Love against the law

[~Crystal~]

Buna :D
Va multumesc mult pentru comentarii. Ma bucur ca v-a placut. Am venit si cu urmatorul capitol. :P
Lectura placuta:


[center]Capitolul 4

[/center]

Razele fierbinți ale Soarelui pătrundeau cu greu printre draperiile ce erau trase aproape complet, reușind să îi provoace o stare de disconfort fetei. Își deschidea încet ochii de un albastru electric, ducându-şi o mână în dreptul frunţii. O durea capul îngrozitor, parcă urmând să-i expodeze în orice moment. Avea idei vagi în legătură cu ce se întâmplase în noaptea precedentă. Își amintea de un anume bărbat care se așezase la masa ei și care reușise să o scoată din sărite, însă după toate acestea nu putea ști ce se petrecuse. Oftă ușurată, fiind sigură că aceea era camera de hotel găsită de fratele său. Se ridică în șezut uitându-se în jurul ei, căutându-l pe Mike, însă nici urmă de el.

Deodată se auzi cum ușa de la baie se deschide, făcând-o pe tânără să tresară.

-Mike, îmi pare rău că te-am făcut să aștepți ieri. Spuse fata întorcându-și privirea în acea direcție. Dar eu chiar nu mai știu ce… Însă nu apucă să-și termine fraza că din baie ieși tânărul de seara trecută.

Ochii îngroziți ai tinerei se măriseră de uimire. Înghițea în sec, neînțelegând ce se întampla. Ce căuta în camera lui? Dacă profitase de ea? Pentru câteva clipe avu senzația ca inima îi stătuse în loc. Își mușca buzele cu ardoare din cauza nervilor, respirația devenindu-i din ce în ce mai greoaie.

- Aseară când te-ai ridicat de pe scaun ai leșinat. Oricum, nici nu mă mir la cât ai băut. Și bineînțes că te-am luat și te-am adus în camera mea. Doar nu era să te las acolo în starea în care erai. Spuse bărbatul îndreptându-se spre o masă pe care se aflau două cești de cafea.

Apucă una dintre ele si se aşeză pe marginea patului, oferind ceaşca fetei. Aceasta o acceptă, neştiind cum altfel să reacţioneze. Într-un fel era bine că el o aduse în camera lui. Adică, dacă ar fi lăsat-o acolo, cine știe cine ar fi găsit-o și s-ar fi trezit ori într-un șanț ori la secția de poliție. Deci, ar fi trebuit să-i mulțumească, lucru care bineînțeles nu avea să se întâmple. Își ridică privirea întâlnind acei ochi verzi, umbriți de șuvițele șatene ce îi alunecau pe chip, ochi care i se păreau la fel de fascinanți ca și prima oară când îi văzuse. Spre deosebire de seara trecută, acum îi putea admira și restul trăsăturilor ce erau într-o perfectă armonie. Colțurile gurii i se arcuiseră într-un zâmbet discret, însă când realiză că devine vulnerabilă în fața unuia ca el, își scutură ușor capul ieșind din acea “transă”. Tânăra sorbi cafeaua în grabă dorind să scurteze timpul petrecut cu șatenul, urmând să plece imediat de acolo.

Bărbatul iși încrucișă brațele la piept întrebând-o care este numele ei. Deodată expresia fetei se schimbase. Devenea din ce în ce mai agitată, nereușind să iși amintească numele fals folosit ultima oară. “Amanda Ross” fusese primul care îi venise în minte și continua să și-l repete pentru a nu-l uita, în cazul în care se va mai înâlni cu șatenul. Nu înțelegea de ce bărbatul chicoti atunci când îi spuse cum o cheamă, lucru ce reușise să îi ofere o stare de neliniște. Încercând să schimbe subiectul, găsi un moment în care să se lămurească cine era el defapt, lucru pe care îl și întrebă.

Tânărul se ridică de pe pat, apropiindu-se de fereastră. Trase draperiile și deschise geamul lăsând un val de aer rece să pătrundă în încăpere. Se sprijini de pervaz privind afară, un zâmbet șiret întipărindu-i-se pe chip.

-Chad…Chad Harrison.


Asta a fost. Stiu ca nu e prea lung, insa eu niciodata, dar niciodata nu am putut scrie capitole foarte lungi! :)) Desi ideea o am in minte, cand ajung la o anumita lungime, gata pauza. Oricum sper ca v-a placut.
V-am pupat :*