Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul douăzeci şi patru - Surpriza

,, Dragă jurnalule,

Te-am cam uitat şi îmi cer scuze pentru asta, dar am avut câteva probleme. Acum două luni, mama mea a murit, dar criminalul acesteia a fost pedepsit. A doua zi de la moartea sa a apărut în ziare un titlu ce m-a bucurat. Sună cam aşa: ,, Daniel Ivanshov, marele criminal a fost găsit mort la el în casă. " Atunci am înţeles că era un asasin fără scrupule, iar eu am fost clar o obsesie. Fratele meu, Alex, locuieşte cu tatăl lui Key şi noua lui soţie. Îmi place de ea. Este chiar drăguţă şi prezentabilă. Deşi nu am văzut-o foarte des, mă îndrăgeşte ca pe propria ei fiică. Despre cine aş putea să mai spun? A, da. Shane şi Mihaela, drăguţii de ei. Sunt împreună de ceva timp şi se înţeleg de minune. Mă bucur pentru ei la fel de mult cât se bucură şi ei pentru mine şi Key. "
- Claire?!
,, Trebuie să plec. Mă strigă cineva şi probabil bănuieşti cine.

X.o.X.o., Claire. "

Am ascuns jurnalul sub pătură şi m-am îndreptat spre bucătărie. Toţi erau aşa de veseli, încât această stare m-a cuprins şi pe mine imediat.
- Ce s-a întâmplat? am întrebat, mirându-mă să-mi aud vocea.
- Am o surpriză pentru tine, draga mea. Dar trebuie să te leg la ochi.
- Pentru ce? Ştii că nu-mi plac surprizele, în mod special. Nu mai bine îmi spui înainte?
- Nici gând, s-a răstit Mihaela. E o surpriză! Şi tu nu ai s-o strici.
- Aaa, deci ştiţi toţi,a?
Am început să râdem cu toţi. Îmi plăcea atât de mult compania lor, fiecare era unic prin felul lui de a fi. M-am lăsat influenţată până la urmă, nu ştiu dacă este cuvântul cel mai potrivit.
- Bine. Legaţi-mă la ochi.
Shane s-a apropiat de mine şi a scos din buzunar o panglică roză cu care m-a legat la ochi. Ăsta da spirit de echipă, fiecare ajută cu ce poate, dar desigur erau împotriva mea, iar eu muream de nerăbdare să aflu ce mi-au pregătit.
- Haide să mergem, a spus Key.
Aveam noroc că le ştiam vocile, dar de ce a spus haide şi nu haideţi? Eram patru, trebuia să vorbească la plural. Şi din nou întrebarea mea a primit răspuns fără să o adresez. Mă gândeam dacă nu cumva îmi citeau gândurile, dar aşa ceva nu era posibil.
- Claire, mergem doar noi doi. Băieţi, ne vedem mai târziu. Ştiţi deja locaţia.
Ce mă ofticau. Ei mereu ştiau şi eu nu. Nu se poate aşa ceva. Ne-am îndreptat spre maşină, Key fiind aşa de protectiv încât am crezut ca e tata, doamne, mai bine nu. Avea grijă să nu mă împiedic, iar dacă o făceam, m-ar fi prins mai mult ca sigur. Mă iubea prea mult pentru a mă lasă să cad, nu? Să sperăm că da.
- Ai grijă la cap.
A spus într-un final. M-am lăsat în jos cu grijă şi am intrat în maşină. Spre fericirea mea nu m-am dat cu capul de uşă sau alte prostii. Tot drumul am vrut să scot informaţii de la iubirea mea, prea siropos ştiu, dar nu am reuşit. M-am dat bătută, fiind sigură că nu voi reuşi să obţin nimic de la el, nici măcar cu cleştele. Emoţiile mi se amplificau din ce în ce mai mult cu cât ne apropiam de destinaţia al cărei nume nu-l ştiu. ,, Destinaţia cu nume necunoscut " ar fi sunat mai bine, probabil.
- Am ajuns.
Am zâmbit şi i-am spus să-mi scoată mai repede chestia aia roz de la ochi. Asta a şi făcut. Îmi era frică să deschid ochii, dar am făcut-o până la urmă. Ne aflam în faţa unei biserici. Stai o biserică? Ce dracu căutăm noi aici? Ce frumos din partea mea, vorbesc de draci într-un loc total nepotrivit.
- Ce căutăm aici?
- Păi, m-am gândit că este locul cel mai potrivit pentru a te cere de soţie. Şi să ştii că nu mă poţi refuza oricât ai vrea. Ceremonia e deja pregătită.
- Stai ... eÅŸti nebun?!
- Ahh, nebună mică ce eşti. Normal că da, la fel ca tine. Deci my lady ar trebui să ne mişcăm, preotul ne aşteaptă.
Mă uitam la el ca la maşini străine. Nu puteam să cred ce vroia să facem. Nu eram pregătită absolut deloc. Exceptând partea cu rochia de mireasă şi toate cele. Mi-a ascuns cel mai important lucru din viaţa mea. Şi nu doar el şi cei mai buni prieteni ai mei.
- Dacă mă iubeşti o vei face.
- Şantaj sentimental?! O făceam şi fără să mă şantajezi.
- Serios? Pentru că mă priveai ca pe un infractor sau criminal sau ..
- Bine gata. Am înţeles ideea. Vreau să mă căsătoresc cu tine şi acum ce facem?
M-a luat de mână şi am început să mergem spre biserică. O, mamă, ce emoţii! Acum le înţeleg pe acele femei care stau cu sufletul la gură înainte de ceremonie. Preotul ne aştepta din câte se vede. Ne-am aşezat în genunchi în faţa altarului. Preotul a început să ţină o predică infernală, la care nu eram deloc atentă, chiar nu-mi păsa. Doream să se încheie cât mai repede.
- Unde sunt verighetele?
M-am uitat înspre Key şi i-am zâmbit. Avea o expresie destul de ciudată.
- Nu sunt la mine.
- Ce?! am izbucnit.
Şi-a cerut scuze, iar eu eram gata să-i ţin o predică mai lungă decât cea a preotului. M-a adus aici, am acceptat şi nu puteam să ne căsătorim tot din vina lui?
- Sunt aici! Îmi cer scuze de întârziere.
Am întors capul. Mihaela şi Shane se aflau chiar în spatele meu cu verighetele noastre într-un plic mititel. Mi l-a întins şi le-am scos. Erau frumoase, sau cel puţin mie-mi plac. Sigur le-a ales ea, Key şi Shane au nişte gusturi proaste, doar sunt băieţi, nu?
Ni le-am pus şi în sfârşit preotul acela pe care nu vroiam să-l mai văd în viaţa mea, ne-a dat binecuvântarea.
Am păşit spre ieşire, vroiam să ies de acolo cât mai repede. Nu mă întrebaţi de ce, habar nu am. Dar nu am apucat să ajung la ieşire pentru că Shane ne-a spus să ne oprim . Key a zâmbit cu subînţeles.
- Staţi aşa, a spus Shane. Acum e rândul meu şi al Mihaelei.
- Poftim?! am întrebat amândouă în acelaşi timp. Am privit-o pe Mihaela, era clar că nici ea nu ştia despre planurile băieţilor.
- Ce spui Mihaela, te căsătoreşti cu mine?
Dar Mihaela în loc de răspuns, a leşinat.