27-10-2010, 03:35 PM
In sfarsit, am reusit sa scriu si capitolul 7. Scuzati intarzierea, dar scoala mi-a ocupat foarte mult timp. Sper ca urmatorul capitol sa fie gata cat de curand posibil :D. Enjoy!
Un aer posomorat de sfarsit de toamna, un cer cenusiu, taram ce a fost incendiat de razele pure si arzatoare ale stelei care ne lumineaza si incalzeste. Un vant trist ce plimba picaturile minuscule si ascutite ale ploii marunte ce nu cuteza sa mai inceteze. Astfel pot descrie peisajul, care pentru Steven era perfect. Copacii dezgoliti, totul era intr-o continua distrugere naturala. Ramas cu putina energie dupa caderea nervoasa, baiatul statea rezemat cu cea pe care nu trebuia sa o iubeasca. Ii era frig, trupul fetei era aproape inghetat, iar sangele lui circula foarte lent. Inima ii batea cu o intensitate scazuta si se simtea slab. Slab pentru ce a putut sa faca, pentru ca nu a putut sa pastreze un secret. A ranit un om pe care trebuia sa nu il bage in seama, dar totusi satisfacut. Venele de pe mainile sale incepuse sa nu se mai observe atat de mult pe cat se observau atunci. Scene macabre cu ce ar fi putut sa faca ii invadau mintea, totul devenea o continua banda in care se petreceau numai lucruri ce nu trebuiau sa se intample. "Mi-e frig", spusese Steven cu vocea sa inghetata. Desi nu depuse mare efort, se simtea slabit. Avea nevoie de o revigorare. Serul era singura solutie, dar se simtea dependent ca de un drog. "Desi ma ajuta, ma si omoara. Ma simt ca un monstru..."
Isabella Brown, fara sa stea pe ganduri anuntase o echipa de la Laborator despre incident. Era alertata. Se gandea cum a putut el, un baiat calculat, cu simtul raspunderii sa se lase descoperit, tocmai din cauza acelei fete. Ce avea ea atat de important, incat sa il faca pe Steven sa uite de misiunea lui, sa il faca sa se descopere, sa ramana fara limite. Habar nu avea unde s-ar fi putut duce, dar stia ca cei de la Laborator il vor gasii si avea speranta mare ca va putea vorbii cu el. Dorea sa il vada, sa ii vorbeasca, sa il intrebe. Ce sa il intrebe? Orice ii venea in minte. Se simtea atrasa de misterul degajat de acea fiinta, care nu isi exprima niciodata in mod direct sentimentele. Care parea o piatra in fata oricui.
Toti din scoala se panicasera din cauza incidentului. Profesorii erau alarmati, elevii de asemenea. Nu il mai gaseau pe vinovat, dar nici pe Amy. Politia, chiar si ambulanta erau prezente in curtea liceului. Investigatia incepuse, iar Fernand, era constient, dar abia isi mai tinea ochii deschisi. Gura si nasul ii erau pline de sange, iar maxilarul rupt. De vorbit, nu putea vorbii, de miscat nici atat. In sfarsit a simtit pe propria piele cum e sa primesti ceea ce daruia el, chiar daca intensitatea a fost mult mai puternica. Era socat, nu stia pe ce lume traieste si voia sa dea de Steven. Dorea razbunare. Dar la ce buna atata razbunare? Ea aduce de la sine tot razbunare si nu se ajunge decat la o serie de lupte, un razboi care nu s-ar termina niciodata. Dar omul fiind foarte orgolios, lupta nu va inceta niciodata. Absolut niciodata. Traim intr-un razboi rece, iubirea dintre semeni nu mai exista sau poate e una superficiala. Este o lume pe care Amy nu si-o dorea. O lume prea rea pentru educatia pe care a primit-o, pentru ceea ce era ea. inspector destul de serios se intreba, cum de intr-un liceu atat de prestigios s-a intamplat ceea ce s-a intamplat.
- Ati fost martori. De la ce a pornit totul?
Toti taceau. Erau speriati, dar un prieten al lui Fernand, a cutezat sa ii ia apararea.
- El s-a luat putin de iubita lui Cross, care ne era colega, iar el s-a enervat si a inceput sa se bata cu Fernand.
