Misses Misery vs. Who said i have to be normal

[Who said i have to be normal]

Inger sau demon....?!




- Tati, te rog, las-o in pace! Nuuu! se aude vocea stinsa a unei micute de numai opt anisori in momentul in care vede cum mama sa este batuta cu salbaticie de propriul sau tata. Lacrimile mari si amare ii brazdau fata in timp ce ea ramasese inlemnita, privind la scena de groaza ce se desfasura intre parintii sai.
Era o fetita atat de dulce si de frumoasa, insa avusese o copilarie atat de trista. Ochii sai albastri precum cerul intr-o zi insorita de primavara, parul blond precum spicele de grau ce ii atarna pana la jumatatea coloanei vertebrale, acea fata rotunda si acel corp perfect, toate o faceau sa para un adevarat inger, insa in loc sa traiasca in paradis, alaturi de Dumnezeu, precum fac toti ingerii, ea a fost trimisa pe pamant, sa indure numai jigniri, batai si sa aiba parte numai de plansete. Da, o viata trista, sadica. Tot timpul petrecut cu parintii sai de cand s-a nascut nu i-a vazut pe acestia decat certandu-se, batandu-se, insa niciodata nu ajunsesera atat de departe incat sa se omoare.
- Ah! Un strigat asurzitor o trezeste pe micuta din starea de visare in care intrase.
Deranjata de tipatul de mai devreme, aceasta se simte obligata sa-si intoarca privirea catre locul de unde se auzise strigatul, insa imaginea ce i se afisaza in fata ochilor o face sa-si doareasca sa nu se fi intors. Mama sa era trantita pe patul improvizat din cateva buturugi acoperite de o saltea putrezita in care erau indesate haine vechi, tipand din toti plamanii si din toate adancurile sufletului, in timp ce tatal sau se "aruncase" peste aceasta, insa tot ceea ce putea deslusi micuta era ca tatal sau se freca intr-un ritm alert de mama sa, insa nu putea intelege de ce. Dupa aproximativ cinci minute in care aceasta s-a holbat incontinuu la parintii sai, nestiind si neintelegand ce anume fac acestia, ea a cazut pur si simplu pe podeaua rece si sumbra si a lasat lacrimile amare sa i se scurga pe chipul despre care odata se putea spune cu usurinta ca pare de inger, insa acum era sumbru, trist...

- Nuu! Doa.. Doare! Auzind inca odata strigatul disperat al mamei sale, fata isi ia inima in dinti si se aproprie cu pasi mici si lenti catre parintii sai.
Ajungand acolo, aceasta ramane stupefiata cand vede ca mama sa zacea dezbracata pe salteaua rupta, in timp ce tatal sau se impingea din ce in ce mai puternic si mai rapid in aceasta, facand-o sa scoata sunete asurzitoare si gemete de durere. Fata femeii ce ii daduse viata era inundata de lacrimi, ochii sai capatasera o culoare rosiatica de la atata plans, buzele sale erau acum uscate si crapate, iar parul ii era ravasit, cateva suvite acoperindu-i fata indurerata.
- Mami, nu! striga fetita in momentul in care vede cum tatal sau ii da femeii un pumn zdravan, reusind sa-i sparga buza inferioara, cateva firicele de sange facandu-si imediat aparitia.
Cand, in sfarsit, femeia isi da seama ca fetita ii privise in tot acest timp, un sentiment de vina o cuprinde gandindu-se ca era vina ei, practic ei o obligasera sa vada acele momente groaznice, terifiante. In urmatoarele momente, femeia simte cum greutatea ce cu putin timp in urma o impiedica sa se miste, acum dispare, si aceasta realizeaza ca sotul ei s-a ridicat de pe ea, insa lucrul pe care acesta il face in continuare o face sa isi doreasca ca acesta sa nu se fi ridicat de pe ea, sa o fi torturat in continuare. Cu pasi repezi si hotarati, barbatul se indreapta spre fetita ce statea ghemuita in coltul camarutei in care se intamplase totul, varsand lacrimi amare si suspinand din ce in ce mai adanc si mai zgomotos.
