16-12-2009, 01:09 AM
Lovers’ Zodiac(+16)
Sa va explic putin despre continut: -este la persoana I,- o sa povestesc din perspective a doua personaje Aysha(personajul feminin) si Erick(personajul masculin).O sa repet un capitol de doua ori,odata din perspectiva fetei odata din cea a baiatului.Asa dar:Aysha si Erick au optesprezece ani,acelasi liceu,aceeasi clasa,uneori aceeasi banca.Sunt amici dar doar atat.Oare se vor schimba lucrurile…?
Cap. 1:
Aysha:
<Buna, numele meu este Aysha Neo. Am optesprezece ani si sunt in ultimul an de liceu.Am parul blond pana la umeri, ochii de un rosu patrunzator, ca sangele. Mereu am urat faptul ca sunt frumoasa si cu forme apetisante, pentru ca nu-mi place sa ies din tipare.Asa sunt eu, simpla. Sunt timida si blanda, dar nu proasta, chiar daca sunt blonda! Locuiesc impreuna cu mama, sora mea mai mica si tata intr-un apartament cu trei camere. Dar pe tata il vad foarte rar, fiind mereu plecat din cauza serviciului.>
E sapte si jumatate si sunt gata. Le pup pe mama si pe Carolline, fur trei biscuiti din cutie si ii mananc in statie.
<Mama, are si ea parul blond precum boabele de porumb, lung pana la mijlocul spatelui, cu ochii albastrii ca cerul senin. Mezina, Carolline, are doar un an jumatate si seamana leit cu mama, numai ca ea are parul scurt.>
Sunt obisnuita cu acea bataie pe locurile din autobuz, o cucerire ce dureaza doar un minut.
-Fetito, ma lasi sa stau? Ma doare spatele.
Batranelul care mereu incearca sa-mi fure locul. Ma uit in jur: nimeni nu se ridica,ca de obicei..de ce tocmai eu? Pana la urma invinge faptul ca eu nu sunt la fel ca ei: ma ridic si ii dau locul. Acum e tacamul complet,chiar si obisnuitul â€Cu placereâ€.
Scoala inca doarme:clopotelul de la opt si jumatate ii da trezirea. Am ajuns devreme, ca de obicei, pentru ca o prefer asa, fara galagie.
<Aceeasi cladire, albastra cu alb si cu o gramada de geamuri din termopan pe care o vad de ani buni. Are o curte generoasa care imi trezeste mii si mii de amintiri. In spate, obisnuitele flori, albastrelele, plantate de catre femeile de serviciu si de unele eleve, din anii mai mici.>
Ma asez pe zidul negru din curte, iau agenda din rucsac si cu un pix rosu si incep sa scriu. Scriu povesti de trezit, ceea ce e foarte ciudat pentru ca, din cate stim noi, povestile se spun seara, la culcare. Nimeni nu s-a gandit la asta: povesti de trezit, o mare inventie. Ar fi mai putine razboaie daca lumea s-ar trezi cu o poveste. â€Si castigatorul premiului Nobel pentru pace este…â€
…Aysha Neo, ultimul an de liceu si cel mai frumos, se spune.
Pentru mine e la fel ca in cazul celorlalti, poate chiar mai nasol, pentru ca toti se joaca de-a oamenii mari, experti in sex si in minciuni gogonate. Si mai greu, in primul rand din cauza examenelor. Dar pana la urma supravietuiesti la toate, sexului, minciunilor, examenelor…
Da, ok, te descurci, dar cu ranile ce faci? Iti place sa te joci cu focul, dar risti sa te arzi. Iar eu nu vreau cicatrici!
Mariah imi zice de nenumarate ori: â€Tu nu zbori pentru ca ti-e frica sa nu cazi.â€
Nu pot sa zbor, m-am nascut fara parasuta.
„Dar asa n-o sa zbori niciodata!†Si mai spune ca in viata e mai bine sa ai amintiri urate decat regrete. Dar eu cred cu totul altceva.
<Mariah: pai este prietena mea cea mai buna. Pur si simplu o ador!Are parul mov precum strugurii abea culesi,iar ochii turcoaz. Este o fata mai baietoasa de fel si foarte rebela.>
Da, mai bine asa, evit riscurile:fara sex si fara minciuni. Focul nu e pentru mine.
