Lumea lor, lumea mea

[Cătă]

Capitolul V

Steven

Si timpul se scurgea atat de repede, incat puteai privii cum soarele apune inca de la Rasarit. Pe cer, norii se miscau spre o locatie a urmelor pierdute, condusi de adierea puternica a vantului de la inaltimi. Era o zi partial innorata si rece. Asfaltul ud inspira o stare de moleseala, iarba era uscata, totul era posomorat si trist. Iar prezenta soarelui printre multimea de nori, accentuia aceasta stare. Amy dormea linistita in patul ei imens. Avea un somn linistit, fara vise, astfel creierul odihnindu-se mai bine. Secundele se scurgeau ca apa pe plasticul lucios, pus intr-o pozitie verticala. Fata il stia pe Steven langa ea si intinsese mana sa il simta, insa spatiul era gol. Plecase si nu lasase nimic in urma, decat o amintire placuta. Parfumul lui inca se simtea pe pielea ei. S-a trezit dezamagita, intr-un fel. Pe de alt fel se simtea putin usurata pentru ca nu a prins-o unchiul ei cu un baiat in camera.
Ceasul era zece si un sfert. Ea inca statea in pat si privea televisorul stins. Se gandea la multe lucruri, la faptul ca nu stia daca a facut bine ce a facut. Credea ca nu se va ajunge la nimic, fiindca persoanele carora le spunea colegi, aveau sa vada relatia lor ca pe o ciudatenie. Dar mai mult, nu voia sa ii provoace stari inconfortabile lui Steven. "Prea dintr-o data. Si cel mai rau ma supara faptul ca stiu ca nu va fi nimic intre noi. Cred ca a si uitat ce s-a petrecut aseara, dar am sa ma impac cu ideea. Nu voi lasa un baiat sa imi faca viata grea. Aseara l-am iubit din tot sufletul, azi vreau sa scap de amintirea lui." Dar oricat incerca, mai mult isi aducea aminte ca era indragostita, iar capul incepea sa o doara de la atatea ganduri, care practic erau inutile. E ca si cum ai manca dupa ce te-ai saturat. Supra doza de ganduri, valuri uriase de imagini ce nu au existat in realitate. Somnul o luase iar.
Steven era la scoala in acel timp. Faptul ca ea nu venise, a starnit multe intrebari colegelor, carora le placeau sa insinueze tot felul de lucruri despre ea.
- Am vazut ca a plecat cu unu' ieri. Cine stie ce or fi facut, spuse o colega care nu prea o agrea.
- Treaba ei ce face. Daca ii place sa experimenteze, eu ce sa ii fac? Raspunse o alta colega.
Baiatul privea, parca nepasator, catre ele, dar cu o mare scarba in sinea lui. Stia ca nu avea rost sa intervina in discutie pentru ca ar fi creat un conflict nenecesar, iar starea lui actuala era prea sensibila pentru a putea fi perturbata de niste femei, care habar nu aveau de ce traiesc.
Timpul trecea foarte greu pentru el. Ore interminabile, aceleasi fete, aceleasi voci, aceiasi pereti. Se simtea prins intr-o celula din care nu putea iesii decat fugind pe alte meleaguri. "Presimt ca va fi o zi plictisitoare. Dar parca nici nu-mi mai pasa. Trebuie sa ma obisnuiesc cumva, sa imi treaca scarba pentru tot ce e in jurul meu si sa imi continui linistit de viata, asa cum o fac scumpii mei colegi. Sa ma prefac prost, sa nu ma intereseze nimic. Si revin la acelas gand: nu pot uita de misiunea mea. Clar, nu pot renunta. De-ar fi sa fie ea..." Telefonul incepuse sa ii sune. Era un numar necunoscut. Nu stia ce sa faca, dar s-a gandit ca poate era cineva important.
- Da? raspunse el cu un ton autoritar.
- Buna dimineata, domnule Cross. Tinem sa va informam ca va fi trimis un partener pentru a gasii subiectul. Cercetarile sunt aproape terminate, experimentele de asemenea si neaparat avem nevoie de acel subiect. Nu uitati, grupa sanguina AB IV, minim 15 ani.
- Cine e partenerul meu? Am nevoie de date.
- Isabella Brown, vechime doi ani. Va fi prezenta astazi in incinta liceului unde va aflati dumneavoastra si se va autentifica folosindu-si legitimatia. O zi buna.
"Pentru ce imi trimit partener? Am gasit subiectul. Nu au deloc rabdare... Dar acum ma gandesc la Amy, cand ii voi spune adevarul despre mine. Va trebuii sa stie sau nu? Nici nu stiu ce sa fac. Sa las o minciuna sa intervina intre noi, astfel protejand-o sau sa o las sa stie adevarul si sa isi bage nasul peste tot. Mi-am dat seama, timp de doi ani, ce fel de persoana e, iar daca risc sa ii spun adevarul, va iesii urat. Plus ca nu as vrea sa risc viata ei."
