MaÅŸti fisurate [ + 16 ]

[Kayla.]

Hello :] Am ajuns si eu pe aici, precum ti-am zis. :p A fost un capitol dragut. Nice work. Descrierea a fost buna, am simtit sentimentele destul de bine, iar naratiunea si dialogul au fost si ele ok. Sunt chiar foarte curioasa daca Matt se va casatori cu Jesica aia sau isi va convinge parinti sa nu se mai insoare. Am vazut mici greseli de tastare si unele repetetiti care nu prea dau bine. Incearca sa lucrezi la asta pe viitor. Nu mai am de zis decat bafta cu next-ul si sa ma anunti cand il pui. Bye! *hugs*

[BuBuLiNa]

Hello dear.
Uite că am mai reuşit să intru şi eu pe site, aşa că pot să trec şi eu cu un reply, ce să zic mi-a plăcut acest capitol cu toate că se putea şi mai bine, adică ai fi putut lucra mai mult la descriere şi să fii ceva mai atentă la greşeli, care au fost câteva. Mă bucur că Matt suferă, aşa îi trebuie dacă a fost egoist şi acum sunt curioasă să aflu noul nume al blondei. Well cam atât aştept nextu şi sper să pot să ajung, bye, bye.

[Katniss]

Hello tuturor. Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai adus nextu, dar uite ca acum am reusit si eu sa trec pe aici si sa va aduc nextu. Probabail va fi ultimul capitol pe care il voi mai posta, deoarece voi fi plecata o perioada mai indelungata. So, lectura placuta va multumesc ca ati citit pana acum si sper ca veti citii in continuare. Va rog scuzati greselile capitolul a fost scris acum ceva vreme si nu am mai avut timp sa il iau inca odata la corectat.

Capitolul 7. Fii puternică

Trecuseră două zile de la incidentul cu Matt şi încă eram marcată de acel eveniment. Îl avusem atât de aproape, mult prea aproape şi totuşi nu bănuise nici o secundă că de fapt nu plecasem ci doar mă schimbasem. Eram, oarecum tristă din această cauză se pare că nu îşi mai amintea nimic de Asusena Diaz care practic murise în mintea mea, căci pentru el, eu doar plecasem. Dar nu era aşa pentru mine tot ce avusese legătură cu Asusena dispăruse, acum eram Noele Roberts, o nouă persoană aveam alte gânduri . Îmi doream să fac altceva, ceva care să îmi ţină mintea ocupată ca să uit de toate câte s-au întâmplat. Doamna directoare mi-a recomandat să mă angajez şi să nu stau doar în orfelinat, care aveau destul de multe amintiri dureroase. Nu mă îndoiam că asta era cea mai bună idee mai ales că mare lucru nu aş fi putut face. Şi totuşi îmi era destul de greu, faptul că mă simţeam atât de singură nu făcea decât să fiu şi mai demoralizată. Pentru prima dată îmi era dor de fraţii mei pe care nu îi mai văzusem de un an şi câteva luni. Nu ştiam absolut nimic despre ei, deşi încercasem de atâtea ori să îi sun. Dar eram prea laşă, prea slabă ca să pot să vorbesc cu ei. Şi oricum nu ştiam ce să le spun s-au cum să le spun. Mi-aş fi dorit atât de mult în aceste momente ca mama să fi fost lângă mine. Deodată, am simţit cum lacrimile reci şi sărate alunecau încet pe obraji mei. Plângeam. Nu, nu îmi era ruşine, chiar avem multe motive pentru care să plâng, de tristeţe, de furie, di durere, de singurătate, din cauza tuturor acestor sentimente. Am plâns aşa câteva ore bune până când nu am mai avut forţa necesară să o fac, până când durerea devenea din ce în ce mai greu de suportat. Nu cred că voi putea vreodată să îl uite, pentru că gândurile mă ţin prea aproape.

Avem nevoie de încurajare şi de cineva care să mă strângă în braţe cu toată forţa pe care o are şi să nu îmi mai dea drumul niciodată. Aveam nevoie de cineva să mă protejeze.

Aveam suficientă durere adunată care să mă pot preocupa de găsirea unei slujbe. Dar trebuia să o fac până la urmă. Ştiam că doamna directoare nu va putea să mă ajute la nesfârşit. Făcuse atât de multe, încât nu cred că voi fi vreodată în stare să o răsplătesc. Trebuia să lupt ca să pot rezista.