- Daniela, nu! Fugi de-acolo, pleaca! striga femeia disperata, insa deja era prea tarziu. Acum aceasta priveste stupefiata la scena desfasurata intre sotul ei si saraca fetita ce nu avea nicio vina ca avea niste parinti ca ei.
Dintr-o singura miscare, barbatul o ridica pe fetita in picioare, o ia pe aceasta de par si o arunca intr-o masa pe care odata mancasera impreuna. O intoarce cu spatele la el, ii da jos pantalonasii albastrii, urmand ca mai apoi sa o ridice la nivelul lui si o patrunde dur, fara mila, pe micuta ce se zbatea din toate puterile sa scape de mania tatalui sau. Un strigat de durere ingrozitor rasuna in toata incaperea in momentul in care acesta o patrunde dureros pe cea care se presupunea ca ii era fiica, urmat de un alt strigat venit de la femeia ce ii era acestuia sotie. Ignorand tipetele de durere ale micutei si pe cele de disperare ale mamei ei, barbatul continua cu miscarile du-te-vino pe care le initiase pe micutul inger, satisfactia totala putandu-se citind foarte usor pe chipul acestuia, facandu-l sa scoata gemete de placere din ce in ce mai sonore.
Vazand ca barbatul nu are de gand sa inceteze, femeia ia un cutit ce se afla la indemana ei si indreptandu-se cu pasi lenti spre locul unde barbatul o chinuia pe micuta, i-l infige acestuia in coloana, reusind sa-i fisureze un disc cartilaginos. Simtind durerea, barbatul o elibereaza pe micuta din stransoarea in care o tinuse captiva pana acum si se indreapta spre femeia ce avusese cutezanta sa ii infiga un cutit in spate. Speriata, femeia ramane inlemnita, astfel reusind barbatul sa ii ia cutitul din mana urmand ca mai apoi sa i-l infiga ei... in gat.
Femeia scoate un tipat de durere si cade jos, stand ghemuita pe podeaua putrezita si mai apoi, un val de negura se asterne peste ochii acesteia... pe vecie. Sangele nu intarzie sa-si faca aparitia, acesta tasnind in toate partile, reusind sa-l murdareasca pe barbatul ce nu peste mult timp simte cum ficatul ii este strapuns de ceva, un obiect foarte ascutit. Isi indreapta privirea in dreapta sa si observa cu stupoare cum fetita lui plangea in hohote, in mana avand un cutit ce acum se odihnea linistit in ficatul sau. O durere de neinchipuit ii cuprinde intreg corpul si, in urmatoarele minute, acesta deja nu mai poate realiza nimic, ultima imagine pe care o putuse deslusi fiind aceea cu fiica lui, strapungandu-i organul vital.
Expresia trista de pe chipul fetitei dispare imediat la vederea imaginii cu tatal sau mort, pe chip putanandui-se zari chiar un zambet. Da, era satisfacuta ca il omorase pe cel care ii distrusese viata atat ei, cat si mamei sale. Ii parea bine ca pusese sfarsit tutuoror acelor nopti nedormite, acelor zile amare si suferintelor pe care le indurase toata viata, de cand se stia. Era multumita de ea, de faptul ca reusise sa isi duca la bun sfarsit planurile. Fusese obligata sa isi traiasca viata numai in durere, fusese nevoita sa isi creeze propria ei lume, o lume aparte fata de cea in care traia, o lume in care nu mai trebuia sa suporte batai zilnice, cuvinte jignitoare si scene infioratoare pe care isi dorise sa nu le fi vazut vreodata. Dar se pare ca viata e ciudata, intamplarile deriva, lumea e mai rea si... oamenii se schimba.