E opt fara un sfert. A venit si baiatul ala. Ridica privirea, â€Buna†si se aseaza pe scari, punandu-si castile pe urechi.
Teoretic nu-l cunosc, practic stiu totul despre el: David Aaron, clasa XII B, ten masliniu, ochii asemenea smaraldelor, par roscat putin ciufulit si tepos. Este genul dupa care toate fetele isi intorc privirile .Dar nu inteleg de ce ma priveste pe mine asa ciudat.
Este opt si jumatate, imi bag agenda si pixul in ghiozdan si o iau spre intrare. Ma asez unde apuc:nu am un coleg stabil, nu imi place sa fiu legata de nimeni. De aceea am foarte ptuini prieteni…Putini dar buni! In primul rand Mariah. O cunosc de 9 ani si stiu ca pot avea incredere in ea. E cu un an mai mare ca mine si studiaza medicina. Cand ne vad oamenii pe strada se inchina pentru ca suntem extrem de diferite de la incaltaminte pana la gelul de dus. Dar mereu, ea avut ceva ce vreau si eu:Curajul! Cand a aflat ca prietenul ei o inseala, a vorbit cu cealalta fata si au mers la el pretinzand ca sunt insarcinate.
-Si acum ce faci?
Era sa lesine, dar apoi si-a dat seama ca e o gluma si si-a cerut scuze.
-Esti un geniu diabolic, i-am spus cand mi-a povestit.
-Multumesc, stiu, a zis ea incantata.
Langa mine se aseaza Andrea un tip super bogat, cu un nas carn. Nu se simte bine daca nu arunca cu banii de acolo-acolo sau se duce sa bea inainte de masa.
-Ti-a furat iar mosu’ locul?
Dau din cap ca da.
-Eu cred ca o face anume, nu ca il doare spatele…
Erick intrazie ca de obicei.
-Erick, esti in intarziere. ii spune profesorul.
Face una din acele fete caraghioase si se duce la locul lui. Este transparent precum o apa plata. El nu indruga minciuni, ci spune pur si simplu pe fata.Odata a spus:â€Imi cer scuze pentru intarziere, nu am putut sa ma trezescâ€. Nu ca Ludovica…
Ludovica, daca intarzie, gaseste cele mai aberante povesti. Si eu ma astept ca Ludovica sa zica intr-o zi:â€Ma scuzati domnule profesor, dar astazi era Judecata de Apoi…â€sau ceva de genul. Si sunt sigura ca toata lumea o va crede, pentru ca minte atat de bine, incat crede si ea.
Erick se intoarce si ma priveste iar mainile incep sa-i transpire si sa-i tremure. Asa face mereu cand ma vede. Deabea spune un „Bu-Buna!â€, si se intoarce la loc. Se rusineaza imediat, nici nu termina frazele. Andrea zice:
-Pe-ala il trec apele cand te priveste.
Ridic din umeri.
-Da, da’ ce-ti pasa? Oricum nu ma intereseaza…
Ma intorc putin cu scaunul intr-o parte si trag un ochi la Erick. Si as vrea sa-i spun lui Andrea ca ma intereseaza Erick, ca daca si-ar da jos ochelarii aia, si-ar aranja parul putin si s-ar imbraca mai cu gust, ar fi coada la el.Ma uit la Andrea si ii raspun:
-Mda…!
Ce raspuns inteligent „Mda…â€!
Karl, profesorul de latina si greaca, ne da o traducere de patruzeci de randuri pentru maine. Bag cartile in ghiozdan si o iau spre iesirea din scoala. Scot telefonul mobil si ii dau un mesaj Mariei:
Azi nu pot sa vin la film.
Am de facut o traducere kilometrica.
Saluta-l pe Brad Pitt din partea mea.
Continui sa merg catre casa si il vad acolo, langa interfon, in fata blocului meu. E David si pret de o clipa am crezut ca a venit la mine, dar e imposibil. Mariah ma suna exact cand sunt in fata usii, iar ochii nostrii se intalnesc. Telefonul incepe sa cante o melodie linistitoare dar din cauza volumului ridicat se aude nasol. David ma priveste si zambeste.
-Esti surda?
