Love against the law

[Akane Hime]

Hey. Mersi ca m-ai anuntat.
Capitolul a fost super, tin sa recunosc.
Ceea ce a facut ca povestea sa-mi placa si mai mult este ca e vorba de actiuni de acest gen: crima, detectivi, anchete... lucruri legate de politie. In pare parte, asta imi place.
Tine-o tot asa, iar cand pui continuarea sa ma anunti ;)

Ja ne

[~Crystal~]

Va multumesc mult pentru comentarii. Ma bucur ca v-a placut :D
Asa, am venit si cu urmatorul capitol.
Lectura placuta:

[center]Capitolul 3[/center]

[center][/center]

În restaurantul hotelului, la o masă dintr-un colț, se afla Kate. Aceasta își sprijinea capul cu brațele, privind în gol. Deja pierduse șirul paharelor de whisky. Din când în când își revenea din starea de visare și sorbea cu ardoare din lichidul roșiatic. Își trecea degetele prin șuvițele roșcate ce îi atârnau grele pe umeri ajungând până în dreptul taliei. Viața unui criminal nu era deloc una ușoară. Deși avea o satisfacție deosebită când își făcea dreptate de una singură, nefiind obligată de nimeni să procedeze așa, probabil dacă ar fi putut da timpul înapoi nu ar mai apuca-o pe același drum. Dacă ar fi știut că este o cale fără întoarcere, nu ar fi ales-o... Defapt nu a fost pe deplin alegerea ei și nici a fratelui său. Într-un fel, au fost nevoiți să porneasca o astfel de viață pentru a suprviețui.

Și părinții lor erau certați cu legea, poate chiar erau intr-o situație mai grea decât a ei și a lui Mike. Dintodeauna fusese așa, iar motivul îi era necunoscut. Tot ce își mai amintea era faptul că atunci cand ea era la o vârsta foarte fragedă, mama i-a fost omorâtă de către tatăl său și odată cu asta și problemele celor doi începuseră. Au fost nevoiți să fure pentru a avea ce mânca, pentru că așa zisul lor tată îi părăsise, asta ca după câteva luni să fie prins de poliție și încarcerat pe viață pentru numărul impresionant de crime săvârșite.
Și tot așa au ajuns să comită tot mai multe delicte, de la furturi pana la prima ucidere, urmată de multe altele. În timp au ajuns să facă toate astea din plăcere, nu din necesitate. Asta era o dovadă de nebunie? Probabil, însă ei trăiau prin și pentru nebunia aceasta.

Tânăra oftă adânc scuturându-si ușor capul, pentru a-și alunga toate gândurile. Împinse puțin paharul deja gol și își puse capul pe masă. Începuse să se simtă destul de rău din cauza alcoolului, însă asta nu o opri să îi facă semn ospătarului sa-i aducă încă un pahar. Avea ochii între-deschiși, părând că încăperea se învârtea în jurul său.

Nu observă când la masa ei se așeză un anume bărbat, ce își aprinse o țigară. Fumul produs de aceasta ajunse după puțin timp la brunetă făcând-o să tușeasă. Enervată, își ridicase capul de pe suprafața de lemn încercând să îl străpungă cu privirea pe cel ce îndrăznise să o deranjeze, lucru destul de dificil ținând cont de faptul că vedea în ceață. În câteva secunde imaginea devenise deja mai clară, reușind să distingă doi ochi verzi ce păreau că puteau să o citească pană în adâncul sufletului. Un sentiment ciudat o acapara, având senzația ca acea privire o ardea. Tocmai de aceea își lipise spatele de spătarul scaunului împingându-se în el, încercând sa măreasca distanța dintre ea și acei ochi. Un zâmbet șiret se întipărise pe chipul acelui bărbat, când acesta văzu cat de agitată începea să fie bruneta.

- Și ce caută o fată atât de frumoasă ca tine singură pe aici, la ora asta? Ai putea să pățești ceva dacă nu ai grijă. Spuse tanărul dându-și jos jacheta neagră ce o purta, aruncând-o pe scaunul din dreapta lui.

Kate începuse să își muște buzele de nervi înghițind în sec. O enervaseră la culme cuvintele bărbatului mai ales că le spusese cu o doză de sarcasm. Nu suporta să fie tratată ca o fetiță care nu era în stare să își poarte singură de grijă.

- Chiar nu e problema ta când și pe unde umblu eu! Taci din gură și vezi-ți de treaba ta dacă tot te-ai așezat la masa asta! Apropo, n-ai de gând să te muți în altă parte? Mai sunt locuri libere, nu-mi sta mie pe cap! Îi răspunse fata enervată încrucișându-și brațele la piept.