M-am ridicat încet de pe jos mi-am luat o geacă şi am plecat să îmi caut de lucru, ceva cu jumătate de normă pentru că voiam să învăţ cât mai mult. Nu aveam idee în legătură cu viitoarea mea slujbă, tot ce speram era să ajung să găsesc una.
Aşa că am început cu un interviu pentru un post de secretară, dar tot ce am primit ca răspuns a fost un nu mare şi grosolan. Şi am continuat aşa câteva ore bune, primind aceleaşi răspunsuri şi respingeri de care eram sătula. De pe la a douăzeci şi cincea chiar mă gândeam cât de greu era de fapt.
Încet, dar sigur începeam să îmi pierd orice speranţă, dar chiar atunci am văzut un anunţ cu ,, angajăm chelneriţe’’. De ce nu? M-am întrebat în gând mai ales că restaurantul părea destul de drăguţ şi select. Cred că aici mâncau doar oameni bogaţi. Ah cât de mult îi uram pe aceşti oameni. Snobismul şi superioritatea cu care îi priveau pe cei din jur mă exasperam, deşi până nu demult fusesem şi eu cu un asemenea om pe care îl iubisem şi încă îl mai iubeam.
Şi totuşi, speram să îl uit, ba nu îmi impuneam acest lucru, dar până una alta aveam nevoie de o slujbă cu toate că îmi pierdusem orice speranţă trebuia să încerc indiferent de rezultat. Şi uite aşa am ajuns să fiu vânzătoare într-un magazin, nu era cine ştie ce, dar măcar îmi găsisem ceva cu jumătate de normă, ceva care să îmi ocupe timpul. Astfel au trecut alte două zile , iar eu nu făceam altceva decât să merg la lucru şi să am grijă de copii. Cu toate astea mă simţeam din ce în ce mai singură, de fapt eram sigură că aveam să cad în depresie. Şi atunci îmi aminteam ce îmi spusese mama înainte să moară Îmbrăţişarea e un petic de amintire ce ne aminteşte că undeva, cândva am avut aripi…. Dar pentru mine aripile erau frânte demult şi cu toate astea aveam nevoie de o îmbrăţişare, de cineva care să îmi spună că totul va fi bine. Acum nu eram decât o umbră a acestui pământ, care se hrănea cu amintirile trecutului dorindu-mi să reînvii un mister de mult pierdut, şi cu toate astea îmi dorisem ca viaţa mea să aibă un sens. Dar până acum pot spune că sensul vieţii mele mi se părea teribil de anost, de lipsit de importanţă încât îmi doream chiar moartea. Recunosc că de când Matt nu mai făcea parte din viaţa mea, percepţia mea asupra realităţii se schimbase, eu însumi mă schimbasem. Nu mai aveam forţa necesară nici măcar să merg, aveam ameţeli şi tot ceea ce mâncam îmi făcea rău.

- Noele sigur eşti bine? Mă întrebă Adel într-o seară văzând că stările de vomă deveniseră tot mai dese.
- Da sunt bine, cred că am anemie sau cam aşa ceva, i-am răspuns în timp ce încercam să schiţez un zâmbet, dar nu prea îmi ieşise.
- Eşti sigură? adică nu crezi că ai putea fi însărcinată? Zic şi eu aşa, dar aduţi aminte de ce s-a întâmplat cu Matt, continuă fata muşcând dintr-un măr. Nu am mai apucat să îi răspund pentru că m-am dus din nou la baie. Însărcinată? Asta era imposibil. Şi totuşi dacă mă gândesc mai bine ciclul îmi întârziase, iar stările de vomă şi de greaţă deveniseră tot mai dese. Nu. Asta era imposibil nu mi se putea întâmpla asta tocmai mie. Eu nu puteam fi însărcinată, nu asta era clar. Am mers în cameră şi m-am pus să dorm, ziua de mâine avea să fie obositoare aveam tură dublă mâine la magazin.
Noaptea trecuse fără alte incidente şi cu toate astea starea mea nu se îmbunătăţise aproape deloc. Am mers şi am făcut rapid un duş după care m-am îmbrăcat într-o rochie albă şi lungă, am luat o pereche de sandale mi-am luat geanta, telefonul şi am plecat. Nu m-am mai obosit să iau micul dejun chiar nu îmi era foame. Am plecat în grabă spre magazin nu voiam să întârzii cu toate că aveam timp destul. Aveam atâtea lucruri la care să mă gândesc, nici măcar nu am realizat când am ajuns. Se pare că doamna Bell plecase după cum îmi spusese ieri, aşa că era treaba mea să mă ocup de toate îndatoririle pe care le primisem. La început am crezut că voi avea o zi liniştită, dar curând au început să vină clienţii şi aşa s-a dus şi prânzul meu şi aşa nu am putut mânca. Mai aveam câteva ore până la închidere şi nu mai era absolut nimeni în magazin. Acum începusem să mă plictisesc, şi eu care credeam că dacă voi avea o slujbă voi putea uita de sentimentul de singurătate care mă încerca de ceva timp. Priveam pierdută spre uşă până când în raza mea vizuală îşi făcu apariţia chiar logodnica lui Matt. Nu eram geloasă chiar îi respectam deciziile, ci mai degrabă eram şocată, iar faptul că o aveam în faţa mă punea la zid, însă ceea ce mă îngrijora cu adevărat era că amintirile mă vor doborî şi voi ajunge să plâng în faţa ei.

- Scuzaţi-mă aveţi cumva această rochie şi pe culoarea roşie? Mă întrebă fata. Acum că o priveam mai cu atenţie era chiar frumoasă, stilată şi foarte educată. Nici nu mă mir că tatăl brunetului o alesese drept logodnica acestuia în comparaţie cu mine care eram atât de simplă.
- Imediat, aştepta-ţi merg să văd, i-am răspuns după care am plecat în spate. Nu mi-a luat foarte mult să o găsesc aşa că am luato şi i-am dato. Aceasta a mers în cabina de probă şi după cinci minute a ieşit îmbrăcată în acea rochie roşie simplă, dar care îi venea perfect.