Se pare ca ingerul, a devenit demon...

_______________________________________________________---

Asasină plătită.



Mă ridic de pe scaunul de piele privindu-l pe Takis care se zbate să scape din strânsoarea în care îl ţin de peste cinci ore. Ochii albaştri cerşeau puţină milă din partea mea: Ei bine nu sunt plătită îndeajuns încât să mai am şi milă. Mă ridic încet de pe scaun şi încep să mă plimb prin cameră, acesta parcă aştepta să termin odată cu el. Nu acum, e prea devreme, jocul încă nu s-a terminat. Îi privesc corpul plin de muşchi care acum nu-l ajută la nimic, muşchii îi sunt acoperiţi să tăieturi, sânge şi vânătăi. Scot de la spate un briceag Leatherman Skeletool dintr-o mişcare am băgat tipicul cap de cleşte înlocuindu-l cu lama briceagului, destul de lungă. Acesta se tot uita la lamă parcă şi mai motivat să se zbată pe acel scaun. Merg cu paşi mici către el în timp ce el încerca să scape uitându-se când la mine când la briceag. Îi ridic bărbia şi îl privesc în ochii.
-Crezi că o să se termine chiar aşa? Nu o să se termine curând, jocul e mult prea amuzant ca să mă pot oprii. O să mori când vreau eu, la mine e pistolul. I-am spus apoi i-am împins gâtul în partea stângă, văzându-i carotida prin care îi pulsează sângele, îi mângâi vena apoi las mâna sa-mi alunece, dându-i drumul la cap şi îi înfig lama briceagului in coapsă. Un gemut disperat s-a auzit, am scos lama şi am lins sângele. M-am dus până la biroul pe care se aflau diferite arme de unde am luat un Marui Mp5 Airsoft încărcat, m-am apropiat mai mult şi i-am pus arma la tâmplă şi apoi am tras. Sângele ii s-a împrăştiat pe podea în timp ce privirea îi era din ce în ce mai goală. Am coborât arma şi am ieşit din încăpere dar nu înainte de a mai arunca o privire, mulţumită m-am întors pe călcâie şi mi-am văzut de drum. Din alte două camere au ieşit alţii doi colegii de-ai mei dar plini de sânge.
-Ce mai e şi cu voi aşa de coloraţi? Am spus eu amuzată.
-Ne-a pus naiba să nu venim în uniformă şi acu regretăm. A spus James apărându-l şi pe Angelos.
-Văd că iar ţi-a fost foame. Mi-a reproşat Angelos.
-Hai să nu zicem foame ci poftă. Am spus ştergându-mi sângele uscat din colţul gurii.
Îi cunosc pe cei doi dintr-a zecea de la liceul de reeducare. Am ajuns acolo pentru că am luat un om pe capotă şi l-am omorât, ei bine ei spuneau că acolo era trecere de pietoni dar cred că ochii nu mă înşelau atâta timp cât treceam pe acolo zilnic. James e cu un an mai mare decât mine, are 26 de ani, mai înalt decât mine cu un cap şi ceva, ochii albaştrii precum cerul, pielea albicioasă, pătată de urme de sânge, părul blond lung până la umeri şi drept destul de sufletist. Angelos are 25 de ani ochii verzi precum jadul piele bronzată, părul roşcat făcut ţepi, muşchii bine definiţi şi un zâmbet de pirat care făcea fetele să stea la coadă ore întregi ca să aibă parte de-o noapte albă alături de el, ceva mai scund decât James dar oricum mai înalt decât mine, mult mai rece si mai indiferent decât ceilalţi băieţii. Cred că acum că mi-am prezentat prietenii este momentul să mă prezint şi eu. Eu sunt Kyriake, Ky pentru prieteni, după cum cred că va-ţi dat seama sunt asasină plătită şi îmi place să mă joc cu persoanele pe care trebuie să le omor. Unii mă cred nebună dar aşa mă aleg şi eu cu puţină distracţie şi îmi termin şi treaba cu zâmbetul pe buze. Mulţii îmi zic „odrasla satanei” pentru felul meu de a îi tortura pe fiecare, eu mă consider o persoană normala. Intrăm într-o cameră unde mai mulţi stau cu picioarele pe o măsuţă din sticlă, prea atenţi la discuţia lor nu ne-au auzit intrând aşa că mi-am descărcat arma făcând acea măsuţă ţăndări. Toţi şi-au întors capetele în timp ce pe o altă uşă a intrat încă un tip.