Tânărul chicoti înclinându-și capul în semn negativ. Văzând că acesta nu avea de gând să plece, Kate se ridică brusc de la masă, însă ameți imediat. Privirea i se încețoșă din nou, în cele din urmă bruneta prăbușindu-se la pămant…

Asta a fost. Sper ca v-a placut :P
V-am pupat :*

[Leontina]

Mul'umesc de anunt :*
Vad ca scrii capitole destul de scurte. In momentul asta nu pot sa zic ca m-ar deranja deoarece mi-e un pic somn.
Vad ca ai dat cateva detalii despre cum au ajuns ei sa faca ceea ce fac. Nu ma asteptam chiar la explicatia asta, dar e bine ca surprinzi cititorul. Povestea lor mi s-a parut trista, saracii de ei, ce familie aveau :(
Descrierea mi s-a parut ok, tinand cont si de faptul ca tu scrii la persoana a treia.
Ai cateva greseli de tastare, dar nu stau sa le enumar, oricum nu au fost foarte grave. Ai totusi grija la diacritice ca unele locuri ai uitat sa le pui.

Cam atat. Astept continuarea. Mult succes.

[Miss M]

Buna, merci ca m-ai anuntat!>:D<
Imi place faptul ca in primele doua capitole i-ai facut sa para niste monstrii fara scrupule si, in capitolul asta, ai daramat complet toata teoria, inca din titlu. Sincer, mi s-a facut mila de ei, la ce familie nenorocita aveau :(...
Nu am inteles un lucru: in primul paragraf ai zis ca isi trecea degetele prin suvitele roscate apoi, cand a aparut tipul ala dubios, ai zis ca era bruneta. Pana la urma care e culoarea parului? Sau si-a facut suvite sa fie mai smechera? :>
Greseli de tastare am vazut vreo doua, nimic grav. I-ai descris sentimentele fetei foarte bine. In starea in care era nu m-ar mira sa se trezeasca in cine stie ce incapere ciudata :)).
De-abia astept next-ul :X.

[~Crystal~]

Abia acum mi-am dat seama ca schimbasem culoarea parului :)).
Insa oricum, ideea e ca, asa cum am spus in capitolul doi, ea poarta o peruca roscata atunci cand e in locuri foarte aglomerate ca sa nu fie recunoscuta iar parul ei naural este brunet.
Eh, le-am incurcat. :))

Ma bucur ca ti-a placut capitolul si voi incerca sa il pun cat mai repede pe urmatorul :P

[Akane Hime]

Am ajuns si eu in final.
Mama, cat am intarziat, sorry.
N-a mers compu ieri. Dar l-am aranjat eu.
Capitolul a fost nitel scurt, e adevarat, dar bun
Si mie mi-a fost mila cand am vazut ce trecut au avut.
Si, cine-i tipu' ?
Poate o sa ne spui, poate nu.
Vezi tu. Sa ma anunti cand pui continuarea.

Bye bye

[~Crystal~]

Buna :D
Va multumesc mult pentru comentarii. Ma bucur ca v-a placut. Am venit si cu urmatorul capitol. :P
Lectura placuta:


[center]Capitolul 4

[/center]

Razele fierbinți ale Soarelui pătrundeau cu greu printre draperiile ce erau trase aproape complet, reușind să îi provoace o stare de disconfort fetei. Își deschidea încet ochii de un albastru electric, ducându-şi o mână în dreptul frunţii. O durea capul îngrozitor, parcă urmând să-i expodeze în orice moment. Avea idei vagi în legătură cu ce se întâmplase în noaptea precedentă. Își amintea de un anume bărbat care se așezase la masa ei și care reușise să o scoată din sărite, însă după toate acestea nu putea ști ce se petrecuse. Oftă ușurată, fiind sigură că aceea era camera de hotel găsită de fratele său. Se ridică în șezut uitându-se în jurul ei, căutându-l pe Mike, însă nici urmă de el.

Deodată se auzi cum ușa de la baie se deschide, făcând-o pe tânără să tresară.

-Mike, îmi pare rău că te-am făcut să aștepți ieri. Spuse fata întorcându-și privirea în acea direcție. Dar eu chiar nu mai știu ce… Însă nu apucă să-și termine fraza că din baie ieși tânărul de seara trecută.

Ochii îngroziți ai tinerei se măriseră de uimire. Înghițea în sec, neînțelegând ce se întampla. Ce căuta în camera lui? Dacă profitase de ea? Pentru câteva clipe avu senzația ca inima îi stătuse în loc. Își mușca buzele cu ardoare din cauza nervilor, respirația devenindu-i din ce în ce mai greoaie.