- Este exact ce căutam, va fi perfectă pentru recepţia pe care o vom organiza în mod special în cinstea logodnei mele cu Matt Brawn spuse în timp ce se privea în oglindă analizându-se. Crezi că o poţi împacheta? Mă întrebă după ce se duse şi se schimbă.
- Desigur, am răspuns încet după care am luat articolul vestimentar şi l-am pus într-o sacoşă pe care i-am întinso, însă înainte să mai apuc să i-au banii am simţit cum pământul îmi ,,fuge’’ la propriu de sub picioare în timp ce vederea mi se întunecă.
- Hey, eşti bine? Asta a fost singur lucru pe care l-am auzit înainte să cad inconştientă pe parchetul rece.
Când m-am trezit vederea îmi era încă înceţoşată, dar privind în jur am realizat că eram într-o cameră albă total necunoscută, în timp ce o perfuzie îmi era prinsă de mână. Deci ajunsesem la spital, dar oare cine mă adusese? Mi-am întors încet privirea spre uşă unde am văzuto pe logodnica lui Matt stând împreună cu acesta şi sărutându-se. Atunci am simţit cum o durere îngrozitoare îmi străpunse sufletul în timp ce un ticăit începuse să se audă în întreaga încăpere, şi se pare că venea de la aparatul ce îmi monitoriza inima. Am încercat să mă ridic fără să îi deranjez pe cei doi ce păreau să nu observe că mă trezisem. Însă mi-a fost imposibil pentru că nu aveam forţa necesară, iar această întâmplară mă afectase şi mai mult.

- Se pare că te-ai trezit. Cum te simţi ? mă întrebă tânăra ce acum venise lângă patul meu.
- Bine…cred. Mulţumesc că m-ai adus aici. I-am răspuns fără vlagă încercând cu greu să mă abţin şi să nu încep să plâng.
- Nu ai pentru ce, să ştii că m-am speriat. Oricum şi eu şi logodnicul meu vom sta cu tine până vom afla ce ai. Răspunse, în timp ce îl trase pe brunet lângă el care mă privea foarte insistent, dar nu asta mă îngrijora de fapt pe mine ci faptul că voiau să stea cu mine şi să afle ce am. Dacă Adel avea dreptate, dacă eram însărcinată ei nu trebuiau să afle.

- Mulţumesc frumos, dar chiar nu este nevoie să rămâneţi. Sigur sunt aşa din cauza căldurii şi pentru că astăzi nu am avut timp să mănânc. Nu este nimic grav, serios. Speram să pot să îi conving să plece şi să mă lase singură, să mă lase să plâng în voie.
- Bine, dar îţi las numărul meu de telefon să mă suni de îndată ce afli diagnosticul. Vreau să ştiu că eşti bine. Spuse fata după care îmi înmână o carte de vizită pe care era trecut un număr de telefon.
- Aşa o să fac. Le-am spus înainte ca aceştia să apuce să închidă uşa în urma lor. Î

În sfârşit plecaseră, nu mai puteam să stau aşa aproape de Matt şi să mă prefac că nu îl cunosc. Era prea greu. Am simţit cum lacrimile reci şi sărate au început să îmi alunece în voie în timp ce câte un suspin se auzea din când în când tulburând aceea linişte de mormânt. Acum era prea târziu, prea târziu pentru a mai putea face ceva. Recunosc, îl iubeam enorm pe brunet, dar aveam şi eu demnitatea mea nu puteam trece peste tot ce îmi făcuse. Era în zadar să mai fac ceva. Acum prezentul era invadat de trecutul dureros, de amintiri.
Am luat încet o oglindă aflată pe o noptieră şi am început să îmi studiez chipul palid pentru câteva secunde, după care am aruncat oglinda în perete, nevrând să mai văd cât de slabă eram în acest moment. Crezusem în el îi dăruisem tot ce avusem mai bun, iar el îşi bătuse joc.
Curând îşi făcu apariţia o asistentă alarmată de zgomotul făcut de oglinda ce ,,zăcea’’ acum spartă în mii de cioburi pe gresia albă. Femeia mă privi fără să spună însă nimic. Doar se aşeză lângă mine şi mă privii. Avea o privire plină de compasiune, şi se părea că această compasiune îmi era adresată mie. Peste câteva clipe intră o doamnă mai învârstă, ce privea îngrijorată o fişă.

- Oh, văd că pacienta s-a trezit, afirmă aceasta. Cum te simţi? Continuă ea.
- Bine, cred. Am răspuns şi mai confuză de felul în care privea femeia acea fişă.
- Uite nu vreau să te speri, dar ceea ce ţi s-a întâmplat…nu ştiu cum vei reacţiona la primirea acestei veşti dar, şi se opri brusc. Se pare că voia să mărească suspansul care mă acaparase şi care se intensifica cu fiecare secundă ce trece.
- Dar ce? Am întrebat şi mai îngrijorată.
- Dar, nu te speria nu e nimic grav, de fapt este un lucru minunat ceea ce ţi se întâmplă. Eşti însărcinată!