Si as vrea sa-i spun ca dau volumul la maxim, pentru ca daca ma suna mama si nu raspund, isi face griji. Nu ii explic nimic, il privesc si atat. Intre timp Mariah clipoceste pe ecran.
-Ei, ce faci? Nu raspunzi?
Nu, il privesc si atata, prada unei vraji ce nu poate fi rupta.
-Da la mine si imi ia mobilul din mana.
-Alo?
-Alo? Cine e? intreaba Mariah.
Intind mana si spun:
-Da-mi mobilul inapoi.
Dar el isi duce degetul la gura si imi face cu ochiul.
-Sunt David, o cautai pe Aysha?
Mi-a zis numele. Inseamna ca si el stie mai multe despre mine...
-Si tu cine mai esti? I-ai furat mobilul? intreaba Mariah.
-Nu, nu, Aysha e chiar in fata mea.
-Ah, spune-i sa lase vrajeala...trec s-o iau la patru si mergem la film.
El astupa telefonul cu o mana:
-Trece sa te ia. Te-ai ars!
-Spune-i ca nu pot! Daca ma asculta maine Karl,ce-i spun?
Ia mana de pe telefon si spune:
-Nu, Aysha nu poate. Trebuie sa iasa cu mine azi.
-Scuza cu invatatul numai tine, de data asta.
-Nu, tocmai ca nu este vorba de traducere, iese cu mine azi.
Eu casc ochii, zambesc. David inchide telefonul si mi-l da inapoi:
-Te pricepi la minciuni, nimic de spus, zic eu.
-Ce minciuni? Trec sa te iau la patru.
Intru in scara si ii trimit un mesaj Mariei:
Trebuie sa fac o traducere kilometrica si apoi trebuie sa ies cu un tip super tare...
Scuzati-ma nu scrisesem tot aseara:))
Poze:
Aysha: http://media.photobucket.com/image/anime....png?o=114
Mama fetei: http://heysayanime.kokidokom.net/wp-cont..._51-pm.png
Carolline: http://media.photobucket.com/image/baby%...2/baby.jpg
Mariah: http://static.desktopnexus.com/wallpaper...mbnail.jpg
David: http://fc04.deviantart.com/fs43/f/2009/1...owWOLF.jpg
Sa va explic putin despre continut: -este la persoana I,- o sa povestesc din perspective a doua personaje Aysha(personajul feminin) si Erick(personajul masculin).O sa repet un capitol de doua ori,odata din perspectiva fetei odata din cea a baiatului.Asa dar:Aysha si Erick au optesprezece ani,acelasi liceu,aceeasi clasa,uneori aceeasi banca.Sunt amici dar doar atat.Oare se vor schimba lucrurile…?
Cap. 1:
Aysha:
<Buna, numele meu este Aysha Neo. Am optesprezece ani si sunt in ultimul an de liceu.Am parul blond pana la umeri, ochii de un rosu patrunzator, ca sangele. Mereu am urat faptul ca sunt frumoasa si cu forme apetisante, pentru ca nu-mi place sa ies din tipare.Asa sunt eu, simpla. Sunt timida si blanda, dar nu proasta, chiar daca sunt blonda! Locuiesc impreuna cu mama, sora mea mai mica si tata intr-un apartament cu trei camere. Dar pe tata il vad foarte rar, fiind mereu plecat din cauza serviciului.>
E sapte si jumatate si sunt gata. Le pup pe mama si pe Carolline, fur trei biscuiti din cutie si ii mananc in statie.
<Mama, are si ea parul blond precum boabele de porumb, lung pana la mijlocul spatelui, cu ochii albastrii ca cerul senin. Mezina, Carolline, are doar un an jumatate si seamana leit cu mama, numai ca ea are parul scurt.>
Sunt obisnuita cu acea bataie pe locurile din autobuz, o cucerire ce dureaza doar un minut.
-Fetito, ma lasi sa stau? Ma doare spatele.
Batranelul care mereu incearca sa-mi fure locul. Ma uit in jur: nimeni nu se ridica,ca de obicei..de ce tocmai eu? Pana la urma invinge faptul ca eu nu sunt la fel ca ei: ma ridic si ii dau locul. Acum e tacamul complet,chiar si obisnuitul â€Cu placereâ€.
