Minunile vietii

[Storymaker]

Gen: Fantastic & Drama
Limba: Romana
Varsta recomandata: 13+
Critica dorita: Simpla
Observatii: Accept si critica distructiva. Nu ma deranjeaza. Spune-mi ce iti place/ displace.





Capitolul I

Nu nigea, iar picaturile de apa nu se indurau sa adape pamantul insetat. Un vant rece mangaia oasele bietilor pamanteni, iar felinarele invechite isi trimiteau cu sfortari neomenesti lumina catre cei ce depindeau atat de mult de ea. Intr-un colt ascuns, un batran cocosat povestea la caldura unui foc istoria sa, captand atentia micilor gura-casca.
Era in jurul anului 1016, pe cand un barbat inalt, tacut, cu un par negru ca ceara si ochi verzi dorea sa-si curme zilele intr-o apa ce susura tacut. Nu mai vedea ce se intampla in jurul sau- nici macar grupul de militieni ce se indrepta spre el in pas alert. Luandu-si avant, dadu sa se arunce si cand corpul sau se departa de pamant, un brat vanjos il trase cu putere inapoi in locul din care de multi ani nu reusise sa scape. Speriat, se intoarse sa-l vada pe cel ce i-a redat sansa de a trai cat si chinul ce se hranea cu fericirea lui. Ii privi ochii si astepta. O picatura de apa cazu din vazduh lovindu-i nasul. Apoi alta, ce de aceasta data, ateriza pe ochii. Picaturile cadeau si nu pareau sa inceteze, ca si cum natura si-ar fi sarutat pruncul pe care ar fi putut sa-l piarda.
Amintirile patrunsera in mintea barbatului parca aduse de ploaie, ravasiindu-i cursul gandurilor intr-un asa hazard incat ,desi treaz- cazu in visare, aducandu-si aminte de toate clipele vietii. Intelese ca viata a insemnat pentru el sansa la fericire si isi aduse aminte de vechia sa iubita, Altera. In fluxul amintirilor, ii simti mireasma, cat si palmele delicate ce de atatea ori ii mangaiasera fata. Fara sa prinda de veste, un alt fel de stropi- calzi si moi, ii mangaiau obrajii inrositi de trairea ce o avea.
Militienii se uitau la barbatul ce plangea si il lasara in pace, observandu-l indeaproape. Era ca si cum sentimentele sale si senzatile ce le avea ar fi format o aura ce-i cuprinsese pe oamenii legii, acestia lasandu-se purtati de ea in amintiri proprii.
In sfarsit, luna iesi dupa nori, ce dorind sa-i fereasca goliciunea de ochii muritorilor, deseori o invaluiau in puf. Era alba si stralucitoare prevestiind sfarsitul unei zile si inceputul unei lumi ce aducea bucurie in sufletele celor ce visau.
Revenind la subiect, va pot spune ca Aurel-caci asa il chema, imbratisase cald pe cel ce-i salvasera viata, multumindu-i, dupa care pleca in directia in care simtea ca cineva il asteapta.
Batranul se uita la micutii ce purtati prin lumea imaginatiei, uitase-ra sa-si inchida guritele murdare.
Cu un zambet plin de bunatate, se ridica, dezmortindu-si picioarele si spuse pe un ton autoritar -pe care stia ca de nu-l foloseste, micutii o sa-i ceara continuarea povestii atat de insistent incat el nu o sa li se poate opune:
-La culcare acum, restul pe maine!
Copiii, inca purtati pe mainile imaginatiei, vazura apa, cerul cat si barbatul ce privea valurile cu o tristete adanca.