[LonelySoul]

Prima? Ohh, da. Prima! Cu modurile de ezpunere stai binişor, a fost câte un pic din fiecare şi e bine că nu ai abuzat de dialog. Ai avut câteva greşeli, din neatenţie, sigur. Sper ca Asusena şi Matt să se împace oarecum, dar el a meritat-o după ce a făcut şi acum ea suferă din vina lui. Îmi place că a putut cât de cât să-şi pună ordine în viaţă şi să se descurce singură, deşi, în locul ei i-aş fi sunat pe fraţi. Oricum, se vede că destinul a făcut ca Asusena să fie angajată la magazin, ca mai apoi să se întâlnească cu Matt şi iar să sufere mai mult. Nu ar strica ca el s-o recunoască. Şi încă ceva, sarcina! Wow! Nici măcar nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Never! Desigur ea o să-şi păstreze copilul şi poate-poate va afla şi Matt.
Sper că nu te-ai supărat, aştept nextul şi vacanţă plăcută.
Kiss-kiss.

[Nixu]

Hello:*
YAYY ce veste minunata.... ma intreb daca o sa fie fata sau baiat, cum il va chema pe bebe, va semana cu Matt sau cu Asusena si... am luat-o razva:)) copilul nici nu s-a nascut si deja eu pun intrebari asa aiurea.
Nici nu vreau sa-mi imaginez cum s-a simtit atunci cand la vazut pe Matt sarutandu-se cu tipa aia... care trebuie sa recunosc ca e destul de ok.
Mi-a placut mult partea asta ''Îmbrăţişarea e un petic de amintire ce ne aminteşte că undeva, cândva am avut aripi….'' e o afirmatie foarte interesanta.
Apropo imi place mult noul nume al fetei... Noele Roberts, e mult mai dragut.
Asta-i tot:*:bye:

[Kayla.]

Hello :] Am trecut si eu pe aici. Sorry pentru intarziere, doar ca abia acum mi-am facut ceva timp sa mai comentez putin pe aici. So, let's start. A fost un capitol bun, ca de obicei, desi ai fi putut depune mai mult efort pentru a-l realiza sunt sigura de asta, dar momentan e ok si atat. Descrierea a fost buna, am simtit bine sentimentele, desi mai puteai descrie putin pe alocuri, dialogul a fost bun, iar naratiunea e cea care mi-a placut cel mai mult. Am vazut greseli de tastare si doua - trei de ortografie, ai fi putut corecta mai atent, dar de aceasta data mai merge, dar data viitoare incearca sa fi mai atenta. Actiunea nu mi s-a parut a fi grabita, ci chiar mi s-a parut destul de lenta, dar e ok asa cum e acum, iar vestea de la final, m-a cam uimit, nu prea ma asteptam la asta, sunt curioasa ce se va intampla in continuare. So, asta a fost tot. Iti urez bafta cu next-ul si nu uita sa ma anunti cand il postezi. Spor la scris! >:D<

[Katniss]

Hello tuturor, după atâta timp am revenit şi eu pe aici. Să nu credeţi că am uitat, dar nu am avut posibilitatea să mai intru.
Dar, am adus un nou capitol, care sper să vă placă cât de cât, mai ales că nu am mai postat demult. În fine, lectură plăcută. Enjoy.

Capitolul 8. Sentimente contradictorii

Oficial începeam să urăsc monotonia. Să faci acelaşi lucru, iar şi iar începea să mă enerveze la culme.
Tot ce ştiam era serviciu, acasă şi tot aşa. Desigur, faptul că mă mai opream în câte un bar, sau că mă mai certam cu tata, nu făcea ca viaţa mea să capete un nou sens. Eram plictisit. Obosit. De când Asusena plecase, parcă îmi pierise cheful de viaţă. Recunosc, îmi era atât de dor de ea. Iar faptul că nu mai era din cauza mea, mă măcina pe dinăuntru.
Tocmai ieşisem dintr-o şedinţă, când telefonul a început să sune. Se pare că era Jessyca.

- Alo… .
- Matt trebuie să mă ajuţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Pur şi simplu a leşinat.
- Linişteşte-te. Cine a leşinat? Ce s-a întâmplat? Unde eşti?
- Sunt în drum spre spital, vânzătoarea de la un magazin a leşinat. Nu ştiu ce să fac.

Nu am mai apucat să spun nimic, pentru că dintr-o dată conversaţia s-a întrerupt. Nu ştiam ce păţise, dar puteam să îmi dau seama că era agitată, speriată. Cine şi-ar fi imaginat că o să ajung să cunosc şi această latură a brunetei. Fără să mai aştept am luat telefonul, cheile şi am ieşit valvârtej din încăpere. Voiam să mă duc să vad dacă e bine, chiar dacă nu ştiam unde este exact.