- Aseară când te-ai ridicat de pe scaun ai leșinat. Oricum, nici nu mă mir la cât ai băut. Și bineînțes că te-am luat și te-am adus în camera mea. Doar nu era să te las acolo în starea în care erai. Spuse bărbatul îndreptându-se spre o masă pe care se aflau două cești de cafea.

Apucă una dintre ele si se aşeză pe marginea patului, oferind ceaşca fetei. Aceasta o acceptă, neştiind cum altfel să reacţioneze. Într-un fel era bine că el o aduse în camera lui. Adică, dacă ar fi lăsat-o acolo, cine știe cine ar fi găsit-o și s-ar fi trezit ori într-un șanț ori la secția de poliție. Deci, ar fi trebuit să-i mulțumească, lucru care bineînțeles nu avea să se întâmple. Își ridică privirea întâlnind acei ochi verzi, umbriți de șuvițele șatene ce îi alunecau pe chip, ochi care i se păreau la fel de fascinanți ca și prima oară când îi văzuse. Spre deosebire de seara trecută, acum îi putea admira și restul trăsăturilor ce erau într-o perfectă armonie. Colțurile gurii i se arcuiseră într-un zâmbet discret, însă când realiză că devine vulnerabilă în fața unuia ca el, își scutură ușor capul ieșind din acea “transă”. Tânăra sorbi cafeaua în grabă dorind să scurteze timpul petrecut cu șatenul, urmând să plece imediat de acolo.

Bărbatul iși încrucișă brațele la piept întrebând-o care este numele ei. Deodată expresia fetei se schimbase. Devenea din ce în ce mai agitată, nereușind să iși amintească numele fals folosit ultima oară. “Amanda Ross” fusese primul care îi venise în minte și continua să și-l repete pentru a nu-l uita, în cazul în care se va mai înâlni cu șatenul. Nu înțelegea de ce bărbatul chicoti atunci când îi spuse cum o cheamă, lucru ce reușise să îi ofere o stare de neliniște. Încercând să schimbe subiectul, găsi un moment în care să se lămurească cine era el defapt, lucru pe care îl și întrebă.

Tânărul se ridică de pe pat, apropiindu-se de fereastră. Trase draperiile și deschise geamul lăsând un val de aer rece să pătrundă în încăpere. Se sprijini de pervaz privind afară, un zâmbet șiret întipărindu-i-se pe chip.

-Chad…Chad Harrison.


Asta a fost. Stiu ca nu e prea lung, insa eu niciodata, dar niciodata nu am putut scrie capitole foarte lungi! :)) Desi ideea o am in minte, cand ajung la o anumita lungime, gata pauza. Oricum sper ca v-a placut.
V-am pupat :*

[Miss M]

Multumesc ca m-ai anuntat!>:D<
Capitolul e scurt, dar nu conteaza cantitatea ci calitatea. Imi place cum imbini modurile de expunere, descrierea e frumoasa, la fel si dialogul care nu e nici mult, nici sec.
Ai cateva litere mancate, nimic grav.
"-Mike, îmi pare rău ca te-am făcut să aștepți ieri. Spuse fata întorcându-și privirea în acea direcție."
Aici e o mica neregula, de obicei se scrie: "...sa astepti ieri, spuse fata"
Imi place ca scrii cu diacritice, ai o rabdare extraordinara :X.
Cam atat am avut de spus. Astept next-ul si nu uita sa ma anunti. :*

[Akane Hime]

Ho, la asta nu m-am gandit.
Asta a fost chiar o schimbare de situatie. Si eu care credeam ca Mike a gasit-o si a dus-o inapio in camera lor, dar sa vezi ca nu-i asa. Da, daca domnul misterios a luat-o, atunci unde-i Mike?
O sa ne spui tu probabil data viitoare. A fost fain, in concluzie. Sunt curioasa de ce se va intampla in continuare. Mult mister, asta-i sigur!
Astept continuarea si sa ma anunti cand o pui!

Ja ne

[Leontina]

Am ajuns si eu in sfarsit. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata.
deci, capitolul a fost dragut si foarte misterios de altfel ceea ce mi personal mi-a placut.
Sunt de acord cu ce ti-a spus Mirunyk24 in legatura cu "...sa astepti ieri, spuse fata" Si eu stiu la fel.
Nici nu stiu ce sa mai zic :))
Cu descrierea stai bine, actiunea nu e grabita, iar dialogul, la cate de putin e nu prea am ce comenta la el.
Pai, cam atat. Astept continuarea :*