Gandurile i-au fost intrerupte de o fata, o colega de liceu ce era atrasa de el. Intrase brusc in el, dorind sa ii atraga atentia, iar lui nu ii placeau astfel de intamplari. Stia bine care era motivul. Invatase sa cunoasca oamenii dupa comportament, dupa felul de a vorbii si dupa infatisare. Sunt anumite trasaturi faciale care iti dau de gol inteligenta. Privea in jurul lui, disperat sa gaseasca o cale de iesire din coridorul infernal, care incepea sa se inchida cu zeci de oameni, adolescenti, urati, prosti, toti imperfecti in viziunea lui. Dorea neaparat sa iasa in curtea liceului pentru a fi localizat de noua partenera in cercetari. Coborand rapid treptele inguste, acesta vazu o persoana imbracata ciudat, un palton gri aruncat peste o rochie rosie si cizme negre de piele cu toc inalt. Stia bine ca era ea. Nu stia cum sa ii capteze atentia, el fiind camuflat, adica imbracat ca un adolescent oarecare, se gandea ca nu va fi recunoscut. Insa, persoana ciudata, se uita spre el si ii zambii. Apoi ii facu un semn sa coboare in coridorul ce ducea catre laboratoarele scolii.
- Buna ziua, Cross. Eu sunt Isabella Brown, poti sa imi zici Bella. Am 19 ani, lucrez sub acoperire de doi ani si am fost aleasa sa iti fiu partenera in cautarea subiectului. Totul trebuie grabit. Prezinta-te detaliat, te rog.
- De ce?
- Am aici, in acest dosar, informatiile despre tine si vreau sa vad cat de mult coincid cu ceea ce vei zice. Este doar o masura de precautie.
- Lucrezi prea profesional. Ar trebuii sa te adaptezi la mediul de liceu. Ei bine, numele meu este Steven Cross. Am saptesprezece ani. Sunt nascut la data de noua octombrie o mie noua sute nouazeci si trei. Am crescut intr-un mediu de laborator, tata fiind presedintele Laboratorului Green, din Marea Britanie. Nu am absolvit nicio scoala de stat, am invatat la o scoala particulara, unde se inscriau doar copii angajatilor din Laborator Green. Fiind unul dintre cei mai buni studenti, am fost trimis pentru a cauta un subiect uman, cu grupa sanguina AB IV, cu scopul de a crea omul perfect. Mai multe detalii nu dau.
- Omul perfect? La ce te referi? Eu stiam ca se cerceteaza descoperirea vaccinului impotriva virusul HIV.
- Pai, da. Eu ce am zis?
Steven stia foarte bine cum sa iasa dintr-o incurcatura. Initial credea ca ea avea mai multe informatii in legatura cu experimentul, insa trebuia sa fie si precaut, asa ca a folosit un joc de cuvinte.
- Bella, va trebuii sa plec. Am foarte multa treaba acasa. Si te rog... Nu ma urmarii ca nu are rost.
- Dar am fost trimisa sa fiu in preajma ta. Sa te ajut. Steven!
- Am viata personala, am iubita si nu vreau sa intervii in intimitatea mea. Ok?
Fata ramasese uimita intr-un fel. Nu prea putea sa creada, ca in cadrul unei misiuni, un agent poate avea viata personala. Dar totusi, a trecut prea mult timp de cand a pornit in misiune si ar fi fost putin ciudat sa ramana un singuratic. Plus ca el nu arata deloc rau in ochii ei. Insa se ferea sa fie atrasa de simpatia fata de fizicul lui deoarece relatia lor era strict profesionala.
Se facuse ora trei dupa-amiaza. Cerul se innorase de un gri plumburiu si statea sa ploua. Frigul incremenea peisajul pustiit parca de vantul puternic si rece. Amy nu se ridicase din pat. Isi scria toate gandurile in jurnal. Spera ca macar asa sa mai elimine din surplus. Toata ziua se gandise la Steven. Parca acel vis al ei, de a se indragostii, se adeverea. Privind tavanul, se gandea: "Ce am fost si ce-am ajuns?". Starea i se mai schimbaste putin in bine. Era optimista in legatura cu el. Stia ca nu o va lasa balta, stia ca o va suna cat de curand sa iasa afara, stia ca se va intoarce. Dar de ce nu se mai intampla odata? De ce o lasa sa astepte atat? In acest timp, interfonul incepuse sa sune. Fara niciun chef, fata se ridicase, intrebandu-se de ce nu mai apare unchiul ei acasa. Deschise-se usa de la intrarea din bloc si astepta ca cineva sa apese pe butonul de la sonerie. Cu o durere cumplita de cap, se aseza pe canapeaua din bucatarie si astepta strainul sa apara. Dar el nu mai aparea. Se gandea ca cineva doar a dorit sa intre in bloc si se indrepta spre patul ei, oftand.
Dupa cinci minute, soneria incepu sa sune. Speriata, fata tresarii din pat si fugi sa deschida. Un zambet larg aparu pe fata ei ca si cum fericirea ar fi salutat-o. Ochii lui o priveau pe sub genele-i lungi si negre, iar buzele-i rosii se unduiau usor ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva. Tacere. Si el i-a zambit inapoi. Un zambet abia scos cu mare chin, caci zambetul lui adevarat nu se nascuse. "Steven Cross s-a intors!"