09-11-2009, 01:15 AM
Chapter One:
- Domnule, nu aveti voie sa fumati in interiorul bibliotecii, stingeti-va tigarea sau ramaneti afara pana terminati de fumat. Imi atrase atentia un om in varsta, para-mi-se sa fi fost paznicul dupa uniforma.
Ma uit la acesta, il masor din priviri, si trag un ultim fum din tigarea pe jumatate fumata. O abandonez pe asfaltul rece, si asemeni unui calau care ii curma viata cuiva drag, o sting rapid cu piciorul.
" Adio, viciul vietii mele...Ne intalnim mai tarziu, poate ne tine companie si cafeaua. "
Imi reindrept atentia spre portar. Barbat intre doua varste, de vreo juma de secol, ochelari mari cu rame negre, uniforma atinsa de timp si par putin carunt.
- Acum pot sa intru? il intreb zambindu-i ironic. Omul da din cap abrobator si imi zambeste inapoi calduros. Zambet care ma ia pe nepregatite. O clipa si nu mai sunt in fata bibliotecii, gestul barbatului m-a facut sa scotocesc prin cufarul cu amintiri asemeni unui copil care cauta o jucarie demult uitata.
<< - Off, Matei, iar te-ai murdarit! Ti-am zis sa ocolesti si tu baltoacele cand ploua!
- Lasa mamii, se spala. raspunse copilul sarutand-o pe ambii obraji. >>
Asa spuneam mereu, si dupa aceea o pupam ca sa-i treaca supararea. Mama mereu astepta sa fac gestul asta, dupa care ma imbratisa asa murdar cum eram, chiar daca se murdarea si ea. Avea cel mai calduros zambet din univers si eu eram singurul care il primea. Si asta ma facea sa ma simt cu adevarat special. De altfel, chiar eram! Eram singurul ei lucru ramas de la raposatul meu tata...Nu l-am cunoscut niciodata, eram prea mic cand a murit, dar mama mereu imi povestea de el. Avea mereu o sclipire unica amestecata cu lacrimi in ochi cand vorbea de momentele petrecute alaturi de el. Si mereu imi arata poze. Poze cu ei doi cand au absolvit din liceu, din facultate, din excursii, festivaluri si chefuri. In toate vedeam un cuplu fericit si un barbat tanar abia trecut de adolescenta. Ma intreb cum ar fi aratat la treizeci de ani, sau intre cele doua varste...Ar fi semanat cu omul din fata mea? Ar fi avut acelasi zambet blajin, trecut prin incercarile vietii?
Dar sotia acestui portar, oare cum este? Il intampina acasa calduros, intr-o locuinta care emana fericire si amintiri placute? Mama asa ar fi facut...stiu ca si-a iubit omul mai mult decat orice altceva pe lume. De aceea nici nu s-a recasatorit. Si-a folosit toata tineretea si dragostea pentru a ma creste pe mine. A vrut sa ajung ca tata...oare am ajuns?
- Domnule, nu intrati?
Tresar la auzul vocii. Cufarul se inchide zgomotos. Sunt ametit.
-Ba da...Ma scuzati. Si intru sovaind, ametit de ganduri si intrebari.
Inapoi la realitate. Inapoi in prezent. Ma dezmeticesc si pasesc mai hotarat in incinta. Dar nici nu intru bine in biblioteca, si zaresc o tanara dragutica in locul unde ar trebui sa fie o bibliotecara batrana si ursuza. Probabil e asistenta, cine stie. Profit un moment de faptul ca e absorbita cu totul de randurile romanului pe care il citeste, si o mai admir putin. Parul ei castaniu ii acopera ramele ochelarilor si umerii, intr-un fel nastrusnic, chiar anapoda. Probabil i-ar sta mai bine cu el prins.
- Ma scuzati, o caut pe bibliotecara.
- Eu sunt. spuse femeia care nici macar nu-si ridicase privirea din carte.
Si odata cu raspunsul ei simplu mi s-a distrus si imaginea pe care mi-o facusem despre bibliotecare. Grozav. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Trec repede peste aspectul asta si caut rapid in minte numele cartii pentru care am venit. Deja ma furase peisajul prea mult!
- Ah, am crezut ca sunteti asistenta. In fine. Caut si eu o..dar privirea mi se opreste asupra cartii din mainile ei si expresia fetei mi se schimba brusc. Si nu in una foarte fericita. Un simplu titlu si deja o furtuna trece prin mine lasand numai dezastre in urma ei.
<<
- Ce faci Ella?
- Citesc, nu observi? spuse tanara pe un ton ironic.