Scoala inca doarme:clopotelul de la opt si jumatate ii da trezirea. Am ajuns devreme, ca de obicei, pentru ca o prefer asa, fara galagie.
<Aceeasi cladire, albastra cu alb si cu o gramada de geamuri din termopan pe care o vad de ani buni. Are o curte generoasa care imi trezeste mii si mii de amintiri. In spate, obisnuitele flori, albastrelele, plantate de catre femeile de serviciu si de unele eleve, din anii mai mici.>
Ma asez pe zidul negru din curte, iau agenda din rucsac si cu un pix rosu si incep sa scriu. Scriu povesti de trezit, ceea ce e foarte ciudat pentru ca, din cate stim noi, povestile se spun seara, la culcare. Nimeni nu s-a gandit la asta: povesti de trezit, o mare inventie. Ar fi mai putine razboaie daca lumea s-ar trezi cu o poveste. â€Si castigatorul premiului Nobel pentru pace este…â€
…Aysha Neo, ultimul an de liceu si cel mai frumos, se spune.
Pentru mine e la fel ca in cazul celorlalti, poate chiar mai nasol, pentru ca toti se joaca de-a oamenii mari, experti in sex si in minciuni gogonate. Si mai greu, in primul rand din cauza examenelor. Dar pana la urma supravietuiesti la toate, sexului, minciunilor, examenelor…
Da, ok, te descurci, dar cu ranile ce faci? Iti place sa te joci cu focul, dar risti sa te arzi. Iar eu nu vreau cicatrici!
Mariah imi zice de nenumarate ori: â€Tu nu zbori pentru ca ti-e frica sa nu cazi.â€
Nu pot sa zbor, m-am nascut fara parasuta.
„Dar asa n-o sa zbori niciodata!†Si mai spune ca in viata e mai bine sa ai amintiri urate decat regrete. Dar eu cred cu totul altceva.
<Mariah: pai este prietena mea cea mai buna. Pur si simplu o ador!Are parul mov precum strugurii abea culesi,iar ochii turcoaz. Este o fata mai baietoasa de fel si foarte rebela.>
Da, mai bine asa, evit riscurile:fara sex si fara minciuni. Focul nu e pentru mine.
E opt fara un sfert. A venit si baiatul ala. Ridica privirea, â€Buna†si se aseaza pe scari, punandu-si castile pe urechi.
Teoretic nu-l cunosc, practic stiu totul despre el: David Aaron, clasa XII B, ten masliniu, ochii asemenea smaraldelor, par roscat putin ciufulit si tepos. Este genul dupa care toate fetele isi intorc privirile .Dar nu inteleg de ce ma priveste pe mine asa ciudat.
Este opt si jumatate, imi bag agenda si pixul in ghiozdan si o iau spre intrare. Ma asez unde apuc:nu am un coleg stabil, nu imi place sa fiu legata de nimeni. De aceea am foarte ptuini prieteni…Putini dar buni! In primul rand Mariah. O cunosc de 9 ani si stiu ca pot avea incredere in ea. E cu un an mai mare ca mine si studiaza medicina. Cand ne vad oamenii pe strada se inchina pentru ca suntem extrem de diferite de la incaltaminte pana la gelul de dus. Dar mereu, ea avut ceva ce vreau si eu:Curajul! Cand a aflat ca prietenul ei o inseala, a vorbit cu cealalta fata si au mers la el pretinzand ca sunt insarcinate.
-Si acum ce faci?
Era sa lesine, dar apoi si-a dat seama ca e o gluma si si-a cerut scuze.
-Esti un geniu diabolic, i-am spus cand mi-a povestit.
-Multumesc, stiu, a zis ea incantata.
Langa mine se aseaza Andrea un tip super bogat, cu un nas carn. Nu se simte bine daca nu arunca cu banii de acolo-acolo sau se duce sa bea inainte de masa.
-Ti-a furat iar mosu’ locul?
Dau din cap ca da.
-Eu cred ca o face anume, nu ca il doare spatele…
Erick intrazie ca de obicei.
-Erick, esti in intarziere. ii spune profesorul.