-Kyriake ce mama naibii e a şaptea masă care sfârşeşte în acelaşi mod, crezi că sunt făcut din bani? A întrebat acesta privind ce a mai rămas din măsuţă.
-Lasă copilăriile şi zi-mi unde e următorul de pe listă. Am spus apropiindu-mă de birou şi bătând cu unghiile în lemnul de cireş.
-După spusele soţiei, la amantă, care stă în Big ice. A spus Arron
Arrnon are treizeci de ani, ochii precum obsidianul părul negru fără nici un fir de păr alb, lung, prins într-o coadă la ceafă, pot spune că îi sunt datoare vândută, el m-a salvat de la moarte sigură băgându-se în faţa mea noroc că glonţul ii s-a oprit în umăr şi nu în inimă, pot spune că-mi este mai ceva ca un tată, mereu mă sfătuieşte şi tot ce ştiu este de la el. Ies pe uşă merg într-o cameră pe care arată un desen nereuşit cu o fată. Intru şi merg către un dulap de unde îmi scot un tricou gri cu câteva tăieturi pe spate, o pereche de pantalonii negrii mulaţi pe picior şi o pereche de cizme lungi care nu trec de rotulă, negre. Ies din acea încăpere şi pornesc pe holul lung care duce către ieşire. Când stropii reci de ploaie îmi pică în cap şi pe tricou. Încep să alerg către maşină, apăs pe un buton iar farurile dau un flash de lumină, deschid portiera şi intru repede. Când mă văd la adăpost încep să înjur vremea în gând, bag cheia în contact şi trezesc motorul la viaţă, începând să toarcă sub capota umezită de ploaie. Ies din parcare şi încep să conduc ca nebuna până la Big ice. Într-un final ajung şi o văd pe femeia care îşi aşteaptă disperata soţul. Opresc maşina lângă dumneaei şi cobor geamul Îmi aduc imediat aminte de chipul ei şi îmi aduc aminte de ura cu care vorbea când era ceva despre soţul său.
- Intraţi în maşina aşa îl vom recunoaşte şi v-a fii mai uşor să plecam. Am spus eu calmă arătându-i locul de lângă mine.
Aceasta a făcut cum i-am spus şi nu după mult femeia a lăsat geamul în jos şi norocul a făcut ca soţul acestea să iasă din casa cu cămaşa care stă pe el ca pe gard, sacoul de la costum într-o mâna, părul roşcat încâlcit, cu un zâmbet dubios de calm pe faţă. Am scos un pistol Carpaţi am apăsat piedica am fixat mâna şi am apăsat pe trăgaci, femeia şi-a astupat urechile după ce bărbatul a căzut am pornit în trombă, nu am chef să mă prindă poliţia şi să mor la răcoare. Câţiva trecători au pornit către bărbat, alţii sunând la ambulanţă.
Am dus-o pe femeie pe o stradă mai aglomerată şi mi-am reluat drumul către sediu. Având în vedere vremea destul de proastă am ajuns destul de bine, în două ore. De obicei stau câte trei poate patru ore înţepenită în maşină până ies din aglomeraţie. Ploaia parcă a mai încetat aşa că nu am mai alergat către intrare. Am coborât scările care duceau către subsol. Tocurile făceau un zgomot destul de insuportabil chiar şi pentru mine. M-am oprit în faţa unei uşii pe care scrie 475. Am intrat şi am văzut acolo un puşti de cel mult nouăsprezece ani legat de scaun cu gura acoperită cu o bucată de material, ochii negrii inexpresivi, părul castaniu umed de la transpiraţie, mi-am tras scaun şi m-am aşezat în fata lui.