- Cum poti sa minti in halul asta, Justin? spuse Evelyne. Spui ca s-a luat putin de ea? Domnule inspector, cum va puteti explica pata uriasa de sange de pe perete. Steven l-a batut pe Fernand doar il locul unde el zace acum.
- Dar ce s-a intamplat? Inspectorul nu parea intrigat, dar totusi era.
- Fernand s-a certat cu Amelia, apoi s-a enervat si a imbrancit-o de vreo cateva ori de perete, lasand-o inconstienta.
Echipa de la Laborator, a reusit sa il gaseasca pe baiat cu ajutorul cipului pe care il tinea in permanenta la acel inel ascutit. L-au gasit dormind, cu fata in brate, ea fiind inca inconstienta. El era plin de sange si murdar din cauza vremei capricioase. Isabella dorea din tot sufletul sa il trezeasca si sa il duca acasa, in Anglia, unde stia ca va fi bine. Cu fata nu stia ce sa faca. Era implicata in incident si avea de gand sa o ia si pe ea. Dar problema cu familia ei ramanea inca o piedica. Se gandea sa le spuna adevarul sau habar nu avea, totusi cei de la Laborator aveau sa o ajute. Apropiindu-se incet de Steven, acesta se trezii imediat.
- Oh, voi erati.
- Esti bine, Steven? Intreba Bella, destul de ingrijorata.
Incepea sa se citeasca sarcasmul si scarba pe fata lui.
- Ce-ti pasa? Habar nu ai de ce am facut ce am facut. Nu ma intreba. Sunt destul de multumit si in plus de ce ar trebuii sa iti dau tie explicatii? Nici nu te cunosc.
- Dar eu stiu cine esti.
Era vremea sa plece. Starea fetei incepea sa se agraveze.
- Vin cu voi doar cu o conditie. O luam si pe ea.
Cei din echipa ramasese uimiti. Cum ar fi putut el sa ia o fata care cu siguranta nu ar fi trebuit sa afle despre Laborator. Erau destule spitale si in tara aceasta, deci ea trebuia sa ramana in urma, trebuia sa o uite, viata lui conta de acest lucru.
- Steven, spuse unul dintre ei, familia ei isi va face griji. Ce le vom spune? Ca am luat-o in Anglia pentru ca era ranita si nu ai vrut tu sa o lasi aici?
- Familia ei nu mai exista. Voi faceti ce spun eu, nu ce vreti voi. Si pana la urma nu este treaba voastra ce decizii iau eu.
Un elicopter a fost chemat sa ii excorteze. Steven era foarte multumit. "In sfarsit, vom fi fericiti. Dar acum ca ai virusul in tine, oare ce vom face? Sper sa nu aibe asupra ta aceleasi efecte pe care le are asupra mea. Ma vei uri pentru asta... Si nu vreau sa ma urasti. Stii de ce, draga Amelia? Mi-ai intrat in sange, ti-am intrat in sange. Virusul meu este si al tau acum, chiar daca am incalcat legea Laboratorului. Te vreau langa mine, simt nevoia de prezenta ta. Devin prea romantic in sinea mea acum, dar legatura asta ma face dependent de rezonanta ta, de energia ta vitala."
Virusul a facut in asa fel incat cei doi sa fie legati prin sange, sa simta nevoia unul de celalalt. Era o modalitate prin care acesta isi forma o populatie, felul prin care se inmultea, raspandea. Nu se putea transforma in viroza, era unul singur si bun localizat intr-una din emisferele cerebrale, acolo unde se simtea cel mai bine. Poate pare ciudat, dar nu afecta sistemul nervos in mod negativ. Era un virus inteligent. Cei doi erau sortiti, cum s-ar spune, din acel moment, in care Steven i-a transferat ADN-ul care avea informatia virusului. Astfel a reusit sa se formeze altul in corpul fetei.
Ajunsi in Londra, Steven a dus-o pe fata acasa la el. Un apartament mare, cu mobila moderna situat in centrul orasului. Destul de scump, dar isi permitea. Vremea era de asemenea posomorata in Londra , asa cum e in majoritatea timpului. Amy inca era inconstienta, iar el stia bine ca se va trezii cat de curand. Nu mai avea nevoie de niciun ajutor medical deoarece virusul dorea o gazda sanatoasa si facea tot posibilul ca aceasta sa fie.