- Domnule Matt, este cineva aici care vrea să vă vorbească. Spuse secretara, chiar când ieşeam din birou.
- Nu am timp acum. Să vorbească cu tata.
Eram conştient că nu dădeam dovadă de profesionalism, dar acum chiar nu îmi păsa. Trebuia să o ajut pe Jessyca. M-am urcat în maşină şi am demarat în forţă, în timp ce încercam să o sun pe brunetă să văd unde este. Trecuseră mai bine de douăzeci de minute timp în care nu făcusem decât să conduc fără a avea o destinaţie anume în minte, când am primit un mesaj de la brunetă în care îmi spunea la ce spital este. Nu mai aveam răbdare, aşa că după ce am terminat de citit mesajul, am pornit direct într-acolo.
Nici măcar nu mai ştiu cum am ajuns, oricum reuşisem. Acum nu îmi mai rămânea, decât să o caut pe fată. După ce am întrebat în stânga şi în dreapta, am văzuto pe brunetă cum se ,,învârtea’’ impacientată în stânga şi în dreapta aşteptând în faţa unui salon. Se părea că nu mă văzuse, însă imediat cum am ajuns lângă ea, aceasta m-a îmbrăţişat. Încă tremura şi era foarte agitată, era de înţeles, având în vedere sperietura prin care trecuse.

- Matt, ai venit. Nu ştiu ce a păţit săraca fată, dar m-am speriat îngrozitor. Şi, doctorii nu îmi spun nimic. Începuse să se agite şi mai tare, gesticulând. Se vedea că era nervoasă.
- Calmează-te, sunt sigur că îi fac doar un control de rutină, nimic mai mult. Vrei să îţi aduc un ceai? Am întrebato din nou, încercând să schimb subiectul.
- Nu mulţumesc, cred că mă duc singură să îmi iau, şi aşa aşteptarea asta mă ,,omoară’’. Şi fără să mai apuc spun nimic, o văd pe aceasta cum se îndepărtează. La câteva minute, doamna doctor a ieşit din salon studiind un fel de fişă.
- Doamnă doctor, cum se simte? Am întrebato pe femeia care stătea în faţa mea studiindu-mă.
- Sunteţi rudă cu pacienta? Mă întrebă ridicând suspicios din sprânceană.
- Nu, eu sunt logodnicul fetei care a venit cu ea. Sunt doar îngrijorat, fireşte pentru logodnica mea, care este foarte agitată.
- Ei bine, la controlul de rutină pe care i l-am făcut, pacienta pare să sufere de anemie, însă o să îi facem mai multe analize, ca să fim sigur. În orice caz, puteţi intra să o vedeţi. I-am dat un calmant acum ceva timp, probabil se va trezi în curând. Şi zicând asta, femeia a plecat.
Am mai stat câteva minute şi am intrat în salon. Jessyca nu venise, dar eram sigur că nu avea să se supere că am intrat fără ea. Salonul alb, slab luminat îmi provoca o senzaţie ciudată. Uram spitalele, dar eram chiar curios să o văd pe această fată. M-am apropiat uşor de patul pe care ea stătea. Părea atât de slăbită. Era mult prea palidă, trasă la faţă, dar cu toate astea foarte frumoasă. Am privito atent câteva zeci de secunde, încercând să îmi amintesc unde o mai văzusem, pentru că mi se părea atât de cunoscută. Atunci mi-am amintit. Sigur, era fata pe care o confundasem la orfelinat cu Asusena. Deşi acum privind-o mai atent semăna oarecum cu blonda, cu scumpa mea Asusena.

Dintr-o dată fruntea i se încreţii uşor, în timp ce gura i se întredeschise, spusese ceva, dar nu am înţeles prea bine ce. Se pare că avea un coşmar. Mă întreb ce ar fi putut să îi perturbe somnul, şi să îi schimbe chipul angelic, într-unul îndurerat. Atunci, am fost tentat să o trezesc, pentru a o scăpa din mrejele acelui coşmar ce părea să o chinuie, dar nu am fost în stare. În fond, ea nu era decât o necunoscută.
M-am ridicat de lângă patul ei, îndreptându-mă spre uşa, hotărâsem să o aştept pe brunetă afară, dar chiar atunci aceasta intră cu două pahare de cafea.

- Scuze, că am întârziat. Îmi spuse şoptit întinzându-mi unul dintre cele două pahare. Nu aveam de ce să îmi dea explicaţii, şi mai ales că nu i le cerusem. Jessyca a mers lângă patul fetei. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce avea să facă, însă privind-o am înţeles că o privea cu compasiune, pe fata cu chip angelic.
- Iubitule, priveşte-i chipul, pare atât de tristă. Ce o fi păţit? Rosti bruneta mângâind-o pe frunte. Într-adevăr avea dreptate, părea tristă. Ne-am îndepărtat amândoi, şi am mers şi ne-am aşezat pe scaunele aflate lângă geam. Nici unul dintre noi nu spunea absolut nimic. Doar priveam absenţi fiecare dintre noi gândindu-se la cine ştie ce.
Dintr-o dată, Jessyca a scăpat paharul, cafeaua căzându-i pe picior. M-am ridicat rapid de pe scaun şi m-am aplecat să i-au paharul ce zăcea pe podea. M-am oprit în momentul în care mi-a luat mâna întra ei, ceea ce m-a făcut să o privesc. Avea nişte ochii atât de frumoşi, iar eu nu mi-am dat seama până acum, poate pentru că nu o privisem atât de intens până acum.

