Memories.

[Niska]

Dor

Si.. stii si tu cum e cu timpul. Acum te iubeste si iti e alaturi, aici te lasa pierduta in ganduri, acum te dezmiarda cu regrete si amintiri, aici te injura si te arunca in trecut.. si apoi il in injuri si tu pe el pentru ceea ce-ti face.. si spune ca esti un copil prost crescut fara parinti, ca n-a invatat sa astepte finalul povestii. Eu deja am renuntat sa ma cert cu el, sau sa-l astept. M-am impacat cu ideea ca se comporta nedrept cu mine si odata ce trece, sterge orice sentiment de iubire din viata mea. M-am impacat cu gandul ca voi fi mereu la fel: singura. Mi se rupe inima cand vad prin cate am trecut, cate momente cate sentimente lasate in vant si in alunecarea timpului. Si asta pentru ca mereu eu sunt de vina. Lucrurile pe care nu le mai pot schimba, incep cu mine. Si de cele mai multe ori, lucrurile pe care vreau sa le schimb se sfarsesc tot cu mine. Niciodata n-am vrut sa schimb altceva, sau pe altcineva.. decat pe mine. Dar, in ciuda greutatilor nu am renuntat niciodata sa lupt. Si n-am sa incetez niciodata sa lupt pentru ceea ce vreau, pentru ceea ce imi apartine, pentru ceea ce iubesc. Si n-am incetat niciodata sa afirm: „Sunt bine". Am invatat sa spun ca sunt bine, chiar si atunci cand imi era atat de rau, si simteam ca mi se misca pamantul sub picioare. Am invatat sa zambesc, fals ce-i drept, dar tot zambet se numeste. Zambesc isteric de larg cand de fapt imi vine sa plang. Dar cateva siroaie de lacrimi nu mi-au inmuiat taria sau forta, nu m-au facut mai slaba, nu mi-au dat motive sa renunt. Dar.. cred ca asa trebuie sa fie, asa trebuie sa se intample, nu?! Aici se sfarseste inca un capitol atat de lung, si inca nu se stie nimic despre firul epic al istorisirii, nici despre personajul principal al acesteia. As vrea sa cred ca a fost doar un vis urat, sau doar o simpla poveste pe care o citeam undeva la malul unei mari.. sau intr-o barca la apus. O poveste fara sfarsit, sau in cel mai rau caz, fara happy-end. O poveste despre.. dor. Doar despre dor, si nu despre regrete. Nu multi recunoastem, dar uneori ne lipsesc atat de multe lucruri. Povestea mea vorbeste doar despre lucruri trecute si pierdute in timp, e lipsita de regrete. Vorbeste despre cat de mult imi lipseste linistea si fericirea sufleteasca. Impacarea cu sine.. Vorbeste despre cum imi lipsesc prietenii, in ciuda faptului ca am ales sa nu mai iert nici cea mai mica greseala care m-a facut sa sufar, vorbeste despre cum imi lipseste increderea, curajul si forta sa ma ridic, cand stiu ca nu e nimeni acolo, cel putin cu un: „iti sunt alaturi" sau „am incredere in tine". Imi lipsesc toate. Zilele cand ieseam cu prietenii, atunci cand ii aveam, orele in care chicoteam apoi radeam cand profesorul se mai intorcea brusc sa ne faca observatie, zilele de vara cand ne bateam cu baloane pline cu apa, chiar si certurile acelea copilaresti. Doar lucruri care au devenit acum amintiri sau lucruri suficient de rare incat sa le consideri amintiri. Acum mi se pare inutil totul. Speranta, puterea, increderea in sine. Astazi o singura privire la soarele de pe cer si e de-ajuns sa pot respira in continuare, sau sa imi continui drumul in singuratate. Dar maine?! Maine va fi la fel?.

[Niska]

Iarna draga, unde-mi esti?

