M-am bulinat !

[Teh]

Mulţumesc pentru comentarii!!! Le apreciez mai mult decât credeţi. Merci-merci-merci.
Capitol nou...
Lectură plăcută!

[center] Capitolul cinci [/center]

Nu am mai avut coşmaruri de o grămadă de vreme. De fapt, nici nu îmi amintesc când am avut ultima dată un vis urât, poate doar când eram mic. Nu, nici atunci. Poate doar când mă uitam la un film de groază şi eram prea înspăimântat, dar era Olive mereu acolo pentru a mă trezi la realitate – nu îmi amintesc să îmi fi fost atât de frică încât să nu pot să dorm, vreodată.
Şi acum, ce dracului mi se întâmpla... Nu îmi puteam explica. M-am întins în pat pentru vreo oră, pentru că mă simţeam obosit din cauza atâtor griji, şi nu am putut adormi. Deloc. Asta m-a secat până în măduva oaselor. M-am întors pe o parte şi pe cealaltă, dar nu am avut nici măcar cel mai mic succes. Nu am putut adormi. Odată ce închideam ochii, imagini ciudate mi se aranjau în faţa ochilor închişi, începeam să văd tot felul de porcării şi să mă gândesc aiurea... Prea aiurea, îmi zbura gândurile prin toate părţile urâte ale lumii, ale vieţii, ale realităţii... Şi astfel, m-am lăsat păgubaş. Voiam să pot să dorm, să mă odihnesc. Şi parcă mă apucaseră tot felul de griji, griji inutile ce îmi dădeau insomnie.
Mai perfect de atât, nu se putea.
M-am ridicat din pat, într-un final, şi am decis să fac un duş şi să îmi schimb hainele. În curând trebuia să plec la prostia aia de club de noapte şi să fac pe târfuliţa. Ok, la masculin – se înţelege. Cum ajunsesem în situaţia asta? Nici nu mai avea rost să îmi amintesc.