- S-a întâmplat ceva? Reuşi să mă întrebe scumpa mea logodnică, rupând tăcerea.
- Ştii, mă uimeşti. Ba eşti femeia fragilă care dă senzaţia că trebuie protejată, după care redevii femeia puternică. Mă atrage asta la tine. Am spus după care fără să o mai las să zică ceva m-am ridicat şi fără să aştept să zică ceva, am sărutato. Cred că era prima dată când o sărutam eu, aşa că părea chiar surprinsă.
- Se pare că te-ai trezit. Cum te simţi ? o întrebă Jessyca ducându-se lângă patul ei.
- Bine…cred. Mulţumesc că m-ai adus aici. Răspunse tânăra cu o voce uşor gâtuită, tuşind de câteva ori încercând să îşi dreagă vocea.
- Nu ai pentru ce, să ştii că m-am speriat. Oricum şi eu şi logodnicul meu vom sta cu tine până vom afla ce ai. Spuse din nou bruneta.
- Mulţumesc frumos, dar chiar nu este nevoie să rămâneţi. Sigur sunt aşa din cauza căldurii şi pentru că astăzi nu am avut timp să mănânc. Nu este nimic grav, serios. Ce ciudat, felul în care reacţionase mă pusese pe gânduri. Oare avea ceva de ascuns? Sau poate că nu se simţea bine în preajma străinilor. Orice ar fi fost, judecând după felul ciudat în care reacţionase, era clar că noi nu voiam să aflăm.
- Bine, dar îţi las numărul meu de telefon să mă suni de îndată ce afli diagnosticul. Vreau să ştiu că eşti bine. Se pare că bruneta nu băgase de seamă comportamentul fetei, şi nu cred că era treaba mea să îi spun, pentru că altfel nu mai plecam nici mâine dimineaţă de aici. Nu voiam să par nepăsător, dar aveam şi alte lucruri la fel de importante de făcut.
- Aşa o să fac. Asta a fost tot ce am auzit înainte să închidem uşa. Deşi, la cât de încet spusese asta, probabil că nu o va mai suna pe Jessyca.

Am plecat împreună de la spital îndreptându-ne spre vila părinţilor mei, din câte îmi spusese secretara se părea că mama voia să organizeze o reuniune de familie profitând de faptul că tata anunţase recepţia organizată în cinstea noastră. Presimţeam că va fi o seară plictisitoare.
Când am ajuns am fost întâmpinaţi de mama, care părea foarte încântată, la fel ca un copil de trei ani ce tocmai primea o jucărie nouă. Ne-am aşezat cu toţi la masă ca o adevărată familie, mâncând în linişte. O cină cu adevărat tăcută, în comparaţie cu altele. Desigur nu mai luasem cina cu ai mei de vreo trei ani, sau poate mai mult, de când tata luase acea decizie, cu care eu şi mama nu fusesem de acord. Poate că de asta relaţia mea cu tata se răcise atât de mult.
După ce am terminat de mâncat, eu şi tata am mers în birou să vorbim despre nu ştiu ce probleme legate de redacţie. Ceva mă făcea să cred că va fi o noapte lungă şi obositoare.

[BuBuLiNa]

Hello. Ţi-am zis că am timp, şi se pare că şi onoarea de a fi prima. Aştept acest next de ceva vreme, mai ales că vreau să ajungi cât mai repede la partea culminantă şi încurcată a cestui fic, ştiu eu ce spun. Sincer nu îl mai înţeleg pe Matt, ba o iubeşte pe Asusena, ba este fascinat de Jessyca, dar partea cea mai rea fosta lui iubită este ajutată de actuala lui logodnică, asta da ironie a sorţii. Bine că încă nu a uitato de tot pe Asusena, că atunci chiar mă enerva. Cât despre Jessyca nu este genul de logodnică rea şi superficială, cum am întâlnit în alte ficuri, de fapt este chiar drăguţa, dar cine ştie cum se va mai schimba până la final. Oricum până acum îmi place atitudinea ei faţă de brunet, adică este conştientă că nu o iubeşte şi nici nu îi cere asta. De apreciat toate astea. Well cam atât aştept nextu, bye, bye.

[Katniss]

Hello, hello. Dacă tot aveam acest capitol terminat mi-am spus de ce să nu îl postez. Îmi cer scuze dacă am grăbit puţin acţiunea, dar era nevoie de asta pentru a ajunge la ceea ce va urma să se întâmple. Din nou îmi cer scuze pentru greşeli, nu am timp aproape deloc. Lectură plăcută enjoy.

