uram era că nu ştiam de ce ajunsesem aici, in starea asta, in halul ăsta.Cu atât sânge lângă mine...Nu ştiam nici măcar cine era brunetul care mă ţinea in spate sau unde eram.
"Eu sunt Mark. Eu sunt Mark. Eu sunt Mark." O voce dulce mi-a răsunat in cap, am vazut nişte ochi verzi, acei ochi verzi şi am simtit acea aromă imbietoare care îmi tăia respiraţia. Am simţit o mangâiere, iar apoi mi-am simţit mainile si restul corpului aşezate pe ceva moale. "Nu o să te uit niciodată" , asta spunea el.Mark,brunetul cu ochii verzi si vârfurile parului roşiatice. Simţeam cum mâna lui se plimba pe corpul meu. M-am sprijit cu mâinile şi m-am ridicat. Vroiam să-i spun ca nici eu nu-l voi uita, că e ceea ce mi-am dorit mereu. Dar...când ochii mi s-au deschis, mi-am dat seama ca stătea pe un pat de spital, pe o targă. Că Mark era o asistentă care se asigura că nu am pierdut mult sânge.
Totul era evident. Vroiau să mă ducă la spital.
Erika îşi ţinea mâna caldă lipită de a mea, iar lacrimile alături de zâmbetul ei blând, forţat îmi cauzau o linişte prostească.Halatul ei alb, de baie, acum era pe mine , rămănând in pijamalele sale roz cu Hello Kitty.Era superbă.Pentru prima oară in viaţă mi-am dat seama că eram la fel de frumoasă ca ea.
-Erika, eşti atât de frumoasă.
*
-Auuuu!Auuuuu!
Fiecare gropă peste care trecea salvarea semăna cu câte un cuţit primit în spate. Aerul din maşină mă sufoca.Erau medicamente, perfuzii şi injecţii peste tot. Era mai rău ca în camera mea.Femeia care se presupunea a avea grijă de mine, făcu o privire enervată probabil pentru a zecea oară după care se răsti la mine:
-Taci dracu de răsfăţată! Ştii ce e aia durere? Ştii cum e să naşti cinci copii?Aia da durere.
-Înseamnă că eşti o curvă. I-am răspuns eu incruntată.
Femeii nu-i pică bine.Îşi dădu jos masca de asistentă de pe faţă .Era mai urâta ca orice film de groază. Părul ei roşcat ca al lui Chucky, cu un volum, de aş fi pus pariu că băgase degetele in priză nu se asorta deloc cu tenul ei inchis. Era de culoare.Incepuse sa ma înjure din priviri.
-Sookie, se auzi de la volan, lasă fata în pace. Dă-i odată sa bea. Femeia mi-a întins un pahar în faţă, iar după ce l-am terminat de băut m-am trezit intr-un salon din spital.Camera era micuţă, de un galben pal.Draperiile ferestrei opreau lumina să intre înăuntru, iar după ferestră mi-am dat seama că eram undeva la înalţtime.Etajul cinci-şase.Uram mirosul ăla de spital, de medicamente.Observasem că colega de salon nu era în patul cu aşternuturile de un alb imaculat.
"Brrrrr."Suna telefonul.Mi-am dat seama că el mă trezise defapt. Am încercat să întind mâna, nu o puteam mişca, era bandajată de la cot in jos, iar piciorul era pus în ghips.Ştiam că mă durea de seara trecută când fugeam impreună cu Zach intr-o scară de bloc.Apropo de Zach oare ce făcea?
Şi atunci veni o fată blondă cu ochii căprui.Era îmbrăcată in nişte pijamale si era incalţată cu nişte papuci de casă.Îşi puse mâna în şold când spuse:
-Vrei să te ajut? Nişte dinţti perfecţi au ieşit la suprafaţă.Am dat aprobator din cap.Ea a ridicat receptorul telefonului şi mi l-a pus la ureche:
-ALI! Ăsta era Zach...Avea o voce îngrijorată. "Se pare că e timpul de plecare." Acum imi amintesc. Poliţia venise după noi când intrasem prin efracţie în acel apartament.
-...şiii jur că-mi pare rău! Oare de ce te-am lăsat singură? Sunt un prost, Ali. Scuze...eu...
-Zach! Taci naibii din gură.
Şi a tăcut.
-Ce anume am făcut în apartamentul ăla? Adică...nu prea mai ţin minte mare lucru.
-Eu doar, adică tu te-ai lovit la picior şi am fost şi apoi când să te întorci s-a întâmplat şi apoi...Doamne Dumnzeule sunt un prost.
-Ar trebui să taci că deja delirezi cu Dumnzei cu tot şi ar trebui să-ţi cari fundul până la mine să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat.