-Ei bine cred că o să termin şi cu tine, măcar mă scap de încă o grijă. Am spus luând un briceag Swiss Army negru, uitat pe acea masă. Am scos lama la iveală şi am începui să-i crestez pielea, tăindu-l pe abdomen şi pe umeri. Sângele nu întârzie să-şi facă apariţia. Am încheiat cu o tăietură pe obrazul drept. Pe chip mi-a apărut un zâmbet care părea să fie mai rău de atât, am deschis un sertar de unde am luat un bici şi am început să îl lovesc pe puşti înroşindu-i pielea. Acesta e început să ţipe, cu fiecare lovitura ţipa mai tare. Pielea lui devenind din ce în ce mai roşie. După o ora în care l-am biciuit pe tânăr m-am plictisit de joacă, am luat pistolul i-am făcut un semn care însemna „Adio” şi am apăsat piedica după care am descărcat pistolul, glonţul străpungându-i pielea şi oprindu-se în inimă. Când am fost sigură că inima nu-i mai bate i-am dezlegat gura, i-am ridicat bărbia şi i-am cuprins buzele într-un ultim sărut. Mi-am desprins buzele din sărut şi am părăsit încăperea. Se pare că progamul s-a terminat şi nu mai sunt decât eu. Am ieşit pe uşa din spate, am mers la maşina mea care este un Bugatty Veyron SS albastru închis. Am intrat în maşină şi am pornit pe străduţe lăturalnice. Ochii urmăresc străduţele întunecate şi blocurile prin care văd lumini aprinse. Opresc în spatele unui bloc, cobor din maşină şi intru în acel bloc. Luminile slabe ale neoanelor, podeaua din marmură, acoperită cu o mochetă de culoarea nisipului umed, pusă pe mijloc. Iau liftul şi apăs pe butonul cu numărul cinci. După câteva minute în care lumina singurului neon s-a oprit de mai mult de trei ori am ajuns la cel de-al cincilea etaj. Am ieşit din lift şi am mers drept în faţă până am ajuns la uşa pe care scrie 77, am băgat cheile în broască, am răsucit cheia şi am intrat în apartament. M-am descălţat la intrate şi am mers în sufragerie unde mi-am aruncat geanta şi cheile pe canapea, am dat drumul la televizor şi am mers până în bucătărie, nu am cine ştie ce, pereţii din sufragerie sunt lila cu tavanul alb pe jos gresie de culoarea stejarului, bucătăria este făcută până la jumătate cu gresie care pare a fii o combinaţie de cafea cu lapte şi restul alb. Nu ştiu din ce motiv prin tot corpul am simţit un fior rece de parcă cineva m-ar spiona. Deschid frigiderul de unde îmi iau un bol salată de fructe, îl duc pe măsuţă şi dintr-o dată lumina s-a oprit. Mi-am dat seama că este ceva gândit din moment ce am auzit zgomote în apartament, am scos pistolul şi am început să trag haotic prin casă dar fără succes. Simt că ceva îmi străpunge pielea, ochii mii se măresc, respiraţia mii se îngreunează iar sângele nu întârzie să apară. Cad în genunchi în timp de curentul revine şi privirea mii se înceţoşează, iau telefonul fix apuc să formez 911 dar puterile mă părăsesc atunci când un al doilea glonţ mă nimereşte. Cad la podea în timp ce sub mine se face o baltă de sânge, şi un somn începe să mă cuprindă în timp ce pleoapele mii se închid încet îmi văd toată viaţa în faţă ca un film vechi uitat în pod.