Capitolul 9. Am nevoie de liniÅŸte

- Sunteţi însărcinată.
Eram perplexă, credeam că nu am auzit bine, apoi m-am ciupit, şi nu, nu visam. Era cât se poate de real, peste câteva luni aveam să fiu mama. Asta da veste. M-am încruntat, rămânând cu privirea aţintită asupra pântecului meu pe care l-am atins uşor cu mâna, dorindu-mi parcă să mă conving, că este real. Nu mai puteam să spun nimic, ca şi cum cuvintele nu îşi mai aveau rost. Şi cu toate astea încercam să spun ceva, dar starea de şoc nu trecuse. Probabil era normal, când primeşti o asemenea veste, cu toate că mă gând isem la această variantă. Ei bine, Adele se gândise la asta pentru mine, dar chiar mai conta asta acum. Nu, nu-i aşa?
În fine, ce poate fi mai minunat decât să deschizi ochii, şi să afli că vei deveni mama. Absolut nimic. Dar apoi vine partea mai puţin frumoasă, când deschizi ochii şi realizezi că eşti singură. Fără nimeni care să te ajute, să îţi ofere un sprijin, oricât de mic. Mă trezisem dintr-o dată singură, atât la propriu cât şi la figurat.

Mă gândeam cu groază la o soluţie salvatoare. Nu aveam nici un fel de idee. Fără un cămin, fără o familie. Până acum viitorul era sumbru, iar fericirea dintr-o dată umbrită de cruda realitate, care mă aştepta afară.
O mulţime de gânduri îmi invadau mintea în acele momente în care doar liniştea îmi ţinea companie. Era un fel de joc, să îi spunem un fel de ruletă rusească. Aş fi putut să le spun totul fraţilor mei, dar ar fi trebuit să îmi asum riscul declanşării unui al treilea război mondial, iar eu nu puteam să îmi asum acest risc. Ei nici măcar nu îl suportau pe brunet, iar dacă ar fi aflat că m-a violat, ar fi fost în stare să îl omoare. Cât despre cealaltă opţiune, nu era tocmai ce mai bună, având în vedere că mă gândisem să îi spun lui Matt despre asta. Pentru o secundă chiar mă gândisem la asta, apoi scena pe care o văzusem ieri mi s-a derulat în faţa ochilor, şi am realizat că nu puteam fi eu cea care le distruge fericirea. Chiar dacă mă durea să o spun, Matt merita să fie fericit. Aveam să mă descurc eu cumva, nu ştiam cum, dar eram sigură că trebuie să lupt pentru mine şi pentru copilul pe care îl purtam în pântec. Eram sigură că soarta îmi dăduse o a doua şansă cu un scop, şi nu trebuia să renunţ. Dacă până acum renunţasem la tot, lăsasem durerea ce îmi sfâşia sufletul să mă domine, ba chiar îmi dorisem să mor acum trebuia să trăiesc.
Acum acest copil era raţiunea mea, lumina de la capătul tunelului care mă salvase din beznă, de partea întunecată a propriei personalităţi.
Am stat aşa privind către fereastră, imaginându-mi cum va fi viitorul ce mă aştepta, acolo afară. Până acum era neclar, ceea ce îmi provoca teamă, mă speria.
Dintr-o dată doamna doctor care avusese grijă de mine, venise în salon începând să îmi pună tot felul de întrebări la care trebuie să recunosc îmi era greu să răspund. Erau mult prea personale, aşa că încercam cumva să mă eschivez, bâlbâindu-mă tot mai mult, oferindu-i răspunsuri vagi. Însă, când m-a întrebat cine este tatăl, am tăcut. Îi promisesem lui Matt că nu voi spune nimănui, şi aveam de gând să mă ţin de cuvânt. Am înghiţit în sec şi mi-am lăsat privirea în pământ, în timp ce lacrimile au început să îmi alunece uşor pe obraji. Am continuat să tac, speram să înţeleagă că nu vreau să vorbesc despre asta, nici acum, nici niciodată.
Şi în plus nu puteam să rostesc numele viitorului preşedinte al celui mai cunoscut ziar de scandal din ţară, nimeni nu m-ar fi crezut. Chiar dacă brunetul era cunoscut pentru numeroasele relaţii pe care le avusese cu diverse domnişoare, chiar şi când noi doi eram împreună. Ştiusem de toate infidelităţile lui, dar mă consolam cu gândul că tot la mine avea să se întoarcă, chiar dacă tot timpul era pus pe scandal. Suportasem fiecare jignire, fiecare scenă de gelozie, fiecare palmă pentru că îl iubeam poate chiar prea mult după cum ar spune unii. Doar că, în cazul meu dragostea mă orbise, dar când iubeai cu asemenea intensitate şi pasiune nu mai conta. Nu negam, îl iubeam şi acum, dar situaţia era aşa de încurcată încât chiar dacă aş fi vrut nu aş fi reuşit să descurc această situaţie. Dar ceea ce mă îngrozea teribil de tare era faptul că va trebui să le spun fraţilor mei la un moment dat, pentru asta nu cred că aş fi fost în stare. Eram terminată. Şi probabil că dacă nu ar fi existat acest copil pe care îl purtam în pântece m-aş fi prăbuşit de tot.
Gândurile negre veneau precum o furtună, iar raza de speranţă nu putea să mă ajute în nici un fel. Trecuse deja aproape o lună de când fusesem în spital, o lună de când îmi luasem viaţa în propriile mâini, de fapt chiar astăzi ar fi trebuit să merg şi să văd viitorul meu apartament, care deşi nu era cine ştie ce era al meu. M-am întâlnit cu proprietarul pentru a semna contractul de vânzare cumpărare, ajungând la o înţelegere destul de avantajoasă din punctul meu de vedre, ceea ce era foarte bine pentru mine. Bărbatul de la care cumpărasem apartamentul, avea în jur de şaizeci şi ceva de ani, cu o expresie care ar fi putut speria pe oricine, dar cu nişte ochii atât de blânzi, nu ştiam prea multe despre el, dar îmi era suficient tot ce aflasem. După ce am semnat contractul acesta mi-a dat cheile plecând.