Trecuse doua zile, timp in care Amy a stat in coma. Insa resursele ii scadeau pe zi ce trecea si avea nevoie de hrana. Functiile vitale isi intrase in normal, iar cu un tusit groaznic, fata se trezii. Era speriata. Socul din acea zi ramasese imprimat in creier, iar faptul ca nu a avut timp sa se descarce psihic, a facut-o sa isi elibereze tensiunea tocmai dupa ce s-a trezit. Steven dormea langa ea.
- Nu sunt la scoala, spuse ea rasufland usurata, dar totusi speriata. Unde ma aflu? Steven?
Baiatul se trezii. Era fericit. Ochii caprui ii straluceau, iar privirea sa parca se imblanzise. Avea de gand sa isi exprime toata afectiunea fata de ea, din moment ce nu mai avea motive sa se ascunda. "Am asteptat prea mult, iar acum ca este aici, cu mine, doar noi doi, am ocazia..."
- Esti in patul meu, in casa mea, cu mine. Doar noi doi. Fara oameni care sa te raneasca.
- Oameni care sa ma raneasca...
Fata isi amintii iar scena de la scoala si tresarii. Stia ca era slaba fata de Fernand, ii era teama pentru ca durerea isi spunea cuvantul.
- Steven, nu mai vreau sa ma intorc la scoala! spuse cu lacrimi in ochi si temandu-se de durere. Ce mi s-a intamplat?
- Nimic rau. Ce ar fi putut sa se intample. Esti bine, stii? Chiar foarte bine, esti sanatoasa si acum nimic nu te-ar mai putea distruge.
- Fernand? Ce s-a intamplat cu el?
Baiatul incepu sa rada cu o pofta nemaivazuta. Era fericit si multumit pentru ceea ce a facut. Stia ca a razbunat-o pe Amy, stia ca ea este bine acum, dar un gand sumbru il intrista. Oare cand va afla adevarul ce se va intampla? Cum va reactiona? Il va respinge?
- Fernand? spuse el. Fernand a primit ceea ce trebuia sa primeasca. A fost pedepsit pentru ceea ce ti-a facut. Nu asta trebuia?
- Tin minte ca m-a lovit de perete. De acolo nu mai stiu.
- S-a oprit dupa ce a realizat ce a facut. Dar s-a aflat. Stai linistita. Niciodata nu te va mai deranja, te asigur. Amelia, ai incredere in mine?
- Nu. Dar imi place sa ma las purtata de mainile tale. Nu stiu de ce.
Steven se ridicase. O privii insistent, iar apoi raceala din ochii lui reaparu. "Daca asa te voi face sa iti dai seama ca in sinea ta nu poti traii fara mine, atunci asa sa fie. Nu vreau sa fiu tipul acela de om care sa se arate slab in fata unei femei. Iar ceea ce simt voi demonstra prin fapte. E mai frumos sa iti dai seama singura".
- Amelia, spuse el foarte serios si rece. Trebuie sa plec. Revin cat de curand am sa pot.
Fata simtea ca nu voia sa il lase sa plece. Ceva o facea sa stea legata de el si nu isi putea explica ce. Un sentiment nemai intalnit o facea sa tresara cand il vedea si sa o faca sa ii spuna ca ar vrea sa ramana langa el pentru totdeauna. Habar nu avea de acel virus si se gandea ca il iubea prea mult.
- Stai cu mine, macar acum!
"Se pare ca nu va dura prea mult. Amelia, dac-ai stii..."
Fata sarii din pat si fara sa stea pe ganduri il imbratisa cu cea mai mare putere. Simtea cum reuniunea trupurilor ii alina suferinta. Simtea ca el era parte din ea, jumatatea intregului ei. "Steven, nu ti-as mai da drumul. Te iubesc prea mult si nu pot sa ti-o spun pentru ca nu ma vei lua in serios. Te iubesc, mult!"
- Amy!
- Amy?! spuse ea mirata. Nu ii zicea de prea multe ori asa si era fericita.
- Priveste-ma si spune-mi ce simti.
Suspansul devenea tot mai mare. Fiecare se oglindea in ochii celuilalt. Atmosfera devenea calda, atat de placuta, incat cei doi nu si-ar mai fi despartit corpurile niciodata. Aveau nevoie unul de prezenta celuilalt, iar Steven se temea sa o spuna. La fel si Amy. Iar lumea lor, in sfarist era intreaga, ei fiind regii unui taram unit, unde exista doar pace si armonie.