-Bine, in două ore, o oră adică jumătate de oră o să fiu acolo.Promit!Şi încă ceva: nu-i lăsa să-ţi ia analizele!Clar?
-De ce?
-Că ai să ai probleme!
Un mic ac era ultima mea problemă acum...
Şi a închis. Fata blondă se apropie de mine cu un zâmbet incantat.
-EÅŸti tare fato! Eu sunt Linsdey. Tu eÅŸti...?
-Alissa. Eu sunt Alissa.
În timp ce îmi mângâia faţa şi întregul cap, mi-am dat seama că durea rău si a murmurat:
-Ce ţi s-a întâmplat?
-Aş vrea să ştiu...
Uşa s-a auzit deschizându-se, iar doctorul John-Lee a intrat peste noi. O salută pe Linsdey din priviri după care se întoarse către mine.Parul său alb, iar zâmbetul său ştrengăresc îmi dădeau senzaţia de bătrânel de treabă.
-Alissa, ne trebuie analizele tale.Crezi că am putea sa-ţi recoltăm puţin sânge?
-Păi...Adică...Pentru ce?
Se apropie de mine şi imi mângâie faţa plină de umflături.
-Draga mea, ne trebuie analizele tale. Ştiu că nu îţi este uşor...mai ales prin ce ai trecut aseară...
Am înghiţit in sec. Zach mi-a zis să nu-i las să-mi ia analizele. Trebuia să trag de timp. . .
-Deci...cum mai staţi cu dragostea?
Şi când mă uit la ea imi dau seama că suntem ca două picături de apă. E ca şi cum m-aş privi pe mine în oglindă. Propria mea reflexie. Chiar dacă majoritatea gemenilor au o mentalitate total diferită, asta ne exclude pe noi. Gândim exact la fel, avem aceleaşi gusturi şi aceeaşi infăţişare.
Abia când observ părul ei creţ, proaspăt spălat şi ochii negri, ingrijorati aţintiţi asupra mea, mi-am dat seama ca stăteam intr-o baltă de sânge. Sângele meu.
Lacrimile au început să i se rostogolească pe obrajii netezi.
-Ce dracu' e cu tine, Ali?Ce ţi s-a întâmplat?
Şi nu-mi aminteam nimic.Probabil pentru prima oară in viaţă nu ştiam nimic din ce facusem.Nu ştiam ce să-i raspund.
-Nu ştiu. Am şoptit cât am putut de încet.
Sirena poliţiei se auzi încet, iar apoi din ce în ce mai tare. Am închis ochii.Imagini cu mine, vomitând într-o scară de bloc,cărată in spate de un brunet cu ochii verzi imi tot aparea in fata. Ca şi cum cineva ar tot da replay la o melodie de pe youtube.Sirena poliţiei se auzea la fel de tare si atunci, un zgomot la fel de insuportabil.
Alarmă falsă.Debia când privesc in jur realizez că nu era poliţia, ci salvarea.
-Erika,nu vreau să merg acolo.Mi-e bine, zău! Pe cine pacaleam? Erika nu era proastă, iar eu nu eram credibilă. Ceea ce uram era că nu ştiam de ce ajunsesem aici, in starea asta, in halul ăsta.Cu atât sânge lângă mine...Nu ştiam nici măcar cine era brunetul care mă ţinea in spate sau unde eram.
"Eu sunt Mark. Eu sunt Mark. Eu sunt Mark." O voce dulce mi-a răsunat in cap, am vazut nişte ochi verzi, acei ochi verzi şi am simtit acea aromă imbietoare care îmi tăia respiraţia. Am simţit o mangâiere, iar apoi mi-am simţit mainile si restul corpului aşezate pe ceva moale. "Nu o să te uit niciodată" , asta spunea el.Mark,brunetul cu ochii verzi si vârfurile parului roşiatice. Simţeam cum mâna lui se plimba pe corpul meu. M-am sprijit cu mâinile şi m-am ridicat. Vroiam să-i spun ca nici eu nu-l voi uita, că e ceea ce mi-am dorit mereu. Dar...când ochii mi s-au deschis, mi-am dat seama ca stătea pe un pat de spital, pe o targă. Că Mark era o asistentă care se asigura că nu am pierdut mult sânge.
Totul era evident. Vroiau să mă ducă la spital.
Erika îşi ţinea mâna caldă lipită de a mea, iar lacrimile alături de zâmbetul ei blând, forţat îmi cauzau o linişte prostească.Halatul ei alb, de baie, acum era pe mine , rămănând in pijamalele sale roz cu Hello Kitty.Era superbă.Pentru prima oară in viaţă mi-am dat seama că eram la fel de frumoasă ca ea.