Am intrat oarecum emoţionată în noua mea casă, care era atât de goală. Nu aveam nimic care să mă ajute să duc un trai decent. Bătrânelul, fostul proprietar îşi luase absolut toate lucrurile, nu lăsase nimic în urmă, dar nu conta aveam o casă. Imediat după ce am cercetat baia micuţă şi bucătăria m-am îndreptat spre o cameră micuţă şi goală. Hotărâsem din prima clipă în care intrasem în acea încăpere că aceea avea să fie camera copilului meu.

- Priveşte micuţule, aici va fi camera ta, dar nu te teme mama ta nu o va lăsa aşa. De când aflasem de existenţa fiinţei care se dezvolta în interiorul meu, îmi plăcea tare mult să îi vorbesc, să îi cânt, să îi citesc poveşti, imaginându-mi adesea cum va fi să îl sau poate să o ţin în braţe.

*
Terminasem să îmi amenajez dormitorul şi sufrageria, deşi nu avusesem suficienţi bani pentru a face totul aşa cum aş fi vrut, dar eram fericită pentru că făcusem totul de una singură. Trecuseră mai bine de patru lui, dar totul era minunat. Desigur începusem să iau în greutate, şi nu mă mai mişcam atât de uşor cum o făceam înainte, dar nu îmi păsa chiar de loc, eram atât de fericită. Aceste patru luni trecuseră aşa de repede, fuseseră atât de frumoase încât uitasem absolut de tot şi de toate, de singurătate, de tristeţe, de oboseală, de orele muncite, de job-rile multiple pe care le aveam, dar totuşi eram energică, fericită, aşa cum nu mai fusesem niciodată până acum.
Desigur doamna directoare şi Adel îmi fuseseră aproape, ajutându-mă de câte ori aveau ocazia, şi dacă nu aş fi ştiut aş fi zis că doamna Roberts începea să îşi intre în rolul de bunică. La fel şi şefa mea, sau mai bine spus noua mea prietenă Valeria îmi purta de grijă, fiindu-mi mereu aproape. Vorbisem şi cu fraţii mei, cărora nu le spusesem absolut nimic deocamdată, gândindu-mă că nu era momentul potrivit mai ales că aveau ceva probleme, despre care nu reuşisem să aflu prea multe. Însă, ceea ce mă îngrijora cu adevărat era că Marck, îmi spusese că Matt îl sunase şi începuse să îi spună tot felul de aberaţii despre o logodnă, despre un viol, sau cam aşa ceva, nu prea îl ascultase. Era atât de beat încât, nu ştia ce vorbeşte, totuşi ceva din ceea ce îi spusese brunetul îl făcuse să se îngrijoreze. O urmă de tristeţe îmi învăluise sufletul, mă durea îngrozitor să îmi mint fratele, dar era un rău necesar pe care îl făceam pentru binele tuturor. Cât despre brunet, nu mai auzisem nimic de ceva vreme, de fapt nu mă mai interesase să aflu nimic despre el, îl iubeam, dar chiar şi aşa era un capitol închis pentru mine. Nu mai voiam să am pare de clipe de fericire alături pe care să le plătesc cu lacrimi. Acum fericirea mea o reprezenta acest copil, care chiar dacă nu se născuse mă făcea să mă simt împlinită. Nu dorisem să aflu sexul, chiar dacă mergeam la control regulat, pentru că voiam să fie o surpriză şi nu mă gândisem la nici un nume, eram sigură că aveam să îmi vină pe moment. Deocamdată, eram în regulă aşa.
- Nu e aÅŸa copilaÅŸule?

[BuBuLiNa]

Hello, hello dear. Oare cum de am ratat acest capitol, ruşine să îmi fie.
Se pare că Noel îşi acceptă noua condiţie, adică de femeie însărcinată, chiar dacă este singură. Oricum un copil nu e chiar un lucru uşor, de fapt cred ca va avea mari bătăi de cap, e bine totuşi că încearcă să accepte o soluţie. Ceea ce mă intrigă pe mine cu adevărat este că, Noel refuză să le spună fraţilor ei despre sarcină, deşi cu cât va amâna mai mult cu atât situaţia va deveni mai complicată.
Cât despre Matt oare chiar s-a îndrăgostit de Jessyica devenind ceea ce a vrut tatăl lui din totdeauna un viitor om de afaceri, arogant şi nepăsător, eu sper sincer că nu, deşi momentan cred că este un mare laş. Oricum, cred că tu ştii mai bine ce şi cum. Orice lucru se întâmplă cu un motiv. Cam atât aştept nextu baftă.Adios.