Nu obisnuia nicidecum sa faca plimbari singura, in tacerea asurzitoare a noptii. Se simtea sufocata intre peretii de culoare rozalie si draperiile rosii, care in bataia focului de lumanare, aprindeau camera in umbre vii. Se saturase sa se zvarcoleasca in patul calduros, dar singuratic, ascultand acele melodii vechi, de care se plictisise demult. Simtea ca nu-si gasea locul, asa ca incepu sa caute un loc mai sumbru. Doar noaptea ii putea oferii atata liniste, acel decor perfect, si doar ea ii putea promite ca va tace, fara ca macar s-o roage vreun pic. Statea incuiata in ganduri, fara sa mimeze vreun joc din priviri cu luna. Nici macar ceata densa ce o invaluia cu repeziciune nu parea sa o deranjeze. Statea pierduta, invaluita intr-o bucata eleganta de satin, ce-i dezvelea umerii mici. Nici parul care incepuse sa se elibereze din cocul ei lejer, indrumat de bataia unui vant rece spre ochi, nu o determina sa se clinteasca. Ii sclipeau ochii dintr-un motiv incert. Se parea ca lumina stelelor se oglindea prin ei, asa cum se oglindeste vara in splendoarea marii. In cele din urma, isi strange buzele lipsite de culoare. Sangele, ce le dadea un ton rozaliu, cuprinzandu-le de-a intregul, se scurse acum in obraji, mai vineti ca niciodata. Isi lasa pleoapele sa-i acopere incet ochii tristi, din care incepura sa se scurga, mai apoi, siroaie cristaline. Nu le oprii. Incepu sa stranga puternic, prefacandu-si palmele in pumni mici, pe care ii aseza mai apoi pe genunchi. Inchise puternic din ochi, incretindu-si sprancenele, valuri navalindu-i obrajii fierbinti. Incepu sa planga si mai puternic, scotand suspine grave.
Era complet indignata acum. Anul trecut, cand primavara isi facea simtita doar putin rasuflarea-i calda si parfumu-i proaspat, tanara, isi dete intalnire in urmatorul an, cu primul fulg de nea care avea sa cada si sa-i sarute obrazul. Deja il astepta de prea mult timp. Pierduse orice urma de emotie, cu care traise de-a lungul intregii asteptari. Nimic nu ii putea alina tristetea: nici macar vantul care ii dadea impresia ca sufla din ce in ce mai cald, mici picurii de ploaie care doreau sa o invite la dans. Statea acolo, inchisa ca intr-un cocon, asteptandu-si fulgul sa vie si sa o sarute.

Dar el, natangul, se lasa asteptat..

[Diz]

Iarnă dragă, unde-mi ești?