-Erika, eşti atât de frumoasă.
*
-Auuuu!Auuuuu!
Fiecare gropă peste care trecea salvarea semăna cu câte un cuţit primit în spate. Aerul din maşină mă sufoca.Erau medicamente, perfuzii şi injecţii peste tot. Era mai rău ca în camera mea.Femeia care se presupunea a avea grijă de mine, făcu o privire enervată probabil pentru a zecea oară după care se răsti la mine:
-Taci dracu de răsfăţată! Ştii ce e aia durere? Ştii cum e să naşti cinci copii?Aia da durere.
-Înseamnă că eşti o curvă. I-am răspuns eu incruntată.
Femeii nu-i pică bine.Îşi dădu jos masca de asistentă de pe faţă .Era mai urâta ca orice film de groază. Părul ei roşcat ca al lui Chucky, cu un volum, de aş fi pus pariu că băgase degetele in priză nu se asorta deloc cu tenul ei inchis. Era de culoare.Incepuse sa ma înjure din priviri.
-Sookie, se auzi de la volan, lasă fata în pace. Dă-i odată sa bea. Femeia mi-a întins un pahar în faţă, iar după ce l-am terminat de băut m-am trezit intr-un salon din spital.Camera era micuţă, de un galben pal.Draperiile ferestrei opreau lumina să intre înăuntru, iar după ferestră mi-am dat seama că eram undeva la înalţtime.Etajul cinci-şase.Uram mirosul ăla de spital, de medicamente.Observasem că colega de salon nu era în patul cu aşternuturile de un alb imaculat.
"Brrrrr."Suna telefonul.Mi-am dat seama că el mă trezise defapt. Am încercat să întind mâna, nu o puteam mişca, era bandajată de la cot in jos, iar piciorul era pus în ghips.Ştiam că mă durea de seara trecută când fugeam impreună cu Zach intr-o scară de bloc.Apropo de Zach oare ce făcea?
Şi atunci veni o fată blondă cu ochii căprui.Era îmbrăcată in nişte pijamale si era incalţată cu nişte papuci de casă.Îşi puse mâna în şold când spuse:
-Vrei să te ajut? Nişte dinţti perfecţi au ieşit la suprafaţă.Am dat aprobator din cap.Ea a ridicat receptorul telefonului şi mi l-a pus la ureche:
-ALI! Ăsta era Zach...Avea o voce îngrijorată. "Se pare că e timpul de plecare." Acum imi amintesc. Poliţia venise după noi când intrasem prin efracţie în acel apartament.
-...şiii jur că-mi pare rău! Oare de ce te-am lăsat singură? Sunt un prost, Ali. Scuze...eu...
-Zach! Taci naibii din gură.
Şi a tăcut.
-Ce anume am făcut în apartamentul ăla? Adică...nu prea mai ţin minte mare lucru.
-Eu doar, adică tu te-ai lovit la picior şi am fost şi apoi când să te întorci s-a întâmplat şi apoi...Doamne Dumnzeule sunt un prost.
-Ar trebui să taci că deja delirezi cu Dumnzei cu tot şi ar trebui să-ţi cari fundul până la mine să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat.
-Bine, in două ore, o oră adică jumătate de oră o să fiu acolo.Promit!Şi încă ceva: nu-i lăsa să-ţi ia analizele!Clar?
-De ce?
-Că ai să ai probleme!
Un mic ac era ultima mea problemă acum...
Şi a închis. Fata blondă se apropie de mine cu un zâmbet incantat.
-EÅŸti tare fato! Eu sunt Linsdey. Tu eÅŸti...?
-Alissa. Eu sunt Alissa.
În timp ce îmi mângâia faţa şi întregul cap, mi-am dat seama că durea rău si a murmurat:
-Ce ţi s-a întâmplat?
-Aş vrea să ştiu...
Uşa s-a auzit deschizându-se, iar doctorul John-Lee a intrat peste noi. O salută pe Linsdey din priviri după care se întoarse către mine.Parul său alb, iar zâmbetul său ştrengăresc îmi dădeau senzaţia de bătrânel de treabă.
-Alissa, ne trebuie analizele tale.Crezi că am putea sa-ţi recoltăm puţin sânge?
-Păi...Adică...Pentru ce?
Se apropie de mine şi imi mângâie faţa plină de umflături.
-Draga mea, ne trebuie analizele tale. Ştiu că nu îţi este uşor...mai ales prin ce ai trecut aseară...
Am înghiţit in sec. Zach mi-a zis să nu-i las să-mi ia analizele. Trebuia să trag de timp. . .
-Deci...cum mai staţi cu dragostea?