- Observ, dar nu pot sa inteleg. Iar cartea aia? Off, a cata oara e cand te vad cu ea in brate? Zise studentul uitandu-se suparat la iubita sa. Venise obosit de la facultate, tot ce dorea era o imbratisare calduroasa si revitalizanta, si in schimb ii gasea bratele ocupate de acea carte. Mereu aceeasi carte! Intr-un fel devenise gelos..Absurd, dar era gelos pe o carte! Nici lui nu-i venea sa creada, dar asta era adevarul! Ella nu se mai ocupa de apartament aproape deloc, nu mai manca, nu-l mai observa. Tot ce observa acum erau randurile cartii, si cuvintele ce erau scrise in ea.
- Nu iar, din nou. Hai Papi, stii cat de mult imi place! spuse aceasta nici macar luandu-si ochii din ea.
- Da, stiu..Atat de mult incat ma alinti dupa personajul principal..spuse acesta dandu-si ochii peste cap. Macar ai putea sa am privesti in fata cand discutam.
Fata inchise cartea si se uita la el serios. Zambi smechereste si sari de pe scaun intr-o in
- Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! spuse Ella acaparandu-i trupul intr-o imbratisare si mii de saruturi.
- Si daca ma iubesti atat de mult, de ce nu-mi zici pe nume? spuse acesta ridicand o spranceana.
- Pentru ca..pentru caa..
- Pentru ca?
- Te iubesc, Matei! spuse aceasta sarutandu-l apasat si impingandu-l spre dormitor
- Smechero! Tot nu mi-ai raspuns! ingana tanarul printre saruturi si imbratisari calde.
>>
- Carte? intreba bibliotecara
- Ha?
Ma indepartez usor de biroul domnisoarei si ma pierd printre rafturile de carti..Sunt deja prea rascolit..Nu mai realizez ce e realitate si ce e vis. Prea multe amintiri ravasitoare, prea multa absenta in viata mea, prea multa iubire in sufletul meu...si tu nu mai esti aici, cu mine. O zi fara tine mi se parte o eternitate, si totusi timpul trece atat de repede peste viata mea, peste vietile tuturor..
Inainte eram fericit. Si daca ceva imi umbrea sufletul, zambetul tau imi alina ingrijorarile. Inainte vedeam altfel de fete, fete inocente, blajine, fericite, zambitoare...Acum tot ce imi intalneste privirea sunt chipuri mahnite, ingrijorate, plictisite de rutina zilnica...Chipuri ca n-au pe nimeni acasa care sa le sara in brate si sa-i doboare cu saruturi, chipuri care n-au nimic sa le insenineze ziua, chipuri care asteapta trecerea timpului, asa, in van..
Cu timpul am realizat ca si eu am devenit un astfel de chip. Zambetul acela stralucitor din viata mea apus de mult. Ella nu mai e..
- Domnule, nu aveti voie sa fumati in interiorul bibliotecii, stingeti-va tigarea sau ramaneti afara pana terminati de fumat. Imi atrase atentia un om in varsta, para-mi-se sa fi fost paznicul dupa uniforma.
Ma uit la acesta, il masor din priviri, si trag un ultim fum din tigarea pe jumatate fumata. O abandonez pe asfaltul rece, si asemeni unui calau care ii curma viata cuiva drag, o sting rapid cu piciorul.
" Adio, viciul vietii mele...Ne intalnim mai tarziu, poate ne tine companie si cafeaua. "
Imi reindrept atentia spre portar. Barbat intre doua varste, de vreo juma de secol, ochelari mari cu rame negre, uniforma atinsa de timp si par putin carunt.
- Acum pot sa intru? il intreb zambindu-i ironic. Omul da din cap abrobator si imi zambeste inapoi calduros. Zambet care ma ia pe nepregatite. O clipa si nu mai sunt in fata bibliotecii, gestul barbatului m-a facut sa scotocesc prin cufarul cu amintiri asemeni unui copil care cauta o jucarie demult uitata.
<< - Off, Matei, iar te-ai murdarit! Ti-am zis sa ocolesti si tu baltoacele cand ploua!
- Lasa mamii, se spala. raspunse copilul sarutand-o pe ambii obraji. >>
Asa spuneam mereu, si dupa aceea o pupam ca sa-i treaca supararea. Mama mereu astepta sa fac gestul asta, dupa care ma imbratisa asa murdar cum eram, chiar daca se murdarea si ea. Avea cel mai calduros zambet din univers si eu eram singurul care il primea. Si asta ma facea sa ma simt cu adevarat special. De altfel, chiar eram! Eram singurul ei lucru ramas de la raposatul meu tata...Nu l-am cunoscut niciodata, eram prea mic cand a murit, dar mama mereu imi povestea de el. Avea mereu o sclipire unica amestecata cu lacrimi in ochi cand vorbea de momentele petrecute alaturi de el. Si mereu imi arata poze. Poze cu ei doi cand au absolvit din liceu, din facultate, din excursii, festivaluri si chefuri. In toate vedeam un cuplu fericit si un barbat tanar abia trecut de adolescenta. Ma intreb cum ar fi aratat la treizeci de ani, sau intre cele doua varste...Ar fi semanat cu omul din fata mea? Ar fi avut acelasi zambet blajin, trecut prin incercarile vietii?