Capitolul VII
Legaturi
Un aer posomorat de sfarsit de toamna, un cer cenusiu, taram ce a fost incendiat de razele pure si arzatoare ale stelei care ne lumineaza si incalzeste. Un vant trist ce plimba picaturile minuscule si ascutite ale ploii marunte ce nu cuteza sa mai inceteze. Astfel pot descrie peisajul, care pentru Steven era perfect. Copacii dezgoliti, totul era intr-o continua distrugere naturala. Ramas cu putina energie dupa caderea nervoasa, baiatul statea rezemat cu cea pe care nu trebuia sa o iubeasca. Ii era frig, trupul fetei era aproape inghetat, iar sangele lui circula foarte lent. Inima ii batea cu o intensitate scazuta si se simtea slab. Slab pentru ce a putut sa faca, pentru ca nu a putut sa pastreze un secret. A ranit un om pe care trebuia sa nu il bage in seama, dar totusi satisfacut. Venele de pe mainile sale incepuse sa nu se mai observe atat de mult pe cat se observau atunci. Scene macabre cu ce ar fi putut sa faca ii invadau mintea, totul devenea o continua banda in care se petreceau numai lucruri ce nu trebuiau sa se intample. "Mi-e frig", spusese Steven cu vocea sa inghetata. Desi nu depuse mare efort, se simtea slabit. Avea nevoie de o revigorare. Serul era singura solutie, dar se simtea dependent ca de un drog. "Desi ma ajuta, ma si omoara. Ma simt ca un monstru..."
Isabella Brown, fara sa stea pe ganduri anuntase o echipa de la Laborator despre incident. Era alertata. Se gandea cum a putut el, un baiat calculat, cu simtul raspunderii sa se lase descoperit, tocmai din cauza acelei fete. Ce avea ea atat de important, incat sa il faca pe Steven sa uite de misiunea lui, sa il faca sa se descopere, sa ramana fara limite. Habar nu avea unde s-ar fi putut duce, dar stia ca cei de la Laborator il vor gasii si avea speranta mare ca va putea vorbii cu el. Dorea sa il vada, sa ii vorbeasca, sa il intrebe. Ce sa il intrebe? Orice ii venea in minte. Se simtea atrasa de misterul degajat de acea fiinta, care nu isi exprima niciodata in mod direct sentimentele. Care parea o piatra in fata oricui.
Toti din scoala se panicasera din cauza incidentului. Profesorii erau alarmati, elevii de asemenea. Nu il mai gaseau pe vinovat, dar nici pe Amy. Politia, chiar si ambulanta erau prezente in curtea liceului. Investigatia incepuse, iar Fernand, era constient, dar abia isi mai tinea ochii deschisi. Gura si nasul ii erau pline de sange, iar maxilarul rupt. De vorbit, nu putea vorbii, de miscat nici atat. In sfarsit a simtit pe propria piele cum e sa primesti ceea ce daruia el, chiar daca intensitatea a fost mult mai puternica. Era socat, nu stia pe ce lume traieste si voia sa dea de Steven. Dorea razbunare. Dar la ce buna atata razbunare? Ea aduce de la sine tot razbunare si nu se ajunge decat la o serie de lupte, un razboi care nu s-ar termina niciodata. Dar omul fiind foarte orgolios, lupta nu va inceta niciodata. Absolut niciodata. Traim intr-un razboi rece, iubirea dintre semeni nu mai exista sau poate e una superficiala. Este o lume pe care Amy nu si-o dorea. O lume prea rea pentru educatia pe care a primit-o, pentru ceea ce era ea. inspector destul de serios se intreba, cum de intr-un liceu atat de prestigios s-a intamplat ceea ce s-a intamplat.
- Ati fost martori. De la ce a pornit totul?
Toti taceau. Erau speriati, dar un prieten al lui Fernand, a cutezat sa ii ia apararea.
- El s-a luat putin de iubita lui Cross, care ne era colega, iar el s-a enervat si a inceput sa se bata cu Fernand.
- Cum poti sa minti in halul asta, Justin? spuse Evelyne. Spui ca s-a luat putin de ea? Domnule inspector, cum va puteti explica pata uriasa de sange de pe perete. Steven l-a batut pe Fernand doar il locul unde el zace acum.