Face una din acele fete caraghioase si se duce la locul lui. Este transparent precum o apa plata. El nu indruga minciuni, ci spune pur si simplu pe fata.Odata a spus:â€Imi cer scuze pentru intarziere, nu am putut sa ma trezescâ€. Nu ca Ludovica…
Ludovica, daca intarzie, gaseste cele mai aberante povesti. Si eu ma astept ca Ludovica sa zica intr-o zi:â€Ma scuzati domnule profesor, dar astazi era Judecata de Apoi…â€sau ceva de genul. Si sunt sigura ca toata lumea o va crede, pentru ca minte atat de bine, incat crede si ea.
Erick se intoarce si ma priveste iar mainile incep sa-i transpire si sa-i tremure. Asa face mereu cand ma vede. Deabea spune un „Bu-Buna!â€, si se intoarce la loc. Se rusineaza imediat, nici nu termina frazele. Andrea zice:
-Pe-ala il trec apele cand te priveste.
Ridic din umeri.
-Da, da’ ce-ti pasa? Oricum nu ma intereseaza…
Ma intorc putin cu scaunul intr-o parte si trag un ochi la Erick. Si as vrea sa-i spun lui Andrea ca ma intereseaza Erick, ca daca si-ar da jos ochelarii aia, si-ar aranja parul putin si s-ar imbraca mai cu gust, ar fi coada la el.Ma uit la Andrea si ii raspun:
-Mda…!
Ce raspuns inteligent „Mda…â€!
Karl, profesorul de latina si greaca, ne da o traducere de patruzeci de randuri pentru maine. Bag cartile in ghiozdan si o iau spre iesirea din scoala. Scot telefonul mobil si ii dau un mesaj Mariei:
Azi nu pot sa vin la film.
Am de facut o traducere kilometrica.
Saluta-l pe Brad Pitt din partea mea.
Continui sa merg catre casa si il vad acolo, langa interfon, in fata blocului meu. E David si pret de o clipa am crezut ca a venit la mine, dar e imposibil. Mariah ma suna exact cand sunt in fata usii, iar ochii nostrii se intalnesc. Telefonul incepe sa cante o melodie linistitoare dar din cauza volumului ridicat se aude nasol. David ma priveste si zambeste.
-Esti surda?
Si as vrea sa-i spun ca dau volumul la maxim, pentru ca daca ma suna mama si nu raspund, isi face griji. Nu ii explic nimic, il privesc si atat. Intre timp Mariah clipoceste pe ecran.
-Ei, ce faci? Nu raspunzi?
Nu, il privesc si atata, prada unei vraji ce nu poate fi rupta.
-Da la mine si imi ia mobilul din mana.
-Alo?
-Alo? Cine e? intreaba Mariah.
Intind mana si spun:
-Da-mi mobilul inapoi.
Dar el isi duce degetul la gura si imi face cu ochiul.
-Sunt David, o cautai pe Aysha?
Mi-a zis numele. Inseamna ca si el stie mai multe despre mine...
-Si tu cine mai esti? I-ai furat mobilul? intreaba Mariah.
-Nu, nu, Aysha e chiar in fata mea.
-Ah, spune-i sa lase vrajeala...trec s-o iau la patru si mergem la film.
El astupa telefonul cu o mana:
-Trece sa te ia. Te-ai ars!
-Spune-i ca nu pot! Daca ma asculta maine Karl,ce-i spun?
Ia mana de pe telefon si spune:
-Nu, Aysha nu poate. Trebuie sa iasa cu mine azi.
-Scuza cu invatatul numai tine, de data asta.
-Nu, tocmai ca nu este vorba de traducere, iese cu mine azi.
Eu casc ochii, zambesc. David inchide telefonul si mi-l da inapoi:
-Te pricepi la minciuni, nimic de spus, zic eu.
-Ce minciuni? Trec sa te iau la patru.
Intru in scara si ii trimit un mesaj Mariei:
Trebuie sa fac o traducere kilometrica si apoi trebuie sa ies cu un tip super tare...
Scuzati-ma nu scrisesem tot aseara:))
Poze:
Aysha: http://media.photobucket.com/image/anime....png?o=114
Mama fetei: http://heysayanime.kokidokom.net/wp-cont..._51-pm.png
Carolline: http://media.photobucket.com/image/baby%...2/baby.jpg
Mariah: http://static.desktopnexus.com/wallpaper...mbnail.jpg
David: http://fc04.deviantart.com/fs43/f/2009/1...owWOLF.jpg