Am ieşit val vârtej din locuinţă şi am coborât scările, nu aveam răbdare să aştept după lift. Destul de curând m-am aflat afară, în aerul proaspăt de septembrie, cu o uşoară adiere a vântului... Mirosul de ploaie încă persista, era o atmosferă atât de plăcută; ar fi fost atât de convenabil să stau în aer liber şi să pierd vremea uitându-mă la cer, căci norii nu îşi mai făceau simţită prezenţa şi în curând avea să se întunece ca lumea, iar stelele ar apărea atât de grandios... Ca întotdeauna. Chiar acum am realizat că de când eram în oraşul acesta, de vreo două săptămâni, niciodată nu mă uitasem la stele.
Ce prost eram.
Odinioară, când eram cu soră-mea acasă, ne uitam destul de des la stele, ne urcam pur şi simplu pe acoperiş şi priveam cerul, unul lângă altul... Uneori chiar adormeam acolo, atât de fericiţi eram, fiind împreună şi privind nişte stele îndepărtate – la care, ce-i drept, niciodată nu visaserăm să ajungem. Eram fericiţi doar pentru faptul că ne era îngăduit să le privim, noi... Ce părea nişte simpli pioni în faţa acelei naturi gigantice, acelor fenomene fabuloase...
Eh, şi ce făcea Armand, adică eu, acum? Dădea cu piciorul la toate frumuseţile naturii, mediului, Pământului... Nici măcar nu se gândise la ele până acum. Bravos! Atât am de spus...
- Armand?
O matahală de om s-a poziţionat în faţa mea. Un bărbat ( a cărei vârstă nu o pot estima ) ce avea aproape doi metrii, plin de muşchi, de trei ori cât mine, mi-a vorbit. Şi avea o voce groasă, fioroasă şi foarte... Rece. Frate, putea să fie băgat într-un film de groază cu acea privire, cu încruntarea dată de arcuirea ciudată a sprâncenelor şi ochii aceia închişi la culoare, atât de răutăcioşi ce parcă transmiteau fulgere. Ok, în momentul acesta mi-am dorit să fug , să mă evapor.
- Da?
În schimb, am răspuns cu un fel de altă întrebare, pentru că nu aş fi vrut să zic nimic categoric, pentru moment nici nu puteam gândi coerent.
A zâmbit.
Pardon? Oh. Nu ar trebui să mai facă asta. Aproape că mi-a murit inima de spaimă; dacă ar fi să îi dau un sfat, acela ar fi să nu mai zâmbească. Cred că mai aveam puţin şi începeam să tremur de frică. Îmi tot imaginam cum ar fi fost ca tipul ăsta să îmi dea o palmă, cred că ajungeam în comă...
Nu am reuşit să îmi duc gândurile la capăt, căci mi-a făcut semn să intru în maşină. Un fel de jeep, un vehicul din acela mare, cu roţi asemenea ( ca pentru teren din acela greu de străbătut ).
- Să nu îl lăsăm să te aştepte.
A spus acesta intrând pe locul şoferului şi aşteptându-mă şi pe mine să urc, ceea ce am şi făcut. Mi-am dat seama instantaneu că acesta era tipul care trebuia să mă ducă la locul meu de muncă, presupun că doar azi aveam un asemenea privilegiu, frate – ce nevoie aveam de bani! Clar , după ce strângeam destul cât să mă pot descurca pe o perioadă, îmi luam o slujbă ca lumea. Nu era treaba aceasta de mine. Eu nu eram aşa, nu mă puteam da la femei pentru bani şi să fac pe macho-man. Să o recunosc faţă de mine, nu sunt cine ştie ce tip. Pur şi simplu se întâmplă ca atunci când vreau să flirtez, îmi iese. Şi nu sunt atât de frumos, pe dracu-n patru. Sunt o persoană obişnuită. Iar ajung la gândul meu, nu o să dea nicio tipă ( oricât de babă şi plină de nevoi ar fi ) o mie de parai pentru o noapte cu mine. O să îmi amintesc să mă mai uit odată în oglindă când ajung acasă, poate oi fi devenit aşa – puf şi peste noapte, o frumuseţe rară.
Neah, nicio şansă.
În timp ce eu mă gândeam la existenţa mea fabuloasă, matahala a condus şi a şi oprit vehiculul. Mi-a făcut semn să ies din priviri şi eu nici nu am avut nevoie de altceva, am tulit-o cât ai zice peşte. Nu aveam de gând să îl supăr pe om, ce dracu – doar n-am înnebunit; dacă mi-ar da un croşeu de stânga, cred că nu m-aş mai trezi.
Am intrat pe uşa din spate, sau cel puţin cred că era uşa din spate ( pentru că eram în cealaltă parte a clădirii şi era o uşă mai puţin spectaculoasă, ca pentru intrarea de serviciu – ca la un restaurant. Acolo am dat peste un hol destul de îngust, cu câteva uşi pe stânga şi pe dreapta, cu o scară cu vreo şase trepte care ducea spre magia localului, acolo unde se ţinea toată tevatura. M-am uitat la ceas, era nouă şi zece. Mişto, tare. Şi acum, ce trebuia să fac?
Lumină era destulă aici, deşi aveam impresia că becul cam pâlpâia. Toate uşile erau închise. Pereţii aceia vopsiţi în albastru-pal îmi dădeau dureri de cap. Ce trebuia să fac acum?
Înainte să mai gândesc şi să îmi storc creierii, în faţa mea a apărut o tipă scundă şi cu un zâmbet cât casa. Avea dinţii destul de drepţi dar nu prea albi, cu părul scurt până la umeri, şaten şi fără breton. O pereche de ochelari îi ascundea căpruiul pupilelor şi tenul ei era uşor măsliniu şi pistruiat. M-am încruntat uşor la vederea ei, dar se părea că nu o deranja.
- Presupun că tu eşti tipu’ ăla nou, şefu’ ne-a zis de tine. Ai cam întârziat zece minute, hai după mine!
Avea vocea la fel cum îi era şi expresia, vioaie şi plină de viaţă, cu o energie ce personal îmi dădea dureri de cap, bine –eram doar răutăcios. Adică, ea era aşa fericită iar mie îmi venea să turbez pe aici, pentru că eram sigur de faptul că nu aveam să mă descurc de nicio culoare în clubul acesta. O să mă fac de râs şi pe deasupra nu o să primesc niciun ban pentru asta. Când o să vadă tipul ăla care m-a angajat ( nici acum nu îi aflasem numele ) că nu sunt bun de nimic, o să mă dea în şuturi afară fără drept de apel. Oh da, eram mort de-a binelea!
