Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Love is everywhere

#17
Bunăăă. *hugs*
Am o nouă obsesie - Final Fantasy - şi am fost surprins plăcută de idee/personaje.

Idee

În mare parte trebuie să recunosc că e mai nouă, nu am mai citit nimic de genul acesta până acum plus că înmormântarea străbunicii ei este de-a dreptul ciudată. La fel de ciudată precum primul ei contact cu Cloud.

Personaje

Sinceră să fiu nu-mi place cum ai conturat personajul Tifei, ai făcut-o mult prea cochetă -sau poate e doar părerea mea- , aproape piţi aş putea spune. Nu mă înţelege greşit, pur şi simplu aşa o văd eu. Parcă e de plastic, indiferent de ce spune ea, tu nu prea îmi arăţi caracterul ei. La Cloud e prea devreme să mă pronunţ, căci până acum ştiu doar că e atrăgător şi, poate, atras de Tifa. Eleanor în schimb îmi place, e pur şi simplu fata rebelă care face ce vrea, când vrea, cum vrea şi cu cine vrea, iar tu mi-ar arătat foarte bine asta. Din simplul fapt că nu ai stat să-mi zici că se dă cu unşpe' straturi de rimel şi prin replica Tifei în care zicea că lui Eleanor nu-i place să se aranjeze prea tare mi-ar arătat concret că Eleanor e o fată simplă, cu un caracter rebel căreia nu-i prea pasă de cum arată.

Descrierea

Să fim serioşi, tu-mi descrii mai mult locuri, haine, înfăţişări sau pur şi simplu stări "ale corpului" ca să le numesc aşa, prea puţin mi-ai spus tu mie că Tifa crede că s-a îndrăgostit. Puteai spune că-i bate inima tare când îl vede, că i se taie respiraţia când se apropie de ea, că după numai o oră deja simte nevoia să-l vadă din nou şi aşa mai departe. Tu descrii acolo, dar nu ce mi-ar plăcea mie să descrii; plus că dacă pui poze nu mai este nevoie să te axezi pe descrierea hainelor/machiajelor and so on.

Acţiunea

Îmi pare că ai grăbit-o la un moment dat, accelerând toate pe acolo inclusiv sentimentele Tifei, care, nici una, nici două, s-a îndrăgostit de Cloud; totul e prea repede, ia-o mai uşor, dă-le timp să se cunoască, să vadă amândoi ce fel de persoane sunt şi abia mai apoi fă-i să fie nebuni unul după celălalt; dacă te grăbeşti aşa o să termini mai repede ficul. o,o

Dialogul

Ăsta a mers, a fost digerabil, nu am nimic cu el. : D. Nu cred că a fost sec (am citit ieri ficul şi nu-mi mai amintesc foarte clar cum era dialogul) şi mă rog, nu este în exces deci nu mă pronunţ foarte mult vorbind de el.

Per total ficul e bun, dar mai ai de muncă cu el. Te-aş sfătui să citeşti cât mai mult pentru a-ţi îmbogăţi imaginaţia/vocabularul/cultura, pentru că momentan nu e nimic frapant în ficul tău.
Despre estetică nu am vorbit în mod special, dar tu mai poţi lucra la ea, căci acum nu e chiar strălucita and btw, faza cu "fără 4 comentarii nu pun nextul" e o tâmpenie, scuză-mă că-ţi spun. ; ). Poate unii citesc, dar nu vor să comenteze, ştiu că e aiurea, dar se întâmplă plus că nu poţi scoate comentariile cu cleştele de la useri, aşa că poţi reunuţa la idee. [În fine, e doar un sfat prietenesc. : ) ]

Cam atât, aştept următorul capitol şi sper să fie mai bun decât acesta.
Baftăă! >:D<



Răspunsuri în acest subiect
Love is everywhere - de La Minor. - 26-12-2010, 05:05 PM
RE: Love is everywhere - de Cookiesor - 26-12-2010, 05:23 PM
RE: Love is everywhere - de Miranda. - 26-12-2010, 05:38 PM
RE: Love is everywhere - de Aly - 28-01-2011, 06:20 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 28-12-2010, 01:33 AM
RE: Love is everywhere - de Matt. - 29-12-2010, 12:03 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 29-12-2010, 10:19 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 21-01-2011, 08:14 PM
RE: Love is everywhere - de Zuza. - 27-01-2011, 05:07 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 31-01-2011, 01:32 AM
RE: Love is everywhere - de Miranda. - 31-01-2011, 03:53 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 02-02-2011, 03:58 PM
RE: Love is everywhere - de Miranda. - 13-02-2011, 09:44 PM
RE: Love is everywhere - de La Minor. - 15-02-2011, 02:53 PM
RE: Love is everywhere - de Yuki - 15-02-2011, 04:51 PM
RE: Love is everywhere - de Nixu - 15-02-2011, 05:19 PM
RE: Love is everywhere - de Abbeh. - 16-02-2011, 12:57 PM
RE: Love is everywhere - de ~*Fallen* ~* Angel*~ - 19-02-2011, 12:36 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)