19-03-2011, 11:47 PM
Prisma realităţii se evaporă treptat,
Culori vii ÅŸi cuvinte dintr-un limbaj articulat.
Gândul născoceşte cuvinte îmbârligate,
Oh, Doamne, unde e a mea dreptate?
Timpul zace, răbdarea e de aur,
Cred că-mi trece,
Dar mă lupt cu un balaur
Şi totuşi îmi amintesc: nu pot să nu o iubesc.
Viaţa nu mi-aş putea-o închipui,
Să vezi şi să nu crezi: sunt flori vii.
Acele flori de astăzi create,
Cuvinte fără sens şi-au luat parte,
Cred în veşnicie, dar e cam prostesc.
Ce să fac...?
Rămân la : "O iubesc!"
Culori vii ÅŸi cuvinte dintr-un limbaj articulat.
Gândul născoceşte cuvinte îmbârligate,
Oh, Doamne, unde e a mea dreptate?
Timpul zace, răbdarea e de aur,
Cred că-mi trece,
Dar mă lupt cu un balaur
Şi totuşi îmi amintesc: nu pot să nu o iubesc.
Viaţa nu mi-aş putea-o închipui,
Să vezi şi să nu crezi: sunt flori vii.
Acele flori de astăzi create,
Cuvinte fără sens şi-au luat parte,
Cred în veşnicie, dar e cam prostesc.
Ce să fac...?
Rămân la : "O iubesc!"
Ea:
Am deschis ochii si m-am uitat in jurul meu. Era acolo, langa mine. Se pare ca totusi nu visasem si de aceasta data totul era real. Mi-am scos usor o mana de sub patura cu care eram acoperiti si i-am atins fata mangaindu-l. Adormisem in bratele lui. Mana lui se afla sub capul meu, iar pe celalalta era asezata intr-un mod stangaci pe spatele meu. M-am miscat incet pentru a nu il trezi. Imi facusem loc destul cat sa imi intind putin oasele. M-am uitat in dreapta si i-am vazut si pe ceilalalti doi dormind unul in bratele celuilalt fara a avea cea mai mica problema. I-am ridicat usor mana de pe spatele meu si am asezat-o usor pe perna, in timp ce eu m-am ridicat incet pentru a nu ii trezi. M-am dat jos repede din pat si m-am uitat la ceas: nu era decat ora 6. Clar era ca nu mai aveam somn, asa ca mi-am luat papucii si am iesit din camera indreptandu-ma spre bucatarie. Am luat un ibric si l-am umplut cu apa pentru a putea face o cafea. In vacante imi place sa beau cate o cafeluta dimineata, ma face sa ma simt mult mai bine. Am aprins aragazul si m-am intins pe canapea si am inceput sa ma intind calumea. Am auzit o usa si am crezut ca e doar sora mea, dar cand am deschis mai bine ochii l-am am intalnit alta pereche: mult mai mari, albastri si stralucitori.
- Aveai de gand sa stai aici singura pana se trezeau toti, ma intreba furandu-mi un sarut.
- Hm... cam asa ceva.
- Idiot! l-am auzit spunand putin enervat. Trebuia sa ma trezesti.
- Scuze... Stii bine ca nu imi place sa trezesc lumea, credeam ca am lamurit deja acest lucru.
Se ridica, isi puse mainile in sold si spuse serios:
- De acum cand te trezesti ma trezesti si pe mine, clar?
- Am inteles. Sa traiti! i-am spus razand.
Cand m-am intors sa vad ce face cafeaua era deja prea tarziu. Daduse in foc iar acum aragazul era negru. M-am uitat la el putin suparata, pana la urma era vina lui ca fusesem neatenta si m-am dus sa il sterg. S-a asezat pe canapea cascand si uitandu-se foarte atent la ce faceam incepu sa rada.
- Mai incet, ai mei dorm, i-am zis suparata.
- Ups, scuze. Mai incet atunci si continua sa rada.
Am luat doua cescute si am pus cafeaua. Una pentru el, una pentru mine.
- Lapte?
- Desigur.
Cafeaua era fierbinte si aburii inca erau vizibili. Am luat ceasca si am dus-o usor la gura, fara a-l scapa din ochi insa. Era linistit, exact cum spusese ca va fi, iar acest lucru ma bucura enorm. Se parea ca cea care isi facea probleme eram numai eu. Insa eu sunt eu, iar eu sunt facuta in asa fel incat sa imi fac probleme la orice ora, in legatura cu orice. Am luat o gura din lichidul amarui, apoi am lasat ceasca din nou pe masa. Mi-am asezat cotul pe coltul mesei si mi-am sprijinit capul in el.
- Iti place sa te uiti la mine? intreba oarecum amuzat de situatie.
- Da, imi place.
Rosi usor. Am chicotic si apoi a schimbat subiectul.
- Ai dormit bine?
- Foarte bine, am zis zambind. Nici nu stiu cand am adormit. Asa se intampla mereu daca cineva se joaca in parul meu. Asta mi-a scapat... trebuia sa te avertizez inainte.
- Nu-i nimic. Esti draguta cand dormi, imi marturisi.
- Sforai? intreb razand
- Nu. Abia respiri, ma mir ca inca mai esti vie. Eu nu am auzit un sunet si am crezut ca esti prea ocupata cu somnul ca sa iti aduci aminte sa mai si respiri, spuse razand.
- Nu, nu, nu. Respir, uite...
Si apoi am inceput amandoi a rade. Prezenta lui era ca o oaza de liniste pentru mine. In sfarsit dupa atat timp aveam ocazia sa stau cu el, baiatul pe care il iubesc, la o ceasca de cafea, povestind vrute si nevrute. Sentimentele ce ma incercau in timp ce stateam si ma uitam la el cum sorbea din cafeau fierbinte nu putea fi exprimate prin cuvinte. O fapta face cat o mie de cuvinte. Singura mea problema era aceea ca nu stiam sa ma imi exprim sentimentele: una gandeam, alta ziceam; una simteam, alta faceam. Toate erau exact pe dos. Am avut multe probleme din cauza acestui lucru. Am incercat sa ma schimb, insa nu prea mi-a iesit; de fapt, nu mi-a iesit chiar deloc. Imi era frica sa ma exprim. Imi era frica sa un fiu prea deplasata sau sa ma fac de ras din cauza sentimentele mele, care erau foarte puternice.
I-am zambit si apoi am luat si eu o gura din cafea. Am tresarit.
- Hey! Nu-i corect! Trebuia sa imi zici ca nu are destul zahar, i-am spus vizibil deranjata de acest lucru.
- Eh, nu face nimic. Mie imi place asa. Pana la urma e facuta de tine, iubirico, si atat conteaza.
- Daca tu zici... si apoi ne-am continuat amandoi siesta de dimineata.