Înainte să mă impacientez şi mai tare, am fost târât într-o încăpere plină de haine prin care mişunau mai multe persoane. Câteva fete aranjau nişte lucruri pe ici colo, erau şi mese cu oglinzi. Mda, exact ca în barurile alea de noapte unde se aranjează dansatoarele înainte să iasă pe scenă, exact aşa era şi încăperea asta.
- Aşa... Ar trebui să îţi luăm măsurile şi să îţi facem ceva ca lumea, dar pentru moment eu zic că merge costumu’ ăsta pe care ni l-a dat şefu’, ar trebui să te simţi mândru.
Mda, sigur. Aşa mă şi simt. Stăteam în faţa unei mese pe care erau aruncate nişte haine, şi lângă era un suport din acela pentru umeraşe, acelea fiind pline de alte haine. Toate bărbăteşti din câte am putut observa eu, erau doar materiale, unele costume întregi. Eram prea ameţit să mai disting şi restul.
- Da, bine.
M-am uitat la tipa aceea care îmi venise în întâmpinare şi am luat hainele pe care mi le-a dat; m-a mânat de la spate şi am ieşit din acea încăpere, băgându-mă într-o alta şi intrând şi ea după mine.
- Aici mă schimb?
Am întrebat-o eu simţindu-mă ca ultimul tăntălău de pe planetă. Era cam logic, având în vedere că era o cameră în care erau mai multe „ separeuri” în care intrai, evident, să te schimbi. Era şi câte un fotoliu ici colo şi mai era un tip acolo care se uita într-o oglindă, dar nici măcar nu s-a uitat la mine. De la spate zic să fi fost puţin mai înalt ca mine, blond – şi atât am putut să disting.
- Da, uite – oriunde vrei. Te ajut eu să te aranjezi după. Ah şi, eu sunt Miki.
Am zâmbit, nici nu ştiu de ce, poate felul în care a spus toate astea, repede şi la fel de plină de energie, roşind uşor când şi-a rostit numele. Fără a mă mai uita la ea, pentru că nu îi înţelegeam reacţia, m-am dus să îmi iau costumul acela. Începuse, parcă, să se fâstâcească imediat ce mi-am arcuit buzele, sper că faţa mea nu era chiar atât de amuzantă când zâmbeam, altfel aveam probleme.
În sfârşit, m-am uitat în oglindă... Ai fi zis că nu era cine ştie ce, dacă vedeai hainele. Dar, când le purtai – totul se schimba. O pereche de pantaloni stil elegant-sport ce îmi scoteau, pur şi simplu, formele în evidenţă. Mă refer aici la fund şi picioare, evident. O cămaşă albă, simplă – cu mânecă scurtă şi o vestă neagră, pe care nu am închis-o. Parcă se potrivea perfect cu părul meu răzleţ.
Miki s-a uitat la mine preţ de câteva secunde apoi s-a apropiat să îmi aranjeze cămaşa , am crezut că cine ştie ce îi face – în schimb , ridicându-se pe vârfuri, mi-a mai deschis trei nasturi lăsându-mi pieptul gol. Vesta a lăsat-o exact aşa cum era, deschisă, şi la pantaloni nu mi-a umblat deloc. Mi-a mai ciufulit puţin părul şi apoi a dat din cap mulţumită.
- AÅŸa mai merge.
Am ridicat dintr-o sprânceană şi am dat din umeri, cum spunea ea. Nu era cine ştie ce, eu mă aşteptasem la mai mult, ce-i drept – adică, nu ştiu... Mai multă eleganţă, poate? Dar era bine aşa, nu – nu mă plângeam!
M-a dat cu nu ştiu ce parfum, mi-a mai aranjat odată şi încă odată hainele, m-a târât prin nu ştiu ce cameră pentru nu ştiu ce, mi-a dat să încalţ ceva ( un soi de teneşi, nu mai văzusem un model asemănător până acum, cu talpă subţire, bot rotund – în fine ) după care m-a împins pe scări.
- Du-te, vezi că-l găseşti acolo pe şefu’ , eu mi-am făcut treaba.
Şi ce puteam să mai spun?
- Merci.
Atât mi-a venit la gură, după care m-am îndreptat pe scări. Chiar când să deschid uşile duble, am auzit-o strigând în urma mea :
- Stai drept!
Ceea ce am şi făcut.
Dacă tot o să mă fac de râs, să o fac bine de tot. Cu capul sus, plin de aroganţă, cu mâinile în buzunare – m-am cărat spre magia aceea care urma , curând –curând, să mă dea afară. Parcă am călcat într-un paradis...
Un adevărat Paradis al Frumuseţii, luminile, culorile... totul, te făcea să înnebuneşti. Eram pierdut şi în persoanele de acolo, bărbaţi – la fel ca şi mine, se plimbau de colo-colo. Momentan erau doar vreo două –trei cliente, dar nu se puteau plânge. Era o muzică uşoară, nu prea vulgară sau violentă, se începea cu ceva suav şi liniştit. Am văzut şi vreo trei barmani ce stăteau acolo, zâmbăreţi şi parcă cu sufletul aruncat în întreaga încăpere.
M-a vrăjit acest local.
Dar înainte să mă pierd de tot, l-am văzut pe tipul care mă angajaze stând pe o canapea şi vorbind la telefon. Mi-a făcut semn să vin spre el şi aşa am şi făcut. M-am uitat la ceas, era aproape zece şi de afară se auzea zgomot. Chiar când m-am aflat în faţa brunetului, uşa s-a deschis şi câteva doamne au intrat, total vrăjite ( ca şi mine ) de acest loc...
- Arăţi OK, ai grijă ce faci în noaptea asta, că de ea depinde şederea ta aici.
Brusc am avut senzaţia aceea că aş suferi ca dracu dacă ar trebui să plec, eram învăluit de o grămadă de sentimente, trăgeau de mine prea tare, prea violent, prea dulce...
- Da, domnule.
Ce stupid a sunat asta. Nici nu ştiu de ce am spus-o. Am dat imediat să mă întorc, pentru a reprima ruşinea pe care o simţeam, dar el a adăugat ceva repede ce m-a făcut să mă întorc şi să îi văd chipul. Acea expresie superioară era încă acolo şi zâmbea atât de plin de el... Iar mie parcă mi se înmuiau picioarele şi aş fi vrut să mă mai sărute odată...
- Sebastian. Sebastian, nu domnule.
Am înnebunit de tot.
Am plecat repede de acolo, căci ştiam că nu mai pot rezista.
Trebuia să trec la treabă. Incontestabil.