- Dar ce s-a intamplat? Inspectorul nu parea intrigat, dar totusi era.
- Fernand s-a certat cu Amelia, apoi s-a enervat si a imbrancit-o de vreo cateva ori de perete, lasand-o inconstienta.
Echipa de la Laborator, a reusit sa il gaseasca pe baiat cu ajutorul cipului pe care il tinea in permanenta la acel inel ascutit. L-au gasit dormind, cu fata in brate, ea fiind inca inconstienta. El era plin de sange si murdar din cauza vremei capricioase. Isabella dorea din tot sufletul sa il trezeasca si sa il duca acasa, in Anglia, unde stia ca va fi bine. Cu fata nu stia ce sa faca. Era implicata in incident si avea de gand sa o ia si pe ea. Dar problema cu familia ei ramanea inca o piedica. Se gandea sa le spuna adevarul sau habar nu avea, totusi cei de la Laborator aveau sa o ajute. Apropiindu-se incet de Steven, acesta se trezii imediat.
- Oh, voi erati.
- Esti bine, Steven? Intreba Bella, destul de ingrijorata.
Incepea sa se citeasca sarcasmul si scarba pe fata lui.
- Ce-ti pasa? Habar nu ai de ce am facut ce am facut. Nu ma intreba. Sunt destul de multumit si in plus de ce ar trebuii sa iti dau tie explicatii? Nici nu te cunosc.
- Dar eu stiu cine esti.
Era vremea sa plece. Starea fetei incepea sa se agraveze.
- Vin cu voi doar cu o conditie. O luam si pe ea.
Cei din echipa ramasese uimiti. Cum ar fi putut el sa ia o fata care cu siguranta nu ar fi trebuit sa afle despre Laborator. Erau destule spitale si in tara aceasta, deci ea trebuia sa ramana in urma, trebuia sa o uite, viata lui conta de acest lucru.
- Steven, spuse unul dintre ei, familia ei isi va face griji. Ce le vom spune? Ca am luat-o in Anglia pentru ca era ranita si nu ai vrut tu sa o lasi aici?
- Familia ei nu mai exista. Voi faceti ce spun eu, nu ce vreti voi. Si pana la urma nu este treaba voastra ce decizii iau eu.
Un elicopter a fost chemat sa ii excorteze. Steven era foarte multumit. "In sfarsit, vom fi fericiti. Dar acum ca ai virusul in tine, oare ce vom face? Sper sa nu aibe asupra ta aceleasi efecte pe care le are asupra mea. Ma vei uri pentru asta... Si nu vreau sa ma urasti. Stii de ce, draga Amelia? Mi-ai intrat in sange, ti-am intrat in sange. Virusul meu este si al tau acum, chiar daca am incalcat legea Laboratorului. Te vreau langa mine, simt nevoia de prezenta ta. Devin prea romantic in sinea mea acum, dar legatura asta ma face dependent de rezonanta ta, de energia ta vitala."
Virusul a facut in asa fel incat cei doi sa fie legati prin sange, sa simta nevoia unul de celalalt. Era o modalitate prin care acesta isi forma o populatie, felul prin care se inmultea, raspandea. Nu se putea transforma in viroza, era unul singur si bun localizat intr-una din emisferele cerebrale, acolo unde se simtea cel mai bine. Poate pare ciudat, dar nu afecta sistemul nervos in mod negativ. Era un virus inteligent. Cei doi erau sortiti, cum s-ar spune, din acel moment, in care Steven i-a transferat ADN-ul care avea informatia virusului. Astfel a reusit sa se formeze altul in corpul fetei.
Ajunsi in Londra, Steven a dus-o pe fata acasa la el. Un apartament mare, cu mobila moderna situat in centrul orasului. Destul de scump, dar isi permitea. Vremea era de asemenea posomorata in Londra , asa cum e in majoritatea timpului. Amy inca era inconstienta, iar el stia bine ca se va trezii cat de curand. Nu mai avea nevoie de niciun ajutor medical deoarece virusul dorea o gazda sanatoasa si facea tot posibilul ca aceasta sa fie.