Dar sotia acestui portar, oare cum este? Il intampina acasa calduros, intr-o locuinta care emana fericire si amintiri placute? Mama asa ar fi facut...stiu ca si-a iubit omul mai mult decat orice altceva pe lume. De aceea nici nu s-a recasatorit. Si-a folosit toata tineretea si dragostea pentru a ma creste pe mine. A vrut sa ajung ca tata...oare am ajuns?
- Domnule, nu intrati?
Tresar la auzul vocii. Cufarul se inchide zgomotos. Sunt ametit.
-Ba da...Ma scuzati. Si intru sovaind, ametit de ganduri si intrebari.
Inapoi la realitate. Inapoi in prezent. Ma dezmeticesc si pasesc mai hotarat in incinta. Dar nici nu intru bine in biblioteca, si zaresc o tanara dragutica in locul unde ar trebui sa fie o bibliotecara batrana si ursuza. Probabil e asistenta, cine stie. Profit un moment de faptul ca e absorbita cu totul de randurile romanului pe care il citeste, si o mai admir putin. Parul ei castaniu ii acopera ramele ochelarilor si umerii, intr-un fel nastrusnic, chiar anapoda. Probabil i-ar sta mai bine cu el prins.
- Ma scuzati, o caut pe bibliotecara.
- Eu sunt. spuse femeia care nici macar nu-si ridicase privirea din carte.
Si odata cu raspunsul ei simplu mi s-a distrus si imaginea pe care mi-o facusem despre bibliotecare. Grozav. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Trec repede peste aspectul asta si caut rapid in minte numele cartii pentru care am venit. Deja ma furase peisajul prea mult!
- Ah, am crezut ca sunteti asistenta. In fine. Caut si eu o..dar privirea mi se opreste asupra cartii din mainile ei si expresia fetei mi se schimba brusc. Si nu in una foarte fericita. Un simplu titlu si deja o furtuna trece prin mine lasand numai dezastre in urma ei.
<<
- Ce faci Ella?
- Citesc, nu observi? spuse tanara pe un ton ironic.
- Observ, dar nu pot sa inteleg. Iar cartea aia? Off, a cata oara e cand te vad cu ea in brate? Zise studentul uitandu-se suparat la iubita sa. Venise obosit de la facultate, tot ce dorea era o imbratisare calduroasa si revitalizanta, si in schimb ii gasea bratele ocupate de acea carte. Mereu aceeasi carte! Intr-un fel devenise gelos..Absurd, dar era gelos pe o carte! Nici lui nu-i venea sa creada, dar asta era adevarul! Ella nu se mai ocupa de apartament aproape deloc, nu mai manca, nu-l mai observa. Tot ce observa acum erau randurile cartii, si cuvintele ce erau scrise in ea.
- Nu iar, din nou. Hai Papi, stii cat de mult imi place! spuse aceasta nici macar luandu-si ochii din ea.
- Da, stiu..Atat de mult incat ma alinti dupa personajul principal..spuse acesta dandu-si ochii peste cap. Macar ai putea sa am privesti in fata cand discutam.
Fata inchise cartea si se uita la el serios. Zambi smechereste si sari de pe scaun intr-o in
- Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! spuse Ella acaparandu-i trupul intr-o imbratisare si mii de saruturi.
- Si daca ma iubesti atat de mult, de ce nu-mi zici pe nume? spuse acesta ridicand o spranceana.
- Pentru ca..pentru caa..
- Pentru ca?
- Te iubesc, Matei! spuse aceasta sarutandu-l apasat si impingandu-l spre dormitor
- Smechero! Tot nu mi-ai raspuns! ingana tanarul printre saruturi si imbratisari calde.
>>
- Carte? intreba bibliotecara
- Ha?
Ma indepartez usor de biroul domnisoarei si ma pierd printre rafturile de carti..Sunt deja prea rascolit..Nu mai realizez ce e realitate si ce e vis. Prea multe amintiri ravasitoare, prea multa absenta in viata mea, prea multa iubire in sufletul meu...si tu nu mai esti aici, cu mine. O zi fara tine mi se parte o eternitate, si totusi timpul trece atat de repede peste viata mea, peste vietile tuturor..
Inainte eram fericit. Si daca ceva imi umbrea sufletul, zambetul tau imi alina ingrijorarile. Inainte vedeam altfel de fete, fete inocente, blajine, fericite, zambitoare...Acum tot ce imi intalneste privirea sunt chipuri mahnite, ingrijorate, plictisite de rutina zilnica...Chipuri ca n-au pe nimeni acasa care sa le sara in brate si sa-i doboare cu saruturi, chipuri care n-au nimic sa le insenineze ziua, chipuri care asteapta trecerea timpului, asa, in van..
Cu timpul am realizat ca si eu am devenit un astfel de chip. Zambetul acela stralucitor din viata mea apus de mult. Ella nu mai e..