Nu obișnuia nicidecum să facă plimbări singură, în tăcerea asurzitoare ( Exprimare "artistica" insa din pacate prost folosita. Din moment ce e tacere nu are cum sa fie asurzitoare. Ganditi si voi la sensul cuvintelor inainte sa scrieti si treceti peste faptul ca "suna frumos". Nu tot ce zboara se mananca. ) a nopții. Se simțea sufocată între pereții de culoare rozalie și draperiile roșii, care în bătaia focului de lumânare, aprindeau camera în umbre vii. Se săturase să se zvârcolească în patul călduros, dar singuratic, ascultând acele melodii vechi, de care se plictisise demult ( demult se refera la o perioada foarte indepartata, "pe vremuri", si nu cred ca asta vroiai sa zici aici. "De mult" e corect. ) . Simțea că nu-și găsea locul, așa că începu să caute un loc mai sumbru. Doar noaptea îi putea oferii ( un singur "i" ) atâta liniște, acel decor perfect, și doar ea îi putea promite că va tace, fără ca măcar s-o roage vreun pic ( cine? Noaptea sa o roage pe ea sa taca? Curios, nu stiam ca noaptea poate vorbi. ) . Stătea încuiată în gânduri, fără să mimeze vreun joc din priviri cu luna ( poate pentru ca luna nu are ochi? ) . Nici măcar ceata densă ce o învăluia cu repeziciune nu părea să o deranjeze. Stătea pierdută, învăluită într-o bucată elegantă de satin ( numai elegant nu mai este daca folosesti "bucata". Putei sa gasesti un sinomin mai frumos. ) , ce-i dezvelea umerii mici. Nici părul care începuse să se elibereze din cocul ei lejer, îndrumat de bătaia unui vânt rece spre ochi ( cocul era indrumat de vant spre ochii ei? Cum vine asta mai exact? Sau suvitele desprinse din coc, caz in care mai are sens, dar n-ai lasat sa se inteleaga asta. ) , nu o determina să se clintească. Îi sclipeau ochii dintr-un motiv incert ( Ochii nu sclipesc ca nu sunt felinare. Da, suna frumos si toate alea, dar cum am zis si mai sus, ganditi si voi exact la intelesul cuvintelor care le folositi si vedeti daca se potrivesc cu adevarat in text. ) . Se părea că lumina stelelor se oglindea prin ei ( eu una, sincer, n-am vazut niciodata ca stelele sa se oglindeasca in ochii cuiva. Doar in anime. ) , așa cum se oglindește vara în splendoarea mării. În cele din urmă, își strânge buzele lipsite de culoare ( n-au cum sa fie lipsite de culoare. Vinetii sa fie, si tot aveau o culoare. ) . Sângele, ce le dădea un ton rozaliu ( parca mai inainte nu aveau culoare buzele. Acum sunt rozalii? ) , cuprinzându-le de-a întregul, se scurse acum în obraji ( Buzele sunt sub obraji...nu vad cum poate sangele sa se "scurga" din buze in obraji. ) , mai vineți ca niciodată ( daca aveau acum sange in ei, de ce erau vineti? ). Își lăsă pleoapele să-i acopere încet ochii triști, din care începură să se scurgă, mai apoi, șiroaie cristaline ( lacrimile nu sunt cristaline. Nu esti prima persoana care foloseste expresia asta. Gasiti alte cuvinte pentru a descrie lacrimile. ) . Nu le oprii ( un singur "i" ) . Începu să strângă puternic, prefăcându-și ( cuvantul nu e bine folosit acolo. "strangandu-si" sau "transformandu-si" poate ) palmele în pumni mici, pe care îi așeză mai apoi pe genunchi. Închise puternic din ochi ( nu ii avea deja inchisi? Ca asa ai specificat mai inainte. ) , încrețindu-și sprâncenele, valuri năvălindu-i obrajii fierbinți ( "pe" obrajii fierbinti ) . Începu să plângă și mai puternic, scoțând suspine grave.
Era complet indignată acum. Anul trecut, când primăvara își făcea simțită doar puțin răsuflarea-i caldă și parfumu-i proaspăt, tânăra, își dete întâlnire în urmatorul an, cu primul fulg de nea care avea să cadă și să-i sărute obrazul ( poftim? Fraza asta nu are nici o logica. Plus, cand o persoana plange cum plange personajul tau, "indignat" nu este cuvantul potrivit sa il folosesti pentru a o descrie. ) . Deja îl aștepta de prea mult timp. Pierduse orice urmă de emoție, cu care trăise de-a lungul întregii așteptari ( adica ea plangea asa pentru ca nu ningea? Serios?! ) . Nimic nu îi putea alina tristețea: nici măcar vântul care îi dădea impresia că suflă din ce în ce mai cald, mici picurii de ploaie care doreau să o invite la dans ( I'm daaaaancing in the rain...scuze chiar nu m-am putut abtine. Ea statea acolo si plangea...pentru ca nu ningea (?!?!) si ploaia vroia sa o invite la dans...da. ) . Stătea acolo, închisă ca într-un cocon, așteptându-și fulgul să vie si să o sărute.

Dar el, nătângul, se lăsa așteptat..

Ok...pe panga faptul ca personajul tau era complet deprimat pentru ca nu ningea, si mai ca isi dadea duhul plangand ( serios?!), oneshot-ul asta nu prea are cap si coada. Am inteles care era ideea principala ( totusi...serios?! Pentru un fulg de nea? ) numai ca se simte ca si cum ai lasat-o in pom. Puteai sa dezvolti mai mult, sa explici de ce o afecta asa de tare, de ce a iesit doar cu o "bucata" de stofa afara noaptea cand putea sa stea sa se uite pe geam dupa fulgul respectiv. ( nu inteleg rostul imaginii in sine dar fie, sa zicem ). Dramatizezi prea mult situatia si se simte fals. Melodrama e un virus pe forumul asta, ma jur.
Ai o problema cu pusul mai multor "i" fata de cat ar fi nevoie, dar se poate remedia cu putina atentie din partea ta si un ochi peste cartea de romana.
Si de asemenea gandeste-te putin la sensul cuvintelor inainte sa le pui in text, ca nu toate merg bine impreuna.

Bafta in continuare.