Trecuse doua zile, timp in care Amy a stat in coma. Insa resursele ii scadeau pe zi ce trecea si avea nevoie de hrana. Functiile vitale isi intrase in normal, iar cu un tusit groaznic, fata se trezii. Era speriata. Socul din acea zi ramasese imprimat in creier, iar faptul ca nu a avut timp sa se descarce psihic, a facut-o sa isi elibereze tensiunea tocmai dupa ce s-a trezit. Steven dormea langa ea.
- Nu sunt la scoala, spuse ea rasufland usurata, dar totusi speriata. Unde ma aflu? Steven?
Baiatul se trezii. Era fericit. Ochii caprui ii straluceau, iar privirea sa parca se imblanzise. Avea de gand sa isi exprime toata afectiunea fata de ea, din moment ce nu mai avea motive sa se ascunda. "Am asteptat prea mult, iar acum ca este aici, cu mine, doar noi doi, am ocazia..."
- Esti in patul meu, in casa mea, cu mine. Doar noi doi. Fara oameni care sa te raneasca.
- Oameni care sa ma raneasca...
Fata isi amintii iar scena de la scoala si tresarii. Stia ca era slaba fata de Fernand, ii era teama pentru ca durerea isi spunea cuvantul.
- Steven, nu mai vreau sa ma intorc la scoala! spuse cu lacrimi in ochi si temandu-se de durere. Ce mi s-a intamplat?
- Nimic rau. Ce ar fi putut sa se intample. Esti bine, stii? Chiar foarte bine, esti sanatoasa si acum nimic nu te-ar mai putea distruge.
- Fernand? Ce s-a intamplat cu el?
Baiatul incepu sa rada cu o pofta nemaivazuta. Era fericit si multumit pentru ceea ce a facut. Stia ca a razbunat-o pe Amy, stia ca ea este bine acum, dar un gand sumbru il intrista. Oare cand va afla adevarul ce se va intampla? Cum va reactiona? Il va respinge?
- Fernand? spuse el. Fernand a primit ceea ce trebuia sa primeasca. A fost pedepsit pentru ceea ce ti-a facut. Nu asta trebuia?
- Tin minte ca m-a lovit de perete. De acolo nu mai stiu.
- S-a oprit dupa ce a realizat ce a facut. Dar s-a aflat. Stai linistita. Niciodata nu te va mai deranja, te asigur. Amelia, ai incredere in mine?
- Nu. Dar imi place sa ma las purtata de mainile tale. Nu stiu de ce.
Steven se ridicase. O privii insistent, iar apoi raceala din ochii lui reaparu. "Daca asa te voi face sa iti dai seama ca in sinea ta nu poti traii fara mine, atunci asa sa fie. Nu vreau sa fiu tipul acela de om care sa se arate slab in fata unei femei. Iar ceea ce simt voi demonstra prin fapte. E mai frumos sa iti dai seama singura".
- Amelia, spuse el foarte serios si rece. Trebuie sa plec. Revin cat de curand am sa pot.
Fata simtea ca nu voia sa il lase sa plece. Ceva o facea sa stea legata de el si nu isi putea explica ce. Un sentiment nemai intalnit o facea sa tresara cand il vedea si sa o faca sa ii spuna ca ar vrea sa ramana langa el pentru totdeauna. Habar nu avea de acel virus si se gandea ca il iubea prea mult.
- Stai cu mine, macar acum!
"Se pare ca nu va dura prea mult. Amelia, dac-ai stii..."
Fata sarii din pat si fara sa stea pe ganduri il imbratisa cu cea mai mare putere. Simtea cum reuniunea trupurilor ii alina suferinta. Simtea ca el era parte din ea, jumatatea intregului ei. "Steven, nu ti-as mai da drumul. Te iubesc prea mult si nu pot sa ti-o spun pentru ca nu ma vei lua in serios. Te iubesc, mult!"
- Amy!
- Amy?! spuse ea mirata. Nu ii zicea de prea multe ori asa si era fericita.
- Priveste-ma si spune-mi ce simti.
Suspansul devenea tot mai mare. Fiecare se oglindea in ochii celuilalt. Atmosfera devenea calda, atat de placuta, incat cei doi nu si-ar mai fi despartit corpurile niciodata. Aveau nevoie unul de prezenta celuilalt, iar Steven se temea sa o spuna. La fel si Amy. Iar lumea lor, in sfarist era intreaga, ei fiind regii unui taram unit, unde exista doar pace si armonie.